Duminica 2

Se incheie ciclul zilelor. M-am gandit daca sa mai scriu un “duminica” sau nu, pana la urma de ce nu? Duminica ar trebui sa fie o zi de pauza, de angajare pioasa, chiar cucernica, aplecata spre incarcarea bateriilor si deconectarea de la vidanjul dimprejur, de preferinta in armonie cu natura, cel mai adesea in armonie cu telecomanda (pe plaiurile noastre precum Ozana cea frumos curgatoare). Dar s-a intamplat sa mai moara un om intr-o camera de garda. Si s-a sculat maian badica Traian, zis Bazac, si-a tunat si-a fulgerat, si da-i si loveste in nenorocitii a caror culpa ramane inca sa fie stabilita. Dar pentru ca eu insumi in anumite vremuri am scris fara mila de nenorocirile sistemice care ne ciumeaza profesia in Romania, am sa iau pozitie fata de acest nou linsaj public; am sa incerc sa separ un pic apele de decantare vis-a-vis si de rolul Colegiului Medicilor, si de rolul Ministerului Sanatatii, si de relatia dintre medic si profesia medicala. Peste tot unde ma uit la televizor vad oameni vorbind tampenii, perorand anarhic si cerand capul unui Motsoc in numele celor multi da’ prosti ca n-au protestat mai din vreme, si-acum ia te uita, s-a mai pierdut o viata umana.

E sinistru, trebuie sa o spun sui generis, ca ne indignam ca a murit o persoana in camera de garda in vreme ce toleram prezenta multor altor cauze de mortalitate prematura cum ar fi accidentele de circulatie, care cheama la Doamne Doamne infinit mai multe persoane. La fel de stupide sunt si acele morti. Sau mortile care se petrec din cauza lipsei unei politici sociale si de paliatie care sa ofere batranului si dizabilitatului suportul logistic necesar pentru ducerea, sau intreruperea cu demnitate, a unei vieti marcata de tragedie nenumita. Nu intentionez sa deturnez discutia catre pacatul primordial al presei, si-al institutiei centrale de “reforma”, ca se lanseaza in aceste veritabile chiuretaje care mascheaza, pana la urma, cretinismul endemic si lipsa unei pregatiri in a crea “noutati” de sistem si care sa amelioreze conditia medicului, si-a bolnavului. Doctorul Arafat remarca la deruta ca “infrastructura exista”, adica vezi-Doamne factorul uman este in cele din urma vinovat. De acord, cu epsilonul ca pregatirea acelui om, cea care cade in spinarea si a unora, si a altora, si nu in cele din urma si in spinarea (fractional) mortului pe care dam vina pentru ca a indraznit sa moara, este una bizara. Exista, dar in raport cu etica fata de bolnav lipseste cu desavarsirea. Doctorul in garda stia cum sa trateze un infarct miocardic. Faptul ca n-a facut-o nu reflecta o lipsa de educatie medicala continua, sau – ceea ce eu am acuzat adeseori – obstructia accesului la informatie; reflecta insa dezinteresul si pompierismul de stepa care e ubicuitar. Nu e doar in profesia medicala, e omniprezent si inclusiv dusul la groapa poate fi un veritabil carambol. Prin aceasta, medic si profesor, impiegat si cioclu sunt o apa si-un pamant.

In acelasi timp trebuie sa luam totusi in seama reactia publica din ce in ce mai consistenta vis-a-vis de abuzurile care se intampla in sistemul medical. A aparut – slava Domnului! – litigiozitatea care va da o masura din ce in ce mai finita actului administrativ prin care o persoana este subiectul unui act de sanatate, de la punctie endovenoasa la electrocardiograma. Astept cu nerabdare standardul de practica, sa-l vad afisat pe sectie, la intrare, impreuna cu drepturile medicului si-ale pacientului in relatia reciproca. Exista o inegalitate si de-o parte si de alta: pacienti mai multi decat doctori (uneori cu un factor de multiplicare X50 sau chiar X100); acesti pacienti sunt insa in imensa majoritate ne-educati, ignoranti si la simptome, si la boli, si la nevoile lor de-a primi ingrijire medicala, si la a verbaliza de-o maniera coerenta problema lor care ii aduce la spital. Neglijenta medicala este mitigata astfel, favorizata de prapastia care separa profesionist de sanatate, si pacient in situatie potential vitala.

Probabil, ca’n orice revolutie, va mai cadea un cap de medic. Este in complet dezechilibru cu capetele de pacienti care cad pe seama profesiei noatre atinse de filoxera. Sunt primul care o admite. Sunt primul care o denunta. Sunt primul care o infiereaza. Si totusi am nevoie, ca medic, de un Colegiu care sa ma apere inclusiv legal in fata unei potentiale culpe medicale dat fiind ca eu sunt la risc de culpa medicala. Daca tu, cetatean de rand, ingrijesti un picior rupt pe strada si persoana face un embolism si moare tu nu patesti nimic. Eu, ca medic, intru automat pe traseul legal de culpa medicala. Iata de ce medicul are nevoie de protectie a priori sub forma unei asigurari anti-malpraxis. Cazul de malpraxis este o pricina, o speta, poate cei care stiu mai mult drept decat mine ii vor da numele corect (sunt dispus sa editez aceasta linie), in care chiar daca se petrece cea mai mare nenorocire medicului i se ofera premisa de nevinovatia. Aceasta nu insemneaza, in revansa, ca pacientul e de vina ca a murit (ca in bancul cu pricina). Aceasta insemneaza ca justitia urmeaza sa se pronunte, apoi Colegiul urmeaza sa se pronunte. Colegiul Medicilor din Romania are o credibilitate proasta prin aceea ca nu a facut asta in ultimii 20 de ani decat cu titlu extraordinar. Oamenii nu-si pierd licenta de practica in Romania, si-atunci exista indignare publica vis-a-vis de aceasta chestiune. Probabil ca daca si-ar pierde-o, probabil daca meseria de medic n-ar mai fi aparata de malpraxis doar astfel (adica fie ce-o fi, ma dau la fund dar raman cu licenta), daca n-ar exista aceasta omerta in revansa la alte optiuni care sa ocroteasca Medicina ca breasla, probabil ca indexul de satisfactie publica fata de medic ar fi unul mai bun.

Dar din pacate si aceasta intamplare este o furtuna intr-un pahar cu apa. Medicina ca specie odioasa a venit sa ia locul politiei ca institutie odioasa si-asta dupa ce profesorii au fost si ei o varianta odioasa in ochii lumii. Aratati-mi profesia care n-a fost supusa, in acesti ani, oprobiului public si asta pentru ca jumatate de secol de butaforie profesionala s-au rupt in mii de bucati; vechii profesionisti s-au dus, ginta lui Gavriliu si-a lui Arseni si-a lui Angelescu. S-a dus si generatia oamenilor care isi aduc aminte si-acum CUM ii chema pe doctorii lor, acei oameni de prestigiu, acei boieri ai omenirii care aveau totusi o valenta de clasa superioara. Suntem decazuti din propria noastra demnitate, si “domnul doctor” intra la concurenta cu “domnul portar” cu diferenta ca portarul nu-ti poate inca indoi atata mana cat o face doctorul. Dincolo de orice, acuz ca medic Romania ca se uita la mine ca un paria, acuz Romania ca in numele celor ce-au gresit ca indivizi a condamnat o intreaga generatie de oameni care inca le ofera servicii medicale intr-o era cand libertatea de miscare probabil i-ar reorienta pe fiecare catre alte meleaguri, unde sa aiba un cadru de referinta mai bun. Rafuiala profesionala trebuie sa aiba loc intre noi, iar Colegiul va trebui sa iasa din starea lui dormanta, si sa-si faca job-ul de a stabili o profilaxie a culpei medicale, si nu ministerul. Eu, medic, am nevoie de un minister care sa-mi ofere bani si sa-mi apere interesele, n-am nevoie de un minister care sa faca politie cu mine, care sa-mi faca dosar de cadre si-asa mai departe. Ceea ce face domnul Bazac, dincolo de populismul ieftin, nu vine decat sa bage cuie suplimentare la sicriu meseriei de medic in Romania. Asadar, domnule ministru, in mod public va spun RUSINE pentru aceasta razmerita impotriva celor cu care cica impartiti o diploma. Am insistat recent ca ministrul “jucator” (asa cum ne-a obisnuit Viteazul Marinar) nu face altceva decat sa ignore cu nesimtire principiul constitutional de separare a puterilor in stat. De-aia exista politie. De-aia exista justitie. Ministerul Sanatatii nu are nevoie sa se ocupe de asta, si nu transforma medicul, omul care plateste la randu-i o cotizatie unor oameni ca sa poata sa aiba niste drepturi si privilegii, intr-un puscarias caruia oricand poate sa-i taie macaroana.

Dezgustul meu este, ca al oricarui om, ca atunci cand eu ma transform in potential pacient in Romania devin supus acelorasi angoase ca si cei de langa mine. Imi repugna spaga, am scris despre asta acum mai bine de doi ani si daca ma bucur, ma bucur ca exemplul meu de-atunci poate, la mana a paish’pea, a creat niste reculuri in sistem. Dar am zis-o si in alte ocazii, asanarea/ asasinarea medicului si punerea acestuia cu botul pe labe chiar daca ipotetic posibil nu-l va transforma in liberalul care el este de fapt, il va opresa asa cum au fost opresati si profesorii, asa cum au fost opresati intelectualii, asa cum a stat cizma pe grumaz vreme de atatea zeci de ani. Fiecare dintre voi, cei care ne infierati profesia (si pe buna dreptate!) sunteti totusi vii in proportie majoritara pentru ca undeva, in amonte, a existat un medic care a intervenit pentru viata dumneavoastra. Este normal ceea ce vreti de la noi, si cand zic “vreti” ma refer la populatia potentialilor clienti de servicii de sanatate, adica inclusiv tu, tata si tu, mama, tu sora mea si tu bunica mea. Fiecare dintre voi contribuie si sponsorizeaza, in privat si prin gesturi de-o rara bunatate acest “hobby” al meu de-a fi medic, pentru ca inafara voastra sau daca n-ati fi voi autonomia mea in Romania ar fi sever limitata. Fiecare medic are in spate probabil o familie, statistic fiecare om are o sansa mare ca la mana a 2-a sau a 3-a sa fie ruda cu un medic, sau sa fie prieten cu un medic. Si asta complica situatia, si-am sa inchei aici. Pentru ca a) nu exista un acces rapid si b) transparent catre medic, pentru ca c) teritoriul Romaniei are proasta acoperire cu servicii e sanatate si d) cei mai multi sunt impuscati urgent catre marile centre (care sunt 3 – 4), se pierd ore pretioase din viata multor oameni. Aici a intervenit SMURD-ul, domnul Arafat si compania, care au reusit sa produca o reforma pentru care domnul Arafat intra in istorie. Dupa aceasta, lipsa e) unui triaj potrivit unde f) medicii de garda (vezi situatia prezenta) lucreaza ca la cazane in conditii de penurie profesionala si epuizare morala (stie cineva care e speranta de viata a unui medic medicina de urgenta in Romania? care e patologia lor comorbida? cate ore de datorie de somn aduna omul ala?)  si g) se lucreaza ca in Vestul Salbatic, fara h) standard de practica adeseori sau cu standard de practica dar fara resursele necesare (degeaba insista domnul arafat ca UPU au resurse, aceasta e o utopie pe care doar noi, medicii, am putea sa o conturam mai potrivit, atata doar ca medicii nu dau SMS la Realitatea)  genereaza imprejurari volatile. In astfel de imprejurari se fac greseli. Mor oameni.

Situatia dramatica – si de obicei regula – este cand viata unui om trimite un medic pe orbita in urma caruia raman oameni care altfel ar fi putut beneficia de serviciile lui. Noi toti stim, cand intram in meseria asta, ca sansele sunt de pana la 7 din 10 sa facem cel putin o greseala majora in cariera noastra, si de asta ne ferim ca de dracu. Nu orice om mort inseamna culpa medicala, asta e primul meu mesaj de final. Nu orice culpa medicala trebuie urmata de spanzurare in piata publica in replica la acest Malleus Maleficarum pe care-l promoveaza onoratul Bazac cu incurajarea dementa a presei. Si unul, si celalalt, nu vor reusi decat sa alieneze si mai mult incrementalele rara avis care sunt medicii de valoare.

G.

Advertisements

One thought on “Duminica 2

  1. Nici mie nu imi par de loc sanatoase atitudinile fata de profesiunea medicala in presa si societate.

    Pare mai degraba ca doctorul e perceput ca un fel de vraci/saman, care daca nu-i iese trebuie tzapat in groapa la zei sau asa ceva.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s