Principiul neasemanarii la roman

Ei nu sunt ca noi.

Intr-un fel sau altul noi, romanii, ca grup, avem intotdeauna dreptate sau ultimii dreptate. Aceasta dreptate e derivativa la propria noastra experienta, un cumul al frustrarii sau cel mult o lance a dorintei de apreciere si delegare a controlului catre noi. Odata controlul la noi, controlul ramane la noi. Un corolar evident e acela ca ne inselam rareori iar cand ne inselam e un eveniment pe care preferam fie sa-l trecem sub tacere, fie sa-l criticam.

E musai sa criticam. Sa criticam constructiv. Sa criticam destructiv. Sa facem bascalie. Misto. Haz de necaz. Baza. Hazna. Sezatoare. E de-ajuns sa ne intalnim doi cate doi, trei cate trei si formam un mic grup de experti gata de condus tara in caz ca se duce in prapastie. Greselile nu sunt doar o oportunitate pentru invatare sau comuniune, ci capatul de ata in urma caruia incepe o intreaga isterie nevrotica, deliranta, tangentiala la subiect si in cele din urma abortiva. La sfarsitul ronhusurilor si hahaurilor ramane intrebarea, bine bine…si-acum, incotro?

Unul dintre trainer-ii mei spune ca asta se intampla pentru ca noi, ca popor, avem sange pe maini si impartasim vina unui grup restrans care acum 20 de ani a executat leader-ul, si toata tara a vazut. E o ipoteza care face trimitere la simbol, si interpretarea simbolurilor. Decapitati, carevasazica, nu putem nici in zilele noastre face fata cata vreme n-a aparut inca acel om de providenta care sa reuneasca o majoritate reala in coada lui. Dar din noianul, din pepiniera de oameni “providentiali” (sic!) nu face altceva decat sa iasa puzderia de pui cu gat golas, genii in devenire care parasesc tiptil corabia. S-ar putea sa ajungem, la un moment dat, un taram in care granitele au devenit porti catre intrare in cimitir, politistii de frontiera simpli gropari la Sfanta Vineri. Intelectual, exista un exod. In domeniul resurselor umane, se pleaca. Si nu se pleaca invariabil din scarba a ceea ce exista, asa cum se afirma cu sete, cu nesat, ca argument ultim de rusine la adresa “celor responsabili” (pe principiul aha! vedeti? voi sunteti de vina! si-asta pentru ca nu dati/ faceti/ decideti…dupa caz). Nu se pleaca nici macar datorita gradientului de speranta catre care tinde oricine de cand cu patria ubi bene. Oamenii pleaca pentru a-si putea reconstitui, undeva, identitatea si demnitatea de grup.

Am realizat, in luna care a trecut, de ce mi-e atat de greu sa fiu roman. Am primit o explicatie de ce mi-a fost greu, de-a lungul timpului, sa imi declar romanismul pe pamanturi altele decat al meu si totusi cum de-am ramas roman si continui sa scriu in romaneste, in Romania, despre Romania. Raspunsul e principiul neasemanarii de care aminteam in titlu. “Ei nu sunt ca noi”. Vorbeam de o “Romanie a mea”, o “Romanie a lor”. In momentul in care supui acest concept unei analize mai atente realizezi ca e doar o himera. O proiectie. O dorinta. O scuza ca sa existe principiul neasemanarii pentru ca, de fapt si de drept, mostenesc/ mostenim conflictul interior, etnic, cultural, simbolic, al generatiilor anterioare noastre. Mostenesc/ mostenim o istorie incarcata de umilinta si adeseori folosita ca leit-motiv pentru slabiciunea poporului nostru dus la proportii caricaturale prin “unicitatea lui” de pe-un picior de plai, o gura de rai. Suntem o rasa mandra de daci/ romani dar pe noi ne-au ca(l)cat toti. Le-am tinut fata turcilor pe cat de mici eram, si majoritata conducatorilor nostri care au ramas pe pagini de manual sunt dintr-aceia care si-au pus cand camasa rosie, cand pantalonii maro iar in cele din urma am gasit tertipul ultim ca sa nu mai fie nevoie. Dizidenta anti-comunista. Azi, in 2009, cand spun asta rezervorul empatic in privinta originilor comunismului in Romania este unul aproape de gol, efectele fenomenului insa extrem de prevalente.

Ne-am amputat, deliberat, de dreptul de a nu fi asemenea “ca indivizi”. Printre altele, acesta e un factor contributor la furia care apare, din nou si din nou, atunci cand societatea isca, in mod nativ, personalitati sau grupuri de personalitati. Identitatea de grup e atacata (sa zicem “proletariatul” ingenuncheat, unit de-un scop comun sa faca fata, stoic, cotropitorilor). Mi-e mult mai clar, acum, fata de acum 10 ani sa zicem, de unde apetitul de-a trage inapoi in noroi si-a spurca quasi-tot ce iese bun din interiorul Romaniei. Si-anume ca nu e apetit ci anxietate, angoasa. Grupul numit Romania traieste la modul dubitativ cu privire la ce se intampla daca renuntam la jaloanele idiosincratice pe care le-am denumit arbitrar “valori”. Ele nu corespund unor valori reale. Nu sunt nici macar pseudo-valori. Sunt umbre grotesti pe un canvas moral in spatele carora stau experiente individuale schizofrenice, dar care la nivel de grup sunt ” aceleasi” prin faptul ca de fiecare data sunt impredictibile. Tautologic, noi romanii ne asemanam prin aceea ca unul nu seamana cu altul. Avem fiecare povesti interesante despre absurdul, hilarul, insalubrul trait in contact cu ceilalti. Dificultatile noastre cu minoritatile etinice, fie ei maghiari, secui, sasi, rromi, si-asa mai departe vin (si) dintr-aceea ca fara ei noi n-am mai sti cine suntem de fapt.

Avem resentimente fata de tiganii romani care “ne strica renumele in Europa”. E un mare rahat, mai simplu de-atat nu se poate spune. Ne folosim de particularitatile etnice ale rromilor romani ca sa justificam acelasi principiu al neasemanarii, sau in cazul de fata superioritatii prin comparatie. Pe de alta parte, raportul de prevalenta e unul net in favoarea romanilor de etnie romana care sunt reprezentativi de grup in Europa. Iar in cele din urma exemplul si mesajul pe care noi il dam e ca nici noi nu-i dorim, nici altii n-ar trebui sa-i doreasca. Prin aceasta e posibil, realizez, sa vin in conflict cu texte mai vechi de-ale mele. Ca si voi, sunt supus aceluiasi proces de grup si acelorasi inflexiuni ale realitatii. Si totusi e un subiect asupra caruia trebuie reconsiderat in masura in care chiar daca pastram “distanta” inter-culturala constanta, si convingem pe toata lumea ca rroma nu vine de la Romania, si atingem din nou si din nou asupra romantismului fantastic din romanul lui Bram Stoker etc, si unele si altele fac parte dintr-un patrimoniu cultural real, tangibil, cu care trebuie sa ne reconciliem.

Un banc pe vremuri spunea ca “cine pleaca ultimul din tara aiba grija sa stinga lumina”. Poate ca o buna continuare ar fi ca “cine se intoarce primul in tara sa aiba grija sa aprinda lumina”.

G.

Advertisements

3 thoughts on “Principiul neasemanarii la roman

  1. uite, asta e o ipoteza noua, care recunosc ca imi da nitel de gindit. Anume faptul ca aproape toti am fost martorii unei crime, si asta ne-a dat peste cap. Si daca de aici plecam, cum naiba am putea sa ne rostogolim din nou? Ce tratament ai aplica tu acestui pacient? Tinind cont ca trauma pare a fi transmisibila genetic, din moment ce nici generatia inca nenascuta in 89 nu e altfel.

  2. O solutie buna e pastrarea celor doua principii, anume al neasemanarii si-al granitei dintre grupuri si indivizi, ca ceva incroissabil. Si-apoi e nevoie de centri polari, ce discutam noi deunazi, anume persoane centrifuge care, in pofida isteriei generale si-a tendintei la neuroticism grotesc, sa pastreze linia “mediocritatii” daca vrei, sa adune oameni langa ei, sa impartaseasca ce stiu, si sa ridice nivelul de constiinta al semenilor. Legea ofera granitele bune ale celor doua principii; aprecierea zilei de maine pentru ceea ce este, un veritabil loc de joaca unde nu e musai sa repunem in scena, din nou si din nou, acelasi teatru dramatic.

    Eu cand tratez indivizi care-au fost martori sau victime unor experiente intens traumatice petrec timp cu ei ca sa canalizam intreaga energie emotionala intr-o, in primul rand, recunoastere corecta si coerenta a istoriei narative. Ti-aduci aminte, in anii ’90, de sloganele “cine-a tras in noi…?”. Fiziologic era o tentativa de a stabili o naratiune rezolutiva emotional. Noi ne tot reclamam “schimbarea de regim”. Pe de alta parte, schimbarea de regim nu s-a produs niciodata. Noi ne tot reclamam “libertatea”. Ea a existat dintotdeauna sau, daca vrei, pentru anumite grupuri unde a fost, este si va ramane un substantiv sinonim cu altele cel putin la fel de frumoase, libertate = abuz, libertate = furt, libertate = spaga, si-asa mai departe. Pentru restul, reclama libertatii este poate doar o aproximatie a unei scheme de dezimunizare la o veche alergie. Doze mici, reactii adverse frecvente.

    Unul dintre proiectele mele pentru anul care vine e sa ma uit mai atent la frecventa tulburarilor legate de stress post-traumatic la romanii nascuti in intre 1980 – 1997. Exista dovezi ca atasamentul si apartenenta de grup se formeaza in primii 8 ani de viata, si-atunci imi iau punctul Zero +/- 7 ani. Ar putea fi interesant.

    G.

  3. uite, ca prima resursa il avem pe igu si colectia lui de amintiri si testimoniale ale unor oameni care au scris despre. A se vedea http://www.igu.ro/latrecut/ care nu e neaparat un site cu nostalgici, desi asa poate parea pentru multi.
    Si acum imi aduc aminte de incercarea de a “condamna” comunismul la noi, o initiativa facuta la misto, o incercare de “closure” care poate ar fi putut conta in tratamentul neamului.
    Cit despre libertate, daca stau sa ma gindesc de cite ori in jurul meu am auzit ca o libertate mai mare duce obligatoriu la haos imi dau seama de ce romanii de fapt nu-si doresc sa fie liberi. Ei vor sa li se dea, sa li se serveasca, sa li se ceara. Asta o observ si la mine la serviciu, si daca ma uit la televiziunile samanatoriste (alea care iti seamana saminta ca in tine ea sa creasca), vad oameni care accepta sa mearga cu niste microbuze mizere fara sa vocifereze macar. Sa fii liber inseamna sa iti asumi o actiune, sa o gindesti, sa o faci si sa-ti asumi consecintele ei. Or asta e destul de greu sa mai inveti dupa ce te-ai invatat sa fii culegator si nu cultivator.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s