evoluăm? spre ce?

Citesc cît pot despre războiul din Gaza. Citesc şi despre metodele evoluate de luptă hamasiste, dintre care se desprinde cea mai eficientă: detonarea de bombe vii. Nu e o noutate, inclusiv în 9/11 a fost vorba despre sinucigaşi. Dar de data asta vorbim despre mame care îşi detonează copiii sau îşi pune toată familia o centură de bombe şi sare în aer întru slăvirea numelui lui Allah şi moartea infidelilor. E inutil să mai vorbim despre o religie a păcii şi alte vorbe d-astea goale faţă de gravitatea realităţii. Sau putem vorbi, dar ne batem gura de pomană.Întocmai cum ai încerca să dresezi un cîine cu Legendele Olimpului.

Dar poate islamiştii şi soţiile lor sunt mai evoluaţi ca noi. Poate ei au trecut de “bariera sentimentală” şi, pe linia evolutivă, s-au adaptat mai bine la mediu şi vor supravieţui. Căci, se spune, sentimentele ne trag în jos, ne paralizează mîna şi ne înmoaie pumnul. O mamă franţuzoaică se va lupta pentru ca fiul ei să trăiască, nu să moară de mîna ei, se va lupta cum poate pentru ca fiul ei să trăiască în viaţa asta, nu în cea de după. La fel şi o mamă româncă, unguroaică, englezoaică, rusoaică, nemţoaică, mama mea, mama ta şi mamalui. Dacă nu ar fi existat mamele islamice de genul ăsta aş fi putut să jur că toate mamele din lume doresc propriilor odrasle să fie fericite, sănătoase şi să aibă o viaţă împlinită. Desigur, cu excepţia sadicelor patologice şi a celor care confundă realitatea cu ficţiunea. Dar aş fi putut să jur, până mai deunăzi, că nici o mamă nu poate, că resorturile fiinţei materne nu pot permite unei femei să îşi omoare propriul copil. Că o femeie n-ar putea niciodată să fie de acord cu un viol al altei femei.

Şi totuşi. Dacă femeile astea fără pic de respect pentru viaţa proprie şi a copiilor lor, că de a soţilor nici nu poate fi vorba, deci dacă femeile astea sunt viitorul? Suferinţa în care trăiesc de atîtea sute de ani probabil că le-a transformat în roboţi, în fiinţe care vegetează pe pămînt, fac copii aşa cum ai croşeta o şosetă şi se aruncă în aer aşa cum ai tăia capacul unui pepene. Fără remuşcări, fără bocet, fără ezitări. Un nou tip de războinic, cu care cred că nu vom lupta fără a fi învinşi. Noi, ăştia care lăcrimăm la love story şi empatizăm cu Clarisse.

Dacă am avea o femeie de musulman cu toţi copiii ei alături şi în faţa lor o femeie româncă, soţie de tâmplar, cu copilul ei şi li s-ar ordona să omoare, care dintre ele va ezita? Care va ezita să omoare copiii celeilalte? Care va ezita să îşi execute propriii copii? Rezultatul e clar, cred, pentru toţi.

Advertisement