[…]Pana una alta, de ce visam urat? De ce avem cosmaruri? Este foarte posibil ca nu exista o relatie cauzala, ci doar asocieri mai mult sau mai putin stabile/puternice. Una dintre ele am mentionat-o deja, anume trauma. Aici merita observat ca visul urat pe parcursul noptii este doar continuarea unei stari de stress post-traumatic in timpul zilei si ca in sine, ca mecanism, este identitar aceeasi si deci adaptativa. Ce nu este oportun este faptul ca fragmenteaza somnul si prin asta creste nivelul de oboseala si scade abilitatile de coping ale individului si apoi prin acest mecanism abia mai apoi provoaca disconfort. In fapt, aici e singura zona de granita cu pavorul nocturn a carui caracteristica semiologica principala este inconsolabilitatea copilului/adultului care pare prins in ghearele unui inamic invizibil care i-a intrerupt ciclul normal de somn. Inima bate cu putere, copilul se zbate, plange, nu raspunde la chemarea pe nume, transpira, are privirea transfixiata. Cum sa nu crezi ca „ceva” se intampla? Si totusi nu se intampla nimic, nu e nimeni posedat si la sfarsitul crizei de tip „panica” (cu care n-are totusi de-a face) se poate reinstala somnul normal.[…]
Restul azi, in Ziarul copiilor.
G
andreanum & co 