Tumultus sermonis

Un domn, nu-i spun numele, la televizor. Parlamentar. De frunte. Un om cu viziuni liberale, privire limpede. Costum albastru. Cravata rosie, parul grizonat. De pe limba i se rostogolesc, netulburat, expresii “MOAB” (mother of all bombs) cum ar fi “structurare”, “criza”, “am putut sa fac doar atat ca parlamentar”, “declaratie politica”, “pericol”, “acord”. Un om, ce sa mai incoace incolo, de isprava.

Ispravile dansului in Romania anului 2010 sunt indubitabile. Si-a trait viata dupa placerea domniei sale. Anterior lui 1989, acelasi domn – aud (surse neoficiale) – era secretar la CC. O tanara speranta. Un om care ar fi ajuns sus in scala ierarhica a sistemului ceausist. Nu spun comunist, aceasta discutie n-are a face cu dogma, cu doctrina, cu culoarea sangelui varsat pentru prinosul de recunostinta. Spun ceausist pentru ca dincolo de scheletul de stanga sistemul totalitar in care majoritatea ne-am nascut si-am crescut a iscat tendinte demente in multi dintre functionarii acestuia, opresati, agresati dar si opresatori, agresori. Cica “se vorbea deja de el” in anii ’80. Ce ironie, si-atunci ca si-acum nu veritabila valoare conteaza ci micul renume de budoar pe care reusesti sa ti-l faci. E o tendinta napoleoniana, nu neaparat balcanica, dar tot marca dictaturii de mare rafinament. Loaza, da, dar loaza cu charisma. Acum, sa fim bine intelesi, vorbim de o persoana careia n-are sens sa ii impietam numele. Ba chiar as indrazin sa zic ca nici macar nu vorbim doar de o persoana ci de o multime de persoane care s-au trezit, in 1990, ca din cenusa gloantelor imprastiate pe pereti trebuie sa-si faca o viata. E foarte posibil ca sufletul lor a fost dintotdeauna aproape de democratie si ca in ceausism se prostituau. Acesti oameni si-au redobandit, tot ce se poate, demnitatea. De ce sa gandim rau despre ei? De ce sa proiectam asupra-le sentimente biciznice, pernicioase, cum ca macar pentru un moment ei s-ar fi aflat de cealalta parte a realitatii sordide in care se traia. Acest domn parlamentar, intamplator, face excelent acordul dintre subiect si predicat. Gramatical are cusur, dar limba-i moale si carnoasa, nicidecum robocopizata (scuzati licenta) asa cum fusesera desenati activistii de partid in randul nostru, pe vremuri. Si-o fi facut si autocritica, in urbi et orbi, si iacata cum exuda populism, si popularitate.

E foarte posibil, cumpatez uneori, ca daramarea regimului a insemnat, politic, un pas inapoi din multe puncte de vedere. Prin analogie, in ultimii 20 de ani am jucat tot cu echipa de rezerve devenite brusc vedete. Care mai de care si-a incropit un CV, o cariera, s-a dus, s-a intors, pe banii unuia sau altuia. S-au cizelat, s-au rafinat, au invatat de unde sa-si cumpere haine, ceasuri, telefoane mobile. Nu pot sa uit imaginile caricaturale ale parlamentarilor anilor ’90+ cum isi afisau GSM-urile (da, dragi copii, asa se chemau pe atunci) oriunde, cum si le puneau ei pe masa, cum uitau ei sa le puna pe “Silent” in diversele sedinte in care se aflau. Nu era o simpla penibilitate, ci o cacofonie bine planificata, primordiala, coconul din care urmau sa iasa acestia de-i vedem astazi. Focurile sacre ale cursurilor de limba engleza, conjugarea din ce in ce mai fluenta a verbului “focusare humanum est”, eu focusez, tu focusezi, ei focuseaza, toate au contribuit la paiata care, indubitabil, afiseaza mult mai multe functii in 2010 decat afisau la inceputuri, in 1990.

Si nu, nu sunt lichele, cel putin nu in sensul strict al cuvantului. Se doresc a fi monte-cristi (sic!) si vantura, cu mic cu mare, flamura razbunarii si cum se afla, vezi Doamne, intr-o perpetua lupta de stornare a trecutului de care se dezic ca Petre de Iisus pana cand canta cocosul de trei ori, numai bine ca mai apoi sa pupe mana putinilor autarhi ramasi la carma. Nu, nu suntem o tara condusa de multi. Si-asta in momentele astrale in care suntem o tara condusa. Am intalnit, recent, un termen in semiologia psihiatrica ce pare a descrie perfect situatia in care ne aflam. In psihopatologia tulburarilor de limbaj , cand balbaiala cronica e insotita de fobia de a te balbai, ingustarea vocabularului la acele cuvinte care inca mai ies cum trebuie, si limba curata, inteligibila, se rezuma doar la o pasareasca patetica, trista, care tine loc de limbaj, se spune ca individul are tumultus sermonis. Predica tumultos, dar nimeni nu-l aude. Nimeni nu-l intelege.

Metafora balbismului institutional ar fi un simplu exercitiu de semantica aplicata daca, din pacate, nu si-ar regasi argumente nenumarate in prestanta administratorilor nostri de bloc. Printre picaturi, in acest maldar, regasim alte tinere sperante, oameni ale caror valori capitalizate de dansi devin imprumutate de popor, care se identifica ancitipativ cu acestia. Nu sunt doar noi Hagi, Nastase, Nadia. Macar de-ar fi. Sunt majoritatea potarnichile fugite din ograda acestor porci din Ferma Animalelor dar care, chiar si la distanta, sunt deposedati de cronologia succesului lor, cronologie care aici e prezentata ca si cum ar fi originat tocmai in aceste adversitati cretine. Plecand de la povestea cu profetul si tara lui sustinem, obstinat si cretin, ca originea noastra intelectuala distincta e rezonul (sic!) pentru care un procent altfel infim al acestei natii, undeva la 0.5%, devin entitati calitativ ridicate pe mapamond. Ce mizerie de argumentare, insa, in conditiile in care gradul de alfabetizare al clasei politice e unul atat de distrofic. Ce porcarie de porc, mai mult, in conditiile in care in “criza” decizia administratiei este de a decima clasele cele mai lacome, anume scolarii, batranii, si bolnavii, de resurse manageriale.

Auzeam un banc zilele trecute vis-a-vis de deciziile guvernului Boc. Astfel, decizia 1) este ca, incepand de la 1 ianuarie 2010, toti pensionarii vor fi incurajati sa treaca pe rosu. Daca criza nu se rezolva, hotararea 2) este ca toti pensionarii vor fi obligati sa treaca pe rosu.

Nu cunosc batran care sa nu aiba o minima generozitate si din pensia lui sa nu sustina pe celalalte doua. Fie care are un nepot si-si da pensia pentru scoala acestuia; fie ca e bolnav si ii intra banii in sanatate, pensionarii romani sunt contribuabilii eterni, si maximi, ai societatii. Ei, prin definitie, folosesc servicii, si-atunci ce minte bolnava sa ai ca sa propui izolarea lor sociala si mai mare doar ca o solutie de dreapta tembele pe care o argumentezi doctrinar, si-o ridici la rang de stindard de partid? Taxele suplimentare aplicate pensiilor se vor rasfrange exponential asupra tuturor zonelor in care pensionarii bagau bani, altfel spus isi intorceau contributiile.

Daca trag o linie, si una foarte generoasa, nu regasesc in  personalitatile noastre politice decat o mana de disperati frumosi care inca mai profereaza normalitate. In rest as pune taxa la intrare in Parlament, si un medic psihiatru la fiecare iesire care sa ratifice ca acesti domni si doamne sunt apte sa fie lasate in libertate.

G.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s