Cata frunza, cata iarba

Stiti bancul ala cu Iisus care se coboara pe pamant si se intalneste cu un hippiot, nu? Ala cu “mwuaaa, prietene, esti de-al meu, plete, barba, camasuta”? Undeva, nu zic unde, se strecoara o inadvertenta dar care face bancul cu atat mai savuros, nu de alta dar umorul chiar asta si ei, sa punctezi inadvertente in discurs care din motive numai de noi stiute ne gadila pe la girus cinguli. Inadvertenta cu pricina se refera la efectele mult-placatoare ale unei substante actualmente ilicite in Romania dar si in majoritatea tarilor lumii civilizate (prin consens, atentie, nu prin criterii obiective, cred care cel mult are de-a face cu GDP-ul si mortalitatea infantila?). Substanta cu pricina, marijuana. Compusul activ, tetra-hidro-cannabinol, molecula care se leaga de niste receptori specifici, carora le corespunde o cohorta de substante secretate in mod obisnuit, fiziologic, de organismul uman. Endocannabinoizi le zice. La fel cum producem alcool si metan (bautura si, scuzati, basini) producem si cannabinoizi. Asta suntem noi, vehicule ambulante de substante ilicite.

Ce e cert e ca remarca unei june aspirante cum ca daca va ajunge ea unde-si doreste sufletelul ei Cuore, inima de copil, n-ar deranja-o sa sprijine initiativa decriminalizarii sus-numitei substante si deci o sa vedem mai multi barbosi prietenosi prin urbe in perioada urmatoare. La care codrul, ramul, incepura sa vuiasca. Babele clevetitoare de la Bobalna si-au pus baticul negru de gherila. Micii intreprinzatori din Rahova si-au adus aminte ca toti de la Rim de natragem, iar IPS Teodosie a mai luat un Rudotel. Nu i-o fi rusine macar asa, un pic? Adica am inteles cum e cu succesurile, cum e cu sintactic  si morfologic, dar chiar in halul asta sa ajungem? Faza e tipic romaneasca, imi pare rau sa o remarc sui generis, anume se inscrie pe aceeasi tangenta ca emisiunile alea din anii ’90 in care reporterul intreba diversi cetateni informati cum e cu zonele erogene din Transilvania. Ce stie taranul de iarba, oare? Pe de alta parte, si intelectualimea indelung cacatoare e de rit ortodoxiu, vezi incidentul cu Gheorghe de-acum multi ani cand domnia sa era un alt haiduc, pe alti cai, si-atunci – pregatiti-va – s-a aflat ca a fumat. Ce-a facut  mah? A fumat. Shhh. Iarba.

Pentru o astfel de indiscretie dar mai ales pentru ca prestatiile domniei sale se apropiau mult mai des decat rarissim de monologuri nevropate fara cap si fara coada i se duse presuletul de supt picioare (si de-atunci nici ca i-a mai mers bine). Pe de alta parte, acest incident se petrecea acum ani buni, bine trecuti si in care societatea romaneasca s-a mai rotunjit pe la colturi, si-acum avem si gay si tanari “drepti”. Sa fie oare ca totusi nu suntem pregatiti sa importam si-acest obicei jamaican, de-a pompa cannabinol in sistem?

Empiric vorbind, marijuana este la fel de adictiva ca nicotina, fumatul de tigari “traditionale” in prezent fiind recunoscut ca a doua mare adictie a lumii. Exista o pletora de lucrari de specialitate care au documentat, in ultimii 20 de ani, efectele fumului de tigara asupra mamei, fatului, copilului, adolescentului, adultului, casei, familiei, fanerelor, plamanilor, psihicului etc. Una dintre consecinte a fost adoptarea unei politici de interzicere a fumatului in spatii publice si, in anumite tari, cladiri publice si chiar propria casa daca se dovedeste ca raspandesti fum si la casele inconjuratoare (da, stiu, e absurd). Prin raport, tigarile cu marijuana au avut parte de propria lor cercetare care, la o privire atenta, a favorizat migrarea lor spre un centru de acceptiune. Incepand cu documentatia originara si efectul de mult cunoscut de analgezie al “canepii”, si continuand cu derogarea obtinuta de multi bolnavi de cancer pentru care marijuana ramane o ultima bariera de confort in calea durerilor care nu mai pot fi gestionate de antalgicele uzuale, e de asteptat ca vacuumul creat de politicile anti-tutun au incurajat consumul mai “larg” de canepa. Si totusi, trebuie sa clarificam de ce unele tari au adoptat o politica liberala de consum, si chiar daca nu suntem de acord sa respectam totusi optiunea ca fiind una valida.

Nici Olanda, nici alte tari unde e legal sa consumi marijuana nu sunt incurajate traficul, intoxicatia, abuzul sau dependenta de marijuana, toate fiind entitati clinice distincte. Statul a luat o decizie pre-emptiva de a detine o buna baza de referinta pentru consumatori si de a actiona in cazurile de abuz/ dependenta de-o maniera concertata fiind constienti de amplitudinea problemei. De dragul discutiei sa punem pentru o secunda consumul de droguri “soft” si de design pe acelasi plafon cu alte probleme de sanatate cum ar fi suicidul, avortul, interventiile de chirurgie cosmetica etcaetera. Atitudinea de principiu “nu, nu sunt permise” e o forma de control. Atitudinea “da, sunt permise, dar vrem si noi sa stim despre asta” e una mai (atentie, doar “mai”) liberala si in care, in cele din urma, se realizeaza o alta forma de contentie. Grupul, societatea, sunt lasate sa decida in ce masura un anumit habitus va ramane acceptat, iar daca e daunator se presupune ca va fi abandonat, treptat, de acei consumatori care altfel ar fi fost tentati de “fructul oprit”. E o idee indrazneanta si care isi gaseste radacini in observatia perioadelor de prohibitie, istoric vorbind, din America interbelica si de la sfarsitul Rusiei tariste. Dezavantajul ei – dupa cum s-a vazut – este ca amplitudinea fenomenului nu rezida doar in social, sau cultural, ci si in proprietatile substantei.

Inapoi la marijuana, compusul nu este unul inalt addictogen. Si totusi, in populatii selecte (ca si in cazul alcoolului si a altor compusi de clasa C sau D, adica slab si foarte-slab addictive) poate sa creeze dependenta si prin asta probleme de sanatate chiar severe. Una dintre consecinte, mai nou evidentiata, este ca marijuana consumata de adolescenti ar putea, la unii cu vulnerabilitate genetica pre-existenta, sa precipite si chiar sa cauzeze debutul unei psihoze. Mecanismul acesta cauzal este de mare interes pentru ca se crede ca ar fi o cale comuna cu cea a schizofreniei. E nevoie sa fac aceasta diferenta, s-a vorbit chiar si in medii academice adeseori de relatia asimilabila intre marijuana si schizofrenie fara ca sa fie facuta aceasta distinctie, anume ca nu marijuana da schizofrenie ci ca psihoza cauzata de drog la anumiti adolescenti este una de tip schizofrenic, prin mecanism toxic. Se stie, mai mult, ca la adolescenti marijuana accelereaza pierderea de neuroni prin precipitarea mortii acestora cu caracter apoptotic (programat). Asta se intampla mai mult decat la adult implicit prin faptul ca, pentru creier, adolescenta e o perioada de “renovari” teribile in care existau deja premise pentru moarte celulara. Una dintre evolutiile ingrijoratoare, apropos, si de fapt singura tampenie veritabila spusa de domnisoara EBA (ca sa nu o lasam inafara povestii) este ca tocmai la adolescenti, acolo unde e nevoie de conditii regulatoare (si unde, apropos, si Olanda are criterii foarte clare de delimitare), are loc migrarea dinspre fumat spre marijuana. Un studiu condus in Ontario in urma cu 2 ani concluziona ca pana la 90% dintre adolescenti intr-un sondaj au afirmat ca au incercat, cel putin o data, marijuana. Pana la 30% consumau regulat. Un alt studiu facut pe un esantion de la Universite de Montreal, mai mult (condus de  Louise Nadeau, principala promotoare a programului de preventie si interventie pe toxicomanii de la UdeM) remarca un fenomen care, daca se verifica, e surprinzator, anume ca pe cat de multi se lasasera de tutun pe atat de multi se apucasera de marijuana, cu alte cuvinte e mai degraba “T sau M” decat “T si M”.

Dezbaterea ar fi una mult mai lunga. In mod evident  e nevoie ca si tu, si tu, si tu sa fiti mai bine informati inainte de a hotari daca sunteti sau nu pregatiti sa acceptati o schimbare, oricare ar fi ea, vis-a-vis de regimul unei anumite substante si daca ar trebui sa fie un prag, si de ce s-ar opri el la heroina, cocaina, opiu etc. etc. O astfel de dezbatere, nota bene, e crucial sa fie dusa in populatiile considerate “la risc”, anume tineri, adolescenti etc. si- in opinia mea – doar in subsidiar cu parintii accestora. Pentru aceia care vor ajunge la psihiatru cu o adictie informarea se face oricum atunci, pe loc. Profilaxia primara insa e a potentialului consumator, iar in randul parintilor de adolescenti acceptabilitatea e, dupa cum se vede, deja foarte mica.

Ca sa inchei pe-un ton hatru, oare asta o fi inteles mamzelle din sloganul lui tata?

G.

Advertisements

5 thoughts on “Cata frunza, cata iarba

  1. mutsunake, domnisoara candidat este o prezenta frecventa in cluburile cu muzica repetitiva data spre 150 de decibeli, lasere si pastilutze care iti fac pupila cit irisu’. Acuma zau, dupa 3 votcute cu redbull, doua pastile de romparkim (astea se luat pe vremea adolescentei mele de catre tinerii care doreau sa faca sex in cimitir la 12 noaptea, iarna) si niste dum-dum-dum-dum vreo 4 ore tu ce-ai vrea sa ne zica? Ca e nasoala viata alaturi de Poponet si inca niste vedete d’astia?
    Dar e bine ca are un punct de vedere diferit fata de al altor candidati. Va stirni reactii si asta e bine la campanie. De iesit oricum iese, nu am dubii.

  2. Mersi Mutsu ca te straduiesti sa tii lumina aprinsa! in ciuda faptului ca pt multi(si eu) este de-a dreptul orbitoare.

  3. Deci cum ziceam, fata a iesit. Acu ne rugam sa-si gaseasca un baiat serios de pe la parlament si sa se aseze la casa ei si sa intre cit mai repede in prenatal.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s