Un optimism…neinfricat?

Pesimistul spune: “mai rau de-atat nu se poate”. Optimistul raspunde: “ba da!”.

Se spune ca simtul umorului este varful de lance al mentalizarii, al teoriei mintii. Ca sa faci o gluma buna, cu ecou, in principiu ai nevoie de un acut simt al inconsistentei, al iluzoriului, al improbabilului si, intr-o doza mai mica sau mai mare, al antisocialului. In fapt, reactia comportamentala de ras, cea care descarca diverse substante in creierul nostru, gen dopamina, beta-endorfine, colecistokinina, vasopresina, oxitocina etc. este una in determinism reciproc cu felul in care noi adoptam pozitia de intentionalitate, in care cautam “ratiune”, explicatii antropomorfe chiar si acolo unde nu sunt.

Am in minte nenumarati pacienti deja care au venit la mine la un moment al vietii lor in care viata le-a trantit un banc foarte prost. Altul ar fi ras, cu cruzime. Subsemnatul chiar admite in fata lor ca in ultima seara a vietii bunicului sau, caruia i-a spus vreme de 14 ani “tata”, statea in fata oglinzii in casa sus cu un var, cu 2 ani mai mare, si radeau spasmodic, pana la epuizare. Era de neoprit, o cascada isterica a emotiilor care pentru intelesul unui copil erau prea intense pentru a fi contentionate, sau inregistrate ca atare. Eram “high”, cum ar zice pustii din ziua de azi, cu propriile noastre narcotice endogene, gandite sa fie acolo in calea unei dureri existentiale intense, aceea de a-ti pierde apropiatul.

Oamenii sunt primate uluitor de complexe, dar la origine totusi primate. Nevoia noastra de comportament social coagulant, in care la greu strangem randurile, e mai mult decat o simpla legenda a culturii, sau traditiei. E coloana vertebrala a intregului nostru sistem nervos, de neoprit si, in fapt, precedenta pozitiei de intentionalitate de care vorbeste Dennett cu extrema eleganta, preluand in asta din munca lui Bowlby pe atasament si in acord cu Fonagy pe teme de evolutiei a mentalizarii, de formare a acelei imago mundi in care suntem “una cu cerul”, ca sa-l parafrazam si pe Eliade. Neuronii nostri se cheama unii pe altii intr-o limba ne-rostibila, dar totusi codificata analog unei limbi. Este limba pe care o vorbeste copilul atunci cand isi vede mama ca plange si intregul lui univers volitiv prosexic (de atentie deliberata) se indreapta catre ea. Prin faptele sale, de fapt, copilul cauta sa elicite in creierul mamei secretia unor substante intr-un gest de altruism social teribil, protoplasma aptitudinii de-a da, si-a primi, “iubirea” de care vorbim mai tarziu.

Evident ai putea duce aceasta doctrina la extrem al contrastelor, recte absenta unui contact bun de atasament intre mama si copilul ei, deci intre tine acum, adult, si parintele tau intr-o vreme imemoriala asupra careia nu poti avea control nici macar a posteriori, pot deveni responsabile pentru tulburarea ta mintala. Ideea s-a vehiculat cu reverberatii dramatice in anii ’70, si prin unele cercuri continua sa aibe adepti si in zilele noastre. Mama frigider, mama schizofrenogena…saraca mama, cu ce-a gresit ea?

Dar de fapt un sambure de adevar exista, poate nu la acest mod, eufemistic, intrucat in practica vei regasi toate aceste prototipuri, si-apoi inca ceva pe langa. Toate liniile de evidenta arata ca genul morfic al parintelui atat in sarcina, cat si ulterior nasterii, in primii 3 – 8 ani de viata (variabilitate cu mediana la 5 ani, sa zicem) sunt predictibile pentru ce se va intampla cu viata individului apoi, la maturitate. O viata grea in timpul sarcinii, certuri, decese, dificultati si precaritate in viata de zi cu zi, fumat, cafea, alcool, tulburari de somn, depresia ante-partum si-asa mai departe, sunt toate asociate intr-o masura maimica sau mai mare cu probleme in relatia peri-partum, si post-partum, intre mama si copil. Copilul, trebuie insistat, nu se naste cu sistem secundar de semnalizare. Inca “n-a bagat mana in foc”, inca “n-a dus ulciorul de foarte multe ori la apa”. Crucial in munca lui Bowlby a fost, in paranteza fie spus, experimentul “situatiei straine” al lui Mary Ainsworth, unul dintre cele mai ingenioase (la paritate cu cel al lui Milgram). In acea perioada care precede dezvoltarea  aperceptiei, si-a tematizarii experientei de viata, se afla poate secretul psihopatologiei de varsta adulta, multi ani mai tarziu. Luna aceasta, in Jurnalul American de Psihiatrie, Mednick si colegii (de la USC) publica rezultatele unui studiu fascinant, intins pe parcursul a 20 de ani, care demonstreaza ca, in fapt, criminalitatea la varsta adulta poate fi trasata inapoi catre modificari care apar atat de devreme incat discrimineaza intre copii inca de la varsta de…3 ani. Conductanta electrica a pielii la aceia care, la 3 ani, o aveau scazuta ajunge sa discrimineze, la 23 de ani, intre cei cu acte antisociale vs. cei fara. Iar variabila moderatoare pare a fi…neinfricarea.

Corolarul direct este unul intens tulburator, intrucat vine impotriva tuturor stereotipiilor sociale privind curajul (dar in sprijinul tezei pe care la randu-mi o sustin, anume ca depresia si anxietatea sunt adaptogene si promoveaza supravietuirea, iar fenotipul suicidar este unul distinct, doar partial contingent la depresie). Pe romaneste, copilul curajos de mic are bune sanse sa devina psihopatul de maine. Cum definim insa curajul? Atentie, nu e doar o simpla exacerbare a “cautarii noutatii” (“novelty seeking”) coroborata cu o scadere a “evitarii ranirii” (Harm avoidance) asa cum sunt ele descrise de Cloninger in axiologia personalitatii. Neinfricarea este o situatie extrema, punctata biologic, si care pune individul pe o traiectorie de viata in care gradele sale de libertate, de liber arbitru, sunt remarcabil scazute. Jelena Brezo, o colega de-a mea de la McGill, are darul de-a fi punctat ca in fapt atributul particular al acestei neinfricari este “turbulenta” ei (“disruptiveness”). Munca ei alaturi de Tremblay si Joel Paris a rezultat intr-un studiu seminal, in 2008, in care aceasta “disruptiveness”, aceasta neliniste si hiperactitate a copilului prezice comportamentul agresiv, si auto-agresiv, la varsta adulta pe o traiectorie consistenta de-a lungul vietii.

Concluzia la acest expozeu, una care sa evoce, in paleta, si quadratura vietii, si-a lumii, in care ne aflam astazi, 2010, este una care ridica intrebari tulburatoare prin premisa lor.

1. Este foarte posibil ca noi, cei “nascuti in frica” suntem mai putin predispusi la criminalitate si suicidalitate decat epigonii nostri; noi am putea fi “valul doi” al baby-boomer’shilor.

2. Copiii care aveau 0 – 3 ani la Revolutie astazi sunt majori, si cu drept de vot. Mai mult, ei sunt generatia celor “free-born” de care am discutat in repetate randuri. Profilul lor psihopatologic este, asadar, unul distinct si cu ecou; face ca mentalitatea noastra de abordare, si intampinare, a problemelor acestor tineri adulti sa necesita un shift de paradigma. Este posibil ca multi profesionisti, astazi, in Romania, nu sunt pregatiti pentru ce urmeaza.

3. Sub nici o forma, in tratamentul oricarei tulburari de anxietate, mai ales cand exista evidenta unei probleme de atasament la origine, scopul bunului practician nu trebuie sa fie managementul zelos, patrician, al simptomelor pana la completa lor disparitie. Invariabil raman cu intrebarea, pentru pacientii mei, cat de mult le trebuie lor anxietatea si ce face anxietatea pentru ei. Si-atunci gestul nostru, de a le trata problema, e unul care vine sa gestioneze excesul, toxicitatea reactiei anxioase, nu ablatia ei completa.

Sunt optimist, azi, in Romania. Cred ca se poate mai rau. Cred ca va fi mai rau. Cred ca valul copiilor care au crescut in ultimii 20 de ani vine catre noi ca un taifun. Vad asta in oamenii tineri pe care-i tratez. Norocul lor, insa, este ca au aceste probleme azi, 2010, nu acum 20 de ani. Trauma acelui moment primordial, insa, trebuie sa intre in vocabularul uzual al medicului psihiatru. Tulburarile de stress traumatic, la interfata intre boala anxioasa, boala somatoforma, boala disociativa, sunt in sine entitati distincte, ireplicabile, si actualmente foarte rar diagnosticate, sau recunoscute, in Romania. Pentru noi, un prim pas in vindecarea traumei, a traumelor, e crucial sa fie pasul inainte catre recunoasterea lor, incadrarea lor in taxon, si tratarea lor cum se cuvine.

G.

Advertisements

5 thoughts on “Un optimism…neinfricat?

  1. cititorii intreaba:

    Buna ziua. Cum ne putem apara oare, pacatele noastre! de valul acesta de antisociali ajunsi la maturitate? Iesirea lor din cocon se va face noaptea? Sa ne asteptam la un atac gen zombie adica se vor strange noaptea incet-incet, grupuri-grupuri in piata centrala si de acolo vor veni spre noi trecand prin ferestre fara sa le pese de cioburi? Sau stilul alien, prin pod, pana ce pe scanere se vor contopi intr-un punct masiv si verde “they are all over the place!” Ce modele de scanere ne recomandati? Sau sa ne facem un RMN si atat?

    Se prabusesc de la primul glont sau trebuie sa ochim la cap si sa le dam head shot? La Counterstrike stiu ca asta conta cel mai mult.

    E posibil ca acesti “free-born” sa stea mascati in rudele noastre si noi sa nu aflam de ei decat la declic atunci cand va fi prea tarziu?

    Vaccinul antigripal ajuta? Mentionez ca inca nu l-am efectuat pe persoana fizica dar eram cat pe ce mai ales dupa moartea intempestiva a acelui actor sarman si atat de tanar.

    Daca noi, cei maturi, vom fi valul doi al acestei pandemii antisociale de free-born-zombie am putea lua sa bem vreun ser ceva sa nu ne infectam si rudele? Sau se transmite doar prin muscatura?

    Va multumesc pentru raspuns si va citesc cu drag. Mi-as dori si o rubrica mondena. Sandu Infricoshatu, Buzau.

  2. Sfatul medicului. Raspundem ascultatorilor. Domnul Sandu Infricosatu-Buzau ne întreaba cum se poate apara. Ii rapundem ca cea mai buna aparare e atacul.

  3. Alta intrebare de la un citiror care nu a vrut sa-si dea numele:

    Draga blogule, cum as putea sa-mi dau seama din doua-trei sau cat mai putine priviri daca o fetiscana agatzata la club este din lotul de antisociali fara prejudecati mentionat mai sus? Ma intereseaza ceva gen citirea limbajului trupului sau numai citirea limbii la o adica. Va intreb asta ca sa pot sari mai repede peste preludiu. Va citesc cu interes si astept raspuns ASAP.
    Anonim.

  4. raspuns pentru cititorul care nu a vrut sa-si dea numele: o fetiscana care se lasa agatata la club considera preludiul inclus in consumatie. din moment ce ati platit consumatia, nu vedem unde este problema.

  5. Daca cititorul nostru anonim e însurat cu acte si cu nevasta atunci nu are de ce sa agate fete la club. Ii raspundem: Satirule. Neobrazatule. Infidelule. Iar daca juna este sub vârsta corespunzatoare îl trimitem pe Tractorist ca el stie sa se ocupe de indivizi cu apetituri d’astea. Pe urma dam cu huo si accesam apelarea la police.
    Daca cititorul si racolata nu se încadreaza la articolele de mai sus si agatatul se poate executa pe temei legal, atunci pentru a elimina o antisociala va oferim câteva extrase din semiologia de rigoare. Semnul patognomonic,adica dupa care veti recunoaste pacatoasa aliena la modul instant este cautatura. Când aceasta se ascunde sub niste latze de par sub forma de triungi ascutitunghic proiectat de deasupra urechii stângi catre clavicula dreapta, este deja un prim semn care sa va faca sa ziceti: “hait !”. Pentru confirmare, dati coama cu grija deoparte pretextând ca are o musca-n ochi, ca i sescurge rimelul pe nas, etc. Nu se va prinde ca voi de fapt nu-i vedeti fatza deloc. Deci despre cautatura, acum. Daca vedeti tulbureala, focus la plus infinit, cearcane executate cu carioca de scris pe sticla si expresia unui vitel în drum spre abator mugind: “mmmmNO FUTURE” e clar, ati patit-o. Daca tot nu sunteti siguri, cautati dupa belciuge, ace de siguranta, saibe, bujii, chei de paispe si alte obiecte cu care-si va fi agatat narile de sprâncene. Aruncati repede o privire la tinuta vestimentara. O sa va para ca e saraca si ca n-a gasit sa se-mbrace decât cu presurile de la intrare ale vecinilor de pe palier si ca si le-a prins cu piroane. E doar o aparenta.
    Ajuns aici, nu va mai trebuie nici limbaj scris, oral sau corporal. Dati-i cartea de vizita a confratelui Mutzunache.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s