Maestre, escule, boule

“O coloană blindată motorizată se îndreaptă spre Piteşti pentru a ocupa punctul atomic, rafinăria, rezervoarele de cianură, barajul de la Curtea de Argeş! Odată cu căderea acestor puncte oraşul Piteşti poate să dispară complet de pe harta ţării! Cerem armatei să intervină! Cerem poporului să se deplaseze de urgenţă, să intervină … aviaţia să intervină, toţi cei care pot face ceva să împiedice coloana blindată motorizată care se îndreaptă spre Piteşti! Ne paşte o mare primejdie!”[3],[4]

(Cazimir Ionescu, decembrie 1989)

Douazeci de ani. Batranii mor. Tinerii cresc. Uita. Reinventeaza. Plugurile ara. Presedintele spune raspicat: afara ploua. Afara ninge. Bate vantul. Vantul troieneste ninsoarea. Ninsoarea formeaza nameti. Nametii se furiseaza pe sub masini. Masinile au roti. Rotile – cauciucuri. Cauciucurile n-au aderenta. Adezivitate. Adezivitatea este si-o proprietate a gandirii. Gandirea e mai adeziva iarna, cand e frig. Intr-un astfel de ger, ma gandesc, stam de 20 de ani, infrigurati, ne-mai-iesiti din Piata Revolutiei. Intr-un astfel de ger se afla si intelegerea noastra. Pentru noi. Pentru voi. Pentru ei. Schelete palide ale unei decizii deloc intelectuale. Sa moara, sa-l scalpam, sa-i taiem gatul precum porcului de Craciun.

Cum v-o fi fost tocana in ziua de 25? Cum v-o fi fost pomana? Mamaliga?

Degeaba as sta eu sa explic unuia de la Tancabesti, sa zicem, similitudinea psihodinamica intre asasinarea unui conducator, obiceiul nostru pagan de sacrificare a Porcului si continuitatea crestina cu Nasterea unui Messia. Se va scobi in dinti (aici mi-l imaginez pe Ilarion Ciobanu, sau Rebengiuc in Morometii) si, dupa o scurte reflectie asupra problemei imi va spune, suspicios, adica ce vrei sa spui, ca l-am mancat pe Ceausescu?

Da.

L-am taiat, l-am portionat, si-apoi fiecare am mancat o bucatica, simbolica, din soriciul lui Ceausescu. Unii i-au mancat urechile. Altii i-au mancat coada. Unii i-au supt copitele. Altii i-au devorat ritul. Undeva, in Papua Noua Guinee, exista si o boala numita dupa asta, dupa atentia deosebita in ale canibalismului. Se cheama – ironic pentru limba romana – Kuru – boala rasului. Doar femeile din Papua Guinee, in triburile cu pricina, faceau aceasta encefalita, zisa kuru, pentru ca mancau creierul dusmanilor ca sa devina mai destepte. Nu e minunat ce determinism redus poseda rasa umana in momentele ei marete, ecoplastice? Noi am ramas cu kuru de la Revolutie, odata consumand organele periferice ale conducatorilor nostri. O vanatoare de vrajitoare incredibila, de-ai fi crezut ca strigoii de locuisera zeci de ani in Casa Poporului brusc fusesera demascati. Si daca oficial umbra Malleus Maleficarum s-a terminat in Salem, in secolul XIX, la noi s-a reinventat, 100 de ani mai tarziu, cu prigoana dictatorului Ceausescu si-a consoartei lui, ambii demonizati, desi erau doar blazonul unei structuri cu milioane de adepti. Si adeptii le-au consumat, pana la ultimul, pana si ultimul petec de la pantalon.

Ar fi trebuit, intr-o lume normala, ca primavara lui 1990 sa gaseasca umbra unei prime lustratii, dar intr-un neam de dobitoci doar unii stiau sa conduca. Macar de nu i-ar fi zis democratie, macar de i-ar fi zis minerocratie, Miron Cozma sunt sigur ca avea intentii mai pasnice decat lupii de la stana din Bucuresti. Ah, nu va faceti iluzii, nu mai am nici macar iluzia pasiunii din alti ani, cand verificam un puls al aderentei mele la o Patrie pe care sa o identific drept a mea. Ea ramane acolo, sunt atasat la sold de un trecut, si-un gand, si-o dragoste pentru tot ce-a insemnat moarte ca eu sa scriu azi niste vorbe catre-un auditoriu orb, surd si mut, dar slava Domnului plin de personalitate. Ieri, la 20 de ani de la Revolutie, in Parlamentul Romaniei am sarbatorit, vorba lui Dan Iliescu, din nou Victoria. Doi ochi albastri au lacrimat din nou la Dragostea dinspre popor care li se arata, Patriarhul i-a urat din nou sa domneasca intru multi Ani, Maria Sa, mai draga, mai animalule, prin votul liber exprimat.

Asemenea democratie noi am cunoscut si inainte de 1989, caci ce folos ca aveam un singur partid, Conducatorul tot prin amorul intens al Poporului era decis, singurul legitim in toata incaperea, nu-i asa, cum a fost si ieri; tot impotriva lor, dusmani necunoscuti si fara chip care misuna mai mereu prin penumbra constiintei fiecaruia. Un zgomot, un fosnet, o fapta rea facuta de-un necunoscut pe strada si-atunci iscau in fiecare ganduri ca Ei privesc. Atunci era Securitatea. Acum sunt oligarhi si grupuri de interese. Atunci te duceau la canal. Acum traiesti in canal. Cum poate sa devina, mustaceam pentru mine, discutia pentru principii de libertate cand mintea oamenilor o reinventeaza in spatele unor noi custi, de data asta tinute cu dintii de oameni care, in absenta lor, s-ar simti eminamente pierduti? Pentru ca taranii de la orase si sate nu vor sa fie liberi, ne place nu ne place o masa eterna de manevra va fi cea a manipulatorilor de plase pe care iredentistul de intelectual nu le poate substitui cu hrana pentru suflet.

Caci nu exista suflet care sa nu treaca prin stomac, acolo unde ramane bine dosit, nedigerat, de-a pururi, dumicatul de dictator de l-am mancat, cu mic cu mare, in decembrie 1989. Cuminecatura pacatului si-a sangelui in care ne-am imbaiat, bucurosi ca iata, si-n ceasul “izbavirii”, vina tot a Unuia fusese, si-acum ca l-am puscat suntem rascumparati, si curati ca lacrima. Dar o pasiune Christica, la fel cum si minunea-i, nu poate dura decat trei zile.

Ne-au ramas stereotipiile verbale. Ne-au ramas talentul de a licita promisiuni desarte; preferinta pentru lamentare si proiectia venerabila catre planuri cincinale marete. Ideea megalomaniaca a “romanului intre oameni”, ca si cum spermatozoizii nostri ar fi cumva placati cu aur. Aur din Epoca de Aur in timp ce hahaim pe sticla, in timp ce improscam prin ziare, in timp ce Opera noastra macabra e una a adancirii, cu fiecare agitatie, intr-un adanc al firii din care doar moartea ne va mai scoate. Moartea lor, imbatranirea noastra, tocirea coltilor si acceptarea, in cele din urma, a acestui Sindrom Imunodeficitar Romanesc, in care totusi vom continua sa ne traim “normalitatea” cu zambetul pe buze.

Azi sustin din nou la oglinda un certificat de buna purtare din partea-mi, ca unul care m-am nascut in anul crizei de la Teheran, si inceputul dezastrului ceausismului pe-aceste plaiuri, eu am mancat salam cu soia, si da, ara sa uit de Fratii Petreusi caci la noi, la Margineni, existau gaini si oi si vitei si porci si ocazional rate, si oua si carne si branza si lapte si munti frumosi, cu scorusi si fagi si frasini iar iarna cu brazi si zapada si colinde, colinde frumoase de Ardeal, si mirosul de casa, si poza Regelui in Antreu, in timp ce la Bucuresti traiam in lumea cozilor la de toate. Am urit strada pe care locuiam. Am urit Alimentara si mirosul cojoacelor ude ale oamenilor cu care ma inghesuiam pentru o franzela, abia asteptam sa trec Carpatii catre tara unde painea venea la poarta sau se facea in cuptor, iar ouale nu se imparteau la carton in fata unei multimi desfigurate de placerea ghiortaitului de mate. Si totusi m-am purtat bine si in acei ani, si in anii de dupa. Mi-am purtat aroganta printr-o lume unde am refuzat, la tot pasul, sa cred ca intelectul e un defect genetic. In continuare, douazeci de ani dupa Revolutie, mintea si abilitatile unui om dimprejur stiu ca vor fi refuzate ca fiind prima calitate atunci cand calitatea e o cerinta. Si daca cei “de deasupra” nu vor, imi spun, e pentru ca a vrea presupune sa ii arda stomacul, sa li se umfle cancerul tristei mosteniri, caci cum ar mai fi ei demni urmasi ai Crimei comise daca ar presta un pic de retributie, cu mic cu mare, si si-ar onora cum se cuvine mortii carora le-au promis o altfel de tara, cu un altfel de popor?

Minciuni. Si vorbarie, multa vorbarie, pe toate drumurile si peste toate gardurile, in timp ce faptele sunt de-un penibil interminabil, mereu cu verdele in jos, voluptuos cu verdele in jos, coprofil cu verdele in jos.

Traim in Romania. Unde altundeva?

In trei zile o sa-i zic din nou Dumnezeu sa-l ierte. Ca pe noi nu ne-a iertat. Nu inca.

G.

Advertisements

4 thoughts on “Maestre, escule, boule

  1. mda, am vazut si eu (inca) o porcarie la tv. L-au scos de la naftalina pe ala care a comandat plutonul de executie si s-au dus cu el peste tot. Da’ aici ce era? Pai aici au coborat Ceausestii din TAB. Aici s-au uitat la dreapta. Aici si-a scos caciula. Aici pe vremuri era un gard. Aici cantau pasarelele. Din buda aia a scos capu’ un soldat. Am tras la picioare, mi-a fost mila. Dupa ce i-am secerat picioarele a cazut si am nimerit-o in cap. Ia uite, asta e glontzu care a trecut prin el. De ce? Pai de aia, are sange inchegat si fire din palton negru, deci a trecut prin el! Pentru ca glontul e fabricat din metal si invelit cu tabla si se zdrobeste in zid.
    Si da-i si lupta si da-i si lupta. Cateva ore in care s-a reconstituit toata crima. Si eu m-am uitat pana i-am bagat in aia a masii sa ma iertati. Cam asa pricep unii ajunul Craciunului.

  2. [valeu, mi se pare mie sau ninge aici pe blog????]
    da frate, l-au lichidat ca sa-i ia banii, asta se stie dinainte sa curete minerii Piata Universitatii.
    Lupta intraspecifica dupa cum spune Puric. Se mananca intre ei.
    Noi sa fim sanatosi. Scapa cine poate.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s