O chestiune de patriotism

Here we come to the heart of the matter: I’ve never left Istanbul – never left the houses, streets and neighbourhoods of my childhood”

Orhan Pamuk – Istanbul

Inainte de toate trebuie sa marturisesc, ca unul care a facut parte din diaspora un numar de ani, nu pretind totusi ca o inteleg pe de-a intregul. Sau ca am cautat sa o inteleg. N-a fost un centru de studiu pentru mine, desi am capatat o oarecare experienta cu ea. Instinctiv, la inceputuri, m-am ferit de dansa, de “ceilalti romani”. De aici pleaca de fapt gandurile care urmeaza, unite sub intrebarea – “de ce” m-am ferit de ei, constient fiind ca si “altii” s-au ferit de mine. Prinsi pe un trotuar anonim la mii de mile distanta, un roman si cu un roman vor cauta adeseori disperati sa treaca strada inainte de a face contact. Si aici apare de fapt, intr-un stadiu embrionar, chestiunea de “patriotism” la care converg cele de mai jos. O ecuatie de rusinare si ne-rusinare.

Trebuie spus, inainte de toate, ca romanii plecati devin “plecati” din trei mari motive. Unii sunt siliti sa plece de forta vremurilor, sau excitati ca a venit “vremea fortei”. Ii impinge, senso largo, menghina sociala. Ori n-au slujbe, ori n-au bani, ori n-au, si asta este cel mai trist, viitor in Romania. Lipsa de viitor in Romania e in sine o ghidusie, pentru ca de fapt exista un viitor, doar ca e inacceptabil pentru individ, unul pe care doreste sa-l evite din, si cu, toata fiinta sa. Si-atunci ii neaga existenta. “Aici n-am nici un viitor”. Si-atunci ambivalenta e rezolvata, omul pleaca. Din acest colt se impart in doua. Sunt romani care pleaca otravind in spate fantanile si dand foc la holde. Si-au vandut tot, au lichidat toate legaturile cu Romania “lor”, si intr-un fel ritual au ucis-o ca in Moara cu Noroc. Altii – si-am avut o serie de pacienti recent intorsi in tara – sunt capsunari, pleaca la munca lasand familie in urma, sunt de cele mai multe ori barbati si nu respecta cele de mai sus, dat fiind ca sunt constransi la coabitare. Ei nu vor trece pe trotuarul celalalt pentru ca au nevoie disperata sa afle unii despre altii; cand luminile se sting insa, toti pacientii mei iti vor povesti, singuratatea se lafaie ca la ea acasa in baracile cu romani.

O alta mare categorie de romani care pleaca sunt progresistii. Sunt liber-schimbistii. Profesional mai elevati decat cei dinaintea lor, acesti oameni sunt libelulele centrelor universitare, ai campusurilor si grupurilor de cercetare, ai corporatiilor si ai praxis-ului de performanta. Vei vedea unii prea tineri, altii prea batrani, retraind aici o a doua juvenala a carierei lor. La randul lor se impart in echivalenti, cei veniti pe pozitii omologe celor de-acasa, recte profesori, medici, avocati, etc; cei homologi anechivalenti, anume veniti in acelasi domeniu, dar de obicei pe pozitii inferioare pregatirii lor (i.e. erau profesori acasa si aici sunt asistenti), si, foarte frecvent, cei heterologi anechivalenti, anume a) si inferiori pregatirii, si b) pe alt domeniu. Sunt de obicei mai bine inserati si in societatea din care ajung sa faca parte, si unii cu ceilalti. Covarsiti de consumerism, multi dintre ei sfarsesc totusi prin a-si defini relatiile unii cu ceilalti prin prisma unei bunastari acronime, caci in diaspora realizezi ca da, e functia, da, e shtaif-ul, obrazul subtire, dar si da, e contul in banca. Foarte important de mentionat aici e ca, totusi, in aceasta patura contactul cu Matca e mai prevalent. Calatoresc acasa. Primesc vizite. Paradoxal, tranzactioneaza mai putini bani cu cei din Romania. In cele din urma, dupa ce vor fi cristalizat omul nou care sunt, dupa ce isi vor fi rezolvat angst-ul care i-a adus la suta, la mia, sau la mia de mii de mile de casa, isi vor permite un vox al nostalgiei pentru Volk, pentru Patrie, pentru Popor, si pentru cultura pe care au lasat-o in urma. Unii psihologi sociali iti vor argumenta ca in tectonica asimilarii acest moment, al melancoliei ireversibilului, este cel care precede sufuzarea completa in noul Popor in care ai intrat. Romanii ajunsi la o astfel de stare sunt deja parinti de “nativi de prima generatie”, niste buni homo migrans care ajung sa-si duca doliul vis-a-vis de des-radacinarea lor prin defense de rang inalt, prin sublimare si intelectualizare. Sunt patrioti, dar in vremuri de pace nu sunt combatanti. Razboiul lor s-a terminat, nu-l percep pe-al altora. Devin idealisti pentru ca vorbesc de o lume a cadranelor morale care lor le-a devenit accesibila, in vreme ce trecutul, prin propria-i forta, s-a transformat intr-un nucleu inaccesibil.

O a treia si ultima categorie de expati e cea a celor deja nascuti in diaspora. Ei vor fi cunoscut Romania in sens invers, venind dinspre tara “lor” catre tara “parintilor lor”. Sunt turisti in propria istorie cu care iau contact adeseori cu o candoare dureroasa; recunosc un trecut genetic acolo unde sunt de mult disjuncti la inversunari, si patimi, pe care pielea lor nu a atins-o vreodata. Ei nu au “fost cu noi in celule”. Acest proces e unul analog separarilor traumatice vis-a-vis de “voi n-ati mancat salam cu soia”, un amestec polimorf de invidie proiectata si rusine originara, primara, una care isca disconfort in cel venit, brusc devenit “venetic”.

Am sa risc a trage aici o line, si-am sa spun ca pentru toti cei descrisi mai sus, unii printre care ma numar la randu-mi, drumul inapoi s-a terminat la primul pas inainte. Vom fi ramas plecati pe veci; cu putin noroc, unii ne vom atinge portul de destinatie, acolo unde sa ramanem convinsi fiind ca odiseea se termina acolo. In raport cu originile discutiei, patriotismul – asa cum il reclamam in noi si intre noi – e o vorba frumoasa la umbra careia aruncam iluzii de apartenenta acolo unde in fapt, si de drept, nu se mai afla. Cu cat devenim mai patrioti, cu cat ne inversunam in a clama o angajare in insasi Uterul acestei natii, cu atat ne pierdem credibilitatea in fata propriilor noastre alegeri.

Caci nu “dragostea pentru Patrie” ne mana intr-o directie sau alta. Nu “dragostea pentru poporul roman” ne motiveaza la “a fi” si “a face”. Acest altruism asa cum e el invocat cu patos de Catavencu e de-o stridenta disgratioasa si voit grotesca. A fi un bun roman nu e a fi un bun patriot, ci a fi un om bun, de nationalitate romana, care se identifica social, si cultural, a fi roman, racordat la un set de valori “romanesti”, i.e. literare, culturale, istorice, rudimente arhaice etc. Ne rusinam unii de altii din suspiciunea esentiala nu ca nu suntem “buni romani” ci ca nu suntem buni punct. Chestiuni esentiale care se intrupeaza in bunatatea epocii noastre, de la buna crestere, la bun dialog, buna purtare, buna empatie sociala, buna orientare profesionala ne eludeaza si nu datorita originii noastre, ci datorita reperelor bizare pe care le luam, acele “traume ales”, acele “glorii trecute” catre care tindem.

G.

Advertisements

20 thoughts on “O chestiune de patriotism

  1. eu am plecat la studii pentru doi ani in Olanda, am 23 de ani si habar nu am daca (vreau) sa ma intorc in Romania. din ce categorie fac parte?

  2. am sa traduc io ce a scris G. mai sus: nu e roman pe lume care sa nu moara de dor de acasa. De aia au votat asa multi cu baselu pentru ca cine a plecat “la mai bine” stie cine e responsabil de raul din tara: securitatea. Si toti spera sa vina o minune si sa dea un fulger sa-i omoare pe “bolsevici” si ei sa se intoarca acasa unde… e acasa.
    Nu zic, or mai fi cativa care au uitat complet de Romania. Mi-i imaginez intrand o data pe an pe internet si citind stirile sa vada daca mai exista tara sau e poligon de incercari atomice pe harta.

  3. Mutsunache, felicitari pentru aceasta excelenta postare! Am sa revin, este un subiect prea amplu ca sa-i dedic trei randuri scrise in fuga.
    Multumesc si lui tractoristu pentru comentariile simpatice de la postarea precedenta.
    @Mihai, citeste cu atentie testul, esti la studii in Olanda, deci paragraful cu “O alta mare categorie…”

  4. sunt de acord ca toti expatii nostrii, printre care m-am numarat si eu intr-o perioada a vietii mele. vor binele Romaniei. Problema e ca au gresit adresantul. Securitatea e PDL-ul, nu PSD-ul. PSD e fostul PCR, si cam atat.

    Si asta s-a vazut si la furaciunea de la urne: crede cineva ca se puteau fura atatea voturi fara secu?

    Imi exprim dispretul fata de inteligenta romanilor din strainatate, moldoveni, capsunari sau intelectuali, care, crezand sau nu ca fac un bine, ma silesc sa stau in Romania inca 5 ani cu un dictator betiv si nebun. Le urez sincer sa vina inapoi si sa indure si ei sa fie dati afara de la servici pentru ca simpatizeaza pe Crin, sa fie ascultati la telefon pentru ca il sustine pe Geoana sau sa fie batuti pe strada la batranete (vezi cazul de la Galati) pentru ca refuza sa il voteze pe Basescu.

    Drumul catre iad e presarat cu bune intentii. Cand insa vor realiza ce au facut, din pacate, va fi inutil.

  5. oaie, eu am votat cu speranta Crin Antonescu. Dar poti sa ma crezi pe cuvint ca dupa liaison-ul cu PSD, justificat sau nu politic (mi se rupe care e situatia), nu il voi mai vota vreodata. Cu sau fara furt, Antonescu a cotit-o imediat dupa ce oamenii i-au acordat voturile si le-a vindut pe nimic. Cit de liberal este partidul (probabil n-a fost ideea lui alianta cu PSD, dar daca nu era de acord calea era demisia, nu acceptarea) care se aliaza cu urmasul PCR numai pt a cistiga puterea? Ce linie urmeaza coalitia asta, aia de dreapta sau aia de stinga? Faptul ca PSD s-a angajat sa mentina cota unica e nimic fata de masurile pe care le pot lua pe linga.
    Sa nu uitam ca aproape toti cei care l-au votat pe Antonescu nu au votat PNL, ci persoana. Stiu si ca politica inseamna compromis si nu exista politician sa nu faca compromisuri, dar eu nu sunt politician si nici nu gindesc ca unul. Atit despre asta.

  6. Sau despre Mos Gerila ๐Ÿ˜€
    Nu stiu daca mai stiti, astia care sunteti de-o seama cu mine (sub 25 de ani :D), dar regimul dฤƒ aur desfiintase Mos Craciunul si il inlocuise cu Mos Gerila. Mos Gerila venea la copiii ai caror parinti erau angajati in cimpul muncii. Tot cam tot pe 25 decembrie, in hol sau cantina, la serviciu la mamica sau tatica se facea un brad (molid, ca era mai ieftin) si sub brad se asezau cadouri pentru fiecare copil de salariat. Aceste cadouri erau dulciuri si eventual cite o bluzica in gama de culori extrem de vii: maro, gri, negru si combinatii intre ele. Banii veneau tot de la parinti, era o dare obligatorie pentru acest scop. Se mai faceau si joculete (se stringeau bani periodic de la toti participantii si suma era atribuita, prin rotatie, cite unui angajat. Un fel de CAR – casa de ajutor reciproc – mai privat asa, de jucat in incinta intreprinderii. Trebuie s-o mai intreb pe mama cum era exact, dar parca asa). Dar tu, ca copil, nu mergeai cu mina in fund sa-ti preiei darul, ci era cu regie: spuneai o poezie frumoasa cu tag-urile esential: parinte, iarna, iubit, popor, partid, socialism, patrie, tricolor, dansai un dansulet, cintai un cinticel cu aceleasi taguri si te asezai apoi in poala la Mosu Gerila, il pupai pe barba de vata (el mirosea a after-shave Brut – ceva oribil, avea si tata) si el iti dadea cadoul ambalat frumos in hirtie creponata albatstra, verde, maro sau cenusie. Cu sau fara funda, dupa buget. Multumeai frumos tovarasului Mos si coborai de pe scena in tropotele de aplauze emotionatilor parinti si faceai pirtie pentru urmatorul candidat.
    Mincai bomboanele la foc automat, sa scapi de-o grija si apoi plecai cu mamica acasa de mina, fericit ca Partidul ti-a mai oferit cadou o seara magica. ๐Ÿ˜€

  7. Ei, draga moshului, am o remarca subtila de facut.
    Dupa cum ar intelege un cititor neavizat din ceea ce ai scris, copiii de atunci erau nefericiti. Traiau intr-un regim auster, care nu-i lasa sa se imbrace in culori vii etc etc. Cred ca aceasta nefericire vine doar din evocarea ta. Copil fiind, nu ai cum sa fii nefericit. Ia exemplu din “La vita รจ bella”. Poti fi fericit si intr-un lagar de exterminare daca parintii au grija de tine. Eu am fost fericit sub comunism. Om matur acum, sub capitalism, ma agatz de amintirile tale din copilarie, scrise aici, pentru a-mi indulci sarbatorile. Vad acum cum copiii primesc cate o jucarie la fiecare vizita la mall a parintilor. Daca intri la ei in camera, au de toate, nici nu poti sa calci pe jos. Sa nu mai vorbesc de lumea plina de jocuri-jucarii din PC. Noi n-am avut asa ceva. Primeam o jucarie de Mos Gerila, una de ziua mea si una cand ma duceam la bunica. Cu toate astea, pot spune ca am fost fericit. Cred ca un copil poate fi fericit in orice conditii daca primeste dragostea parintilor. Fara jucarii, fara scofeturi, fara nimic. Stii cum vad o copilarie ideala? Dragostea parintilor, multe carti, multe povesti, scoala intr-un mediu controlat cu colegi din aceeasi categorie sociala, educati, limbaj frumos si profesori cu frica de Dumnezeu. Sa nu aud ca un astfel de copil ar fi de “sera” si l-ar manca lupii cand va fi mare. Dimpotriva, i-ar sparge pe toti si ar avea o viata excelenta.

  8. da, si eu am fost un copil fericit, tocmai fiindca ma bucuram de fiecare data cind primeam cite ceva. Nu, nu era nefericire. Noua ne vopsea bunica hainele din finet alb cu foi de ceapa, numai sa nu ramina albe ๐Ÿ™‚
    Noi am fost crescute intre carti. La fel si prietenii nostri. Cartile se imprumutau pe scara blocului, pentru ca altceva nu prea aveai ce. Ba da, aveam scrabble, ceva cuburi de construit din lemn, mecano, diafilme si pisoi.
    Nu eram nefericiti, desi poate asa pare din povestire.
    Apropo de serbari: pentru vecinii pensionari de pe scara si pentru parinti faceam reprezentatie teatrala in holul blocului. Repetam asiduu citeva saptamini, numai sa le facem o bucurie de care altfel n-ar fi avut parte. Cred ca noi ne bucuram mai tare ca ei :)))))

  9. n-am copilarit la bloc, pare faina si copilaria de bloc
    la mine au fost luptele cu sabii si arcuri si scuturi din carton, pistoale cu capse si cu ventuze, sarit gardul dupa minge, fotbal cu poarta din doi bolovani, bicicleta, figurine din plastic de indieni si cowboys cu lupte prin toata curtea, plastilina, masinute matchbox, case tainice facute in vitza de vie si comori ingropate…

  10. astea erau si la noi la tara, unde ne petreceam vacantele. V-ati ascunselea, ratele si vinatorii in praful de pe drumul neasfaltat (chiar si atunci, da da ๐Ÿ™‚ ), leapsa, sotron, elasticu’, tzurca (un fel de hockei pe praf, cu crose din bite si o bucata de lemn in loc de puc), pescuitu’ la rima si vierme in haita si nu-mi mai vin acum, dar sigur nu ne plictiseam.

  11. cum la care rama? la asta! ๐Ÿ˜€
    mi-am adus aminte de Tanase cu Revista. Cica peste drum de el aparuse concurenta. care a pus un afis mareeee si jos scria: “Revista mea!” a stat tanase si s-a gandit si a pus si el un afis langa: “S-o vezi pe-a mea!” ๐Ÿ˜€ cam asa si cu ramele.

  12. In primul rand:
    La multi ani!

    Regret ca nu am revenit – asa cum am promis – mai demult pe aceasta postare scrisa cu atata bunsimt. Atitudini tipului “Oaie” sunt caracteristice personajului roman “jicnit” de alegerea celorlalti. Maestre Oaie, la fel s-a exprimat si Adrian Nastase care a cerut o redimensionare a greutatii pe care sa o aiba voturile romanilor din diaspora. Ca tu ai spus-o:

    Imi exprim dispretul fata de inteligenta romanilor din strainatate, moldoveni, capsunari sau intelectuali

    Slava Domnului ca Romania nu a/s-a ales Prostanacu’, ca in curand nici nu mai puteam intra in tara decat cu voie de la BombOaie!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s