Romania pierduta

“I believe that this paralysis in Romania at a time when drastic changes were taking place in other eastern European countries (e.g., Poland, Hungary, Slovakia) was also due to an inability to mourn. Iliescu, his party, and probably many members of the society at large continued to cling to the “lost” Romania.”

Vamik Volkan – Bloodlines: From Ethnic Pride to Ethnic Terrorism, 1998

Scriu despre Romania de un numar de ani. Uneori, revizitari ale textelor mele la distanta dupa ce au fost scrise imi dau un usor disconfort. Realizez ca desi stateam puternic langa opiniile mele, le consideram coerente logic, emotional, azi (cu “mintea romanului cea de pe urma” de numai Dumnezeu ti-o poate da, cunoasteti proverbul) ma uit mai circumspect, mai putin indarjit la ele. Indarjirea, cand ma uit linistit, fara patima, la propriile-mi patimi trecute, e in ea insasi un proces, un dialog interior al figurinelor de ceara. In fiecare – o latura a firii mele. Dincolo de fiecare, mana papusarului care, dupa dimineata visului, e mana mea. Dar si-a ta, si a ta, si a ta. Mana altora redesenata in model pe hartia sufletului meu, si una si cealalta confundandu-se. Nu-mi sunt doar al meu, nu-mi sunteti doar al vostru. Impartasim un secret inscris pe fruntea fiecaruia dintre noi, la vedere dar nereflectabila in gavanele goale ale trecatorului de pe strada.

Scriam acum aproape 3 ani intr-o scurta analiza ecumenica de Rusalii: “[…]Base(scu), messianic, le rupe painea la Cina de taina, el e alfa si omega, comunistul raspopit care condamna comunistul, cel regasit intru credinta democratica si in acelasi timp, daca eram acum 500 de ani l-am fi rupt in moaste si l-am fi plimbat pe la balciuri sa se inchine babele scuipand in san: “Piei Satana!”…dar cu ochiul semi-deschis la ISPITA.”

Am avut ocazia sa discut investitia mesianica la nivel de proces cu Vamik Volkan in aceasta toamna, la Viena. Am cazut de-acord in tema totemismului tipic tarilor bazinului balcanic, iluzia originara ca prin ingurgitarea lider-ului, la propriu, se obtine cumva apoteoza acestuia si pacatele lui, din putine si mari, devin mici si multe, trecute urmasilor. Vamik spune, citandu-l pe Freud, ca noi in Romania am mancat carnea lui Ceausescu de Craciun in ’89. Si-o spune zambind, facand referire la corpus Christi intr-un mod delicat, pana la urma aluziile frumoase sunt cele care trec neobservate. La fel si sugestia de “Romanie pierduta”. Pe de-o parte drama timpului trecut (reflectata de Bergson, de exemplu) si caracterul profetic al anunturilor ca va dura “zeci de ani” sa ne revenim ca popor. Pentru cei nenascuti nu e o preocupare. Pentru cei muribunzi viitorul nu se numara decat poate in zile. Pentru noi, majoritatea, navigand o mare ale carei maluri doar le intuim, spaima de viitor in care “am putea” sa prindem zeci de ani ofera ingredient pentru angoasa. Or angoasa impinge la regresie. La cautarea “stalpului” central al cortului numit identitate largita. Atata timp cat traim cu spaima zilei de maine vom coagula la centru, in jurul unei figuri luminoase in care sa investim, pe care se proiectam nefericirile noastre si-apoi, sacrificandu-l, sa-l reintegram, sa-l re-digeram, pentru ca sa invingem trecerea timpului si propria-ne mortalitate. Dilema face insa ca Ceausescu sa nu fie un Miel Pascal, ci Tortionarul cu care ajungem inevitabil sa ne identificam. Am omorit Unul, ca sa devenim Multi.

Si cat de vizibil e acest fenomen cand cea mai recenta cerinta din partea vulgului este aceea ca “Noi vrem respect!”. Era mult mai adecvat pe vremea lui Cosbuc atunci cand taranul suspina “noi vrem pamant”. Sau cand Radu Gyr proiecteaza acest “noi” intr-un reflexiv “voi”

Voi n-ati fost cu noi în celule
să stiti ce e viata de bezne,
sub ghiare de fiara, cu guri nesatule,
voi nu stiti ce-i omul când prinde să urle,
strivit de catuse la glezne.

(Radu Gyr – Voi n-ati fost cu noi in celule)

In cu totul alt cadran se afla Romania pierduta la participiu, Romania decapitata, dezorientata, dezintegrata, Romania psihozei si-a abisului peren, in care ne aflam dincolo de plecarea Parintelui si-a instalarii anxietatii de separatie, in care cu mic cu mare ne erijam in figuri grotesti parentale, aceea unde pseudohalucinam, acolo unde luam mesaje din mediul ambiant sa “re-creem” un Parinte plecat despre care n-avem o memorie recenta. Luand aminte la spusele lui Vamik m-am uitat catre istoria figurilor noastre epopeice. Unul n-a sfarsit-o bine. Avem un trecut marcat de tradare si de violenta leader-ului (vezi Tepes sau Stefan) care au totusi un ascendent moral in mijlocul unei agresivitati bestiale. Nu e intamplator ca astazi, 2009, sloganul central al actualului presedinte e “De ce le e frica nu scapa”. La fel ca si inaintasii, cuviosul despre care vorbim anunta decapitarea Statului asa cum se afla el constitutional. E reactiv, la randu-i a fost decapitat de guvern. In aceasta fantezie a castrarii se afla reactia noastra de grup, la randu-ne ajungi la scadenta celor 20 de ani in care ne-am amanat munca de individuare, de gestionare a unui doliu violent pe care l-am dus ca popor. De ce o scadenta aici, si nu mai devreme sau mai tarziu? Pentru ca 20 de ani e zona de maturare a generatiei “liberilor nascuti”, zona de trecere la cele sfinte a Matusalemilor trecuti, zona de perisare si de prescriptie morala a unor conducatori iesiti din Cenusa Imperiului.

Chiar daca instinctul ramane acelasi, unul de-a cauta sanul mamei, de-a dori, romantic, reintegrarea in uterul acesteia, numai pentru ca mai apoi sa iesim triumfator prin abdomenul acesteia, distrugand tot si toate in cale, precum Atena din capul lui Zeus, menirea noastra mai larga e una de-a gasi un mal de care sa ne atarnam ancora, si sa ramanem suficient acolo pentru ca aceste procese sa poata avea loc.

G.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s