In Tampinarea

  • O.S.: Cine conduce România?

Întâmplarea, de cele mai multe ori.

Fanus Neagu – Jurnalul National (2010)

2010 ar trebui sa fie, poate, anul in care sa critic(am) mai putin; sa investim mai mult in Romania buna, cea pe care o iubim. Romania curata, a vailor seducatoare, a defileelor si decolteelor; Romania in care respiri polenul spiritelor stramosilor plecati prea devreme, si care coboara de pe dealuri cu cusmele in maini si miros de vin in barba; Romania celor doua milenii de imbogatire a cernoziomului cu propriile noastre oase; Romania acoperirii GSM de la Nistru pan’ la Tisa, si de la Marghita la Calafat; o Romanie a sarbatorilor, a caltabosilor si jumarilor aburinde; o Romanie a chiliilor si-a picturilor murale in biserici afumate de-atata prinos de recunostinta; o Romanie a undelor susurinde de jale care se preling pe baticul negru al tataiselor dimineata la fantana, cu o galeata de apa; o Romanie reflexiva la nemernicia statului pe pamant, si cat de repede se petrece; o Romanie a cimitirelor colorate, cu ghirlande la cruci si cu groapa de gunoi in fundal.

Ar trebui.

Dar nu va fi asa. Si iata de ce am sters tot restul pomelnicului. Rand si de la capat.

In 2010 Romania imi doresc sa fie una a mea, si-a ta, o Romanie a egoismului in care dai pentru ca vrei sa primesti; in care fiecare il va spagui pe celalat, si-i va impinge cu ostentatie un plic in buzunar, o cutie de bomboane pe masa sau un buchet de flori in vaza improvizata dintr-o oala de un litru. Imi doresc o Romanie a aranjamentelor si-a susanelelor, a intelegerilor soptite si-a mainilor stranse, transpirat, pe-un culoar intunecat si in casa scarilor la mai cine stie care cladire comunista raspopita, rasbotezata unde juisam gandind ce sus am ajuns noi pe scala ierarhica. Sper intr-o Romanie a batjocurii si-a reavointei, a subtiorilor nespalate si-a vanzarilor castastrofice la sapun, sampon, deodorant si pasta de dinti. Imi doresc sa dea faliment sanatatea, invatamantul, sa se inchida bibliotecile si sa se construiasca 100 de biserici, catedrale si lacase sfinte unde un popor bubonic, puturos si avar sa se adune intru iertarea pacatelor si viata veacului ce va sa vie amin. Imi doresc o Romanie stralucitoare precum chelia Primului inaintas, tonica precum premierul dat afara pe usa din fata, reintrat pe usa din dos, voluptoasa precum turismul impopotonat de-l practicam scuipand seminte in sanul ministresei, si pe drumuri de costisa antamate de-un orb(an), continuate de-un (berce)an si gaurite de-un cioban. Imi iubesc tara, imi iubesc consatenii, nu pot decat sa imi marturisesc, mie si domnului Fanus Neagu, ca da, omenia din spitale sta marturie ca Romania nu va pieri, si-asta pentru ca in curand ne vom converti cu totii in Profeti ai apocalipsei si ne vom vindeca bolnavii prin aplicarea miraculoasa a mainilor. Le vom imparti biblii si coltuce de pita, vom inmulti pesti si vin si eventuale fiole de vitamina D, ca am auzit ca nu se mai gaseste, in timp ce numaram spic cu spic, patriei snop cate zeci si sute de milioane de catralioane se ofera acestei duduieli sinistre care e “economia romaneasca”.

O economie a valorilor unde, aparent, nu e nevoie nici sa stii sa scrii, sa citesti, sa ai carnet de conducere (caci una decurge din cealalta) sa sa cumperi paine; trebuie sa cunosti doar politistul de proximitate si unde e oficiul fortelor de munca unde se dau a) alocatii, b) ajutoare de somaj si c) pensii.

Imi doresc o Romanie unde poate toti acesti oameni de valoare care suntem, care estem, care proslavim slova si blagoslovim ceasul, vom raspunde “intamplarii” care ne va fi adus aici si-om zice si noi: “azi e ziua, ora noastra a venit”. Destul cu prostimea, destul cu gangavii. Da, simt ca lama vine mai aproape de os, aplaud eforturile depuse de toti acesti oameni carora le platesc taxe si impozite de-ami face existenta si mai dificila in lunile care vin, indoielnici fiind ca eu imi iubesc tara si poporul.

Eroare. Nu-mi iubesc tara si poporul. In Tampinarea mea vine catre vecinul meu om. Esti om cu mine, sunt om cu tine. Nu-i asa, domnule Fanus Neagu?

G.

Advertisements

31 thoughts on “In Tampinarea

  1. Valeu da’ suparat mai esti!
    Hai sa-ti mai descretesc fruntea cu niste sfaturi pen’ca bag sama ca esti crescut intr-o sera si confunzi o ploaie de primavara cu ditamai Katrina 😀

    Dai spaga, iei spaga = bine. De ce? In felul asta eviti impozitele. Castigati: noi. Banii aia oricum ii fura baietii destepti de la putere asa ca sa le aratam ciuciu. Ideal ar fi ca toate tranzactiile sa se faca asa.

    Egoism, dai pentru ca sa primesti. Bine si asta. Intra de fapt la categoria de mai sus. Respecta si legile fizicii, actiune-reactiune. Imi dai o palma, primesti (cel putin) una inapoi.

    Aranjamente si shushanele. Temelia capitalismului. “provincialismul e un mod de viata. capitalismul se invata”. Mai ai de invatat, n-ai sa ajungi niciodata sef daca nu-ti plac culoarele intunecate si casa scarilor. Si cine nu e sef, nu exista.

    Subtiori si dinti nespalati: nu mai calatori cu metroul cand se intoarce lumea de la munca, mergi doar dimineata, au studiat savantii britanici ca in somn se transpira cu 77% mai putin decat in 8 ore de munca.

    Romanie a batjocurei: inchide televizorul. Sfatul doi: nu-ti reciti articolele de pe blog, sunt asa de deprimante incat as paria ca multi care scriu la MAQ n-ar fi facut-o daca n-ar fi trecut intai pe aici.

    Sa dea faliment sanatatea si invatamantul. Cui i-a placut scoala sa ridice doua degete. Cine iubeste spitalul, inca doua. Daca vrea muschii mei (pardon, muschi) fac imediat 3 facultati din alea prin tele-neprezentare.

    Biblioteci inchise, biserici construite. Bisericile nu se fac din impozitele noastre, nu mai plange. Biblioteci inchise – probabil faci confuzie cu Germania nazista, wake-up! Am fost recent intr-un oras de mana a 2-a, Pitestiul, unde am cautat un vechi articol dintr-un vechi ziar. Am cazut pe spate de ce biblioteca au argesenii. E peste drum de teatru, chiar in centru. Ziceai ca esti pe Enterprise.

    Popor bubonic si puturos. Aici cu greu iti pot ridica moralul. Eventual sa-ti povestesc cum m-a impresionat o ROMANCA adevarata, sarita de 80 de ani, intr-un sat din fundul tarii, care se spala la sub-brat in lighean, la sub zero-grade cu sapun din ala din soda. Bubosii si puturosii sunt CUMANII si ceilalti parveniti care s-au stabilit peste noi, ne sufoca si se dau drept romani.

    Chelia primului inaintas. Suedezii se trateaza contra depresiei holbandu-se in niste ecrane mari, luminoase. Savantii lor, o divizie a savantilor britanici, au descoperit ca lumina secreta nu stiu ce alifie in creierul omului cu care daca te dai pe neuroni iti mai piere din pesimism. Pe mine, de cate ori il vad pe Baselu, ma pufneste rasul. Ia exemplu de la mine si de la suedezi. Ochii spre chelie, spre lumina!

    Economia romaneasca. Multe de povestit. Pe scurt, sa nu facem confuzii. Suntem doar o piata de desfacere. Asa s-a planuit de sus. Deci economia nu exista si n-are rost sa ne facem sange rau. Americanu gandeste, chinezul fabrica, romanul serveste cu tava. Asta e noua ordine mondiala.

    Nu e nevoie sa stii sa scrii, sa citesti, sa ai carnet de conducere. Mi se pare sublim! Ani si nervi irositi la scoala, pagini intregi umplute degeaba cu bastonase – ca oricum nu inteleg ce scrie pe reteta – scatoalce peste cap “scrie ma, drept! Ce copil, ce copil! Ai sa ajungi la coada vacii!” Poftim, acolo am si ajuns. 😀 Ca doar cu atata robotizare pe inch patrat ce sa ne mai chinuim, vorba lui Fanus Neagu, sa ajungem “doctori în labafizica la Sorbona”.

    Hai, capu’ sus! Dracu’ nu e negru decat daca stai cu el pe intuneric. Sa-ti aprind lumina? 😀

  2. incercam pe bucati:
    Valeu da’ suparat mai esti!
    Hai sa-ti mai descretesc fruntea cu niste sfaturi pen’ca bag sama ca esti crescut intr-o sera si confunzi o ploaie de primavara cu ditamai Katrina 😀

    Dai spaga, iei spaga = bine. De ce? In felul asta eviti impozitele. Castigati: noi. Banii aia oricum ii fura baietii destepti de la putere asa ca sa le aratam ciuciu. Ideal ar fi ca toate tranzactiile sa se faca asa.

  3. Egoism, dai pentru ca sa primesti. Bine si asta. Intra de fapt la categoria de mai sus. Respecta si legile fizicii, actiune-reactiune. Imi dai o palma, primesti (cel putin) una inapoi.

    Aranjamente si shushanele. Temelia capitalismului. “provincialismul e un mod de viata. capitalismul se invata”. Mai ai de invatat, n-ai sa ajungi niciodata sef daca nu-ti plac culoarele intunecate si casa scarilor. Si cine nu e sef, nu exista.

  4. Egoism, dai pentru ca sa primesti. Bine si asta. Intra de fapt la categoria de mai sus. Respecta si legile fizicii, actiune-reactiune. Imi dai o palma, primesti (cel putin) una inapoi.

  5. Subtiori si dinti nespalati: nu mai calatori cu metroul cand se intoarce lumea de la munca, mergi doar dimineata, au studiat savantii britanici ca in somn se transpira cu 77% mai putin decat in 8 ore de munca.

  6. Romanie a batjocurei: inchide televizorul. Sfatul doi: nu-ti reciti articolele de pe blog, sunt asa de deprimante incat as paria ca multi care scriu la MAQ n-ar fi facut-o daca n-ar fi trecut intai pe aici.

  7. Sa dea faliment sanatatea si invatamantul. Cui i-a placut scoala sa ridice doua degete. Cine iubeste spitalul, inca doua. Daca vrea muschii mei (pardon, muschi) fac imediat 3 facultati din alea prin tele-neprezentare.

  8. Biblioteci inchise, biserici construite. Bisericile nu se fac din impozitele noastre. Biblioteci inchise – probabil faci confuzie cu Germania nazista. Am fost recent intr-un oras de mana a 2-a, Pitestiul, unde am cautat un vechi articol dintr-un vechi ziar. Am cazut pe spate de ce biblioteca au argesenii. E peste drum de teatru, chiar in centru. Ziceai ca esti pe Enterprise.

  9. Popor bubonic si puturos. Aici cu greu iti pot ridica moralul. Eventual sa-ti povestesc cum m-a impresionat o ROMANCA adevarata, sarita de 80 de ani, care se spala la sub-brat in lighean intr-un sat din fundul tarii, la sub zero-grade cu sapun din ala din soda. Bubosii si puturosii sunt CUMANII si ceilalti parveniti care s-au stabilit peste noi, ne sufoca si se dau drept ROMANI.

  10. Chelia primului inaintas. 😀 Suedezii, care au putine ore de zi pe zi, ca sa zic asa, se trateaza contra depresiei holbandu-se in niste ecrane mari, luminoase. Savantii lor (o divizie a savantilor britanici), au descoperit ca lumina secreta nu stiu ce alifie in creierul omului cu care daca te dai pe neuroni iti mai piere din pesimism. Pe mine, de cate ori il vad pe Baselu, ma pufneste rasul. Ia exemplu de la mine si de la suedezi. Ochii spre chelie, spre lumina!

  11. Economia romaneasca… Multe de povestit. Pe scurt, sa nu facem confuzii – suntem doar o piata de desfacere. Asa s-a planuit de sus. Deci economia nu exista si n-are rost sa ne facem sange rau. Americanu gandeste, chinezul fabrica, romanul serveste cu tava. Asta e noua ordine mondiala.

  12. Nu e nevoie sa stii sa scrii, sa citesti, sa ai carnet de conducere… Mi se pare sublim! Ani si nervi irositi la scoala, pagini intregi umplute degeaba cu bastonase – ca oricum nu inteleg ce scrie pe reteta – scatoalce peste cap “scrie ma, drept! Ce copil, ce copil! Ai sa ajungi la coada vacii!” Poftim, acolo am si ajuns. 😀 Ca doar cu atata robotizare pe inch patrat de ce sa ne mai chinuim, vorba lui Fanus Neagu, sa ajungem “doctori în labafizica la Sorbona”.

  13. Hai, capu’ sus!
    Dracu’ nu e negru decat daca stai cu el pe intuneric. Sa-ti aprind lumina? 😀

  14. lol, sandule, m-am ris cu lacrimi, in ciuda registrului pesimist de mai sus al lui mutsunake, registru in care, cinstit, m-am intors si eu din tara. tin sa precizez ca vacanta asta am fost deosebit de cuminte (doua saptamini incheiate!), nu m-am certat decit cu trei boroi de 450 de kile impreuna, care s-au luat de fiica-mea in carrefour (un “nu va e rusine, pedofililor?” face minuni in aglomeratie, lumea te simpatizeaza instantaneu si, daca insisti un pic pe un ton scandalizat, poti sa te razbuni pe cine vrei tu in cel mult 2-3 minute, fara sa ridici un deget), cu o baba de la etajul 2 careia-i place sa scuture fata de masa pe geam, direct in capul meu (i-am zis ca daca o s-o caute moartea prin cartier, am sa-i arat io unde sta) si cu o coafeza care, cind am intrat la ea in coafor ca sa-mi recuperez nevasta (manichiura, deh), a tinut sa-mi spuna de vreo 4 ori “hei domnu’, aici e numai pentru femei”, motiv pentru care i-am declarat spasit “stiu doamna, de aia am si venit… vedeti, sint burlac si n-am bani de bamboo”, la care toate femeile au izbucnit in ris, mai putin nevasta-mea, care nu pricepe romaneste decit cind vrea ea; adica, de regula, cind n-as vrea io. ah, si mai e jigodia de patron a lui rent-a-car-constanta, aia de vis-a-vis de sala sporturilor, care, in momentul in care ne pregateam sa semnam contractul pentru inchirierea unei masini, s-a razgindit si i-a dat-o altuia care a venit dupa mine, dar care a zis ca o ia pe mai multe zile. incredibil cum au astia intotdeauna numai una sau, cel mult, doua masini libere si ce favoare iti fac cind se indupleca sa-si rupa o masina de la gura pentru tine; parca si-ar da un plamin, un rinichi, o mina si 3 litri de singe impreuna cu ea. imbecili. noroc cu baietii de la hermann, care m-au rezolvat in 5 minute. cam asta e impresia mea despre romania, condensata de la doua saptamini de zile in 10-15 rinduri de text.

  15. clar, voi aveti lipsa de alcool in sange 😀
    daca-l sunai pe fratele tau sandu si te incontrai cu el la o la o ulcica de vin din ala negru iti garantez eu ca plecai inapoi cu cele mai frumoase impresii. Da’ tu umbli prin carfur, pe la coafeze… zau asa, nu stiai ca un barbat poate face infarct daca isi insoteste sotia la cumparaturi??! Nu aveti deloc grija de voi!

  16. Bonjurica,
    Ca sa verific daca-mi iubesc semenii, am stat sa ma gândesc mai intâi daca-mi iubesc vecinii, ca un punct de plecare si o conditie sine qua non. Nu-i asa de lesne precum pare. Dar fac progrese.
    Iar in efervescentele mele panseuri despre tara, neam, patriotism si toate celelalte ingrediente dadui din nou peste un articol de-al lui Plesu “Mândria de a fi român”. E scris cam prin 2004, daca nu ma-nsel, dar e la fel de actual. Insa conceptual ma zgândare crunt, asa ca mi-am acordat un drept la replica pe care vi-l propun voua. Dac-o s-a incapa.

    Metacritica mândriei de a fi român

    Una din asertiunile domnului Plesu e ca nu pot sa spun ca sunt mândru ca sunt om. Nu zau ? De ce nu ? Pentru simplul fapt ca n-am reclamat sa fiu om… inainte de a fi om. Sau ca nu mi-am câstigat eticheta cu genul si specia la vreun concurs. Pai unde sa ma fi dus (fara ca inca macar sa fi prins viata) cu jalba-n protap ? Carevasazica, la pensii, carevasazica? Nu ? Sa ma fi dezmeticit in utero ? Too late… Inainte sa fiu conceput, atunci ? Oups, encore raté, mon cher… Pai daca o tinem tot asa, ajungem hat, dincolo de Big Bang, masina timpului e inca la stadiul de stiinta si fictiune iar eu nu pot sa ma abstractizez pâna la a ma considera un avatar atemporal dupa bunul meu plac. Oi avea eu capul in nori in rastimpuri, dar am totusi picioarele pe pamânt.
    Ca n-am ales eu sa fiu om trebuie sa ma impiedice sa fiu mândru de asta ? Poate ca domnia sa se simte frustrat, insa daca-l zgândare la amorul propriu ca nu i s-a cerut parerea asupra propriei geneze, il priveste. Dânsul va fi voit poate sa aleaga mai intâi din regnul vegetal sau animal in ce sa se-ntrupeze. Stiu si eu in ce? In libelula, parameci, ornitorinc, popândau, asparagus, cufundac ori porc spinos, spre o pilda. Ar fi avut, fara putinta de tagada, cu ce sa se fuduleasca. Deh, trufasul se faleste ca are la alegere, insa cel ce n-a ales, dar stie sa primeasca, recunoscator, si sa ingrijeasca ce a primit are de ce sa fie mândru. Iar alegerea in sine, ca simplu act, n-o vad ca pe un gaj de mândrie post-hoc. Mândria se justifica prin motivatia – bazata pe inteligenta si discernamânt – alegerii unui lucru bun, a unei cai sau cauze drepte, si asa mai departe. Nu stiu daca pot fi mândru doar ca am ales, cred insa ca pot fi mândru daca am stiut sa aleg ceva bun. Zic eu.
    Eu unul, sunt mândru ca sunt om (si – oh, merveille ! – uite ca pot s-o spun), orisicâti nevrednici se vor fi strecurat in specia mea de când exista ea. Cazaturile, ticalosii si rebuturile de care pomeneste domnul Plesu (sau, cu ingaduinta domniei-sale « bagabontii », banditii, puslamalele, haimanalele, lichelele, secaturile, japitele, gunoaiele, scursorile, dobitocii, scârbele, leprele) nu ne fac deloc specia de râs, ci se fac de râs pe ei însisi. Sunt deci mândru ca sunt om, macar din doua motive, legate unul de altul. Primul, c-asa m-a facut Dumnezeu, dupa chipul si asemanarea Lui. Si al doilea, pentru ca – înzestrat cu ce sunt înzestrat – am putinta sa fiu si bun si folositor. Sunt mândru ca sunt om ; insa ca om, as vrea ca mai intâi sa fie altii mândri de mine. Cum sunt eu mândru de ei.
    Trecând acum de la mândria de a fi om, la cea de a fi român, a pune in acelasi ceaun negul de pe nas si adresa maternitatii ca algoritm la demolarea acestei trairi îmi pare din partea domnului Plesu o acrobatie intelectuala mult prea trasa de par, ba chiar jenanta si as zice chiar rauvoitoare. Ca a spune « sunt mândru ca am ochii verzi » e o tâmpenie, nimic de zis. Dar ati auzit voi pe careva sa fi slobozit o asemenea perla ? Unul se fuduleste cu fizicul lui atragator, altuia-i e jena sa iasa-n lume tot din cauza fizicului, de asta data ingrat, asta o stim cu totii. Dar de aici si pâna la mândrie… Si, ia stati n-o sa mai avem voie sa spunem : « Ah, ce fecior mândru ! » ? Sau « Hai, mândruto, sa te joc ! » ? Ma rog, mie parcursul filozofic luând ca punct de plecare o ineptie inventata despre reactia-n oglinda la parul cret pentru a ajunge la chestiunea unui sentiment national mi se pare gaunos, subred, infantil chiar. Un mic dus cu zaharelul. Ce-are sula cu prefectura ? Sau, vorba neamtului la Roma : Halt ! Ce-atacati arhetipul prin tertipul cu fenotipul ? Asadar n-am obtinut alunita de pe spate nici prin merit, nici prin optiune (si nici cu mentiune, na). Pot sa-l asigur pe domnul Plesu ca nu sunt mândru de ea. Ma lasa rece. Ca n-am nici un merit propriu ca m-am nascut român, e la fel de just. Dar sunt român, si mândru de asta, pentru ca e mostenirea mea. Sunt mândru de ea si de-asta la mine mândria de a fi român e si punct de plecare. Nu doar scop de atins.
    Bun, sa trecem mai departe. Vad ca monosinaptica meritocratie castratoare de simtiri patriotice a domnului Plesu se articuleaza indisolubil cu impunerea unui autodafeu rusinos romanilor « nereusiti », alora care « ne strica firma si » care vor trebui sa-si arunce-n foc pretentiile de a se trage de sireturi cu cei « reusiti ». Ori macar de a juca in « categoria lor ». Cum adica nereusiti ? Ca daca impingem oleaca prin extrapolare rationamentul domniei-sale la amalgamul dintre ochii albastri si locul nasterii din buletin, ne cam trec fiorii. Nereusit insemneaza cu gura strâmba, nasul ca o patlagica si fruntea ingusta ? Bine, hai sa nu fim de mauvaise foi, mon cher monsieur si sa trecem peste asta, admitând ca nu era vorba de lombrozieni patibulari. Dar totusi, români nereusiti, tot n-am inteles… un bob zabava, sintagma merita eclerata. De cine vorbim ? De cei care n-au reusit in viata ? De ce care n-au ajuns, care nu « s–au » ajuns ? Sau despre cei care se lupta cu neajunsurile, sarmani, goi, flamânzi, someri, orfani, neputinciosi, cei care dorm pe banci sau pe sub poduri, care ar vrea sa poata alege un trai mai bun si mai de folos pentru ei si pentru cei din jur, dar carora viata nu le-a dat privilegiul alternativei ? Sunt nereusiti poate nu din vina lor, ci poate pentru ca n-au avut de ales. Un blestem de la viata si trei pedepse la pachet de la domnul Plesu. Oamenii astia sunt deja asa cum sunt, (in cu totul alta… categorie, adica intr-o casta inferioara daca citim printre rânduri, hai sa nu ne mai invârtim dupa degete). Nu pot sa spuna ca sunt mândri ca sunt saraci (ca n-au nici un merit si nu si-au câstigat saracia prin concurs) pentru ca nici macar nu pot sa spuna ca sunt mândri ca sunt oameni (ca nu ei au vrut-o) ? Si in plus nici n-au dreptul sa-si revendice apartenenta la neamul lor stramosesc ? Ce le mai ramâne ? Surghiunul ? Cerere de naturalizare prin strainatati ? Macar isi vor dobândi calitatea de – sa zicem – neo-zeelandezi prin optiune. Vor avea de ce sa fie mândri, in aceeptiunea domnului Plesu. Daca nu vor fi niste neo-neo-zeelandezi nereusiti… Domnul Plesu isi omologheaza mândria de a fi român prin apartenenta la comunitatea mai-marilor neamului. Cât despre vecinatatea cu vreun nedemn, ce se va face insa, onorabilul când, dupa cum nu l-a intrebat nimeni daca vrea sa fie om (sau român), tot nimeni nu-l va-ntreaba nici cine vrea sa i se mute la parter ? Si se trezeste cu vreun « nereusit » in « asociatia de locatari » ? Va fi mai mândru de a fi român stiindu-l departe ? Sau mai putin avându-l aproape ?
    In ultima instanta, e posibil ca românii « nereusiti » de care e vorba in articolul domniei-sale sa fie nelegiuitii. Borfasii, violatorii, criminalii, perversii, escrocii, tradatorii, dictatorii… Astea sa fie impuritatile natiei, nu ? Cea plina de elemente contradictorii (eu as spune mai degraba contrastante, si – pentru unele din ele, luate individual – contrastante). Societate de care, tocmai din cauza caracterului ei pestrit (la noi ca si aiurea, le monde est comme il est), ne impiedica sa fim mândri de ea ? Ba, bine ca nu ! Inca o data, toti acesti nevrednici nu doar ca nu sunt deloc mai putin români din pricina pacatelor lor, nici mai putin oameni (chiar daca se comporta ca niste animale). Cu tot raul pe care l-au facut – românilor sau României, multi îsi vor fi platit datoria fata de societate, multi platesc inca sau vor da socoteala, multi se vor fi cainat si indreptat, iar multi dintre cei pe care istoria (sau mai bine zis istoricii) îi va (vor) fi aruncat la gunoi mai asteapta inca o alta lumina asupra lor ori o judecata mai dreapta, fie ea si postuma. Ramân, ce-i drept, si multi iremediabili, dar orice turma isi are oile ei breze. Traim si noi in padurea noastra, sa nu fim mândri de ea pentru ca are si ea, ca toate padurile, uscaturile ei ? România – si românii – vor purta mult mai putin stigmatul faptelor – si a insasi existentei – lor decât se vor fi facut ele insele de rusine. Tiganul care-si gatea nonsalant lebede la rotisor in buza vreunui helesteu austriac, hotul de monede din parcmetrele Frantei, violatorul, politicianul român lipsit de scrupule, deh, toti acestia pe ei se vor fi facut de bafta, nu pe noi. Imaginea României sufera prin extrapolari (pripite, ori rauvoitoare), dar mie zau daca mi-e rusine. Nu eu sunt tinut sa platesc oalele sparte de altii, nu ? Mai ales pentru cei trecuti de mult in nefiinta : de ce sa purtam noi, astazi, anatema greselilor lor din trecut ? Ca sa parafrazez proverbul : parintii manânca agurida, copiilor de ce sa li se strepezeasca dintii ? Inteleg ca mândria de a fi român nu e o stare permanenta de beatitudine, dar de ce amintirea unui Râmaru trebuie sa ne-mpinga catre dezgust de sine si catre autoflagelare ?
    Poate ca da, e revoltant, scandalos ca dusmanii si vândutii, tradatorii de neam si tara sa se revendice din aceeasi stirpe cu Eminescu, dar ceilalti, oricât de pacatosi ar fi, sunt totusi români. Si daca intr-adevar n-are de ce sa-mi crape mie obrazul din pricina lor, nu vad insa de ce, din aceeasi cauza, n-ar mai trebui sa fiu (sau n-as mai putea sa spun ca sunt) mândru de a fi român. Din contra, as fi si mai mândru sa pot sa fac ceva, ce-oi putea si eu, acolo, si pentru acestia, si ca s-avem o societate mai cumpatata, legi mai bune si mai bine aplicate. Astfel – si prin aceasta sunt de acord cu eforturile evocate de domnul Plesu si inchid o paranteza deschisa mai sus – mândria de a fi român îmi este aici si scop… .
    Sa-mi mut gândurile si privirea si sa devin indiferent ca sunt român pe seama unora care calca sau au calcat strâmb, s’ajung un « je m’en foutiste » etnic ar insemna o supradoza de lasitate si ipocrizie.
    Domnul Plesu ne mai invata ca derbedeul de nea Ghita (in care domnia-sa parca vede chintesenta neamului nostru) este un impostor, un uzurpator « de première », pentru ca-si apropriaza falacios passing shot-urile lui Nastase si loburile lui Hagi (sau poate chiar semneaza cu numele sau aforismele lui Cioran). Este de la sine inteles ca nea Ghita nu-si va asuma insa si infrângerile si nu va simti, prin analogie, o vie durere-n coaste când vreo biata gimnasta va fi cazut de pe bârna. Mai mult ca sigur, va dojeni, va vocifera moralizator, sententios si cu emfaza, va înfiera, va tuna si va fulgera. Doar ca poporul român este departe insa de a putea fi redus la o simpla adunatura omogena de clone ale acestui nea Ghita. Sigur ca el exista, si-l intâlnim adesea. Dar nu e nici pe departe majoritar (aiurea !), e doar mai zgomotos, si de-aia toata lumea are impresia ca e ubicuitar. Nea Ghita se bucura de notorietate, dar nu si de notabilitate, caci românii stiu inca sa faca diferenta intre marfa si ambalaj. A analiza deci mândria de a fi român doar prin prisma arhetipului pe care nea Ghita il intruchipeaza e peste poate de reductiv si frustrant, ba chiar destul de jignitor pentru restul românilor. Care nu confunda adevarata traire cu mândria fudulului (ineluctabil prost) ce se-mapauneaza si se bate cu pumnii-n piept simtindu-se superior gratie implinirilor inaintasilor sau ale contemporanilor lui, in timp ce el insusi nu poate fi creditat decât cu esecuri lamentabile. Sau, in cel mai bun caz, cu nimic. Pentru marea majoritate a natiei noastre, mândria de a fi român nu inseamna nici pe departe vreo intentie, cât de vaga, de a-si aroga intreg sau parte din succesul altora, de a si-l trece in contul sau palmaresul personal sau de a se hrani parazitar cu faima compatriotilor merituosi, fie ei din generatiile treute sau prezente. Dimpotriva, cei mai multi se simt onorati de sacrificiile unor frati de neam si bucurosi sincer de implinirile si realizarile altora, pe care le lauda dupa cum se cuvine. Românii stiu sa fie recunoascatori semenilor lor binefacatori, si din mândria de a fi român se straduie sa le tina vie gloria ori memoria si de a le urma exemplul.
    M-a-ntrebat cineva daca voiam ca nu stiu ce sportiv român sa cistige aurul mondial ? Sau m-a intrebat sportivul pe mine daca vreau sau nu ca el sa câstige ? Uite ca a câstigat, si in primul rând pentru el, cu propria lui vointa, si pentru el ma si bucur, caci eu n-am nici un merit in asta (afara doar de acela de ai-i fi tinut pumnii ori de a fi incrucisat doua deste pentru el). Dar când omul ala saruta medalia si-o intinde in chip de dedicatie catre compatriotii lui… când, de pe treapta cea mai inalta a podiumului îi dau lacrimile (ca noua, dealtfel) la auzul imnului României, de ce sa nu fiu mândru, oameni buni ?
    Si acum, lasând la o parte toata polemica asta, vedem cu totii prin ce trece tara, si cum raul pare tot mai adânc, iar lehamitea reactia cea mai fireasca. Spre binele tarii, cred ca numai de vrajba si dezbinare nu avem nevoie. Ba dimpotriva, de rânduri strânse, de coeziune, si nu e deloc momentul sa ne punem pâna si mândria de a fi români (mai buni, mai rai, mai saraci sau mai bogati, mai cum, mai necum) la zid. S-o lasam asa cum am inteles-o meru, ca eu zic ca am inteles-o, o traim si o simtire bine, destul de sincer si curat si o s-o simtim si pe mai departe, fara sa fie nevoie de toate puricarile astea etimologice sterpe. Si in ciuda demolatorilor de mituri si statui, o sa trecem cu brio peste aporia Plesiana a mândriei de a fi român (poticnita tetraplegic în Râmaru si Draghici) si n-o sa stam ca Nea Ghita cu izmenele rupte-n dos, scuipând dezabuzat seminte-n fata portii pentru ca tara e in halul in care e (chiar daca nu e neaprat vina lui).
    Ca tot omul, domnul Plesu nu si-a câstigat si nici nu si-a ales locul de pe raftul filogenezei. Ca tot omul, n-a ales si n-a cerut…. nici sa fie, pur si simplu. Consecvent cu teoria dumisale, ar putea sa spuna ca n-are de ce sa fie mândru… ca este ?

    P.S. I am what I am (vezi Gloria Gaynor)

  17. aman, aman, erata la greseala ce-am gresit, nechibzuitul si pârdalnicul de mine CONTROVERSATE in loc de al doilea CONTRASTANTE.

  18. Alexandru,
    Imi vine greu sa-ti raspund, pentru ca nu vreau sa te contrazic. Tu ai dreptate in cele ce afirmi. Dar cred ca esti de acord cu mine ca la noi in tara, populata cu romani, lucrurile nu stau cum trebuie si nu merg cum ar putea sa mearga.
    Zici ca Nea Ghita nu e arhetip. Nu e arhe, e actualotip, daca e sa ma joc putin cu cuvintele. Nea Ghita este tipu, individul perfect adaptat acestor vremuri care isi trag radacinile din epoca de aur cind “noi ne faceam ca muncim, ei se faceau ca ne platesc”. Orice ai fi facut si oricit ai fi muncit, primeai salariu, pentru ca era interzis sa ai someri. Si oamenii s-au invatat, majoritatea, ca daca nu curge pica, si daca pica nu trebuie sa te caznesti prea tare ca sa te asezi cu gura deschisa sub robinet. Conceptul de munca e inteles gresit la noi. Efortul, pregatirea, documentarea, imbunatatirea sistemelor, inovarea in activitatea ta, oricare ar fi ea, preocuparea sa fii cel mai bun ca sa poti cere (marire de salariu, avantaje si vacante mai lungi), astea sunt simple vorbe pe hirtie pentru mult prea multi. Schimbarea de mentalitate trebuie sa vie din interior. Daca eu si cu tine simtim ca trebuie sa ne largim orizontul si sa devenim mai buni, pentru noi si ai nostri, e un inceput. Ideal ar fi ca aceasta “renastere” sa se petreaca in mintile noastre in masa. O paralela fortata: intocmai cum stilul manelist s-a impus, atit vestimentar cit si auditiv si ca lifestyle, tot asa ar trebui sa se intimple si cu evolutia noastra spirituala si intelectuala. Nu va fi, desigur, la fel de simplu si de rapid, pentru ca uritul corupe si banalul conduce. Dar trag sperante ca macara puterea exemplului celorlalti, alaturi de eforturile unora dintre noi si poate si sclipirea de geniu care se poate naste spontan in mintile odihnite, pot sa ne aduca undeva mai sus decit suntem acum.
    Hai sa iau un exemplu concret. In Austria anului 2010, 1 ianuarie, proprietarii de cafenele, pensiuni si magazine de suvenire dintr-un sat montan, proprietarii au iesit sa dea zapada strinsa din poarta si de pe trotuare, nu doar pentru ca e foarte important ca ai lor clienti sa calce pe curat, dar si pentru ca ei asa stiu ca trebuie si nu pot altfel. In Romania anului 2010, tot ianuarie, in fata biroului unui notar troneaza, pe mormanul de zapada maro, un rahat de ciine de la ninsoarea din decembrie. Notarul nu e in concediu si secretarele sale ies din ora in ora sa fumeze in fata intrarii. Timp in care in zona se agita alti cetateni, cu maturi, farase si lopeti, sa curete zapada si sa faca cit de cit curat. Pentru ca nu intereseaza, pentru ca merge si asa, pentru ca e suficient sa faci tu dus de dimineata, dar sa mergi la birou cu o masina jegoasa. Aici suntem.

  19. Pardon?! Care stil manelist s-a impus? Lifestyle manelist? Eu merg pe strada, imi vizitez prietenii, ma uit cum se imbraca, ce muzica asculta si nu vad nicio influenta manelista, ba dimpotriva, o adanca scarba fatza de manelism. Desigur, nu umblu prin cluburi si nici nu-mi inchipui ca 100 de hahalere pe care le vad la tv, si care se rotesc constant pe la toate televiziunile, reprezinta Romania. In schimb am invatat asa la matematica si n-am sa te las sa rastalmacesti inductia matematica. Care spune: pornind de la ceva adevarat si folosind principiul silogismului demonstram ca si altceva este adevarat. Ce ai facut tu mai sus e exact pe invers: vezi doi manelisti la tv, mai auzi de inca doi si apoi tragi eticheta peste toata Romania. Sa-mi spui te rog la cati colegi, amici, prieteni gasesti Taraf TV prins pe telecomanda. Fa un mic sondaj te rog.

  20. andreanum: “Ideal ar fi ca aceasta “renastere” sa se petreaca in mintile noastre in masa.”

    Aici iar e o chichita.

    Daca ar fi vrut ca toti sa fim sfinti, Hristos si-ar fi parcat mothership-ul deasupra orasului nostru, asa cum vedem, mai nou, ca fac extraterestrii de la Hollywood. Ar fi pornit difuzoarele si ar fi spus: “care pacatuieste, o zbarceste! Instantaneu. Uite mitraliera cu fulgere colea.” Si ai fi vazut cum am fi fost cu totii buni ca painea calda. Fara rahati de caine de notar pe zapada din decembrie.
    Dar ce te faci cu liberul arbitru? Niste animale dresate si s-ar fi dus toata distractia.
    Si uite asa s-a inventat scara. O gasesti pictata pe peretii bisericilor. Unii sunt mai sus pe trepte, altii mai jos, altii nici n-au inceput sa urce. La judecata de apoi se face triajul: tu acolo, tu dincolo. E test grila, n-ai scos numarul de puncte, ai picat. Nu cred ca o sa vedem, asa cum spui, o “renastere in masa”, asa cum nu vom vedea never, o admitere in masa la niciun examen.

    Stiu io ce-ti doresti tu: sa fim mai civilizati, mai frumosi. Uite na! ca nu se poate “in masa”. Chiar daca MULT mai multi dintre noi ar deveni peste noapte sau intr-un timp relativ scurt mai civilizati, vor fi tot timpul “varfuri” si mai civilizate care vor plange ca “ceilalti” nu-s la fel de civilizati ca ei.

    Cand notarul (sau pipitzele lui de secretare) se va (vor) civiliza si-si va da zapada si rahatul din fatza portii, se va gasi vecinul, care a evoluat intre timp si isi si spala trotuarul cu sampon si-si dezinfecteaza clantza usii dupa fiecare client, sa-l infiereze pe badaranul care “doar” isi da zapada. Spirala progresului, nu poti sari de pe o spira pe alta, poti doar urmari spirele. Cat timp necivilizatul devine civilizat, actualul civilizat devine si mai civilizat si distanta dintre ei se pastreaza.
    Asta va fi cat lumea si pamantul.

  21. Si ca sa-mi termin ideea: aici vine Hristos si ne da solutia, atat de simpla pe cat de complicata e punerea ei in practica: iubeste-ti aproapele!

    N-am inteles treaba asta muuulta vreme desi m-am aplecat peste ea cu toate sculele mele logice de scolar silitor. Incet-incet s-a facut lumina. Iubeste-ti aproapele DAR nu uita sa infierezi pacatul!
    Cum vine asta? Arata-i omului ca greseste dar fa-o cu dragoste. Altfel strici totul. De ce? Pentru ca cel care greseste nu o face din rea vointa – sa ne uitam la noi insine, gresim noi vreodata “de-ai dracu”? 😀 . Cel care greseste nu e dusmanul nostru ci e FRATELE nostru CAZUT in ispita. Nu-l poti aduce pe drumul cel bun cu forta sau, si aici revin la subiect, criticandu-l non-stop. Exemplul personal e cheia.

  22. frate sandule (ca simt asa, ca suntem ca doi frati acilea in batatura, unde ne discutam noi serios in opinci si camesi). Io nu stiu cum functioneaza la tine iubirea, dar eu de iubit vecinii nu mi-i iubesc. Suntem vecini, ii ajut oricind au nevoie, ma pot suna sau imi pot bate la usa oricind doresc, dar de iubit nu pot.
    La mine iubirea functioneaza altfel. Sunt, daca vrei, fara sa am control, exclusivista cu sentimentele. Asta doar daca iubirea asta de aproape e ce inteleg eu prin iubire.
    Cum adica, tu nu stii ce e laifastailu manelist? Crezi ca masina alba, pipitza in cizme de plastic, lascivitatile la semafor, muzica inconfundabila si toate accesoriile sunt parte din curentul deconstructivist, sau ce? Uita-te si talica in jur, pe malul baltii, si sigur sesizezi maneaua.
    Cit despre masa, ia-o si tu ca pe un wishful thinking, stiu si eu ca nu se va ajunge la o revolutie a bunului simt la noi. Nici nu e asa rau, incep sa ma obisnuiesc cu mirosul de nespalat si parca nici nu ma mai deranjeaza voma betivilor prin autobuze. E bine, noroc ca n-am captat si ceva gripa porcina.

  23. @ andreanum si @ cine si-o mai inrosi conjunctivele sa ma citeasca…
    Da, dom’le. Constatarea e pe cât de iremediabil trista, pe atât de larg acceptata: e groasa. Stam rau. Si stam poate si cu ochii-n soare, si cu bratele-n sân, ca sa nu zic cu destu’ undeva, din care pricina alunecam in jos cu iuteala din ce in ce mai mare pe panta asta sapunita mestesugit de o gramada de interese meschine (care de dinauntru, care din afara). Ce e trist ca pentru români doar dramele zguduitoare ale istoriei au avut virtuti federatoare, mai mult sau mai putin efemere, pe când momentele de “relâche” (citit relas, precum cutulache, citit cutulas) ne-au imprastiat intr-un soi de miscare browniana pe cât de haotica, pe atât de retrogradanta. Adica la noi, doar tragedia vine cu entropia. De ce, ma ? Sa fie asta blestemul natiei noastre, ala de nu sti a ne purta singuri de grija când nu ne poarta altii ? Ca niste copii care, lasati singuri – se joaca cu chibriturile pâna dau foc la casa ?
    Bun, stam prost, si la din ce in ce mai multe capitole, de parca ne fuge pamântul de sub picioare. Cine e de vina ? Francezul, care e mult mai ipocrit decât e Albionul perfid, are o sintagma: “responsable, mais pas coupable”. Care, daca o adaptam la noi cu un mic retus, o mica entorsa necesara, reflecta cam ceea ce gândim cu totii (sau aproape): ne simtim responsabili, dar nu suntem vinovati (adecatalea raspunzatori). Situatia de facto e mult mai incâlcita, caci fara a ne scufunda in varii teorii conspirative, avem si noi (si ce, parca n-am avut mai mereu ?) dusmanii nostri.
    Ma rog, de cine si cu ce e de vina, e partea a doua. Intrebarea era – dupa ce vom fi analizat obiectiv situatia de pe teren – ce si cum facem (si – zic eu – cine se incumeta ?).
    A propos de datul zapezii din fata casei sau din fata pravaliei, sau de curatatul gradinii din fata blocului, primavara. Odinioara se chema munca patriotica, si era impusa. Un jalon printre atâtea. Nici sintagma-n sine, nici fiecare cuvânt in sine n-are nimic rusinos, dar ocârmuirea pre-decembrista si-a insusit fraudulos mai toate valorile, si de patriotism, si de munca, si de independenta, si de solidaritate, ba chiar si pe aia de bunastare, bunastare-ar stâlpii la cap sa le steie ! Iar de la opsnoua incoace românul si-a luat inapoi libertatea, pe care o intelege la modul absolut, adica daca-l indeamna cineva sa dea mai incet maneaua dupa miezul noptii, sau sa nu arunce gunoiul pe geam, lui i se pare o reminiscenta a comunismului si o ingradire a libertatilor, ba chiar o atingere la drepturile omului. Facem ca-n Franta, unde nedatul zapezii “se pedepseste conform legii” si cu asta, suntem linistiti ? Sau asteptam sa iasa din hibernare bunul-simt românesc ?
    Acum nu zic ca românul e campion in arta fina de a munci in salturi si doar cu pistolul la tâmpla sau cu biciul pe spinare. Eu am incredere in români, dar se vede treaba ca atâta timp puterea in România nu se va intelege ca responsabilitate iar opozitia ca alternativa, praful se va alege. Trebuie libertate, dar trebuie si jaloane. Exemplul personal e brav si inaltator, eu incerc sa fiu un astfel de exemplu (nu din fanfaronada, ci din convingere si pentru c-asa am fost crescut si-mi place), dar e insuficient. De-aia trebuie si ceva autoritate, in sensul adevarat al cuvântului. O mâna de fier intr-o manusa de catifea, cum zice francezul. Pai nu ?

  24. si io-s de acord ca pestele de la cap se’mpute numai ca mi-as dori atat, sa vad ca lumea scrie “conducatorii romanilor sunt niste imbecili si niste hoti” in loc de: “poporul roman e naspa”.
    Pentru ca NU suntem noi bagabontii.
    Betivu’ care da cu voma in autobuz poate ar fi avut o soarta mai buna daca in loc sa se fure banii, se bagau in educatie acum 20 de ani.
    Suntem furati – saracim – ne imbecilizam – vomam in autobuz – punct.

  25. Da, Sandule, da la cap se-mpute, da’ raceala’ tot da la picioare te ia…

    Sigur ca la noi principiul separarii puterilor in stat se declina cam asa: aia de sus le au pe toate, iar multimea de jos n-are nici una. Iar din câte mi s-au mai publicat si mie pâna acum la editura andreanum cred ca poti sa gasesti un dram de mângâiere si reconfort, adica esenta celor pe care tu ai vrea sa le vezi scrise cred reiese totusi din ce-am tastaturat cu osârdie, chiar daca nu m-am exprimat cu cuvintele tale.

    Treaba mi se pare insa olecuta mai complexa, in sensul ca daca primilor (aia de sus, putini la numar, urâti la chip si rai la suflet – nu-i asa ? -) li se pot pune in cârca o seama de belele, nu-i gasesc neaparat vinovati de drama varsaturilor din parcul rulant al eratebeului. Inteleg ca soselele au gropi, dar nu cred ca faptasii varsa pentru ca au rau de autobuz, asa cum ar avea rau de mare sau rau de avion si n-as pune, ca Taromul, pungi pentru calatorii care au urechea interna si creierul mic peste masura de sensibile.
    Si nu cred nici ca sus-numitii varsa ca le e greata de hotiile alesilor neamului. Astia l-au furat, l-au saracit, îi mai ramân bani de vodca, sau bea pe datorie, bea ca sa uite… Rechizitoriul e cam aspru, nu gasesti ?

    Stii, e ca si analfabetul care, intrebat “bai, tu n-ai invatat sa scrii la scoala ?”, raspunde “pai daca nu m-a bagat profesoara-n seama…”.

    Bineinteles ca poporul nu e “naspa” si nu vomele din autobuz ne caracterizeaza, nici pe departe. E just.

    Doar ca ascensorul social trebuie sa functioneze in ambele sensuri.

  26. da, numai la tine am gasit putina mangaiere :(( :((

    ai dreptate ca treaba e mai complexa. Cred ca as putea-o exprima, la nivelul meu, desigur, uite asa de simplu: sistemul de educatie e vital. Pornind de la lasatul copilului cu bona pentru ca mama sa alerge dupa bani imediat ce-l itzarca (si apoi se intreaba “cu cine naiba seamana copilul asta?!”) si terminand cu facultatile-diplome cumparate pe bani grei – toate astea fac o ţară sa aiba niste adulti sanatosi, civilizati sau nu. Si ajungem iar la capul imputit al pestelui de unde am eu senzatia-certa ca se “ţara ne vrea prosti”. Cu bani, dar prosti. Sa poti cheltui si apoi inapoi pe plantatie.

    Intr-o zi am trecut pe langa un camp si a doua saptamana am descoperit acolo un Metro. La scolile alea care cad in capul copiilor de ce nu se poate? Pentru ca nu se vrea.

    Uite ca iar m-am enervat…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s