Stiti cu totii, cred, ca risul, mai bine zis gidilatul, este o metoda de tortura, desi la prima vedere ar parea ca e exact contrariul. Din ris se poate, deci, muri. Nu am fost nici pe departe aproape de moarte aseara, dar pot sa va spun ca am ris cu lacrimi aproape toata piesa, dar mai ales la lungile si meritatele aplauze de la finalul unei piese banale, dar jucata excelent.
Piesa se numeste Podu’ . Piesa originala, dupa care s-a facut spectacolul, se numeste “Podul sinucigasilor” si a fost scrisa de Paul Ioachim. Regia ii apartine lui Horatiu Malaele, iar distributia este formata din George Ivascu, Meda Victor si Horatiu Malaele (in ordinea intrarii lor in scena). In ordinea descrescatoare a prestatiei actoricesti insa, clasamentul sta putin altfel: Malaele, Ivascu si Victor. Daca de la Malaele stim la ce sa ne asteptam, de la Ivascu eu aveam asteptari mici, pe care insa a reusit sa le depaseasca. Daca ar fi sa fiu rea as spune ca rolul i se potriveste manusa, dar as fi nedrept de rea :). Despre Meda Victor, pe care am admirat-o in Nunta muta a aceluiasi Malaele (filmul, nu nunta), nu m-a dat pe spate. Dar mie oricum nu imi plac in mod deosebit actritele romance, cu mici exceptii.
N-as vrea sa comit acte de spoilereala, deci n-o sa va zic mare lucru despre subiect, mai mult decit am spus deja prin titlu, dar ce va pot spune cu certitudine este ca merita sa mergeti s-o vedeti. Dupa o zi de lucru, mai usoara sau mai grea, dupa minim o ora de trafic, daca e sa traversati centrul orasului pentru a ajunge la Palatul Pionierilor, actualmente Palatul copiilor, veti avea parte cu siguranta de momente excelente.
Cit despre mai sus mentionata institutie, eu nu mai fusesem in ea de prin 89, cind am mers la premierea cistigatorilor cercului de aeromodelism, din care facea parte un coleg. Partea buna e ca scaunele sunt mai comode decit cele de la Sala Palatului, mai moi si parca si nitel mai curate, desi si mai rupte. Partile proaste sunt numeroase si prezinta umflaturi. In primul rind intrarea era in bezna, probabil intentionat, pentru a putea admira nenumaratele beculete pe care primarul piedon le-a montat deja in parcul din imprejurimi. In al doilea, bufetul vesnic (acolo era si pe vremea epocii de haur) parea, daca ii citeai anunturile cu markerul din geamuri, bine aprovizionat si deservit de personal amabil, pina ajungeai sa ceri ce vrei, cind: aia n-avem, aia nu e rece, aia nu se incalzeste. De pe la rindul 15 in sus nu se aude prea bine, iar eu am stat pe 20 (dar beneficiez de auz destul de bun). Pretul unui bilet e corect pentru o piesa de teatru jucata si regizata asa cum e asta, 50 de lei, dar nu stiu daca nu e cam mult pentru cum arata sala. As fi putut sa ignor toate astea, fiindca pot fi ignorate, dar nu puteam sa ma opresc din circotit taman acum, cind am material.
Si daca tot sunt in ziua in care ma maninca buricele buzelor sa fac recomandari, mai zic una de care povestim miine: Diseara de la ora 2000, la Sala Palatului, concert Jan Garbarek Group in cadrul Masters of Jazz
andreanum & co 