Dr. Google e chemat la telefon

Poate parea un pic straniu ca, oarecum tam-nesam, prima tema a lui 2010 e tot Gugal, Goagal, Gogal….Google (Vanghelie, 2009). Cum spuneti dumneavoastra. Gratie anumitor vectori de informare in materie de cultura din Romania, vezi Presedintele si Primarul sectorului 5, ambii fani ai motoarelor de cautare, mult popor a asimilat, intr-un timp neobisnuit de scurt, aceasta parghie facila de informare. Anume Internet-ul.

Am tocit tastele pe subiectul accesului la Internet/ adictie la internet/ cyberchondria/ dr. Google suficient in anii care au trecut. Reprezinta opinia mea asupra acestui subiect care nu este de dimensiunea planetara la care risca sa ajunga, intr-atat de copt incat sa substituie caile “traditionale” de educatie si obtinere a cunostintelor noi. Caci in fapt am sa fac aici o afirmatie poate impotriva firii, anume cum ca documentarea pe Internet e tot un fel de brancardiologie. Cel putin varianta “shareware” sau “freeware”. Pe romaneste, ce-i gratis pe Internet (adica de obicei ce citesti pe Google) e ori a) depasit ori b) inexact ori c) periculos prin natura informatiei pe care o ofera.

Si totusi, nu mica mi-a fost mirarea (in paranteza fie spus, am inceput sa scriu despre dr. Google si cyberchondria inca din perioada de dincolo de Atlantic) sa dau cu dintele in pietricica tare a informatiei “pe surse” de la noi cat de curand dupa ce-am reinceput sa muncesc aici. Si tare m-am entuziasmat. Dupa care m-am intristat la loc.

Scenariul ideal este cel in care pacientul vine la doctor, naiv, credul, cu cas la gura privind boala lui dar totusi nici chiar natang de tot, deschis la ce e aceea boala, anxios dar nu resemnat, cu bune resurse sociale, intelectuale, si – exact – cu acces la Internet. Intr-o lume buna acest cal naravas poate fi bine stapanit, si-apoi cum sa nu te bucuri cand “copilul” tau, “oita” ta barsana vine si-ti spune ca a citit despre boala lui, despre medicamentul lui, se intereseaza despre efecte secundare, despre doze, despre ce-ar mai putea sa faca pe langa etc. E un proces de devenire fabulos, si unul care grabeste vindecarea in maladia psihica. Ramane fiecaruia – le spun cand ne luam la revedere – responsabilitatea de a creste constiinta celor din jur vis-a-vis de povestea pe care au trecut-o. Boala mintala e un manifest. Citeste-l si da-l mai departe. Exista solutii si strategii care doar intr-o lume literata la problemele psihice devin posibile.

Dar mai apoi apare urmatorul paradox. Oamenii nu isi diseamineaza povestile; isi disemineaza diagnosticele. Poveste.

Am vazut o pacienta intr-o seara, a intrat zambitoare pe usa, o femeie de 36 de ani, plapanda, firava, tacuta, foarte bine compusa, imbracata in culori reci, se asortau bine cu ploaia de afara. Cu ce va putem fi de folos? Pai – zice femeia – eu cred ca am ADHD (Tulburare cu Deficit de Atentie si Hiperactivitate). Si cum de credeti asta? Am citit pe Internet, zice, am aici criteriile, mi se potrivesc toate ca o manusa. I s-au umezit ochii, s-a uitat la noi, apoi zice va dati seama in toti anii astia cum am trait, fara sa stiu? Acum ma simt foarte usurata, am inteles ca exista si tratament. Da, exista – ii raspund – in timp ce ne pregatim sa-i luam istoricul de viata. Dupa jumatate de ora devine evident ca totusi altceva i se intampla, si nu era deloc ADHD. Ea indeplinea criteriile, si totusi…

Si totusi ea nu avea o problema cu atentia, avea o problema cu testarea realitatii. Mai exact, pe perioade scurte de timp avea o tulburare de constienta, facea ceea ce se numesc “absente”, mici crize epileptice insuficiente sa declanseze convulsii generalizate dar care perturba activitatea normala a “ceasului” nostru activator care, dupa o astfel de descarcare, induce o mica perioada de “coma” vigila in care se reseteaza sistemul. I-a sugerat, ca sa fim siguri ca asta e, sa-si faca o electroencefalograma (EEG).

Am vazut EEG-ul a doua zi.

Pacienta noastra avea epilepsie.

Aceasta poveste poate nu sprijina foarte mult efortul psihiatriei romane, al ONG-urilor, al guvernului nostru neprihanit, de a oferi prostimii o strategie pe sanatate mintala. Vine poate chiar sa cenzureze recomandarea liberala de “invatati, invatati si iar invatati”, de preferinta online, de preferinta gugalind ca guguloaia. Un amic de-al meu remarca, pe vremuri, mult inainte ca Google sa devina verb in Webster, ca soft-ul e prohibitiv caci, ca “tatic al cunoasterii”, nu poate decat sa raspunda pe masura intrebarii. Deci intrebari proaste, rasunsuri pe masura. Maestrii din Vale au perfectionat mult, si multe, in ultimii 10 ani de magnatism, de fenomen al motorului de cautare. Cautare care, pentru unii, a devenit sinonima cu judecata.

Caci mintea noastra functioneaza pe principii analoge, anume intrebari si raspunsuri, curiozitati si inferente, cai logice si abordari heuristice (adica unele in care iti pui banii pe o cale, mai degraba decat pe alta). Dar nici unul dintre acestea nu favorizeaza foarte mult invatarea.

Asta mi-aduce aminte de un fost coleg de-al meu de facultate care s-a apucat in anul I de facultate sa traduca, in extenso, Anatomia lui Grey. Nu, nu serialul, chiar exista o carte care se cheama “Grey’s Anatomy” la care visam cu totii cand eram studenti. Ei, si acest student a tradus toata sectiunea de care avea nevoie pentru partial, si s-a prezentat foarte senin la examen. Si-a picat. A avut si ghinion ca l-a picat un domn care intre timp s-a sinucis, fie-i tarana usoara ca l-au ajuns blestemele studentelor, oricum un domn de-un rar sadism; si domnul acesta stia povestea cu Grey, si cu traducerea, si a facut mishto de student, care-a decompensat psihotic (adica a luat-o razna) si ducandu-se in parcare in spate a inceput sa tipe ca ii da foc la masina onoratului doctor. Care fugi repede repejor si-si lua masina de-acolo, caci era mare lucru in anii ’90 sa ai Volkswagen, prietenii stiu de ce.

Anul acesta il voi chema, cred, din ce in ce mai des pe dr. Google la telefon. Nu neg, sunt timpuri palpitante, inspaimantatoare pe alocuri. N-as fi crezut de unde sare iepurele, adeseori sunt cei nevoiasi care se prezinta mult mai bine informati decat “bibanii” societatii noastre. Banul poate sa iti dea acces premium la informatie, dar nu te invata sa citesti mai cursiv. Poate, ma gandesc, daca vom invata ce-i aceea boala mintala mai bine ne vom convinge, mai des, ca nu suntem un popor bolnav. Sau dimpotriva. O natiune pe Prozac? Si de ce nu pana la urma?

G.

Advertisements

2 thoughts on “Dr. Google e chemat la telefon

  1. hihi
    pe mine, in nemernicia mea, m-a distrat faza cu care poti inchide gura oricarui francez 😀 Scrii pe Google la cautare “french military victories” si primul rezultat este:
    “Your search – french military victories – did not match any documents”. 😀 😀 😀

    apropo, stii ce anume nu reusesc sa gasesc pe Google desi caut de multa vreme? De ce cand dau capul pe spate (privesc cerul in cautare de OZN-uri, citesc intins pe burta etc) mi se pune un nod in gat si mi se face rau. Asta e pe bune.

  2. …ca tot il rasfoiesc pe Tutea:

    “A nu semăna cu toată lumea nu înseamnă că nu eşti zdravăn, ci că eşti supradotat, ceea ce e cu totul altceva… Nebunia continuă, patologică, aceea situează omul în afară de cei buni. Nebunia e incompatibilă cu spiritul. La un spital de nebuni logica a murit, iar dacă apare, din cînd în cînd, apare ca un paradox — mică oază de luciditate. E mult mai dramatică şi mai impresionantă vizita unei case de nebuni decît a unui spital de canceroşi. Nu ştiu de ce, pe mine nebunia mă impresionează groaznic.
    — Nebunia demonstrează, în fond, limitele practice ale medicinei.
    — Medicina este arta vindecării, care teoretic nu are nici o limită. Dacă cineva, de pildă, are har şi cu apă sfinţită te vindecă de cancer, eu iau act de acest lucru în mod ştiinţific. Medicina e pe de altă parte limitată, chiar dacă, spiritual, e fără limite. Se spune: ce e ăsta? E de meserie doctor. Nu e corect. Doctorul, cu sau fără voia lui, trebuie să ştie tot. Căci ce diagnostic îmi poate pune un doctor dacă eu înnebunesc pînă poimîine? Eu sînt un om destul de rafinat, iar dacă doctorul ăla nu e ultrarafinat, poate să scoată din mine un nebun incalificabil. Într un fel, nebunia este egalitară. Un savant nebun, care vorbeşte anapoda, se deosebeşte de lelea Leana, dar conţinutistic nu e departe de ea. Nebunii sînt, intelectual vorbind, uniformi.”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s