Scurt indreptar al proastelor alegeri

E nedrept din partea-mi poate si totusi incep prin a observa ca unii oameni fac alegeri execrabile in viata lor, sau a altora. Nu pentru ca sunt prosti. Nu pentru ca sunt naivi. Nu pentru ca sunt ne-educati desi educatia joaca un rol aparte in felul de a-ti construi discernamantul. Pur si simplu au un noroc de porc sau sunt “ajutati” din plin de evenimente fortuite care le intaresc calea pe care au apucat-o. Daca noi suntem o mare de anonimi, exista si indivizi care pica de-a stanga curbei lui Gauss privind incidenta evenimentelor nefericite care pur si simplu “li se intampla”. Asta bineinteles ca vine in eterna contradictie cu paradigma occidentala a “omului facut de el insusi”, neatarnat, liber pana in maduva oaselor, mobil si apt oricand sa faca o schimbare catre bine. Acestor oameni de care vorbesc nu sunt altceva decat etern arestati, atarnati, imobili, si inapti. Pana cand vin la tine, profesinistl de sanatate.

Ce e (si mai) interesant, in paranteza fie spus, e ca majoritatea scolilor de terapie, dezvoltare personala, consiliere, ajutor comunitar sau fratie-intru-jihad pun binele inainte, ceea ce e numit si de psihologii fericirii si de economistii maselor “discount pozitiv de viitor”. Omul, fie el cat de dobitoc (la propriu, vezi povestea cu influenta mediului a lui Miciurin) are calitatea intrinseca de a presta “mai bine” in clipa ce vine. Totul e sa o exploatezi. Pur si simplu desconsideram posibilitatea ca uneori se intampla fix pe dos. Nu doar ca ziua de maine nu aduce bine, dar aduce grade incrementale de rau carora oricata rezilienta ai incerca sa le dedici in cele din urma se termina. Stop. Gata.

Pe acei oameni nu vrei sa-i vezi venind la tine pentru ajutor. Ce solutii le poti oferi celor 1/10 din clientela ta profesionala?

A inceput sa ma preocupe problema proastelor alegeri facute de oameni deja predispusi la consecinte infauste odata ce-am lasat la o parte euforia copilareasca, zic eu, a psihiatrului/ terapeutului dornic sa transforme lumea intr-un ecosistem Ken-Barbie. Unele rele, mi-am dat seama, sunt inevitabile. Englezul zice asta plastic: “shit happens”. Altfel spus rahatul “se intampla”, deci e tranzitiv dar vine totusi de undeva. Exista o cauzalitate in deja faimosul dicton. Odata ce “shit happened”, adica e aici, ne uitam la el, cam greu poti sa-l ascunzi, sau sa-l desfaci. In incercarea de a rezolva problema, adeseori, primul meu demers e sa asigur pe cat posibil ca ne ocupam de acel rahat care s-a intamplat, se intampla, si sa prevenim ca el sa se petreaca si in ziua de maine. Restul e poveste. Plec de la premisa ca aceasta minoritate deja vine incarcata pana la refuz de esecuri deci si cel mai mic succes le va aduce o ameliorare a conditiei. Iar asta e, paradoxal, al naibii de greu.

Idealul fiecarui om in mizerie e ca va iesi din ea oarecum apoteotic. Prin asta, cred, greseste si ramane, consecutiv, in mizeria lui. Se zbate, risca, investeste in solutii cu probabilitati mici de reusita, si devine in proces un erou comic, caricatural al asalturilor nereusite. In viata, ca si in fotbal (sic!), stie insa si ultimul cetatean, chiar si Don Quixote al nostru, cum ca nu se pun suturile la poarta, sau cat de des ratezi. Cat de mic, fasait, basinos, nedemn, ratatinat, mucezit succes ai, e totusi un sut-bara-gol. Si oricat de la stanga curbei lui Gauss te-ai afla, in tabara ultra-mega-extra-super-ghinionistilor, sansele sunt infinitezimale ca n-ai avut niciodata un moment bun de cotitura. Problema e cum sa re-creezi, in munca de a-ti ameliora conditia, acel nod de retea de unde sa o iei la stanga, in loc de dreapta. Cred, fara sa speculez foarte mult, ca prin actele noastre de bunatate intamplatoare, in esenta intrinseci, adanc inradacinate genetic, exact asta facem. Un om bun e bun nu doar prin suma aritmetica a faptelor sale de bunatate, ci si prin calitatea de “kindling” a acestor fenomene, altfel spus particularitatea lor de a facilita urmatoarea fapta buna etc. Pentru cineva care a patit mereu ghinioane, pentru cineva nascut, crescut, educat in adversitate accesul la o prima actiune contra-curentului natural care l-a adus in distress, si deci la tine, n-are decat rareori caracter eliberator, desi daca-ti iese iti va creste prestigiul teribil in ochii clientului tau. Tocmai pentru ca nu exista pre-facilitator intr-un numar de cazuri individul identifica greu, firav, consecintele bune ale faptei sale (bune). Ajuta-l sa cuantifice pasi mici, predictibili, utili in viata lui si care i-o pun pe alt macaz si-l vei fi ajutat mai mult decat orice alt bine-intentionat.

La sfarsitul zilei, pe de alta parte, e de bun simt ca oricata autonomie va castiga un individ, chiar asimptotic tinzand la optimul necesar (si-un pic pe langa pentru zile negre), nu va deveni obligatoriu un mai bun gestionar de rahaturi inevitabile. Nu va deveni obligatoriu un mai bun predictor de dezastre desi pe unele va fi invatat sa le navigheze. Nu va deveni obligatoriu un om bun. Va fi un om viu atata cat traieste, in toata complexitatea lui. Mai mult, cred ca e important sa ramanem cu oarecare frica fata de imaginea apocaliptica a unei lumi a-la-Woody Allen, unde fiecare cetatean responsabil si-a facut propria analiza si merge regulat la un terapeut, care merge si el la un terapeut s.a.m.d. Avem nevoie de acea variatie. Avem nevoie de rau. Avem nevoie de acele alegeri extrem de proaste pe care le-am facut, la sfarsitul zilei. Evolutionar vorbind viata nu e un accident, ci singurul succes in urma unei suite incredibile de nereusite. Daca tu esti aici, si comunici, nu e pentru ca limbajul a aparut la capatul Degetului Providential ci pentru ca alte cateva miriade de indivizi inaintea ta au incercat, si esuat lamentabil, la ce faci tu aici cu usurinta. Daca eu scriu nu e pentru alt motiv decat seria finita de eforturi penibile a tuturor stramosilor mei doritori sa scrijeleasca semne pe bolovani.

Cineva ma intreba dupa ce-a ironizat a nu-stiu-cata-oara darwinismul ei bine si cine-a facut maimuta din care se trage omul. Alta maimuta, am raspuns, si sper din suflet ca era mai proasta decat cea care i-a urmat altfel suntem toti intr-un mare bucluc. Aidoma omul, suma experientelor lui si pana la urma secretul succesului e cum rezolva ecuatia, si cum isi construieste indreptarul alegerilor proaste pe care le-a facut. Boala mintala, iti vor spune multi dintre aceia care traiesc cu ea, inchide unele porti dar deschide altele catre individualitate, creativitate, si in cele din urma buna calitate, si reflexie asupra siesi, cand vine vorba de intrebarea noastra preferata ca psihiatri “ce caut eu in viata mea”.

G.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s