lifturile tranzitului intestinal

Cred ca acum vreo doua saptamini am auzit pe undeva pe la tv, nu stiu ce post, cum ca exista propunerea ca lifturile sa fie trecute in subordinea Ministerului transporturilor. Sper ca a ramas in stadiul de propunere chestia asta si nimeni nu a avut initiativa sa o transforme in norma. Pentru ca nu orice transporta orice face parte, totusi, dintr-un minister; cred eu, dar poate cred prost.

Se da un lift de bloc. El consta dintr-o cabina cu usi, niste butoane, niste cabluri, o suspensie si o conexiune electrica. Poate mai contine si alte cacaturi, dar nu sunt inginer sa stiu 🙂 Eu folosesc liftul ca sa urc de la parter la mine pe palier si sa cobor de pe palier la parter ca sa merg in pana mea la serviciu, ca sa cistig bani sa-mi platesc partea de intretinere care include si curentul consumat de lift. E un circuit la banilor din buzunar in cont care functioneaza.

Liftul nu merge, eu reclam la admiistratie, aia reclama la service-ul de lifturi, aia vin si repara, noi nu platim ce n-am consumat si apoi o luam de la capat ca in paragraful anterior. Se repeta faza cu nemersul, se repeta si fraza cu care am deschis acest paragraf.

Dar vine acum Statul si zice: no, de azi ‘nainte, lifturile astea tin de Ministerul transporturilor (inca sper ca e doar o gluma). Asta ce-o fi insemnind? Ca o sa avem sobor de preoti si tovarasi la costum la taierea pamblicii fiecarui lift de bloc? Ca un constructor de bloc face scarile si palierele si peretii si fundatiile, dar pentru lifturi trebuie sa vie aia de la Minister, sa faca studiu de fezabilitate, sa acceseze niste fonduri UE, sa se dea in lucru primul tronson (de la parter la etajul 1) cam in doi ani, apoi tronsonul 2 daca vine cine trebuie la conducere si aia care stau la 4 abia cind o fi sa aiba mostenitori care sa preia leasingul si daca soarta e buna… poate pe la a patra generatie sa aiba lift.

Si totusi, daca ma gindesc bine, poate ar fi o idee sa revenim la sistemul centralizat. Statul ne da, statul ne ia, fie numele statului… Va mai aduceti aminte ce bine era, pe vremea aia, ca eu, profesor cu facultate, sa fiu egala in drepturi (salariale) cu muncitorul de la uzina. Va mai aduceti aminte ce atmosfera placuta era, pe vremea aia, cind caldura, ouale, gazele, televiziunea si plenarele veneau de la centru? Cit de frumos stateam noi, premiantii, toata vacanta de vara, de dimineata pina noaptea, sa repetam pentru maretul 23 de august, tropaind in costume roz, urmind ordinele zbierate prin megafoane ale doamnei Poliana? Dar trageai si injurai in gind o vreme, pentru ca dupa aceea statul sa-ti ofere piine, lapte, oua, brinza si benzina pe cartele, casa, slujba si un trai linistit, citind la luminare Salut si Scinteia… Ce vremuri, n-am crezut ca cineva vreodata le va regreta.

Dar iata ca, usor usor, revenim la maretul ideal al egalitatii, si, odata cu el, la maretul stat dadaca+tata+mama+doctor+antreprenor+angajator+fiu+mormint in care tot suntem egali si toti asteptam ca puii de uliu pe mama cu rima in clontz sa ne dea si sa ne faca si noi sa n-avem grija. Doar sa stam si sa ne uitam si sa admiram.

Trecem lifturile la Minister, trecem apoi si caii si carutele tot acolo, mutam tranzitul intestinal de la Sanatatea Statului la Transporturile statului, scoate cititul de la Educatie si-l bagam tot la Transporturi, ca doar pe buda, aka legat de tranzitul ala de care ziceam mai are omul timp de citit si tot asa. Caci important e ca banul sa ajunga unde trebuie.

E bine, tovarasi. Tot inainte! Ignorati-ma.