Doamne, domni, de cand nu am mai scris. Bine, n-am mai scris aici. Am simtit nevoia sa iau o perioada distanta, nu ma intrebati de ce, mi-a venit sa-mi primenesc conditia si pentru ca devenise sinuos, convex si astringent sa mai scriu, n-am mai facut-o.
De curand insa pare ca s-a schimbat ceva. Lumea asta ma cheama inapoi, cuvintelor li s-a facut si lor dor de mine si ma cauta prin buricele degetelor. Oricat as incerca sa le alung, oricate preocupari altele decat acestea mi-as lua, parca nu mi-s complet. Parca nu mi-s al meu. Am facut din scris un obicei al faptelor mai mult decat al gandurilor desi’s doar ganduri aici, n-am sa gasesc vreodata altceva. Trec vremuri peste ele, unele imi devin atat de straine incat de unele mi-e si rusine cand ne mai vedem asa, ele pe-un trotuar, eu pe-un altul. Apropos de trotuare mi se intampla un fenomen curios, anume ma tot ciocnesc de fapturi pe care le recunosc vag din timpuri calde ca ceata, ba chiar imi ridica si oarecare curiozitate caci, va spun cat pot de serios, iar mi-am uitat varsta. Oameni cu care-am crescut cresc si ei, uite chiar saptamana trecuta am mai fost la o nunta. Am baut. Am dansat. Ne-am veselit, cum zice cronicarul. Ba chiar as putea spune ca ne-am veselit rand in rand pana la rasarit de ziua, si-apoi am dormit somnul acela chinuit din care te scoli mai viu ca niciodata mai ales datorita durerii de cap chinuitoare. Si-am mancat si ciorba de potroace. Sa fie. Ei, pe drum m-a lovit ca sunt 10 ani de cand cunosc persoana cu pricina. Nu stiu cum vi s-o fi parand voua 10 ani, poate-i putin dupa ceasurile altora dar in agenda mea e al dracului de mult. Se intampla atatea. Se casca vai, se adancesc hauri, urla vantul prin cotloane si-apoi se pune foarte mult praf in 10 ani daca n-ai grija sa mai cureti din cand in cand. Imi zicea un amic, apropos, ca pe el nu il mai vazusem cam de 15 ani (uimitor, nu?), bine ca ne mai vedem la ocazii de-astea bune ca s-ar putea ca in curand sa ne vedem la de-alea rele. Parastase si inmormantari, careva? Nu-mi dau seama insa daca regula trecutului pe celalalt trotuar functioneaza si pe lumea cealalta. Poate dupa ce ti-ai ispasit pacatele iti castigi dreptul la apropiere/ departare dupa bunul plac. Poate pe lumea cealalta nu miroase a piersici mucezite cand intri spre scara blocului. Poate subtiorile tineretului din ziua de azi, pe lumea cealalta, vor aduce aroma de micsunele. Stiu sigur ca aici, insa, ureea si amoniul de se elimina prin glandele sudoripare duhnesc teribil, zboara insensibil de pe foliculii personajelor nenumite si plutesc prin aer, galgaind de placere, spre pielea mea pe care n-o mai spala toate apele. Si totusi azi dimineata pentru prima oara am constatat ca batranetea poate sa si miroasa bine chiar de e decrepita. Nu mi-a trecut nimic a putrezit pe la nas. Hm, ce ciudat, mi-am rostit asa, doar pentru mine, si-am continuat sa discut cu batranelul cu pricina. Avea o dementa destul de bine aprofundata. Fusese militian la viata lui. Sau poate ca asta a fost cadoul de adio de la creierul lui, o amintire prefabricata. Nu stiu, nu prea arata a militian, ce-i drept e drept. Arata mai mult a agricultor consumator ocazional de bauturi racoritoare. In rest alcool. Da, stiu, exista si militieni agricultori mai ales daca pe masinile lor scrie “Politia rurala”. Cu ce se ocupa politia rurala? Sa aresteze taranii de pe strazile patriei, acei tarani pentru care s-a inventat “celalalt trotuar”, soseaua cu doua benzi si cheia de la usa toaletei? Sau politia rurala e scursa, desicata, extrudata-n-fir subtire tocmai din vana lui Petre Petre care o fragezea pe Nadina?
Marele avantaj al iernii e ca miroase a moarte intr-un mod placut si constructiv. Ar trebui mai intai sa se dezghete diverse, si chiar de-arata atat de inspaimantator negrul dimprejurul zapezilor are un bun si prosper rol antiseptic. La adapostul refrigerarii au stat, si raman, toate susele e bacterie care ne vor supravietui, toate orto si paramixo-viridaele din care se trage gripa asta porcina si pe care ma bucur din suflet ca nu da nimeni vina pentru mara economiei lumii. Ah, sa nu uit, un domn imi zice azi ca un mic grup de malthusieni a concluzionat ca cel mai bine ar fi, pentru iesirea din criza, sa aibe loc o mare conflagratie. Doar ca nu s-au putut decide unde si avand in vedere ca toti il simpatizeaza pe Hugo Chavez s-au gandit ei ca ar fi cel mai bine in America de Sud. Acum ce-o fi insemnand pentru romanul de rand, sa zicem, o batalie sangeroasa tocmai in Honduras? Ar accepta-o politistul de la militia rurala, par example, daca asta i-ar creste nivelul de trai? N-ar fi anti-evolutionar sa prosperi pe cadaverina cogenerilor tai care ingraja pamantul, plin de cernoziom.
Alta faza, nu spui cum, nu spui cand, nu spui cine, politician de mare anvergura de intr-o vreme i-am luat si-un interviu, vorbeste asa mai Rau Ratusca Ramurica, trebuia sa intre la o emisiune. Nenorocirea facea ca murise Megastarul. Ei si cum stateau ei, Corbii Dreptatii, si se intretineau cu acest Quasimodo al democratiei de stanga se pune problema ca s-a intarziat intrarea in emisie. La care un Corb zice, pai dom’ presedinte mai venim noi acum cu impozitul forfetar, pai ne mai asculta dom’ne cineva cand pe Pro si pe Antena si pe MTV se da moartea lui Michael? Quasimodo s-a infrigurat un pic, dar netulburat a zis pai ce-are, putem sa adaptam, sa discutam, sa comentam un pic evenimentul. Treizeci de minute mai tarziu i-o luase pe-a lui Basescu in gura, cu Basescu cu tot. Comprende? Nimeni si nimic n-are nevoie sa intervina intre Candidat si Prada lui, caci in fiecare Merisor si-are casa un Viermisor. Ts. Ts.
Sper din suflet pentru noi toti ca simptomele mele nu sunt indicative ale unui plictis de moarte. Apropos, zilele trecute am experimentat cel mai mic trafic de la inceputul acestui blog. Cred ca nici daca vroiati nu va puteati coordona mai bine. Glumesc. E an electoral. Normal ca la astfel de vremuri nimeni nu mai are timp sa gandesca, doar are de votat, nu?
G.
andreanum & co 