sa nu mai ridem?

Din cind in cind televizorul se opreste pe canalul cu nr. 5 cam pe la ora 2200, cind terminam de vazut chestii mult mai interesante despre crime, biblie si nostradamusi. Pe canalul 5 salasuieste antena3. Aseara, emisiunea gidea&fara cristoiu a debutat tragic, cu un filmulet in care niste domni profesori universitari (dl Nastase, de fata si el, a zis ca sigur nu-s universitari, ci de liceu, aka mai prosti, probabil) de liceu. S-a dovedit ca profesorul universitar Nastase avea dreptate si aia din film erau profi de liceu. Adica mai low asa, ca pregatire, intelect si bun simt.

Dar despre ce era vorba. Pai era, cred, un bal al bobocilor (sau de absolvire), in care citiva domni si doamne profesoare si (probabil) elevi, pe muzica nemuritorului Joe Cocker, pe vesnica melodie Leave (only) your hat on, faceau un fel de striptease (dansul de-a dezbracatelea), aka isi dadura camesile, maieurile, bracinarii si cravatele jos! Se dansa haotic femeie cu barbat si doar barbatii prestau activitatea de dezbracare.

E, nu va zic ce mai zbucium si chin in studiou! Niste dezaxati, niste neobrazati, niste… ce sa mai zic, scursuri, domle!

Pe de o parte dom Ciutacu (era si el si dom Ciuvica) avuse dreptate, ca aia nu pot sa se dea cu roatele-n sus pe la petreceri in cancelarie si dupa aia sa vina sa ceara elevilor sa scoata o foaie de hirtie, sa-si scrie pe ea numele si titlul “Lucrare de control”. Sau sa le spuna ca le-a placut asa de mult de cit de bine s-au prezentat incit abia asteapta sa se revada in toamna, la restante.

Intre noi fiind vorba noi la liceu eram foarte labartati in viziuni. Golani e putin spus daca vorbim despre elevi. Nu despre toti, desigur, cam de jumate spre trei sferturi. Si bagabonti e adjectivul potrivit daca vorbim despre profesori. Nu despre toti, doar despre vreo 6 (din 16-18), cu care mergeam in tabere, la baute si chindii. Unul dintre ei era profu de mate: un curvar si-un badaran, de felul lui, dar baiat simpatic si de gasca, cu care era mai mare dragu’ sa faci o gluma deochiata. La orele lui, insa, se schimba kalimera. Nu stiai, luai un mare 2 si bye bye, nici un stres, nici o suparare. Si-n pauza eram din nou preteni si ne trageam de sireturi.

A doua era profa de engleza, prietena intima cu profu de mate de mai sus si o tipa senzational de desteapta, desi deloc o frumusete. Vorba ei preferata era “elefantilor!”, pe un ton rastit si acompaniat de o izbitura puternica in tablia catedrei, atunci cind pronuntam incorect sau nu citeam cartile recomandate! Si razbunarea ei de femeie puternica era crunta. Dar si asta, in pauze si tabere, era unul din sufletele petrecerii.

Un alt specimen era profu de informatica/atelier/foto/rezistenta materialelor/fizica si in general inlocuitor al oricarui profesor lipsa (era multifuncional). Domnul cu pricina s-a amorezat de o tanti cam cu 25 de ani mai tinara, studenta, si a facut si-un copil despre a carui digestie, crestere si dezvoltare ne informa periodic atunci cind il vizitam sa fumam o tigara ascunsi de dusmani.

Balurile de boboci erau o betie prelungita, se fuma si se bea enorm, cvasi-comele alcoolice de ambele parti combatante erau frecvente.

Dar asta nu inseamna ca nu invatam. Invatam, ohoo, tocmai pentru ca ei erau buni profesionisti si destupati la cap. Noi era abia iesiti din copilarie, ne gaseam cam la 2 ani de la revolutie si ei stiau ca e mare lucru sa ai si supape si scoala sa nu fie chinul ala formalist, cu uniforme, matricole, bentite samd. Eram, pe vremea aia, cel mai bun liceu din zona Bucurestiului. Vorba directorului nostru, mare om si mindru: corigentii care pleaca de la noi devin olimpici in Balcescu!

Si nici nu inseamna ca daca unii profesori erau dezinhibati si ne tratau ca pe adulti, inclusiv atunci cind ne imbatam sau fumam cot la cot cu ei, nu ne respectau. Sau noi nu-i respectam pe ei. Sau ca vreunul dintre noi isi permitea sa sufle la ore sau sa nu-si faca tema sau sa faca cu ochiul profei ca sa-l scuteasca de o absenta. Sau de un copiat la teza.

De ce am scris asta? Nu fiindca eu cred ca e bine cum am facut noi si excesele in bratele carora ne aruncam noi. Ci pentru ca observ ca incepem sa ne incrincenam cu totii, sa nu mai stim de gluma, sa nu mai acceptam ironii sau critici. Nu-i vorba de lucrurile serioase aici, pe alea doar serios le putem lua, ci de mici nimicuri, chestii de viata, un bal, o bauta, o petrecere de absolvire. Da, poate din punct de vedere estetic nu e ceva atragator dansul ala, dar cred ca oamenii respectivi s-au simtit bine, au ris, s-au distrat, au mai spart monotonia si au ramas cu niste amintiri. Cine se impune se impune si daca isi mai trage sufletul din cind in cind. Desigur, nu era un material de dat la un post de stiri, ca nu era nimic grav, n-a murit nimeni, nu impuscaturi, nu dansa nici Basescu, nici vreo sfinta. Nici despre Eminescu nu avem voie sa vorbim la misto, sau sa ii interpretam cum vrem versurile, publicistica, viata si bolile: a fost declarat national si sfint si gata, s-a terminat, ciocu’ mic, vorbiti cu deferenta si invatati papagaliceste sute de strofe.

Eu as zice sa ne indreptam de spate, sa tragem niscai aer in piet si sa ne relaxam putin sprincenele, de facut riduri vom face oricum, nu-i nevoie sa ne grabim. Altele sunt lucrurile grave, nu un biet dans (de un gust indoielnic) intre profi de liceu si elevi… zau asa.