Am sa scriu

Am sa scriu texte noi, ma voi scormoni din nou in buzunarenu dupa maruntis, ci doar dupa vorbe bune. Sau, cum ar zice editorul meu despre care zic cu mandrie ca e editorul meu pentru ca e bine, dupa atatia ani, sa ai din nou un editor (desi ea saraca nu stie in ce s-a bagat) am sa scriu texte relevante.

Acum, e un pericol teribil cand spui ca ai sa scrii texte relevante. E pericolul ca tu sa te adresezi unei audiente si-apoi sa vina “non-audienta”, cei la care nu te-ai gandit ca n-aveai cum, si sa dea cu bolovanul. Succesiunea de care vorbesc e de altfel o ocurenta comuna pe la noi prin tara unde lipsa unei expertize, sau experiente, e supleata cu tupeu din belsug si “scoala vietii”. E ca si cum, dau doar un exemplu ca sa cream un reper, i-as cere unui zugrav de la Singeorz Bai sa comenteze cu privire la Mona Lisa. Nu ma intelegeti gresit, exista momente in viata in care o opinie a lui pe tema Mona Lisei chiar m-ar interesa, de exemplu daca am fi colegi de masa la o nunta sau un botez, daca am intoarce un mic pe un gratar intr-o vara departe. In astfel de momente oricine poate vorbi de Mona Lisa, oricine poate vorbi de nave spatiale si de orice altceva se constituie intr-un pastime. Un pastime, in limba engleza, s-ar traduce “mod placut de trecere a timpului”. Acest mod placut de trecere a timpului poate fi orice, inclusiv facutul de bilute din muci sau ceara de urechi, sau dimpotriva disectia teoremei lui Fermat si rememorarea celor trei legi ale termodinamicii.

Din nenorocire, si in timp ce scriu asta am un rictus pentru ca acolo chiar ca te lovesti de un zid de ignoranta si indiferenta, prea des aud, vad, asist la discursuri unde diletanti sau slab profesionisti devin persoane de autoritate in raport cu un subiect oarcare pe care nu-l stapanesc nici cat negru sub unghie. Sunt inatacabili, de cele mai multe ori, pentru ca invoca doua mari motive, anume ca a) fiecare are dreptul la parerea lui, oricat de proasta ar fi si b) cine esti tu, ba, sa ne judeci pe noi? Ha? Tu de fapt vrei sa vorbesti in locul nostru. Tu de fapt vrei sa ne iei locul. Aceste persoane merita sa fie puse la un stalp de infamie cat de repede posibil si cu maxima suavitate cu atat mai mult cu cat ei sunt “chiorii regi in tara orbilor”. Atata doar ca Romania nu e tara orbilor, e tara unde prostia are o valoarea de moneda de schimb mai mare decat orice altceva. Fa pe prostul, si-are sa-ti mearga bine. Vezi-ti interesul, apoi fa pe prostul, si-are sa-ti mearga bine. La un moment dat, cat faci tu pe prostul, cineva va spune, bai ce prost esti. Tu chiar esti prost. Inutil si tardiv sa spui ah, stai ca eu nu sunt de fapt prost, eu chiar am facut o facultate, am talent, am poate un scop in viata, poate vreau sa mi-l implinesc, poate vreau sa fiu propriul meu tamplar. Ts. Nu merge. Pana cand te dezmeticesti ti s-a suit deja expertul roman in cap pentru ca expertul roman are o buna conditie fizica. Este tonic. Este pregatit sa lucreze sub acoperire (si) in orice alt context sa fie un blajin idiot, sau o lichea melifera dar cand a venit vremea zduf! Iese iepurele din palarie.

E patetic, poate penibil, oamenii s-au imunizat facand uz excesiv de acesti doi termeni ca si de altii care fac boschetul mai bogat. Nu ne mai pasa, ce-ti pasa tie, de ce ne-ar mai pasa? …alte remarci uzuale care vin insa in flagranta contradictie cu se petrece mai apoi cand fiecare se retrage la el in vizuina. Prostovanii, carevasazica, fac obiectul unui circ mereu si mereu lamentativ din octava lui Branzovenescu iar noi, de asta data super-prostovanii, stam si privim transfigurati. Asadar, e o iluzie sau o minciuna sa spui ca exista un veritabil drept la opinie in Romania. Nu. Opinia sau dreptul de a o avea sunt privilegii ale unei sub-specii inmugurite deja de ani buni, anume cei cu capul dur ca nuca, nas acvilin usor coroiat si creier mic, ratatinat, care adasta lenes pe dinauntru in garsoniera confort I decomandat. Opinia, sau dreptul de a o avea, sunt prerogativul unei clase de “formatori” de opinie care s-au oprit de mult din a-si raspunde prin actul lor de scriere la intrebarea “eu cu ce contribui si mai ales la CE? cand scriu treaba asta”. Formatorul de opinie, vreau sa observati ciudatenia argumentului, a ajuns sa formeze opinie functie de cerea de pe piata.

Eu de fiecare data cand aud acest argument al “rating-ului” raman siderat. Cererea de piata ar putea sa fie intr-o zi sa pui o camera ascunsa intr-o toaleta publica, mai ales in vasul de veceu, si la ora de mare varf sa dai pe programul X sa-l vezi pe Y, de preferinta persoana publica, facandu-si nevoile de sus in jos, pe ecranul teveului. De fapt n-ai sa-l vezi pe Y, ai sa vezi doar adancurile inteligentei sale. De fapt, ziua cu pricina a venit. In Romania, la acest moment, ceea ce se vinde si lucrul care inchide “formarea opiniei” este lipsit de orice encefal, o structure de tip protozoare care se misca prin supa primordiala doar in cautarea unei surse de reproducere. Pentru ca formatorul de opinie roman este in perpetua continuare de sex. Sex fertil, nu orice. Sex fertil si reproducator care sa genereze mici spermii intelectuale pentru “opinia” sa. Ce folos sa ai o parere buna, daca nu ti-o preia nimeni? Mai bine sa ai o parere proasta care e pe buzele tutu(L)or. Ce folos sa ai poate o parere avizata, o parere care muta sandramaua inainte? Mai bine sa ai o parere neavizata, dar care hraneste paranoia comunitatii etnic majoritare din Romania.

Asadar am sa scriu. In timp ce imi impun asta simt asa cum rasare soarele in spatele meu, flamura flutura in vant si-mi cade o suvita sagalnic pe frunte. Si in timp ce scriu asta rad, si-apoi redevin serios. Soarele apune, flamura se blegeste si mi-aduc aminte ca am frunte inalta, ochi patrunzatori, ca tovarasul Lenin. Am sa scriu si-am sa blastam si-am sa arat cu degetul oricat de impopular m-ar face asta. Calitatea unei opinii veritabile e ca e consistenta cu alte opinii ale posesorului ei. Oricat de inadecvate ar fi unele pareri de-ale mele, sau cat de bun profesionist as fi la – sa zicem – analiza politica, sociala etcaetera unde practic un amatorism informat (adica-mi place, ma informez, apoi scriu, de la amare in latina, adica a iubi, ca sa facem si educatie plurilingvistica cititorului nostru) le voi construi pentru ca aici, la fel ca orice alt comunitar, sunt la mine acasa. In loc sa stau ca tine la televizor eu fac televizor. Fac ce fac ei fara sa fac cum fac ei. Adica eu nu ma prefac ca ma gandesc indelung inainte sa deschid gura.

Pana nu uit, ca tot se leaga de tema zilei de azi, salut retragerea Alinei Mungiu Pippidi din cursa pentru europarlamentare desi sunt inca dezavuat de decizia ei initiala. Oricat de interesanta ar fi o atare pozitie pentru un membru al societatii civile, si oricata nevoie e ca unii sa trecem parleazul pentru ca altfel, ca si la Medicina, concurenta mica incurajeaza marea mediocritate, pana la urma pentru AMP zarurile s-au aruncat acum multi ani. Ea va iesi la pensie ONG-ista iar daca nu, nu cred ca va iesi la pensie. Prestigiul pe care l-a pus in lupta in fata nimeni altei decat mamzelle Bsexu demonstreaza idiosincrazia intelectulului care se ia la tranta cu viermele pe principiul “bate saua  sa priceapa iapa”. Din pacate sacrificiul a fost mult prea mare, scandalul mult prea mic si pana la urma tot pe mamzelle am auzit-o recitand Somnoroase Pasarele la ora de varf. Ba, mai mult, a doua zi crescuse fantastic in sondaje. Sondaje care, intre noi fie vorba, sugereaza dupa cum le zice si numele ceva despre esantionul pe care au fost prelevate. Mi-e groaza sa ma gandesc ca oamenii aia conduc autobuze, trenuri, poate ca unii dintre ei fac injectii sau taie procese verbale.

Nu e alta varianta, sau eu inca n-am descoperit-o, decat sa oferim o invitatie la gandire cu fiecare oportunitate. Nu sa gandim in locul celor care citesc, nu sa judecam ca sa nu mai fie nevoie ca ei sa judece. Hahaiala de cartier e un automatism care pe cat de mult vinde ziarul, sau publicitatea pe sticla, pe cat de bine merge apoi crema aia cu hidratare sau gelul ala de dus pe atat de probabil e ca, in macro-strategia de marketing, va fi mai prost pentru ca un analfabet rareori ajunge milionar (cu mici exceptii, stiti la cine ma refer).

Sa ganditi. Bine?

G.