Palme si farisei. Segue.

Mai devreme sau mai tarziu. Trebuia sa aiba loc. Era musai? Cu placere. N-am sa va mai delectez si eu, la randu-mi, cu ganduri pline de candoare despre Pumnul, sau intrarea Dragonului (nomina capitanis sin odiosa). V-a (fi) fost de-ajuns si voua, ca si mie, o copilarie plina de filme cu batai. Cichi Cian? My kung-fu is better than your kung-fu. Culmea e, cantarea cantarilor, ca desi suntem un grup care apreciaza languros violenta, suntem mai degraba aplecati spre o executie subtila, nicidecum exploziva, a acesteia. Mainile noastre nu lovesc la fata, picioarele noastre cunosc bine punctele pe perineu. Mai, dar ce se mai zburlira. Mai dar ce mai reactionara civic toti acestia, cum ca vai, ce rusine. Vai, ce nesimtire. Dar CUM a fost posibil? Dar cum se POATE asa ceva? Suntem insa, n’est pas, aceiasi oameni care ridica geamul (sau nu) la semafor cand mai apare un puradel sa ne spele parbrizul la 3 grade Celsius afara. Ca le dam un leu, or ba, ca ne blocam usile, or ba, cert este ca logistic vorbind permitem existenta, cu varf si indesat, a unei generatii intregi de copii abuzati, aflati in plina inegalitate a vietii. Si nici macar de-ar fi sau nu Romania o tara a ortodoxiei (sic!) astazi e unul dintre momentele in care sa zic “primul fara de pacat sa arunce cu piatra”.

Incepand cu Razvan Dumitrescu ale carui juisari pulsionale, in plina expansiune profesionala, se fac pe carca unui incident violent.

Continuand cu Brigada Diverse de la Antena 3 care dupa ce s-a tratat de trichotilomanie (recte si-au smuls parul din cap) impinge acest subiect spre noi culmi ale grotescului si exhibitionismului social, pe principiu daca aratam profunzimile vulvei lumea v-a inceta sa-i mai zica….

Explodand intr-o feerie de culori pe toate paginile frontale ale jurnalelor de larga audienta care, iata, in acest al treisprezecelea ceas (ca si jurnalele de stiri de pretutindeni) au renunat la categoria “crime odioase prin portionare cu satarul” pentru un scurt moment de duiosenie intre Marinar si Pistruiatul lui Sergiu Nicolaescu.

Nu in cele din urma, salut voios pionieresc si colegilor mei de breasla, poate singurii abilitati, dimpreuna cu confratii psihologi, sa exprime un punct de vedere asupra acestei isterii generalizate prin care se tenteaza un “Monica Lewinski” de Carpati asupra unui candidat aflat in lupta grea cu Nomenklatura. Oare pana cand….

A incetat de mult sa mai fie doar o chestiune, vorba lui Nero, de-a-i  da poporului paine si circ in vremuri in care suntem amenintati cu foametea. Nelinistea sociala, daca te uiti din perspectiva psihologiei de grup, musai sa fie sublimata intr-o expresie comuna fie ea de tip agresiv sau ablativ. Actul de creatie care deriva din aceasta e unul in mod natural stoic sau construit pe-un gen de antisocial carismatic, in care mai ales leader-ii se intorc impotriva supusilor si apare “tirania democrata”, “raiul corporatist” si-asa mai departe. La interfata dintre “ei” si “noi” mai mereu pare ca peste noi pica istoria, se surpa timpul, si retraim secvente similare in care ce cautam de fapt e momentul critic in care nu doar ca ne identificam cu agresorul, ci devenim agresorul.

Cunosc deja foarte multi agresori verbali in societatea care ma inconjoara. Oameni care iti vor declara, cu zambetul pe buze, ca desi sunt doar semi-atasati cuvantului pe care-l lanseaza catre ceilalti, o fac pentru ca se cere. Cu alte cuvinte se vinde. Cu alte cuvinte daca s-ar cere – prin absurd – ca toata ziua sa se rosteasca vorba “fund” pe toate canalele atunci fiecare liber cugetator ar cugeta la rostul sfincterului pe planeta. Nu e doar o ipocrizie. E un fariseism al hedonismului prin ochiul privitorului. Iubeste-ma. Apreciaza-ma. Ridica-ma la ceruri. Etica si deontologia au ajuns tema de ridicol insusi prin faptul ca – din nou trimitere la locusul de control extern – niste unii carora le dam suficient credit au facut, si-au dres, deci si noi dregem si facem. Eroarea de logica atat de superficiala, si la indemana, scapa printre degete si vorbitorului, si privitorului, in timp ce aceasta sarabanda a chiorilor (sic!) continua sa produca un deversat degustator. Prin analogie, un copil institutionalizat, in deprivare structurala asupra personalitatii sale, regreseaza la stadii la care devine scatofil, coprofag, si asta inclusiv datorita faptului ca in nevoia sa nativa de contact empatic de care este deprivat ajunge sa regleze relatia prin auto-anihilare, negarea empatica a Self-ului, a sine-ului.

Asta sunt. Asta suntem.

G.

Advertisements

One thought on “Palme si farisei. Segue.

  1. desi inteleg fara dictionar doar 1/3 din cuvintele pe care le scrii, acord 5 stele articolului de mai sus pentru ca am inteles ideea.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s