Confesiuni ale unei minti. Periculoase?

Am sa iti spun ceva. Gandurile scrise aici nu ma reprezinta, sunt excursii mentale ale cuiva uneori mult mai bun, alteori mult mai rau. Ele n-au cum sa vorbeasca despre mine in realitate. In realitate sunt la fel de secretos ca si tine. La fel de fals uneori. La fel de mult disimulez ca sa obtin ceva ce-am nevoie, pus in fata unei alegeri dintre doua drumuri absurde mai des decat si-ar dori cineva dotat cu simtul ratiunii. Plec capul, intorc privirea, injur aidoma, suspin otova. Nu e posibil, in fond si la urma urmei, sa pastrezi pe de-a’ntregul identitatea aici, dincolo de granita simturilor. Eu, ma amuza acest adevar, sunt doar o prelungire, un pseudopod al propriei tale minti, vocea ta e cea care imi sonorizeaza cuvintele, suntem aproape pentru ca ce-am lasat eu marturie intr-o sticla pe-o mare ajunge in mainile tale, figurativ vorbind. Dar sa nu-ti faci vreodata o iluzie ca prin ce scriu ai putea sa ma recunosti pe strada. E valabil si pentru mine, si pentru oricine altcineva de altfel.

Azi sunt putin trist, dar are sa-mi treaca. Raman fidel obligatiei mele intrinseci de a continua sa creez, prin asta intelegand sa produc materiale de o dimensiune finita. Ti-am mai spus, poate doar o zecime din ce ma gandesc ca ar putea sa capete scop ajunge sa capete vorba si nu mi-am pus vreodata in gand sa redau cu fidelitate crescanda culorile imperfecte ale fiintei mele. De ce-as face-o, pana la urma? In exercitiul de excelenta pe care-l tentez de ani buni deja in momentul in care scriu obiectul nu e acela de a forma un estetic, sau un logic, sau un placut, ci de a atinge acel grad de satisfactie a posesorului in fata obiectului posedat. Da, ma gandesc ca ultima proba pe care-as putea sa o trec vreodata e aceea a delatiunii. Ani de-acum inainte, sa zicem, la o masa rotunda, ce-ar fi sa se ridice un epigon si, cu voce dezlantuita, sa arunce in agora ceva ce eu am produs in negura trecutului, prezentul meu de-acum in timp ce proiectez acest scenariu. E posibil sa-mi fie rusine de va veni vorba? Foarte. E posibil sa nu ma regasesc in el? Da, bineinteles. Ar trebui cumva ca aceasta ipostaza sa fie un argument suficient sa ma las complet de “meserie” si cumva sa gasesc ceva mai “bun” de facut decat scrisul? Mi s-a pus asta in vedere, ca oricine altcineva preocupat de onanismul blogging-ului (multumiri eterne lui Marius Tuca pentru acest insight), cum ca exista si alte feluri productive prin care eu sa-mi satisfac nevoile creative. Ce stiu eu, sa cioplesc o ciuturuga poate, sau sa fac exercitii de impostatie si respiratie ca sa-mi ameliorez tonul vocii. Sau poate sa imi explorez acele talente inca nedescoperite. Pana la urma cui ii pasa de scris, scrisul e periculos mai ales atunci cand chiar ajunge cineva sa citeasca. Personajul meu e hulit in mediul in care circul, felul in care scrie, cuvintele pe care le spune, mesajul amputat aproape invariabil de faptul ca circumscrie aura unui individ. Nu pot, recunosc, n-am acel talent sa debitez tampenii dar cu un zambet agreabil. Ale mele, pentru ca inevitabil mai apar, se suprapun unei personalitati dificile am aflat, iar asta preteaza la alienare.

Daca te afli in dificultate sa intelegi dincotro vine acest text n-am ce sa fac pentru tine. E un catharsis. Pana la urma ai posibilitatea unica sa umbli in sosonii mei pentru cateva minute. Asta e menirea mea zilnica, a mea si a altora care imbraca un halat, sau care primesc o poveste. Nu vom putea vreodata pricepe totul, e inutil, cine mai are inca senzatia ca doctorul pricepe, ca omul chiar se raporteaza empatic total, si emotional acolo, e un netot care-si merita frustrarea. Ce aflu eu de obicei e o inventie personala pe care-o exersez intr-o mare de zgomot, unde zgomotul e ce zice cealalta persoana. Si ca veni vorba de cealalta persoana, eu am o credinta care intr-o buna zi s-ar putea sa ma tradeze, dar inca n-a venit ziua cu pricina.

Anume ca judecata comunitatii profesionale in care te afli nu poate fi decat o condamnare la mediocritate. Singurul si ultimul indrituit sa ma judece, dincolo de colateralele administrativ-legale ale problemei pe care le las voit la o parte, e pacientul meu. Lui ma raportez. El sufera in urma racilelor mele fie ele de individ, de personaj, sau de profesionist. Restul, ca au marca sau nu, sau relevanta in a discuta despre subsemnatul, mie unul imi sunt in mod intim indiferenti. In revansa am ales, in ultima vreme, sa fac un pas inapoi si sa-mi recunosc orizontul de asteptare dur prin aceea ca in relatie cu semenii mei am fost inegal, judecand. N-am de ce sa o mai fac. Astfel ca discursul meu cel putin legat de sanatate pe viitor are sa se refere mai clar decat pana acum poate doar la chestiuni legate de sanatate, nu si de provider-ii de sanatate. Nu inseamna ca n-am opinii, inseamna doar ca am sa le tin pentru mine ca sa respect pana la capat acest principiu caruia i-am fost inamic alte ori din dorinta de a disemina un mesaj credeam eu incarcat moral.

Acest public nu mai sufera moralul din aceleasi motive din care nu sufera imoralul. N-are nevoie de busola pentru ca tangajul e deja suficient de mare incat sta sa verse la fiecare pas. Sunt surprins si azi, ca si alte dati, ca primesc acest mesaj cum ca meseria mea mai mult decat altele ma face susceptibil la a fi “judecat” de colegii psihiatri si – sa speculam – gasit cu o rotita sau doua la nelalocul lor. Termeni sunt multi, poate unii foarte adecvati conditiei mele, atata doar ca in elanul de a patologiza pe oricine as ridica o umila obiectie, una de ordin etic. Asa cum eu vad multi nebuni pe strada, dar tratez doar o minoritate dintre ei care consimt si la tratament, dar si la diagnoza mea (sau a altuia, folosesc persoana I doar in context), asa ma astept sa se desfasoare actul profesional si in jurul meu. In ziua in care am sa am sa zicem nevoie de un psihiatru accept si negociez o eticheta privind stress-ul meu cu acel psihiatru. Pana atunci nu.

Pana atunci, si spun asta dinadancul fiintei mele, fie care scriu cu vreo dara de talent sau nu, fie ca unele vorbe zgarie urechea pudica a vremurilor pe care le traim, nu ma intereseaza “pseudo-remarcile” cogenerilor mei pentru ca sunt intr-o zona eminamente patologica de practica medicala, tendentioasa si pana la urma evocativa propriei lor patologii de relatie. Nu cred ca exista cardiolog care sa spuna cu obida despre alt cardiolog “ia te uita la el, cardiacul!”. Prea des, in psihiatrie, aud psihiatri care mor de grija altuia. Le recomand sa isi vada in mod primordial de-a lor si tuturor le va fi mai bine. Cred ca normalitatea incepe cu limbajul vorbit, si cu folosirea neprimejdioasa a jargonului de specialitate. Pentru ca altfel credibilitatea se termina la propria admirare in oglinda.

Detractorilor mei, sunt de acord cu toti ca am trasaturi de personalitate narcisica, sunt primul care sa va ofere acord tacit si 100% impartasit cu privire la aroganta mea, la complexul meu de superioritate, nu am nevoie de impartasanie ca sa constat ca in situatii publice am un comportament care stanjeneste anumite persoane, le enerveaza pe altele si destul de des ridica sprancene. Asta, pe de alta parte, nu ma impedica sa fiu un bun profesionist. Nimeni n-a spus ca un criteriu sine-qua-non pentru psihiatrul de succes e sa fie simpatic colegilor lui. Avand in vedere calitatea unora chiar ma bucur ca nu le plac, m-ar speria sa le devin brusc agreabil. Astfel ca sa lasam lucrurile asa cum sunt ele.

Sunt multumit de ce-am scris in acesti ani. Sunt multumit ca pierdut uneori in prezent inca ma regasesc in ele, textele mele, poeziile mele, rant-urile mele interminabile si imperfecte logic, disonante, stridente, greu de digerat si vinovate de partinism. Acolo sunt eu, in cele din urma, o forma de amintire perena a momentului in care mintea mea a fost  mai buna, mai tanara decat cea care o contempla acum.

G.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s