Boule, esti un bou bai boule!

Si cum imi beam eu cafeaua de dimineata, absorbit de propria mea conditie de fiinta vigilenta aud multi “b” la televizor. Un domn suferind de un atac brusc de rinita alergica sezoniera se impiedicase de o stire privind raportorul ONU de la Chisinau si ministrul moldovean de interne. Spontan, nedisimulat, onorat-moderatorul izbucni dupa cum adineauri am mentionat, ba chiar si-n titlu, in acest vajaind-ca-vijelia-si-ca-trosnetul-de-ploaie. M-a amuzat efortul facut sa nu-l bage si-n bizda bube-sii pe bou, daca tot era bou bai boule si totusi in acord cu stipulatiile Consiliului National al Audiovizualului…

Si-au trecut Pastele exact sub semnul acesta. S-a asternut praful pe taste. Am intors spatele de la eternul montagne-rousse, ce rost are? Ce rost vine? A venit linistea, au venit peisajul, perspectiva, nu mi-am mai poluat auzul cu nesfarsitele cacofonii, ca cand aud cucul cantand ca cum cantam si eu plangand (sau nu era asa melodia?) O tara este pe cat de bune sunt deseurile ei, un lant puternic pe cat de slaba cea mai dintre verigi, pana la urma toti suntem preocupati in fiinta noastra cu adevaruri mai presus decat ternele galcevi in ceruri ce parca nu mai precupetesc. Fara sa fiu vreun cucernic – e cunoscut doar – am apreciat un moment de intuneric absolut intr-o biserica in care se mai vedeau doar, prin reflexiile lunii, aripile unor arhangheli pregatiti pentru lumina unui popa devenit odata cu varsta mai afon, mai obosit, mai ponosit in ganduri si totusi cu moartea pre moarte calcand. Traditiile a la Roumanie nu mai reprezinta altceva, imi amuzam simturile in aceste zile, decat imaginea pictata in nuante violente ale unui trecut in care presiunea externa sustinea un continut crapat pana in strafunduri sa nu se dezintegreze, ireversibil, irevocabil. Nu mai exista acel continator extern, oricare ar fi el. Bine ai revenit, libertate, bai libertate, bai vaco esti o vaca bai vaco, cine s-ar fi gandit ca a fi liber nu e totuna cu a fi drept, sau ca a fi liber nu e totuna cu a fi bun?

Nevroza acestui popor se adanceste. Batranii imbatranesc in rele, tinerii putrezesc la umbra inaltilor brazi cu burdihane bine umplute, formarea opiniei e mai importanta ca slogan decat opinia formarii, sau oare ce-o fi insemnand acela mecanism cand e musai sa strigi ca nu functioneaza? Ne preocupa pana la fascinatie acele momente neprielnice ale existentei noastre dimprejur caci ce e in suflet, si in gand, la fel pe strazi si pe curand. O infuzie bolus de bine n-ar strica, dar nici bine n-ar face. E fortuita, ocazionala, si in cele din urma poate pe de-a-ntregul nenecesara intru devenirea unui popor bolnav asa cum si altele sunt. Nu vreau sa-mi fie luate acestea ca o indiferenta, imi este diferent, caci eu insumi sunt diferit si ca mine or mai fi si altii, noi suntem aerobii unei colonii de clostridii sau poate doar ne imaginam visele unui aerob in atare conditii. Spuneam cuiva astazi ca amintirea zilei de ieri se estompeaza si nu mai sunt sigur ca acele repere pe care le spun, sau pe care le am, pe care le-am vazut or invatat fac parte dintr-o realitate a trecutului meu. Stiu ca exista si trecut, si realitatea lui. Ca si voi, ca si toti ceilalti, sunt condamnat la un prezent in perpetua re-inventare, o clipa mereu muribunda careia ii cant un prohod sperant in renasterea ei. Sunt si eu, la fel ca si cei pe care-i hulesc, si ii hulim, si-i infieram si carora le spunem ca rusine sa le fie, un traficant ilegal de viitor. Ce sa faci cuiva care perpetueaza un astfel de viitor, insotit de violenta si ridicat la rang de moneda de putere? Pana la urma nu poate decat sa-si asume haznaua cu putreziciuni la care contribuie, ma deranjeaza poate cel mult masura in care suntem indrituiti cu obligatia la co-existenta. Co-existam. Nu putem sa traim fiecare pe movila lui aerisita sau in spatele usilor capitonate ale “mai sfintitului decat sfintii”, undeva poate am gresit si eu in multe randuri sfatuind sau argumentand pentru inaltarea unei astfel de mobile suficient de mare incat sa incapa 20 de milioane pe ea, plus plozii lor, plus imaginatia plozilor cu care se nasc poate toti plozii. O movila pentru boi, bai boule esti un bou bai boule – ce-i drept – nu mi-am imaginat. Poate mai potrivit pentru astfel de invective spuse la ceas de taina este un grajd, si-atunci nu ma pot abtine sa nu-mi pun problema de ce insista Romania sa se poarte precum o vesnica ferma a animalelor in care ierbivorii sunt obligatoriu pe genunchii piramidei nevoilor?

Cineva imi spunea astazi, iar astazi nu m-a mai lovit ca alte dati, de rusinea de a fi vorbit despre ce se intampla in psihiatria Romaneasca. Ce-mi pasa mie? Mi s-a spus, odata intors, ca Romania mea nu exista, ci cel mult o Romanie a noastra in care efortul meu de adaptare trebuie sa fie unul care urmareste acest “nostru”, un rostru pentru speranta si pentru o zi de maine mai apropiata comunitar. Romania mea devine insa Romania nimanui, a lui Nemo si a anomicului, si-a anonimului care face un bine la un colt de strada pentru ca are nevoie de o gura de aer intr-un grajd al ierbivorelor. Romania mea se disipa ca o ceata in timp ce imi creionez masca unui meu al Romaniei. Efortul ramane unul de a le reconcilia pe cele doua, trebuie sa-i dam mizeriei de o traim respectul care se cuvine si asta, ma gandesc, fara sa cadem in pacatul anarhistului care se bate cu pumnul in piept ca uite ce bine-i sade fara un raport la structura, duca-se totul dracului si din marea ciuperca sa nasca o noua natie. Ilogica problemei face ca, odata extincta, o natie sa ramana extincta mai mult sau mai putin cum o limba, fara interventie quasi-divina, va muri si moarta ramane. Eu n-am vrut, nu vreau si nu as vrea vreodata sa distrug aceasta Romanie, fie ea si (nu) a mea. Spun asta in timp ce-mi aduc aminte cu oarecare serenitate de remarca morbida a lui tata-meu ca aici e propriul meu drum al oaselor pe care toti mergem.

Am implinit 29 de ani.

G.

Advertisements

8 thoughts on “Boule, esti un bou bai boule!

  1. Eu am remarcat ca acest Pasti a stat sub simbolul, daca-mi e permis, reinvierii lui GigiBe, zis si Bibi Jegali, carele in vinerea mare, spre deosebire de alti inaintasi, a fost eliberat din cusca. Si, pentru ca pe Iisus nu si-l mai aminteste nimeni si tare mutl ne-ar fi placut sa-l filmam cu camera ascunsa pre cind se foia dinsul prin multimi, domnul nostru gigibe nu a facut rating, nici pe mama lu rating, ci pur si simplu a fost ca un poster pe tv vreme de vreo 4-5 zile, pina cind a reinviat si saptamina de lucru. Omul a fost luat cu camera din pragul arestului, i se uitau in gura ca stomatologii, urmat acasa la el (unde cred ca a facut primul pipi in libertate, dar nu ne-au dat inca imagini, cred ca le lasa pt fratii Petru si Pavel din iunie), urmat apoi la biserica, in biserica, dupa biseric, in bratele mamei, in bratele sotiei, linga amicii din sat etc etc. Si, desigur, toti sorbeau din intelepciunea vorbelor rostite de prea inteleptimea sa.
    Si, ginditi-va, am vazut cite 10 secunde la fiecare 5 ore, cind ma saturam de dvd-uri sau de citit despre viata lui Gargantua.

    Altfel, sper ca ati avut sarbatori calme si linistite, luminoase fara tv si sms-uri care ibcep cu “Fie ca…”.

    Cit despre mutsunake: la multi ani, draga cumnate, cre ca tre sa bem zilele astea. E valabil si pt restul echipei de aci, aia extinsa 😀

  2. La multi Ani! …he he,sunteti un Spirit Batran , n-as fi zis niciodata ca aveti doar 29 de ani 🙂

  3. La multi ani Mutsu!

    Multa sanatate si putere sa treci peste toate piedicile intalnite pe plaiurile noastre mioritice.

    Tuturor de pe Andreanum va doresc Sarbatori fericite. Hristos A Inviat!

  4. Pingback:   Soarele care (se) invarte — andreanum.org

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s