Omaifi

O formatie de la noi isi incheie concertele cu o melodie a carei profunzime impinge fundul Lacului Fara Fund de la Ocna Sibiului…iar cand noi nu vom mai fi va veti aminti ca a fost odata Iris. Osama! Iata cum, ruminand eu carevasazica zilele trecute la perenitatea fiintei mele pe plaiul cu boi am scornit acest conglomerat cognitivo-emotional pe care nu l-am putut denumi decat “omaifi”. Cum se aude. Omaifi. Arareori limba romana – si-am observat-o in cateva randuri – devine mai nazdravana decat la momentul conditionalului optativ viitor care, in anume parti ale tarii, are un aer de dubitativ mistic. Omaifi este intruchiparea sperantei noastre. Este un numar de lucruri care deriva din aceasta intruchipare de la Duhul Sfant si pe care am sa le revizuiesc relativ anarhic in randurile care urmeaza, intrucat reciproca vorbelor mele se constituie, cred, in padurea de bete in roate pe care nimeni, doar noi, ne-o putem pune cu adevarat.

Primul omaifi se refera la palme si pumni. Fara doar si poate singura racila mai prevalenta la romani decat alcoolul la orase si sate este violenta care –  iata –  se intampla si inafara consumului. Popor de oameni mici si frustrati (cititorii se exclud) fata de care Patapievici a avut mici momente de teribil insight (exploatate apoi savuros de Badin in cruciada anti-falica deschisa Institutului Cultural Roman), romanul barbat este un bataus escroc iar femeia romanca este batubila. Ieri, de exemplu, am trait un puternic deja-vu vorbind cu o persoana in cabinet a carei poveste m-a lasat infrigurat prin colateralele ei, anume ca a) femeia era una batuta in mod frecvent si batuta bine, nu doar mangaiata periodic cu palma asa, a la donkey punch dar b) aveau doi copii impreuna cu care mai mult femeia spunea ca c) tatal se purta foarte bine. Am ramas uluit nu doar de naturaletea cu care aceste vorbe formau asocieri logice de vreun fel. Nu e pentru prima oara cand mama copiilor imi spune dar vai, nu inteleg de ce baietelul sau fetita mea e atat de trist ca nu pe el il bate ta-su, pe mine! Ramai crucit si-apoi usor usor tesi o plasa de siguranta ca mirabila samantsa sa nu se risipeasca. Trauma, oare, omaifi si atunci cand asisti la violenta? Cand ai 3 ani si ti se tipa la nemurire in creierii capulu pana cand faci ca o pacienta pe care am avut-o eu in garda si te inchizi in camera pe intuneric iar ulterior faci o tulburare de nutritie eminamente psihogena? Empatie, imi spune doamna profesor, dumneata trebuie sa inveti sa fii mai empatic fata de acest roman pe care-l dispretuiesti. Parol, raspund, eu am toata empatia si simpatia in acelasi timp pentru copil, pentru adultul traumatizat, pentru victima, pentru cel care vine sa gaseasca ajutor. Nu m-am visat niciodata un Mesia sau un vindecator in masa cu abilitatile mele hipertrofiate de a exprima empatie. Si-atunci stop joc. Doamnelor care aveti copii cu barbati batausi sa nu va mirati ca la un anumit moment acesti copii vor fi zevzeci. Faptul ca au un parinte bataus e factor major asociat cu suferinta psihica, anxietate, panica, dar echiprobabil depresie si tulburari in sfera instinctuala (lipsa de somn, de pofta de mancare, disfunctii de ordin sfincterian – enurezis, encoprezis, si la copiii intrati la pubertate modificari ale functiei sexuale, de la dismenoree la fete la dis-sexualizare la baieti). Si din punctul meu de vedere responsabilitatea se IMPARTE in familie, chiar daca un parinte e bataus si celalalt e agresat. Aceasta doamna, de exemplu, care a fost batuta in timpul primei sarcini a avut inspiratia divina sa mai faca un copil la 2 ani dupa aceea. O alta doamna pe care eu o vad si care din fericire si-a schimbat viata, dar are o relatie delicata cu fata ei al carei tata este un bataus feroce imi spune ca se simte vinovata pentru ca a facut acel copil “pentru ea”.

Omaifi posibil, ma gandesc, ca progenii unei familii disfunctionale nu sunt doar depozitarii sperantei ci pubelele de balast in psihopatologia de cuplu? Adeseori ma uit la copii care sunt eminamente okay, sanatosi si la creierii capului si la oricare altul, capabili – ce-i drept – de cele mai sugubetse acte demonstrative care sa reguleze un mediu intens dezechilibrat si care poarta pe umeri responsabilitatea unui parinte atins sever in sanatatea sa mintala dar ne-diagnosticat. Oare care le-o fi prezenta in Romania? Oare cati omaifi? Ma preocupa atat ca om, dar mai ales ca profesionist incarcarea de maladie psihica si psihiatrica la romani care e inca nedectata la nivel epidemiologic sau triata in asistenta primara. Cel mai des am, avem probleme cu medicii de familie care vorbesc tampenii sau fac propuneri mirobolante familiilor cu privire la tratamentul sau diagnosticul copiilor/ rudelor lor. De ce? Dragi colegi, ce va face oare sa credeti ca din adancimea cabinetului domniei voastre ati patruns mai bine tainele psihiatriei? Doar pentru ca va stau o suta de pacienti la usa? Solutia mea e ca sa rog ca numarul de telefon pe care insist sa-l las sa calatoreasca mai departe catre a) medic de familie b) ceilalti membri ai familiei c) invatator d) preot si-asa mai departe. Dar prin asta fac o treaba care-mi ocupa din timpul liber si pe care n-ar trebui sa o fac eu. Ar trebui sa o faca domnul Bazac, de exemplu, acest ministru symbelmyne (vesnicutz) care sustine ca medicul rezident roman e bine platit iar culpa medicala va fi sever pedepsita. Dar prostia din ministerul dansului, zic eu mai aproape de trupul domniei sale care se frange, omaifi pedepsibila? Stimate ministru, am o singura intrebare…pe ce planeta? Daca pestele de la cap se’mpute oare eu ce asteptari sa am de la familia care si-a tinut copilul 7 ani in casa fara nici un tratament, copil care nu vorbeste, care daca-l lasi doarme pe jos gol pusca, copil care a inceput sa fie asa dupa ce a fost trimis la scoala in clasa I si care de-atunci o duce idn ce in ce mai rau…

Imi zic, asa cum mi s-a spus si mie, anume ca plec de la o premisa falsa. Anume ca acesti oameni mai au o dunga normala in ei si ca Romania e totusi separata daca nu tehnologic atunci macar uman de tarile – sa zicem – Africii sub-sahariene. Pentru ca pana si acolo exista un bun-simt raportat la boala mintala. Acolo cea mai severa problema posibila e sa te vrajeasca cineva si sa ti se internalizeze penisul. La noi, adeseori, de la vraji ti se externalizeaza. Umbla toti falusii pe strada, se masoara, se compara, se bate lumea cu falusul peste ochi si totul se petrece fara ca macar vreunul sa se intrebe…omaifi bun simt care sa ne opreasca?

Eu cred ca da. Eu sper ca da. Eu lupt sa da.

G.