N-ai Treaba

Mama s-a priceput dintotdeauna sa numeasca, si sa imite, oameni. E proaspat in memoria mea cum intr-o buna zi l-a imitat pe cantorul de la biserica de fata cu el, ba mai mult intr-o discutie cu el, ba mai mult il imita cu atata convingere incat saracul om s-a pierdut si-a inceput sa se balbaie. Mama, vazand ca-si pierde interlocutorul, s-a pierdut si mai tare, a pus mana la gura si-a rostit repede un Fecioara Maria, credinciosii fie cu tine. Si uite asa a ajuns saraca sa se spovedeaca de mama focului ca Doamne iarta-ma, ce-am putut sa fac, cum l-am mai jignit eu pe omul ala. Dupa care o lacrima. Dupa care noi radeam si-o rugam sa il mai imite un pic. Dupa care ofta si-o lua de la capat. Cat despre numit, tehnica mamii era una foarte simpla. Pur si simplu nu-i placeau stereotipurile verbale si drept urmare daca aveai unul aia ti-era porecla. Aia, sau “porecla” era stilul tau de-a vorbi. Dintre toti, in dimineata asta mi-am adus aminte de N-ai Treaba. N-ai Treaba mai avea o porecla dar pe care n-am s-o spun aici, e prea usor de identificat si-apoi am invatat un lucru in toti anii astia, ca oamenii care se trag din sate foarte mici au un dar al lor de-a se revedea in cele mai ciudate imprejurari. Si-atunci raman si eu la nevroza mamii ca ulita are ochi iar Bucurestiul e doar un satuc mai mare, cu mai multe ulite.

Acest N-ai Treaba isi primise porecla nu pentru ca ar fi fost lenes. Dimpotriva, era un tip foarte muncitor, cu gheaba aia pe care o capeti cand ai ridicat saci de cartofi de la o varsta frageda, cu vocea dogita de tutun si parul des, carliontat, pe care si-l taia ca noi toti de altfel in varianta Alain Delon (sau James Dean?). Barba cu gropita completa o figura blanda fara sa fie foarte inteligenta, incadrarea unui cap care-i statea obligatoriu pe umerii adusi. Mai la vale, mainile de muncit si sofer de basculanta in acelasi timp, din care doua degete erau obligatoriu galbene rosietice ca sa se stie cu care mana fuma N-ai Treaba. N-ai Treaba muncea mult, se ducea cu tractorul si-aducea grosi din padure, mai facea si pe instalatorul, cobora in fantani, repara pompe, era si-un fel de electrician desi cand venea vorba de televizoare te trimitea la numarul 3 (casa, carevasazica) pentru ca nu se baga la lampi din acelea. Era electrician, nu electronist, sustinea cu ostentatie dar nu se dadea in laturi de la vulcanizat cauciucuri sau aspirat carburatoare de Dacie. In aceasta ultima privinta cel putin N-ai Treaba era unul dintre putinii experti ai satului fiind el insusi posesor de mandru quadromobil de Mioveni. Avea viziune, gasea solutii, cu siguranta daca ar fi trait o sansa undeva in trecutul sau atavic ar fi devenit un inginer pe cinste. Dar acolo unde era, in tarana din care venise, sub soarele care lumina tiglele agale ca si cum nici macar soarele n-ar fi avut prea multe de facut, N-ai Treaba era doar N-ai Treaba.

Nu v-am spus totusi de unde si pana unde porecla aceasta a lui. Seara, dupa asfintit, si mai ales daca toata ziua trasesera la crapat grosi, N-ai Treaba si cu alti vecini ramaneau la un rachiu pe lemne sau mai intrau prin curte (sau mai intram noi prin curte pe la ei) si se incingeau discutii care mai de care mai filosofice. Politica in viata satului e una traita visceral mai ales dupa Revolutie, dar mai intens mai ales inainte. De acolo de unde vin nimeni n-a avut teama sa-l spurce critice pe brigadier, primul dintre ei fiind tata dat fiind ca era vorba de frate-su. Multi facusera armata pe la Rasnov, pe la Bran intr-o vreme cand Romania avea un rege si drept urmare dar mai ales fiindca zona era una aplecata spre astfel de pasiuni oamenii inca ii asteptau intoarcerea. De-acolo de unde vin nimeni, si mai ales N-ai Treaba, n-a crezut vreodata in democratie, in drepturi de-astea bune sa le dai la toata lumea, sau in prima de fidelitate pe care o primeste bogatul filotim in fata taranului cu izmenele carpite. Si N-ai Treaba era un viu participant la asftel de sezatori fara sa fie vreun fel de Moromete, dar usor impresionabil mai ales cand alt vecin ii dadea citate din Romania Libera. Atunci N-ai Treaba dadea palaria pe-o ureche, tragea adanc din tigara de se luminau conspirativ fetele celorlalti cetasi intr-ale misticului si-apoi elibera, cu admiratie, un “n-ai treaba”, altfel spus (in varianta regateana) “ma lasi?”…sau poate “ptiu, piei drace” sau si mai bine…”esti prost?”. Atata doar ca pentru N-ai Treaba a-l lasa nu era o optiune, el personal nu prea se avea bine cu Satana si-acolo de unde ma trag nu e prea frumos sa faci prost pe cineva sau (v-am mai povestit eu odata) sa-ti sara ochii pentru sprijinirea argumentului. Asadar N-ai Treaba era N-ai Treaba pentru ca din punctu lui de vedere singurul mod in care cineva ar fi putut ajunge vreodata sa dea citate din Romania Libera, sau sa devina electronist, sau sa scrie o carte, sau sa faca politica, e sa n-aiba treaba. Adica sa aibe timp pe mana. Adica sa n-aiba ce face cu timpul lui mai bun decat sa etcaetera. Pentru ca N-ai Treaba, de exemplu, avea treaba. Il avea pe Mosu’ de 90 de ani de grijit, si pe mama si-apoi aveau trei copii, trei guri de crescut si-l aveau si pe Carino, de la noi, care cerea si-ala de mancare ca tragea la camion plus trei bivolite plus pasari si porci si-o cotarla de-o mai schelalaia din cand in cand N-ai Treaba cand ii venea asa, un naduf, pe lume si pe viata. Dimineata pana’n noapte N-ai Treaba isi facea de lucru si-avea la lucru de lucrat incat doar la lumina lumanarii mai ramanea loc, timp, sau buna dispozitie pentru nemernicia acesti lumi de dincolo de munti, sau de Paraul Rugii (depinde ce punct de reper luai). Daca stau bine sa ma gandesc de fapt, la mama’n sat toata lumea avea treaba, si fereasca Sfantul sa fi fost vreunul care sa n-aiba ce face ca mama, si alte femei de bine, i-ar fi gasit imediat ceva de facut. Stiu asta din proprie experienta, “lenevitul” e una dintre preocuparile la care am acces acum, mai de curand, caci pe vremuri daca stateam prin curte asteptand sa reinventam cercul si apoi sa-l plimbam victoriosi se gasea fie a) de rinit in vreun grajd uitat fortuit sau b) sa  dam cu matura in sura sau c) sa asezam o tigla pe casa care nu statea perfect aliniata sau daca toate erau (ca se mai intampla din cand in cand) chiar perfect aliniate cu astrele se gasea mereu niste cucuruz de curatat. Milioane de stiuleti. Trilioane de boabe pe care dupa aia le macau acele nemernice de gaini ai caror gainati decorau privarul caci uneori daca n-aveai treaba riscai s-o faci si pe asta iar gainatii de gaina nu se dau cu lopata, ca baliga de exemplu, ci trebuie spalat tot privarul cu pricina si mai trebuie si lasat la moi. Multa placere nu gaseai in nici una dintre aceste preocupari, sunt sigur ca nici N-ai Treaba nu fabrica multe endorfine in timp ce dadea la coasa ca besmeticul vreme de ore intregi, dar ocupatia in sine il tinea pe linia de plutire. Cred despre acest om ca gandea foarte usor, dar mai ales pentru ca nu gandea excesiv de mult. Nu se incurca, ar observa unii mai de pe la oras, in meandrele concretului. In primul rand pentru ca nu stia ce e acela concret. Invatase cuvantul, nu va speriati. Il mai arunca in combinatie cu n-ai treaba cand Steli mai venea cu vreun ziar botit sa isi faca lectia de propaganda. N-ai Treaba se incrunta si-apoi N-ai Treaba, deci concret? Rareori scapa Steli de acest upper-cut de stanga caci la ora concretului vorba lunga saracia omului si-apoi in Ardeal si-asa e o cronica penurie de vorbe.

S-a prapadit, saracul N-ai Treaba, sunt ani de-atunci. Leucemie. M-a sunat ca vine la Bucuresti, la domnu’ doctor ca are asa, o tuse, si daca pot sa trec pe la el. Mi-a fost atat de rusine. Mi-a fost atat de rusine sa-l vad pe acest om cu ochi albastri, cu parul grizonat si cu mainile care ar fi putut muta si muntii intr-o pijama, pe un pat de spital, bland si speriat ca un caine care sta sa se inece. A stat, a plecat. S-a intors acasa desi ar fi trebuit sa faca tratament. N-a facut tratament, s-a dus pe la popi, s-a intamplat un miracol, s-a tras boala inapoi singura. Familia era fericita, N-ai Treaba s-a dus din nou la treaba cand s-a inzdravenit si nu s-a rugat la nimeni sa-i dea macar un cap de ata. Singur, insingurat, cu toti copiii plecati la munca in Italia, cu intrebarea Doamne, oare eu pentru ce, sau pentru cine mai muncesc, N-ai Treaba se ducea la fel ca’ntotdeauna cu camionul spre Capul Satului, taia iarba pentru Carino, mai pipa o tigara in capul coasei. Pana cand intr-o zi l-a luat coasa. Si s-a stins. Si i-a fost tarana usoara asa cum numai omului aproape de pamant i-ar putea fi.

Si-acum de ce mi-am adus eu aminte de un om pe care l-am iubit tare, si ce rost are. Vorba asta a lui e singura mea replica la sirul nesfarsit de imbecilitati pe care le vad schimband posesori in fiecare zi, in Romania anului 2009. E prima remarca pe care o fac deshteptilor care stau la colt de strada si scuipa seminte in timp ce mai impart ca parte-si face (pluralul comunitar de pe la ses). E vorba la care se preteaza multi politicieni care isi flendura fudulia si prolifereaza veritabile veruci care inmuguresc apoi pe limba altora, in limba altora. Deunazi un domn cu sprancene stufoase a scuipat gutural ca traim in Romania si-asta ne ocupa, nu-i asa, cum zice Mircea Badea. Ca infrastructura. Ca societatea. Ca greutatile. Ca nedreptate. Uluitor, mi-am zis, nene chiar n-ai treaba? Mai inainte, vineri la o ora prea tarzie, un tata imi perora cu privire la comportament, si tare comportamentale, si baiete – ii spunea – tu ce-ai de gand? Baiatul, la o varsta deja venerabila, se aranjase mai devreme sa profite de facilitatile masinii ca sa se pupe’n stalp pentru ultima oara, ranit fiind din dragoste. Tata, dumitale n-ai treaba? Si dintre toate gesturile posibile, cand greul e cel mai greu ma gandesc, e unica dumitale dunga sa iti acuzi singurul fiu ca are “tare” comportamentale?

Mi-e dor, in ultima luna, de atmosfera in “claire de lune” la care se facea politica in satul copilariei mele pe cata vreme ziua om nu se intalnea cu om, daramite munte cu munte. Mi-e dor de caposenia care vine din munca, nu din lene. Si mi-e dor de oameni morti, de mult spulberati printre vanturi, care au facut loc altora care azi nu fac nimic, dar ii acuza pe altii ca-si fac de lucru.

Va las.

Am treaba.

G.

Advertisements

One thought on “N-ai Treaba

  1. G, Am citit cu placere de N-ai treaba. Superb, poate vad ceva si de Boac, Nica Olea sau Comanici….Mi-ar place sa aflu si cum in schimbul unei placinte a-ti strins tot ovazul de pe pod seara tirziu…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s