Pis of cioc

“La telefon e celebrul lotolog, colaboratorul nostru permanent. O, Gică, sunteţi în direct…”

Lelia Munteanu – Ausgezeichnet: GabrieL Liiceanu la Dan Diaconescu

Imprejur oamenii se cearta. E inevitabil. O fi caldura, o fi doar cald, o fi doar…ura? Am rafinat, noi acest popor, subiectele de conflict fara pasiune dar, pour la bonne bouche, cand vine vorba de confruntare fiecare isi scoate trusa de unghii. Apropos de unghii, v-ati uitat de curand la fanerele compatriotilor nostri? In umila mea opinie de la mana intinsa incepe personalitatea omului. De-o parte sunt unghile jegoase, netaiate, sub care si-au gasit refugiul colonii intregi de protozoare. O unghie de-aia, ma gandesc, ar putea sa adaposteazca o imensa galaxie de gripa porcina. Unghia aia a mers de la gura pan’ la sura, a trecut si prin ciur si prin…ihim…darmon. Unghiile nespalate ale conationalilor nostri se plimba prin autobuze, prin tramvaie, pe manere si balustrade, ung cu maxima onctuozitate banci si piloni, se sprijina de stresini si sustin plase ce nu se vor mai recicla vreodata. Si cu toate astea, sunt unghii sincere, unghii care n-au trecut prin corfitsa evolutionara, sunt unghiile lui Decebal si-ale lui Burebista, ale lui Gelu si Menumorut, unghiile care s-au batut cu Sinan Pasa la batalia de la Neajlov, ce sa mai, intr-un cuvant sunt unghiile istoriei noastre milenare. Cel mult noi, cu obida caracteristica post-revolutionara, am putea sa le expozam intr-o analogie a mojiciei si sarbedei desmatari. Cel mult noi, in anele 2009, ne-am indrazni gandi ca poti ca intreg Aliotmanul sa se prijine de-un cioc…ahammm…ciot.

In tabara complet adversa se afla minoritatea apretata a unghiilor indelung roase. Mici, puchinoase, rosii si cu cuticule mereu suferinde, care tipa precum galinaceele doar ca au guri prea mici sa le mai auda cineva, unghiile acestea stau marturie decadelor de macerare a constiintei post-revolutionare, a comunicarii “libere” si obligatoriu cu ardei iute. Sunt unghiile indelung lustruite ca sa ascunda origini nesanatoase, unghii tesalate indelung seara la oglinda ca sa luceasca un luciu nicolet. Tot ce se poate ca nu exista nimeni nobil pe lumea asta, si ca tot ce va ramane e poezia Imparat si Proletar, dar in ungherele cotidianului, in plina zi, unghiile roase ale corporatistului atrag rotile dintate ale societatii intr-o segregare de clasa unde eu nu mai pot vorbi de murdar nu pentru ca murdarul n-ar intelege, ci pentru ca acesti frumosi anxiosi ai parvenirii de palier il resimt, si le repugna.

De pe margine, unghiile butucanoase ale intelectualului vindecat de complexul inteligentei ftizice continua sa scarmene in gunoaie. Cred ca noua chiar ne place aceasta intensa, continua, complet nemarginala flagelare. Toti si-au format o opinie despre felul in care conducerile succesive ne-au oprimat. Indiferent de profesia atarnata ca talanga de gat ne-am exprimat mai mult firav, in toti acesti ani, nevoi carora nu li s-a raspuns vreodata si-atunci de ce nu, ma gandesc, sa intoarcem acum fesa si sa rugam unghiile murdare sa mai rupa o palma? De ce, ma gandesc, sa n-o intoarcem crestineste si pe cealalta si sa cerem si unghiilor roase sa loveasca? Intre marea si sarea viitorului ramanem, etern pana la urma, si unii si ceilalti, si din cadrilul unghilor noi ramanem un pic mai lucizi, proslavind insa caderea in Infern.

Povestea acestui titlu e una care merita spusa. Sora mea e stangace, in sensul in care scrie cu mana stanga. A fost obligata de sistemul nostru educational sa scrie cu dreapta. A suferit, s-a chinuit, continua sa manance cu lingura in mana stanga. Creierul ei, de asemenea, s-a obisnuit sa citeasca de la stanga la dreapta. Pe cand era in clasa I insa, spre deosebire de mine care fusesem dreptaci, sora mea avea tendinta sa citeasca de la dreapta la stanga, evident, catre mana dominanta. Nu i se inampla tot timpul, dar si cand i se intampla era foarte haios. Mai mult decat atat, sora mea a invatat engleza de timpuriu, ca si subsemnatul, motiv pentru care s-au implementat porecle aidoma care dainuie si azi, 20 de ani mai tarziu. Dar cel mai mare talent l-a avut cand a venit vorba de parafrazari, si parapraxii. Creierul ei gandeste “cu stanga”. dupa cum spuneam, si cred ca doar un creier de “filosof tampit” (vezi “scolit”) stangaci ar putea ca intr-o zi sa replice in loc de “piece of cake” (floare la ureche) – “piece of chalk” (bucata de creta). Nu s-a dumirit cand am bufnit in ras. Si-atunci am zis “asa sa-i ramana numele”.

Sunt aproape sigur ca in asta sta inteligenta ei, anume abilitatea de a recombina, dezinvolt, informatii care chiar daca uneori sunt amuzante reprezinta descoperiri accidentale ale unei solutii anterior obfuscata de propriul nostru set de prejudecati. Mi-am adus aminte de vorba’i ghidusa pe cand ma uitam la nesfarsitul cor al bocitoarelor predispuse la a lansa cucernic cum ca “sunt vremuri grele, de criza”. Unul nu s-a trezit sa zica, prieteni e floare la ureche sau macar sa faca referire la o bucata de creta pe care fie s-o folosesti la scris, fie s-o inghiti naibii poate faci febra si-atunci macar ai o scuza de ce nu te duci la scoala.

G.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s