O lume minunata

Inchid ochii. Mai iau o gura de cafea. Imi vine in minte, de-o data, melodia cu “o lume minunata”…in care vei gasiiiii nuuuuu-maaaaai-coooo-piiii. Ma pufneste rasul. Imaginile reveriei mele se succed cu viteza descarcarii unui cartus de Ak-47, alta unealta a violentei sublimanta intelectual in aburi negri matinali. Boc in vizita de lucru – culmea impertinentei. Cat sunt gata lucrarile? 90%? Nu, raspunde apasat de griji inginerul, si mici brobonele ii mijesc de supt basca. Suntem cam, zice el subtiind buzele, 95 – 96% gata. Nu se poate hotari, matematica numerelor complexe si-a radicalilor patrati il da repede gata, oare cate sisturi bituminoase s-or fi dus din solul patriei ca sa ajunga o centura de premier? Sa nu se mai intarzie! Bicul Boc (sau Micul Moc, dupa calitatea polipilor dumneavoastra) s-a hotarat ca, indiferent daca tara l-a citit sau nu pe Alexandru Vlahuta, el ii vrea, astfel incat va termina in termen record, si fara nici un ban suplimentar, toate promisiunile electorale. Si inca un pic pe varf, inca-un smarc pe codaraste. Mai de mila, mai de sila, imprejuru-i exista ciraci care chiar si in acest ultim ceas ii sadesc mandria omnipotentei si-a staturii reinventate de pantoful cu trei viteze si R de la racheta. Mie mi-a placut de domnul Boc in tinerete, acest ardelean cu adevarat hiperactiv, brav bard din satul Rachitsele, care sa stiti ca, v-o zic din proprie experienta, da chiar foarte bine la coasa. Are acel swing, are acel shuffle, are mainile bine prinse in secera si ciocanul vremurilor noastre. Si-apoi e un politician “nascut iar nu facut, cel ce cu Tatal odata s-au nascut”.

Basescu botezand un miel – si el negru – zis Traienica. Traienica, promit ciobanii, nu va fi taiat si se va vedea cu nasul lui “si la anul”. Pana atunci Traienica nu va fi doar un miel. Va creste mare. Ii vor creste coarne. Sa nu-ti placa umorul rural romanesc? Pana la urma orice emotie conjurata te pune pe limba, acru-amar-saratura-ce-oi-fi, a unui om inzestrat cu abilitate egala, aceea de cetatean. Acum, sa nu disperam, alternativa votului cenzitar cred ca m-ar fi impins la spanzurare autoerotica, si m-as fi bucurat ca ma spanzur singur eu si cu batista mea in timp ce acesti Cristofori de MonteCristo isi vantura munculita lor, pana cur(b)ului, toti inteligente native indelung preparate in laboratoarele afaceristicii si finantelor incrucisate. Or, daca votul nu tine de a) inteligenta, b) educatie or c) standard de viata, de ce mai tine? Pentru mielul Traienica, tine foarte mult, si el stie asta, de teama schimbarii inerenta oricarei stari de rau. Sunteti siguri ca dati raul meu pe raul altuia? Pana la urma, dupa o vreme, la mine ati ajuns sa stiti unde dau, unde crapa, unde las buza umflata.

O lume minunata, propun candidatii nostri, plina de jucarii. Pentru copii. Indarjirea, de fapt si de drept, si singura unde imi pica tiglele de pe casa sufletului, e acolo unde stiu ca sunt aici gratie, datorita, multumita, celor dinaintea-mi si ma doare ca nu le pot fi chiar asa de recunoscator pe cat mi-as dori, dar mai mult decat orice sunt sigur ca cei ce vin dupa noi ne vor uri cu pasiune. Ne vor injura cu lacrimi pe obraji. Ne vor scuipa pe morminte poate. Imbatranim analog, dimpreuna si separat, si uitam treptat portita prin care-am intrat in aceasta lume, preocupati inca – vorba domnului de la Sindicatul bovinelor (va jur, asa ziceau ca se cheama) – ca sa vina la “Voda” sa “li se dea”, si-asta pentru ca Statul ramane inamicul numarul I al statului.

Rasuflu greu, in anii acestia am trecut de la Cucuvea la Tap si-acum la Mielul Traienica. Nu-ti trebuie un car de ore petrecute pe Canapea sa intelegi ca inca ne fascineaza sexul cu Mioara si moartea ce pandeste dupa usa. Si-asta pentru ca ne incapatanam ca suntem un stat “national si unitar”. Or eu recunosc multe natiuni “romane”, care si-ar merita conducatorii lor mici, locali, care sa-i reprezinte, carora poate sa le faca Adi Minune imn si sa le imprumute bani domnul acela subtirel, tras ca prin inel.

G.