corporatiste: zile de luni. luni de zile, ani de zile

clar, lunea e cea mai timpita zi din saptamina. normal, in afara de martea, care, de multe ori, e cu mult mai timpita. uneori, si-n afara de miercuri si joi, care-s si mai timpite decit martea. si, ca sa lamurim situatia, citeodata si in afara de vineri, care e timpita de-a binelea, pentru ca, atunci cind esti pregatit de doua ore sa pleci acasa, i se scoala vreunui carierist ca vrea un raport a carui absentza, probabil, i-ar ruina erectia saptaminala. raport pentru care muncesti o ora ca un sclav si el se uita in treacat pe el, maximum juma’ de minut, apoi isi aduna grabit catrafusele si-ti zice “have a nice weekend, buddy, see you monday!”. de parca l-ar scula tartoru’ ala mare in toiu’ noptii, taman cind el e gata-gata sa-si dea drumu-n perna preferata, si l-ar pune sa recite cifrele din raportu’ memorat in ultimele 5 minute, vineri, la servici. niste timpiti.

ziceam ca lunea e cea mai cretina zi a saptaminii. pai cum sa nu fie, cind, dupa doua zile de somn de om normal, pina la 10 jumate, trebuie sa te scoli la 7 patruzeci (!), adica cu noaptea-n cap, sa faci dus si sa te razi inca dormind, sa orbecai prin bezna pina gasesti, pipaind, hainele asezate grijuliu de nevestica decuseara, sa-ti bei cafeaua pe fuga fara sa stii ce bei, doar ca era, acolo, calda, pe masa si avea toarta, sa astepti pina apare cretinu’ care ti-a blocat masina ca sa-si mute hirbu’ juma’ de metru mai incolo, sa te injuri cu toti taximetristii si soferii de autobuz care, ca un facut, in loc sa doarma, s-au inteles sa iasa toti la aceeasi ora, ca la meeting sau cutremur, ca sa-ti taie tie fata sau sa te claxoneze insistent pentru ca ai incetinit sa-ti aprinzi o tigara. pai bai cretinilor, io stau la 7 centimetri de servici si mi-i masor cu tigara king size cu filtru dublu. io, cind schimb tigarile, nu tusesc, ca voi, ci ori vin prea devreme la servici, ori intirzii. cind ma arde tigara la deshte stiu e cazul sa virez 90 de grade la stinga si sa caut o parcare pe dreapta; ca doar ce om normal la cap ar sta sa memoreze (!) sau sa numere strazile, sau sa asculte ce zice tomtomu’ la ora aia, cu creierul inca amortit de somn? apoi urci tiris pina la etajul 1, unde ti-e biroul, pornesti cu un ultim gest rational aeru’ conditionat si te prabusesti in scaun, regretind zilele cind inca aveai puterea sa zbieri dupa o cafea dubla.

deci urasc zilele de luni. pentru ca regasesc aceleasi mutre, schimonosite de aceleasi ticuri sau culori, aud aceleasi voci, cu aceleasi inflexiuni si timbre, miros aceleasi deodorante sau after-shave-uri, prea ieftine sau prea scumpe pentru un corporatist, ma regasesc mereu in acelasi scaun, cu aceeasi vedere si acelasi balcon apetisant, in care noua lege anti-fumat nu-mi mai da voie sa fumez de treizeci si sase de zile, numarate minut cu minut. adica, desi extenuat de socul trezirii de dimineata, acum trebuie sa-mi urnesc impunatorul fizic tocma’ pina la parter (iar? ca doar am trecut p-acolo de dimineata si o trebuiasca sa mai trec inca o data, deseara, la plecare, daca n-o fi vreun incendiu, ca sa cobor pe cablu’ pompierilor). de ce-o fi parteru’ ala atit de important, incit se mai poate fuma numai acolo? de ce n-au dat astia legea anti-fumat in toata tara, cu exceptia balconului lui tracto? adica legea astora nu admite exceptii, e pentru toata lumea, nu merge un aranjament, ceva? pai o sa intre astia in europa cind oi avea io liber la fumat pe balconu’ de la servici.

lunea e zi cu ghinion. toate stirile nasoale vin lunea si le afli, de regula, intre orele 10 si 12 (p-alea bune le afli vinerea dupa-amiaza, cind nu mai e nimic de facut ca sa mai repari ceva). parca-i un facut. abia ti-ai terminat a treia cafea si te pregatesti sleit de-a patra, cind apare un pulifrici cu un morman de ziare sub brat si urechile antena, care trebuie ca are vreun radio incastrat in timpla sau, cel putin, o antena parabolica in cur, ca de citit citeste inca silabisind, si vomita repede citi au mai crapat in afganistan sau irak (de parca mai intereseaza pe cineva), ce cutremur a mai fost prin iran, japonia, tasmania sau chile si citi generali si artisti au mai fost arestati in capitala pentru ca au uneltit impotriva religiei de stat. io l-as baga p-asta in shredder, sa iasa fisiutze, apoi l-as presara de la fereastra, in zi nationala, ca pe fluturasi. de parca de-aia nu mai pot io de ceea ce se intimpla in lume, parca lumii ii pasa de ceea ce mi se intimpla mie? hai sictir.

apoi vine masa de prinz, care e cea mai timpita din saptamina, normal, cu unele exceptii pe care nu stau sa le insir acum, din lene. io, din principiu, nu merg la cantina, asa ca nu mi se aplica enuntu’ precedent, dar apucasem sa-l scriu si v-am zis deja ca mi-e lene. nu ca as face fasoane de sef sau ca mi-ar sta in git mincarea mestecata cu piciorul, dar eu am intotdeauna idei mult mai bune. nu mai departe de 7 centimetri de birou este nevestica mea, care ma asteapta ca pe un erou, cu mincarea calda. deci, pret de o tigara, ma imbrincesc cu taximetristii si alti orbeti ca mine, treziti cu noaptea-n cap si care nu sufera cantina, pina in siguranta caminului conjugal, unde maninc linistit si trag un somnic de frumusete de juma’ de ora, in timp ce televizorul imi traduce in engleza tot ce mi-a spus urecheatu’ cu parabola-n cur la ora 10. daca ma trezesc cu 5 minute inainte de unu jumate, mai bag la tras si vreo 2-3 mkv-uri, sa am pe ce adormi deseara. apoi, obosit de atita odihna, intru iar in sesiune cu taximetristii (de regula cistig, am sase ani de condus in cairo) si, dupa alta tigara, fac 90 de grade la stinga si parchez imediat pe dreapta, ma tirii pina la etajul 1 si cad ostenit in scaun, tinjind dupa o cafea dubla. daca nevestica nu este prezenta la domiciliu, ca se mai intimpla sa se duca si ea la ea sau la mine-n tara, ma multumesc sa comand ceva usor de pe net, timp in care frunzaresc presa romaneasca online, ma rid cu gura pina la genunchi de ghertzoii care formeaza fauna guvernului, a parlamentului si a administratiei din romanica si ma felicit ca nu m-am mai dus la vot din ’96, obicei pe care m-am hotarit sa-l perpetuez din tata-n fiu, cel putin 4-5 generatii.

lunea e zi de meeting operativ. adica un fel de adunare in jurul unei mese ovale uriase, in care un participant vorbeste ceva (niciodata n-am retinut ce), iar ceilalti deseneaza patratele si floricele pe agenda sau isi citesc pe laptop email-urile urgente, ignorate toata saptamina trecuta, dupa care cad toti de acord cu cel care a intretinut nivelul de zgomot, fac in graba o histograma ascendenta pe white-board, un print-out de ochii sefilor si se imprastie grabiti pe la birouri ca sa se prabuseasca lesinati in scaune.

lunea, in jur de ora 3 dupa-amiaza, este momentul critic al saptaminii. atunci hotarasti daca o s-o tii intr-o invoire toata saptamina, sau o sa vii constiincios la servici, bifind toate orele, ca un ciine fara orizont si personalitate. lunea la ora 3 dupa-amiaza este ora cind se planuiesc atacurile de lombo-sciatica, gripele care te tintuiesc la pat, verii care apar pe neasteptate cu avionul si te asteapta la aeroport dezorientati, inundatiile din apartament, schimbatul cazanului la masina de spalat sau plata diverselor utilitati. putini rezista tentatiei, mai ales ca, daca invoirea este mai scurta de 4 ore, nu se scade juma’ de zi din alea de concediu, adica face compania cinste. deci curaj, formulare sint, trebuie doar invinsa lenea de-a le completa si, mai ales, mascat tremuratu’ miinii cind te duci la sefu’ sa-l semneze. normal, si aici intervine un pic de logica corporatista, daca te-ai invoit pentru ca ti s-a rupt splina sau ai scuipat un litru de singe in pauza de prinz, nu este bine sa fii vazut(a) la frizer/coafor (unde pleaca numai cei/cele bolnave de gripa sau de guta) sau la mall (unde se duc cei cu inundatii in apartament si cei care trebuie sa plateasca telefonu’ sau lumina). daca esti prevazator si stii sa le legi cum trebuie, poti supravietui lejer intr-o corporatie cu 250-350 de lucratori, totul e sa nu sari calul.

io nu stiu cite batalii a pierdut stefan-cel-mare la viata lui, dar, daca o fi pierdut vreuna, in mod sigur asta s-a intimplat lunea. adica o sa-mi ziceti mie ca se scula stefan-cel-mare, ditamai domnitoru’, lunea la ora 5, adica mai devreme decit cocosii razesilor, ca sa prinda loc pe metereze, si statea acolo infrigurat si cu ochii impaienjeniti de somn ca sa desluseasca daca apare vreun contropitor? pai la ora aia toata picla moldovei era pe ochii lui, si asta fara sa mai amintesc de mahmureala. astia sint vicleni, turcii, ca doar se trag din genghis khan (sau poate nu, dar p-asta mi l-am adus io aminte acuma cu ochii oblici) si ei aveau saptamina mai scurta sau mai lunga decit aia standard, functie de mai multi factori, pentru ca erau nomazi si nu carau carti sau observatoare astronomice cu ei, deci haotici cum s-ar zice, nu ca stefan, care bea regulat, dupa calendar, in zilele legale de odihna. vreau sa zic ca astia atacau aiurea, with no schedule, si in mod sigur, intr-o zi de luni, l-or fi luat pe stefan direct din asternut si uite-asa a mai ratat fanel o manastire. o s-o numim manastirea lipsa a moldovei.

mda, nasoala e ziua de luni, mai ales cind realizezi ca ai scris numa’ timpenii, unele mai neadevarate sau mai cretine decit altele, poate din plictiseala sau spirit ludic, pentru a fi citite de diversi apatici sau creduli, gata-gata sa te creada pe cuvint.

pai asa credeti voi, bre, ca repatriaza tractorel birul platit timp de atitea secole catre sultan?

corporatistilor!