Pe vremea cind eram eu pice, pe vremea asta de afara se facea tuica (oamenii gospodari o faceau in octombrie, dar la noi se bea mult si daca o faceam din octombrie pina la Craciun o terminam :D). Era, desigur, ilegal sa faci tuica in ograda proprie, dar, desigur, toata lumea facea vin si tuica in spatele casei, mascat. Vechilii statului, si aia oficiali si aia ne-, stiuti cu totii de toata lumea, stiau ce se intimpla si poposeau pe inserat pe la toti sa-si ceara partea. Desigur, numai popa avea tupeul sa-i spuie bunica-mii in Ajun de Craciun “ai bre, Balaso, da’ tot coaste-mi dai? Baga si tu o pulpa, niscai cirnati, ai facut si toba?”, in rest astialalti erau discreti: ei doar treceau pe acolea asa, sa-ntrebe de sanatate. Si-i dadeai, desi naiba sa-i ia daca stiu ce s-ar fi putut intimpla daca nu-i dadeai. Probabil respectivul zgircit cu statul si partidul l-ar fi facut de ris la crisma satului, duminica, exact cind babeledoamnele, mamaile, erau la biserica. Sau nu-si mai faceau drum cu pensia, sau ma rog, poate il duceau chiar la zdup pentru operatiuni ilegale pe teritoriul patriei.
La tuica se facea un foc din lemne special depozitate pentru asa ceva. Deasupra focului se punea cazanul de arama, cumparat din vara de la tiganii caldarari care aveau drum in fiecare vara prin sat. Tiganii veneau cu carutele, in valuri (stiu fiindca printre ultimii din vara veneau aia cu bilciul si aveau inghetata de vanilie la cazan) si de lingurari lua bunica linguri de lemn si facalete, cirlige de rufe, funduri de mamaliga si tot felul de alte de-astea din lemn, iar de la zlatari luai aur si linguri de aluminiu si alpaca. Tot ei faceau si service, in caz ca ti se strica ceva prin gospodarie: cind aveai de reparat cazanul de tuica faceai cu ochiul tiganului al mare, de obieci acelasi, si stia omul ce are de facut. Nu mai tin minte cum il chema pe omu’ nostru, dar era un tigan batrin absolut senzational, care seara facea bairam cu ai lui la marginea satului, prilej pentru noi copiii sa fugim de-acasa si sa mincam mamaliga cu zahar la ei, in jurul focului. Dar am divagat, ca de obicei, v-am zis ca amintirile mele sunt ca niste tablouri si odata intrata in ele fiecare steluta ma fura :).
Deci cazanul se punea pe foc, si-n el fierbea borhotul (fructele lasate de la cules in butoaie, la soare, sa se borseasca). Din cazan iesea un tubulet, din arama, drept sau spiralat, prin care aburii de alcool fierti se condensau si curgeau apoi intr-un recipient. Tubuletul era de fapt format din mai multe tubulete, ca sa nu bata la ochi in extrasezon. Si astea erau prinse una-ntr-alta si lipite cu coca, pentru izolatie. Aveam coca mereu linga cazan, ca in cazul in care rasufla pe undeva sa lipim repede. Si la gura tubului ma gaseam eu, care gustam “sa vad daca a iesit bine”. Desigur, cind tataie sau unchi-miu nu erau pe faza. Daca voiai mai tare tuica, o mai treceai odata prin instalatie si iesea palinka. Dar la noi la tara se bea mai soft, la maxim 10-15 grade. Si-n focul de sub cazan (care putea sa stea si pe pirostrii) ne punea tataie cartofi, mere si porumb la copt.
Cu vinul povestea era mai misto. Incepea cu culesul. La cules de orice se facea claca, adica eu si ai mei venim la tine la cules, apoi tu si ai tai veniti la mine. Se facea, prin urmare, gasca mare, din care nici copiii de 5 ani nu lipseau. Ne stringeam la 5 dimineata si porneam spre cimp, la vie, cu carutele, ca-n Morometii. Fiecare avea o plasa ecologica din pinza cu ceva de mincare pentru prinz, pe baza de mamaliga, brinza si rosii. Rasaritul ne prindea deja muncind. La 12 femeile intindeau presuri sub inevitabilul nuc din mijlocul viei si pe ala se minca. Barbatii atentionau si cite o citirica dupa masa, si unii dintre ei prestau si o ora de somn de frumusete, alaturi de copii, daca era frumos afara.
Cosurile de nuiele pline cu struguri se puneau in covata, care era un fel de butoi in forma de barca adinca, cu findul rotund si cu o gaura intr-o parte, cu robinet. Se desertau cosurile in covata asta si barbatii si copiii urcau in ea sa storceasca, cu picioarele goale, strugurii. Asta era cea mai fun parte pentru noi, care ne faceam negri din cap pina in picioare si asa eram si-n prima zi de scoala. Ce iesea din robinet era mustul, cel mai senzational must posibil. Desigur, daca ma aude careva de prin DSP imi da si-o amenda, retroactiv, pentru nerespectarea normelor de igiena. Dar ce distractie era… cum topaiam noi in covata, cum mai chiraiam si se somn trageam noaptea aia.
va mai povestesc cind mai prin oleaca de timp ๐
uuu… tin minte cand mi-a dat tati din neatentie sa beau tuica ๐ aveam cam 4 ani si am batut recordul de viteza pana la chiuveta ๐
5*
bai sunt vraiste de oboseala, ca toata saptamina m-am trezit si o sa ma mai trezesc la 5:30 si inainte de 1 noaptea nu pot sa adorm. Si, fir-ar ea de viata, exact acuma sunt cu tolba plina de povesti, dar nema putirinta la scris ca-mi pica ochii-n cana de cafea. Toate roiesc in cap, dar cind vine vorba de scris primele litere ori suna telefonul, ori apare cite un coleg, ori piere inspiratia, ori casc si uit ce faceam. Si, normal, n-am net acasa si nu sunt in stare sa sun la aia de la romtelecom sa vina sa-l repare.
stai linistita, pastreaza tolba cu povesti pentru primii fulgi de zapada, o deschizi atunci si o sa stam la gura caloriferului cฤlรขu sa ne povestesti.