Dragoste la bo'canel

Putina lume isi mai aduce poate aminte de Jean Chretien, premier al Canadei si inca unul dintre cei mai longevivi (1993 – 2003) din istoria recenta  Tarii Frunzei de Artar. Sau de Jean-Pierre Raffarin, premier al Frantei (ce-i drept pe o perioada mult mai scurta) artizanul respingerii referendum-ului pentru o Constitutie europeana in siajul careia inca mai traim, si balacim. Despre primul se mai scapa presa cum ca ar fi o “specie de cretin”, fiind la foarte indemana greseala de tipografie. Despre al doilea s-a spus ca este un “rafffaitrien” (raf-fait-rien), adica un hobo-care-nu-face-nimic. Bineinteles ca acesti domni s-o fi suparat si ei uneori (conditional optativ viitor infinitiv ardelenesc). Le-o fi venit si lor, uneori, sa dea cu basca de pamant si – vorba cantecului – cu cutsitu’n chiatra. Ce este insa remarcabil e ca si-au dus limitele inerente de nume si caracter cu demnitate si, in mijlocul sarabandei detractorilor, au ramas pe o pozitie de demnitate, inatacabili, joviali si, in cele din urma pe drumul istoriei, remanenti si relevanti. Chretien, cel putin, ramane cel mai hulit, dar si cel mai iubit premier canadian, la paritate poate cu Mulroney, cel mai iubit dar mult mai hulit (pentru afacerea Schreiber, poate?). Raffa nu stim exact cu ce se mai ocupa, dar n-am citit in ultimii ani in sectiunea tabloide din Liberation cum ca i-ar fi taiat cineva cauciucurile la masina.

Sa folosim aceste doua cazuri, dara, pentru argumentul de tip “forta exemplului” cand vine vorba de onoratul capitan secund, mana dreapta si ocazional stanga-care-o-tine a presedintelui Romaniei, supranumit si Traian Boc. Onoratul Boc s-a murdarit la chilotel aseara (intrucat se facea baza pe tema pozei domniei sale de grup langa canotoarea Kovesi) si-a sunat la emisiunea-sezatoare-oracol-si-cacatoare de la televiziunea cu acelasi nume. Eu tocmai ma culcam. Cred ca am fost norocos intrucat m-am culcat si-am ramas la primele schimburi de idei curtenitoare intre micul Grande si granzii Mici. Am dormit agitat, am visat ca pierdeam avionul. M-am trezit deci cu o pofta nestavilita sa imi ofer parerea despre raportul de comunicare intre membrii ai aparatului de stat, si presa care-i infiereaza.

Dati-mi voie inainte de orice sa subliniez ca-mi pare o crasa incalcare a etichetei ca orice membru al guvernului, sau parlamentului, sa dea “reactii” privind orice inafara competentelor domniilor lor, si doar in virtutea faptului ca i-a sunat contactul din presa si ii intreaba, ia zi bai nea’ Vasilica, mata’ ce parere ai ca a explodat un vagonet la mina Petrila? Ah, pai stati sa vedeti ca legislatia in vigoare, ca pedeleu’, ca teleleu’, si se umfla ca o besica porcului maria’ sa fonctionaru’ public si mare cand ti elibereaza vantul gandirii sale elaborate nu stii pe unde sa mai scapi camasa. Ce-i drept, tonul acestei marete cacofonii este dat de insusi Inaintemergatorul, Atotvazatorul a tuturor celor vazutele…si nevazutele care n-are nici un gol in stomac sa faca aditionale pe banul public la biroul domniei sale ca sa se rafuie cu tigancile si gaozarii mai indrazneti cat sa-i mute domniei sale freza de pe stanga, pe dreapta. Si totusi, stimabili, un presedinte de-un anumit fel nu e musai sa fie urmat in cucurujii bunului simt doar pentru ca are plasele. Iesiti va rog din bo’canelul existentei voastre, si rezolvati dilema lui Motsoc pe varianta traditionala.

Poate aparea drept un act de barbatie sa te iei la tranta cu jurnalistul, sa-l dovedesti in lupta dreapta, sa-i intorci argumentele prin capa si spada si eventual sa-i iei si locul la pupitru si sa devii, ca Adrian Nastase, politician cu ambitii de editorialist. Poate ca intr-o utopie aproape anti-democratica astfel de conversatii isi au locul; poate e nevoie ca noul politician roman sa fie facut “din oameni, cu oameni, pentru oameni” ca si Constitutia Amerikana dar – dati-mi voie sa observ – de ce ramane el oare tot un fel de Moromete? Un fel de Nila? Un fel de Horatiu Malaele in mizerie? Pana la urma astept ca primul ministru al Romaniei sa-si respecte catunul, sa-si respecte insigna de premier, de “sheriff” al acestei dughene si sa taca mai mult decat putin, si daca zice unul ca e prost, sa inghita, si daca zice altul ca e scund, sa inghita, si sa-si faca treaba pentru care a fost ales adica sa guverneze! Actul de guvernare e si-asa suficient de complicat, problemele astrale ale omenirii deja apasatoare si fara sa mai faci traforaj viteza la ore inaintate din noapte.

Si-apoi, e derizoriu.

Si-apoi, in acest remake penibil al “Nemuritorului”, tot “trebuie sa ramana numai unul”. Competitia sterila n-a facut, in ultimii 15 ani, decat sa consume bani, multi bani, enorm de multi bani pentru ca in turnirul politicienilor maron la spate sa iasa la suprafata doar spuma care vinde mai bine produse Unilever si de-alte astea. Asadar rusine si tie, mai domnule premier Boc, rusine tie si sfatuitorilor dumitale care ti-au oferit poate falsa impresie ca ai impact daca te dai in petec live la telefon.

G.

One thought on “Dragoste la bo'canel

  1. Acuma pe mine ma distreaza Boc. De cind a cazut la Andrei in emisiune mi-a devenit simpatic. Era, pe atunci, un politician marunt, maruntel si mai era si mic de statura. Dar a avut demnitate si s-a ridicat din lesinul care a durat cit pauza de publicitate, de parea ca mai mari palpitatii a avut Gheorghe decit el, si a continuat emisiunea. Recunostea ulterior ca nu-si aduce aminte ce a vorbit acolo, dar eu, care am vazut emisiunea, pot spune ca nici nu conta: faptul ca a ramas acolo ii scuza toate eventualele bilbe.
    Ulterior Emil Boc a devenit trompetica. Era la fel de simpatic cum aglomera el 5 cuvinte in loc de 2, frazele copiate de prin manuale scrise la indigo si cum se foia el in scaune cind lumea nu mai avea rabdare cu ce spunea. Intru proslavirea sefului, desigur.
    Iar acum e in continuare simpatic fiindca se ridica pe virfuri la poze, exact cum faceam si eu in copilarie la pozele de familie, ca sa par macar cit var-miu care avea deva 1,05m iar eu abia de atingeam un 0.8m. Cum sa nu-ti fie simpatic un complexat asa pasnic, un copilutz pierdut cu placa de gramofon in loc de corzile vocale, un baiet de sat inofensiv si care am impresia ca merge acasa si plinge dupa o repriza cu Victor Ciutacu sau domnu’ nea Vali Stan. Cum? Spuneti si voi 😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s