Miscarea de evidenta

[…]A completely different kind of cultural difference occurs in the area of oceanic navigation, where it is the mental representation of the physical world that varies. What is happening as the ship sails from one place to another can be envisioned very differently. In the West, sailors have an image of the ship moving between two fixed points; a knowledge of direction (by observing celestial bodies and using a compass) and of the speed of the ship are critical for finding their destination. Among Micronesians, however, sailors travel without maps or compasses across long stretches of open ocean, from island to island. Their perception of what is happening is quite different. For them, their ship and the stars are stationary and it is the islands that move. They navigate by lines of stars, all rising or setting over the island of their destination, using an imaginary island to triangulate on. 4

Even when Westerners grasp the trigonometric principles involved in Micronesian navigation, it is still almost impossible for them to envision intuitively how the Micronesians “see” what is going on physically. The fundamental preconceptions about the world held by different cultures provide very different understandings of “reality” – and it often takes an enormous gestalt shift to move from one set of preconceptions to another.”

Mary E. Clark – In Search of Human Nature

Cuget. Deci sunt. Racit. Acesti dusmani biciznici, cum lucreaza ei prin mijloace de subterfugii (sic!). Dar sa nu ne lasam prada diversitatii de vocabula. Cu sau fara motiv excursia mea dizertica in psihologia de grup a inceput a se regasi, ca format, in momente penibile recente atat ale societatii care ne inconjoara, dar si in diverse….ihimm…cum sa le zicem, campanii? de presa.

Astfel incat e timpul sa dam jos perdeaua de pe soseta. Nu stiu daca stiti, dar a aparut o miscare de “rezistenta” intelectuala. Nu aflasem, dar iata mi se confirma din culise, noi, NOI, noi intelectualii ne aflam sub asediu. Bine, asta stiam de ceva vreme, de cand cu atacul manelistilor, cocalarilor, pitzipoancelor, nu mai e Adi Minune e Florim Salaaam-al-aikum, “toata floarea cea coclita a vestitului Apus”, iara romanismul nostru viril, vanos, muschios cu fibre cataratoare, se duce dracului. E nevoie asadar sa ne-o punem de-un stindard, de-o indemnare. Sa strangem randurile in jurul unui concept, al unei idei. Sa declaram razbel acestor elemente decadente.

Eu ce ma fac, acum, astazi si-aici, ca nu m-a daruit mama natura cu impulsuri asa de belicoase. Cum sa ridic eu constiinta de la varful schismei propuse de actualii lideri de opinie? Ma gandesc sa ma dau repede dupa grupul acesta proaspat iesit de la ravasitul oilor lui Schopenhauer, mai o felie cu pateu, mai un panseu, in astfel de vremuri macar sa ader la un gup, la o mai larga identitate, unde se afla prietenii mei frumosi, destepti, cu sange pur ce bate’n pieptul de arama, toti oameni scoliti, ei n-au mangcat struguri Tsatsa Vacii si nici n-au baut ceai de Ciubotsica Cucului. Nu, acesti domni lansara zilele trecute o bula iredentista care nu vine decat sa cresteze cu lama pe vechea rana narcisica a Romaniei identitare asa cum se afla ea, nebuna si nemedicata, la aceasta ora in secolul XXI.

Nu comunismul e cel care ne-a umilit pe noi. Noi ne-am umilit unii pe altii. In fapt comunismul saracul n-a stiut ce gaseste aici cand s-a dat jos de pe tanc. S-a asteptat probabil ca da peste niste oameni opresati, cu origini sanatoase, numa’ bine sa identificam natia, patria, poporul, s-o punem de-un kibbutz, de-o trufanda cu salati din gradina ursului. Indraznesc sa afirm, desuet poate si spre spaima apologetilor celor 50 de ani de “crunte suferinte” cum ca noi am modelat o doctrina pana la urma la fel de gaunoasa ca oricare alta ca sa serveasca beznei de-o practicaram de veacuri, popor mic, firav, cu febra butonoasa, la granita Bizantului. Iata de ce nici noul “23 august” de-a fost revolutia din ’89 n-a facut mare lucru sa schimbe trunchiul acestei arborizatii penibile. De-am fi democratia democratiilor noi tot “comunist” am practica-o. De-ar veni la noi Obama ar albi urgent in cap, adunatura de incapatanati si cacofonici in ale adeziunii de grup. Si totusi, nota bene, in dinamica grupurilor conteaza mai putin, din perspectiva perceptiei individuale, cine mana caravana cat timp toti tiganii sunt in ea (prietenilor nostri conationali nu doresc sa le fac ofensa).

Sa ne imaginam apartenenta de grup ca fiind o masa de oameni adunati sub un cort (Volkan, 1976) a carei panza mare, intinsa peste fiecare bostan cu substanta cenusie, este identitatea. Rana narcisica, umilinta suferita de acel grup, zis si popor, e cand vine cineva si taie in panza de cort. Brusc toti parii se dezechilibreaza, oamenii intra in panica, unii vor repede sa iasa, altii cad in genunchi si invoca divinitatea, si-apoi o mana de oameni destoinici sare si impreuna proptesc stalpul din centrul cortului, devenit prin forta imprejurarilor lider providential. Sau dictator tiranic. Orisicum, epicentru. E pi shientru? Intr-adevar. Or despre cine vorbim noi cu atata nesats in Romania ultimilor 20 de ani? De…presedinte.

Dar nu doar de presedintele tarii. Nu. Vorbim de toti presedintii din Romania, presedintii de scara, de blog, de parcare, de …miscare de REZISTENTA. Si-asta pentru ca revolutia unora dintre noi inca nu s-a petrecut si sansele sunt ca odata la venire nu va fi una neaparat de catifea. Agresivitatea noastra sociala e mai mereu discordanta pentru ca nu se loveste de ecourile unei sali de comuna, de armonie a mesajului, caz in care fiecare celula lanseaza mesaje de ecolocatie inainte de a atinge armonia cu altii. Sa luam miscarea sindicala romaneasca, un “bloc” in veritabilul sens al cuvantului. Domnii sefi s-au vazut pastori pe-o turma mare si s-au gandit ca daca esti sindicat tot un fel de partid se cheama ca esti, iata de ce sindicul a devenit “si el” o putere in stat. Sindicatele, mai nou, “vand voturi” si semneaza pacturi cu cine da mai mult. Jimmy Hoffa s-ar rasuci in mormant fix in acest moment. Sa luam breasla medicala romaneasca din care la randu-mi fac parte cu onoare si abnegatie. Piperniciti in goana noastra dupa avutie, uneori de-o pornografie insultatoare, in care dezbracam pacientul la curu’ gol, ne reprezentam in fata lumii prin intermediul unor structuri care n-au reusit decat 2 (DOUA) procese de malpraxis in 20 de ani, si-alea trase de par. Asta in conditiile in care in Canada si US de exemplu ponderea doctorilor implicati in malpraxis e de 10 – 15%. Sa intelegem ca in Romania sunt 20 de doctori cu totul? Avem Colegiu, avem valoare, dar cand cand vine vorba de discutii publice, in agora, cu privire la boli, preventie, interventie, epidemiologie, educatie populationala, reforma a sistemului sanitar, a sistemului de sanatate mintala si-asa mai departe, vocea ne e reprezentata de sociologi, “psihologi”, mai un deputat care a participat si el la lucrarile unei comisii, oricum niciodata cine trebuie pentru ca “cine trebuie” n-are timp de astfel de activitati, consumat fiind de greutatea exercitata de panza cortului. E greu sa fii cineva in viata ta sau, vorba poetului “a scrie versuri cand nimic nu ai a spune”.

In lipsa leader-ului ne flagelam micro, si macro-comunitar, sperand ca trauma va accelera emergenta unui astfel de leader. Noi nu traim vremuri grele. Nu. Noi suntem musai pe marginea prapastiei, la un pas de haos, de dezintegrare, de dezagregare, de implozia unei natiuni altfel foarte pretioase pentru omenire caz in care ar trebui sa fim mandri. Acesti domni de conduc partide, si campanii, au invatat ca propaganda prin care ei isi obtin nevoile copilandrice de faima, bogatie, si amnezia posteritatii, nu e foarte complicata atata timp cat induc panica populationala si dependenta a resurselor de orice fel fata de un centru. Cati vor muri la primul cutremur de 8.5 grade pe scala Richter? Atatatia. Bun. Votati partidul cu sageata. Cati morti in accidente rutiere? Jdemii? Ts.Ts. Noi venim sa va facem autostrazi dar nu in orice fel. Va facem autostrazi iredentiste de inspiratie laica. Sarbii, de exemplu, vecinii nostri de la vest, au o megali idee de inspiratie hristo-cristianica, schema lumii cu rasturnatul templului si apocalipsa li se potriveste ca o manusa. Noi il avem pe Vlad Tepes, cu greu o figura messianica, iar Mihai Viteazu a fost scurtat de cap fix la un an dupa ce-a pohtit pohta. De fapt, cu putina bunavointa, regasim in istorie gestaltul repetitiv al leader-ului decapitat sau oricum omorit intr-un mod miselesc de subalternii sai credinciosi. La momente de mare restriste, si mereu vor fi momente de mare restriste daca stai sa te uiti la fiecare piulita a Titanicului, oamenii se uita catre trecut, si trecutul se uita inapoi la ei cu ochi lacomi, nimic nu-i place mai mult decat sa mai fie odata ce-a fost. Si mai mult.

Or noi, ca sa depasim acest moment, ar fi si timpul sa gasim un domn, sau doamna, sau oricum o primata superioara de sex indeterminat (dar determinabil) pe care sa facem efortul supraomenesc ca de aceasta data sa nu-l mai nenorocim pana la sfarsitul mandatului. Ar trebui sa fie cineva inviolabil, impenetrabil anal, sa nu faca mare lucru dar la final de mandat sa iasa si sa multumeasca electoratuli ca a trait sa vada din nou lumina soarelui. Or acum nu exista presedinte, sau premier, sau ministru sau om de stat (dar nu degeaba) care sa nu fi fost porcait in toate felurile posibile de mania publica avant-propistica. Si eu as face gafe sa stiu ca lucrez cu ochiul public mereu pe dupa spinarea-mi. Ce-ai facut cu banii aia? Unde i-ai dat? Pe ce i-ai dat? Dar esti sigur ca faci bine ce faci? Suntem teribili, l-am votat pe om si de-a doua zi ii carabanim la partile moi din hipogastru, el e acolo pentru placerea noastra (ne)vinovata de-a da vina pe cineva. In identitatea noastra larga de grup ne otravim stalpii, pozitam ca sunt potriviti deci musai sa fie taiati de la radacina.

Nimeni nu e incoruptibil. Nimeni nu e “intelectual”. Nimeni nu e cinstit, onest, divin. Undeva in viitor poate ne vom decide ca daca exista o calitate comuna a satelitilor nostri comunitari vom trimite din randul nostru spre contactul cu exteriorul oameni reprezentativi. Prin trial si eroare. Dar laudati fie cobaii.

G.

Advertisements

5 thoughts on “Miscarea de evidenta

  1. Un hap. Se ia cu apa pe stomacul gol.

    “Tu, artist, stapanitorul unei limbi asa divine,
    Ce-ai putea sa ne descoperi, ca un facator de bine,
    Orizonturi largi s-atatea frumuseti necunoscute,
    Te mai simti atras s-aluneci pe aceleasi cai batute,
    Sa-ti adormi si tu talentul cu-al dezgustului narcotic,
    Ca in propria ta tara sa te-arati strain, exotic?…”

    Uite doctore, mai jos e scrisa reteta completa pentru pesimism, “ca sa nu-i mai faci pe oameni si mai sceptici si mai tristi”.

    Unde ni sunt visatorii (Alexandru Vlahuta)

    recitata extraordinar de Florin piersic aici:

    Nu stiu, e melancolia secolului care moare,
    Umbra care ne ineaca la un asfintit de soare,
    Sau deceptia, durerea luptelor de mai-nainte,
    Doliul ce se exala de pe-atatea mari morminte,
    Raspandindu-se-n viata, ca o trista mostenire,
    Umple sufletele noastre de-ntuneric si mahnire,
    Si imprastie in lume o misterioasa jale,
    Parc-ar sta sa bata ceasul stingerii universale;

    Caci ma-ntreb, ce sunt aceste vaiete nemangaiate,
    Ce-i acest popor de spectri cu priviri intunecate,
    Chipuri palide de tineri osteniti pe nemuncite,
    Tristi poeti ce plang si canta suferinti inchipuite,
    Inimi lase, abatute, far-a fi luptat vrodata,
    Si straine de-o simtire mai inalta, mai curata!
    Ce sunt bratele acestea slabe si tremuratoare?
    Ce-s acesti copii de ceara, fructe istovite-n floare?…

    Si in bocetul atator suflete descurajate,
    Cand, bolnavi, suspina barzii pe-a lor lire discordate,
    Blestemand desertul lumii s-al vietii, in nestire,
    Cand isi scalda toti in lacrimi visul lor de nemurire,
    Tu, artist, stapanitorul unei limbi asa divine,
    Ce-ai putea sa ne descoperi, ca un facator de bine,
    Orizonturi largi s-atatea frumuseti necunoscute,
    Te mai simti atras s-aluneci pe aceleasi cai batute,
    Sa-ti adormi si tu talentul cu-al dezgustului narcotic,
    Ca in propria ta tara sa te-arati strain, exotic?…
    Cum, cand esti asa de tanar, e o glorie a spune
    C-ai imbatranit si sila de viata te rapune,
    Ca nimic pe lumea asta sa te miste nu mai poate,
    Ca te-ai zbuciumat zadarnic si te-ai saturat de toate?

    Stii tu inca ce-i viata? Ai avut tu cand patrunde,
    Nu problemele ei vaste, incalcite si profunde,
    Dar un tremurat de suflet, licarirea ta de-o clipa,
    Cand atatea-ti schimba vremea c-o bataie de aripa,
    In vertiginosul haos de privelisti, ce te-nsala,
    Sub imensa si eterna armonie generala?…

    Esti de-abia in pragul lumii. Ti-i asa de sprinten gandul.
    Cate n-ar sti el sa prinda in viata aruncandu-l!
    Cate frumuseti ascunse vi s-arata numai voua,
    Fericiti poeti: natura, lumea pururea e noua!
    Pe sub ochii tai tablouri luneca stralucitoare,
    Glasuri, si colori, si forme tu le lasi sa se strecoare,
    Leganand a tale ganduri adormite, ca pe-o apa,
    Cand atatea adevaruri nerostite inca-ti scapa!
    Stiu. Am fost si eu ca tine amagit sa cred ca-n arta
    Pot sa trec la nemurire cu revolta mea desarta;
    Si cu lacrimi stoarse-n sila nu mi-as mai aduce-aminte
    Am bocit si eu… nimicuri, ce-mi pareau pe-atuncea sfinte!…

    Dar cand m-am uitat in juru-mi s-am vazut ca e o boala,
    Si ca toti incepatorii, de abia scapati din scoala,
    Ofiliti in floarea varstei de-un dezgust molipsitor,
    Isi zadarnicesc puterea, focul tineretii lor,
    Ca sa legene-n silabe, pe tiparele gasite,
    Desperari de porunceala si dureri inchipuite,
    Cand am inteles c-aceasta e o moda care soarbe
    Seva tineretii noastre, am zis gandurilor oarbe,
    Ce-si roteau peste morminte zborul lor de lilieci,
    Sa s-abata lasand mortii in odihna lor de veci,
    Si din florile vietii sa aleaga si s-adune
    In nepieritorul fagur adevar si-ntelepciune!
    Cate nu-s de scris pe lume! Cate drame miscatoare

    Nu se pierd nepovestite, in naprasnica valtoare
    A torentelor vietii! Cati eroi, lipsiti de slava,
    Nu dispar in lupta asta nesfarsita si grozava!
    Si, sub vijelia soartei, cate inimi asuprite,
    Cati martiri pe cari vremea si uitarea ii inghite!

    Si cand lumea asta toata e o vesnica miscare,
    Unde cea mai mica forta implineste o chemare,
    Si cand vezi pe-ai tai cum sufar, cum se zbuciuma si lupta
    In campania aceasta mare si neintrerupta,
    Tu, departe de primejdii, razna ca un dezertor,
    Sa arunci celor ce-asteapta de la tine-un ajutor,
    Jalea si descurajarea cantecului tau amar,
    Si sa-ti cheltuiesti puterea celui mai de seama dar,
    Ca sa-i faci mai rai pe oameni, si mai sceptici, si mai tristi?
    Asta vi-i chemarea sfanta de profeti si de artisti?…
    Unde ni-s entuziastii, visatorii, trubadurii,
    Sa ne cante rostul lumii si splendorile naturii?
    Unde ni-s samanatorii generoaselor cuvinte,
    Magii ocrotiti de stele, mergatorii inainte,
    Sub credintele sfaramate si sub pravilele sterse
    Ingropand vechea durere, cu-al lor cantec sa reverse
    Peste inimile noastre mangaiere si iubire,
    Si cuvantul lor profetic, inspirata lor privire,
    Valurile de-ntuneric despicandu-le in doua,
    Splendida-naintea noastra sa ne-arate-o lume noua!

  2. ia auzi-o si pe capitaneasa – ce, ti-e teama sa iesi cu pieptul de arama in bataia gloantelor?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s