pe vremea cind eram eu pice – partea a 2-a

Da, am vazut filmele lui Mungiu&co, Amintiri din epoca de aur. Scenariul e construit avind la baza legende urbane. Despre una dintre ele cu siguranta ati auzit, anume despre aia cu porcul viu in apartamentul de bloc. Eu aveam vecini care cresteau pui pe balcon, la etajul 7. Aveam de asemenea vecini care taiau porcul in spatele blocului, pe linga bara de batut covoarele aflata in vecinatatea ghenei (constructie din beton in forma de melc).

Ca sa supravietuiesti in sistemul supercentralizat si egalitarist, in care toata lumea locuia in case aproape identice, utilate aproape identic, trebuia sa ai idei.

Toti aveam in casa o butelie, pentru desele situatii in care gazele se opreau. Cine avea doua butelii era deja boier si putea sa “inchirieze” una de sarbatori vecinilor care nu aveau nici una. Chiria era de fapt un troc: dau butelie pe carne, pe oua, pe cartofi, brinza, lapte etc. Butelia in sine nu era a ta, insa. Te duceai cu ea goala la centru si primeai la schimb o alta, plina, care de multe ori nu mergea. Cazuri de explozii au fost nenumarate, dar se spunea, daca se spunea, ca au explodat oalele minune, de unde a ramas si legenda ca oalele sub presiune sunt periculoase.

Pentru serile fara lumina aveam luminari (cele de la botezuri si nunti se pastrau cu sfintenie nu fiindca asa zisese popa, ci fiindca erau lucruri utile si de stricta necesitate) sau lampi cu gaz lampant. Lampile astea vad ca acum au mare cautare in magazinele de design interior, dar cum gazul lampant nu se mai gaseste decit pe la sate, acum folosim in locul acestuia o luminarica pastila. Desigur, nimeni nu-si mai face lectiile acum la luminare, dar m-am obisnuit de atunci sa citesc la lumina slaba, un bec de 20W imi e suficient, iar lumina puternica de neon ma oboseste groaznic.

Sigurantele electrice erau pe baza de patroane si bebelusi (asa le spuneam eu, aratau ca niste fiole din ceramica alba cu capul din metal). Astea, din cind in cind, de la fluctuatiile de tensiune, cred, faceau poc si trebuia schimbate sau reparate. Orice om prevazator avea in casa patroane, in sertarul de la bucatarie, cit mai aproape de tabloul cu patroane. In acelasi sertar era luminarea, chibriturile, un ghemotoc de cilti, un fir de litza (sirma subtire), letconul si firul de fludor, ciocanul, citeva cuie si banda izolatoare. Cine stia sa repare patroanele, ca si cei care stiau sa repare masina dacia, erau niste mici vedete, se poate spune ca erau mici intreprinzatori care se descurcau capitalist intr-o lume socialista. Si atunci faceai bani buni daca erai destept. Majoritatea stiau ce e de facut pentru supravietuire.

In casele noastre ar fi fost groaznic de frig. Caloriferele erau mai mult suporturi pentru ghivecele cu flori, chiar si atunci cind erau calde abia atingeau temperatura camerei. Dar omul s-a descurcat. Cine avea bani cumpara un calorifer electric cu termostat. Astea erau ceva nemaipomenit, dar consumau de te lua dracu’. Mai existau aerotermele, resourile (pe care se putea si gati) si, o culme a talentului romanesc in inventica, motanii. Motanii erau simplu de confectionat si orice copil stia sa-l faca. Se lua o caramida de BCA (de gasit peste tot in santierele blocurilor) si se zgirma suprafata cit mai adinc cu o surubelnita, sapind in ea un sant. Prin sant se punea o rezistenta (un fir in forma de arc, pentru astia mai mici). Se lega la priza printr-un stecher. Cind il bagai in priza, rezistenta se incingea si caramida de BCA se incingea si ea si emana caldura. Daca aveti parinti care au stat in camine, intrebati-i cum se incalzeau si va vor povesti despre ceva asemanator. Era periculos sa lasi motanul nesupravegheat, dar se mai intimpla, mai ales ca la camin nu plateai curentul. Alta varianta de incalzire era cu aragazul. Daca aveai butelie nu prea-ti dadea mina sa prapadesti gazul pe incalzire, nu fiindca ar fi costat mult s-o umpli, ci fiindca la centrul de butelii aveau rar butelii pline. Dar cu gazele te mai incalzeai, mai ales daca stateai la etafele inferioare si avei presiune cit de cit constanta. Cind era ceva de gatit la cuptor toata familia se muta in bucatarie: eu si sora-mea cu caietele, tata cu o carte, mama isi vedea de ale ei, pisica pe sub aragazul cu 4 picioare si 3 ochiuri, si daca as fi avut ciine probabil ca isi gasea si el un loc, desi bucataria noastra era mica de tot, de nici acum, dupa remobilare, nu incap mai mult de 3 oameni in ea.

Viata la tara

Cine avea rude ciobani, avea si lina sa-si faca haine mai calduroase decit puloverele si paltoanele din supraelastic de gasit in comert. Bunicii mei de la Giurgiu aveau citeva oi, pe care le dadeau la cioban si de la el primeau periodic: lapte, brinza, lina. Atunci cind mergea la stina cu caruta sa ia brinza si laptele, in cotele stabilite, bunicul se oprea la balta si taia si niste papura papura. Papura se tesea in rogojini. In familia sateasca treburile erau bine stabilite si clare: femeia gatea si torcea lina, facea presuri, stergare si covoare pentru pereti si facea urzeala pentru rogojini, iar barbatii faceau vinul, tuica, urcau porumbul si griul in hambar si faceau rogojinile. La sapa si la cules mergea toata familia, inclusiv copiii si vecinii.

Procedura cu lina era foarte greoaie. Stiu asta fiindca, de mica, am luat parte la asta. Lina venea in saci de cinepa, murdara si plina de scaieti. Se lua fiecare ghemotoc si se spala si se descurca si se scoteau firele rupte si mizeriile. Apoi lina se spala la riu (in cazul nostru in Dunare). Se punea sa se usuce pe ziare, pe prispele acoperite sau in poduri, daca aveai norocul sa nu ai soareci. Pisicile erau de uz comun pentru toata comuna si erau mai bine vazute decit ciinii. Dupa ce se usca trebuia daracita, adica trecuta prin niste furci si facuta valatuci. Valatucii astia erau depozitati in casa, linga soba, urmind a fi torsi. Dar inainte de a fi torsi, erau moi si aterizai in siguranta pe ei atunci cind sareai in pat (asa cum faceam noi, copiii). Se lua o bucata de valatuc si se infigea intr-o furca. Apoi, cu ajutorul unui fus (sau sucitor, de la care cred ca s-a dezvoltat ulerior titirezul), lina se torcea apoi si se transforma in fir. Firul era ghemuit sau sculuit (sculul era un fel de ghem relaxat si se obtinea manual prin infasurarea palmei si a cotului cu firul. Dupa ce se obtinea un colac de ata, acesta era inodat, ca sa nu se incurce). Si dupa aceea, vara, bunica ne croseta pulovere, veste, ciorapi si manusi cu un deget din lina intepacioasa. Tin minte si acum ce mult ma indispuneau manusile alea de la care ma mincau miinile si fularele care imi faceau rani pe git. Dar deh, decit sa-ti fie frig, mai bine te scarpinai.

Pot sa va povestesc in amanunt, daca va intereseaza, cum se teseau rogojinile, presurile, stergarele si giulgiurile pentru inmormintari, cum se coseau fetele de masa din etamina si stergarele de pereti (de pus deasupra icoanelor), cum se brodeaza, cum se lucreaza cu andrelele si iglita (asa i se spunea crosetei pe vremea copilariei mele), cum se faceau sacii din cinepa, cum se prindeau soarecii cu o ulcea de pamint si o nuca, cum se face o candela din paharul de mustar, cum se faceau plapumile din lina sau fulgi si cum se facea amestecul de balegar, pamint si apa care constituia podeaua casei si prispa. Si, peste toate, stiam cum se taie gainile si porcii, desi la porci nu prea ma lasa bunicul sa performez…

O sa va povestesc, cindva, daca aveti chef sa aflati, cum erau vacantele noastre de munca la tara.

Imi pare rau ca am scris asa de dezlinat, dar cind imi aduc aminte de perioada aceea toate gindurile se bulucesc sa iasa deodata si scriu cite o frintura din fiecare. Cindva, poate, o sa am timp sa le pun intr-o ordine, dar pina atunci macar sa nu le uit šŸ™‚

Advertisements
This entry was posted in amestecate, amintiri, andreanum, colors, copilarii by andreanum. Bookmark the permalink.

About andreanum

Nascuta in anul in care Iggy Pop lansa albumul "The idiot" poate nu intimplator de sex feminin, de orientare liberal-salbatica "neinregimentata" politic, par lung, ochi verzi, 60 de kile, stingace, rid des, am tatuaj, nu beau bere, merg des la cinema si coclesc aurul. Gata, ati zis little biographical.

6 thoughts on “pe vremea cind eram eu pice – partea a 2-a

  1. nu m-as opri vreo 3 luni, dar tre sa iau o pauza din motive de treaba saptamina asta. Dar fac eu cumva si intervin si cu partea a 3-a.

  2. Am si io treaba multa, dar am trecut sa va spun ca Guvernul Romaniei, din cauza reducerilor bugetare si a cresterii preturilor la combustibili si energie electrica, a decis sa stinga luminita de la capatul tunelului. Circulati cu grija!

  3. bine ca ai anuntat andreanum, pregateam cutitul.
    tracto, e pe bune? ca eu eram foarte aproape de capatul tunelului šŸ˜€

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s