tortura sau, simplu, misoginism?

n-am sa inteleg niciodata de ce unele femei se supun si ne supun, voluntar, chinurilor provocate de pantofii cu toc inalt. daca ar fi dupa mine, eu i-as decreta instrument de tortura si le-as pedepsi pe scumpele noastre consoarte, colege sau necunoscute, care dupa cum ar merita functie de gravitatea faptei, prin a le forta sa-i poarte pina le vine mintea la loc sau pina ma-ncearca pe mine sentimentul ala pe cale de disparitie, numit compasiune.

io n-am nimic cu aia/alea care se autoflageleaza pina la hipoderma din cauza ca nu stiu ce pacat au infaptuit in credinta lor si sint siguri ca Dumnezeu sta plin de draci cu luneta pe ei, ca sa verifice daca autoimpusa suferinta le-a echivalat pacatul. de ce? pentru ca aia o fac in (co)chiliile lor, departe de ochii mei, tot acolo unde se si scobesc in nas si baga-n gura sau se masturbeaza. bine, o sa-mi spuneti ca unii fac asta si in public. am sa va raspund ca si Steaua joaca fotbal in public si tot nu se sesizeaza nimeni. pe cine mai intereseaza astazi ca unul se biciuieste sau isi da foc in piata guvernului sau ca altul se masturbeaza in parcul tabacariei, in plina zi, la zece metri de banca pe care stau nevasta-mea si fiica-mea? ca doar au trecut vreo zece cupluri si mamici cu carucioare p-acolo in timpul ala si nimeni n-a catadicsit sa se aplece dupa o piatra sa-i sparga capu’ neispravitului. sau macar sa-l dea pe mina politiei, daca ii dadea mila afara din parc. sau sa-l dea pe mina mea… apropo de miloshi din astia de duminica: ati observat ca tocmai cei care se pretind evlaviosi ii injura ca la usa cortului pe sarmanii copii care le spala parbrizul la semafor? ce te costa ma sa-i dai copilului ala un 50 de bani sau un leu, acolo? ca doar ai destule monede pierdute pe sub scaunul masinii si prin torpedo, de luni de zile, si mereu te-a durut la prohab de ele, mereu te zgarmani in buzunar sau in portofel ca sa te scremi de o parcare sau niste seminte de bostan si-un suc. sau nu cumva e faptul ca, desi cumva pierdute sau lipsite de interes, le stii inca pe mosia ta, pe cind daca le-ai da unui prapadit pe care constiinta l-a impins sa-ti faca un serviciu nesolicitat in loc sa te buzunareasca in mall, ar fi ca si cum ti-ai dona plaminii, rinichii plus testicolul sanatos? zgirie brinza…

de ce zic toate astea? pentru ca, judecind dupa grimasele afisate pe monitorul color montat pe umeri (si sa stiti ca n-am nimic cu machiajul atita timp cit nu-mi evoca dosuri de maimuta), portul pantofilor cu toc inalt este tot un fel de autoflagelare. daca va chinuie atita, ce va obliga dragelor sa-i purtati? sau cine? a dat vreun boc un decret in sensul asta si nu stiu io? scrie in fisa postului? uite, desi in orientation sheet scrie ca tinuta ingrijita si respectuoasa este binevenita la birou, io nu o iau ca pe o obligatie, tot in pantofi sport, blugi si cu camasa p-afara din pantaloni vin. pentru ca asa ma simt io bine si pentru ca io dau randamentul care se asteapta de la mine atunci cind ma simt bine. sa ma puna vreunul sa vin la costum si cravata, cu forta, si mai vorbim la inchiderea de luna.

nu ma credeti. booon, hai sa lucram cu exemple: draga mea colega x. divortata la 22 de ani, acum neconsolata la 42 si riduri de 52, fara copil dar cu un nas care compenseaza, scunda si subtire ca o trestie despicata pe lung, in weekend-uri practicanta inflacarata de trekking prin toate coclaurile. probabil impinsa de vint, ca vointa n-am prea vazut la ea (in cazul altora, incapatinarea nu-i vointa). ei bine, draga mea colega x, in zilele de business, se suie pe catalige si vine la birou. tin minte ca, acum vreo trei luni de zile, io am abandonat fara parere de rau o pereche de pantofi noi, pentru ca scirtiia dreptul si ma enerva la culme. deci ma enerva pe mine, da? pe tine nu te enerveaza, draga, pickhammer-ele alea care se tin dupa tine toata ziua si cu care imi faci mie creierii varza cind treci prin fata biroului meu? deci hai sa-ti bag io mintile-n cap: este adevarat ca un pantof cu toc face piciorul frumos, nimic de zis, dar cu conditia sa fie o fusta implicata, nu un pantalon evazat care sterge podelele si se agata-n toc. daca vrei neaparat sa te mariti, sa stii ca exista si fraieri care se lasa infiripati de faptul ca o femeie li se pare a fi practica si stapina pe ea, nu numai impiedicata si vulnerabila. pentru inceput, ai putea incerca cu o pereche de balerini sau espadrile, niste chile in plus (ca sa ramina fusta pe solduri) si mai putina birfa cu secretara de la doi (daca se poate).

sau colega y: proaspata mamica de copil cu cap patrat (va jur ca nu exagerez cu nimic, asa se vede in poze, o fi aparatu’ sau cataracta mea), posesoare de tiguan gri metalizat vesnic nespalat si doua (da, doua!) iphoane, unul negru de 8gb si unul alb de 16gb (sau invers, ce conteaza?), la concurenta cu toti curcanii din sultanat in materie de margele si zorzoane, se incalta cu pantofi montati pe stilpi. eu nu stiu cum se da jos de acolo seara sau cum isi conduce tiguanul (o fi cu comenzi vocale, ca pentru handicapati, mai stii?), dar stiu sigur ca o vad zilnic cum sare din stilp in stilp de-a lungul si de-a latul holului, de dimineata pina seara, vorbind la telefon cu bona pe care a angajat-o sa-i shmirgheluiasca copchilu’ la cap. bre colego, io n-am nimic impotriva, poti sa stai ingrijorata si sa te consumi cit vrei, dar nu inteleg de ce trebuie s-o faci in timp ce te lupti cu gravitatia, care, forta fiind, isi creaza imediat si o componenta orizontala daca nu esti in stare sa te mentii verticala, perpendiculara pe tangenta la planeta. n-ar fi mai simplu sa te dai jos, omeneste, unde, unu, poti fi mai aproape de copil, doi, ar fi aerul mai dens si ti s-ar regla si tie pulsul si frecventa respiratiei, si trei, n-ar mai trebui sa zbieram la tine ca sa ne poti auzi? mai ales ca, zilele trecute, chiar tu te vaitai ca ti-a iesit la mri ca doua discuri de la coloana iti apasa pe nervul sciatic si iti amortesc picioarele. sau te gindesti deja sa le inlocuiesti cu proteze si ai inceput antrenamentul de p-acuma? run, forest, run…

secretara z este parasutista. fara misto, in viata ei privata face parte din lotul de parasutism al turciei si este una din putinele persoane din istanbul care au permis de trecere a podului de peste bosfor calare pe bicicleta. deci eu ma port foarte frumos fata de ea, mai ales ca am vazut ca practica si judo si zimbeste destul de rar, ceea ce poate insemna orice. adica nu ma risc. deci n-am sa-mi imping norocul prea departe si am sa-i transmit numai ca vinataile de pe gambe se pot acoperi cu un pantalon usor, de vara, care merge de minune cu niste pantofi sport. pantofii cu toc cui nu fac casa buna cu vinataile decit atunci cind ii folosesti pentru a le produce. bineinteles, de regula, altuia. sa nu mai amintesc si de faptul ca urcatu’ ca urcatu’, da’ coboritu’ scarilor cu pantofi cu toc, din cite am observat io la tine, pare mai tensionat decit un salt cu parasuta altuia.

colega w ar putea trece drept o femeie foarte eleganta si, contrar dizertatiei mele, unii ar afirma ca pantoful cu toc o avantajeaza. toate astea daca ar renunta la mestecatul gumei in timp ce tzopaie de colo-colo pe pantofi cu toc. sau daca macar ar face-o cu gura inchisa. si daca nu m-ar obliga sa vad culoarea gumei pe care o mesteca de fiecare data cind vorbeste. azi ne-am conversat un pic si am aflat ca e ziua gumei roz, de capsuni; miine cred ca vedem maro si purtam dialoguri cu damf de scortisoara. noroc ca pantofii ei au sa ma anunte cind vine si o sa am timp sa ma refugiez la trei tigari sudate, la groapa cu nisip, acolo unde nici un pantof cu toc nu se incumeta. sper ca n-am fost impertinent, dar da, colega asta trebuie sa ramina pe tocuri.

mai am si alte colege care ar putea fi date ca exemplu in sprijinul ideii mele, ba chiar si vecine si chiar necunoscute de pe strada, la fel cum, sint sigur, exista si printre voi, cititoarele blogului nostru. dragele tractoristului, nu va suparati pe mine, este vara, este cald, asfaltul este ca o coca, framintat de pasii fiecarui trecator, iar scuipatii baietilor de baieti se aduna in alveolele sapate de tocurile voastre. aveti mila. de voi si, mai ales, de noi, dragii vostri consorti, colegi sau necunoscuti cu creieri varza.

deci normal, sint un nesimtit.