Stiti ca eu, cind ma returnez din vacante, va dau aici niste hinturi, niste poze, niste fleacuri. La mine e simplu: vara plaja, mare, bere, scoici, lene, iarna ski, sport, zapada, soare, febra musculara.
Sa incepem cu vestile bune: a luat sor-mea la facultate, aaa, asta…, mi-am perfectionat skillsurile (neah!) de skior incepator prin implinirea frumoasei etati de 29 de zile pline de umblat cu scroambele pe pirtii. Deja abordez cu maxim tupeu pirtii negre din Austria (la alea rosii romnesti nu stiu daca fac fata, de alea negre nici nu mai vorbesc, ca inca nu m-am perfectionat suficient cit sa schiez pe pietre si bidoane de redbul). Iar ma lungesc, iar aberez. Deci e cum v-am mai spus: am mers la ski in Austria.
Continuam cu vestile bune. Batrinetea si surmenajul ne-au determinat sa alegem anul acesta, ca statiune balneo-skioristica, un fel de Baile Felix ale Austriei, un orasel de vreo 500 de cladiri, sa zicem, denumit Bad Gastein, sau baile Gasteinului. In fapt s-a retinut ca in valea respectivului riu ies la suprafata niste ape termale. Si cum aceste ape deja calde sun bune nu numai la spalat, ci si la incalzit, atras turisti, facut bani, in jurul izvoarelor cu apa calda s-au construit cladiri, a luat nastere mai intii un catun, apoi un sat, oras, cnezat, voievodat, care a atras alti cneji, voievozi si glazi locali si, in fine, dupa 300 de ani a devenit domeniul de ski Gastein din domeniul si mai mare Ski Amade din regiunea si mai mare Salzburgerland din, ca sa finalizam glorios, Imperiul de Rasarit 😀
Vestile bune continua. Punctele centrale ale acestei statiuni sunt urmatoarele: baile publice, zise si Felsen Therme, cazinoul si pirtiile de ski si snowboard. Ordinea ultimelor doua e aleatorie, dar cert e ca apa termala ramine pe primul loc. Si cum peste tot in lume unde e apa termala e baza de tratament si, deci, pustimea aflata in rasaritul virstei a patra e aici in elementul ei. Dar acum am priceput eu cum naiba de sunt austriecii astia asa de verzi si la 85 de ani. Le-am dibuit secretul si vi-l dezvalui: fumat, bautura, sauna x n ori/zi, iar bautura, fumatul, masajul, sauna, bautura si putin antren cu dans la barul hotelului seara! Sa-mi cada ochii daca va mint. Va zic imedia si cum am prins aceasta taina, desi e cu dezvaluiri umilitoare despre mai sus laudatele mele neinfricari pe pirtii:
Intr-a cincea zi de ski am ajuns pe pirtie neincalzita. Cum va ziceam mai acum vreo 2 ani ca am probleme cu genunchii, am ajuns destul de repede in virful unei pirtii negre, care pt necunoscatori inseamna panta abrupta. Si n-am fost in stare s-o cobor pe skiuri, m-am suparat pe mine si am decis ca nu e cazul sa insist si mai bine imi iau o zi libera de ski. Era si foarte frig si batea un vint de creasta care imi taia fata. Si-am coborit pe la 11 acasa, la baza (de tratament). Acolo, in curte, era chindie mare. Tot complexul de sanatate era de nefumatori, dar cum 95% dintre pacienti erau fumatori, se fuma in foarte multe locuri. La drum de zi preferatul loc era foisorul din curte. Aici erau strinse vreo 8 babe in halate si slapi, se vedea ca veneau de la bai si framintat de masaje, caci erau imbujorate toate, serveau tigari si snapsuri in aer curat. Plecau pe rind inapoi la bai, mai faceau o tura de sauna+dus rece+sauna si reveneau la foisor. Si plecau altele si tot asa. Cind zic baba sa stiti ca nu ma refer la doamnele respectabile de 50-60 de ani, ci de alea care nasteau cind incepea primul razboi mondial! Slabe toate, vorbitoare de germana aproape toate, single toate samd. Printre ele, un baiat cu pletute a la David Coverdale, suplu si bine intretinut, cam la vreo 50 si ceva, venit cu mami si buni la bai, statea si el cu fetele, facindu-si cu ochiul cu o albaneza tinerica dar exagerat de grasa in partea inferioara a trupului, de la git in jos, care in seara recedenta se certase in sala de mese cu prietenul ei, un betiv sirb cu trelig supraelastic extrem de imputit atit ca aspect, cit si ca duhoare. Toti, fara exceptie, veseli, bine dispusi, joviali, ma invitau sa particip la chermeza lor. Sau ma rog, asta intelegeam eu din body language-ul lor.
Seara aveau program de antren: de la ora 18:00 era cina, care dura juma de ora. De la 19 la 22:15 era deschis barul, unde se vindea bere la halba, schnaps si vin, de sarbatori punch si probabil aveau si ceaiuri. Barul era impartit in doua de o usa glisanta automata: la nefumatori eram noi patru romanasi, iar la fumatori restul!
Deci beti, fumati, iubiti-va liberi si prindeti suta!
Va ziceam ca a doua atractie este cazinoul. Plin de italieni din aia cu ifos, cu pantofi cu botul lung si camasi sifonate asortate la blugi de firma. Peste 50 cu totii, nervosi si concentrati. Cum am semintie buna in mine, dupa ce am pierdut vreo 70 de euro m-am calmat si nu am mai jucat, dar linga mine o tanti a cistigat cu un full servit vreo 500 de euro (ca nu se calificase dealerul) pentru ca in urmatoarea jumatate de ora sa piarda vreo 6000. Ok, am zis, o fi vreo treaba si-n sportul asta, dar eu nu sunt chiar asa pasionata de sport.
A treia atractie a domeniului este skiatul. Din pacate este unul dintre cele mai slabe in care am fost. Anul trecut am fost in aceeasi regiune Ski Amade, dar intr-o zona mult mai buna si cu mai multe legaturi (respectiv Flachau). Acuma eu sunt romanul tipic caruia ii place mult intr-un loc pe care nu si-l permite decit o data pe an, dar nu se poate abtine sa nu comenteze. Skipass-ul e mai scump cu 4 auro decit anul trecut, ca efect al crizei probabil. Aici nu prea se preocupau baietii de preparat pirtii cum ma obisnuisem eu. E drept ca pe 24 cind am ajuns eu era zapada doar in poze, dar pe 25 la prinz, cind a incetat sa existe foehn-ul (un vint mediteranean care baga caldura peste Alpi) a inceput sa ninga cam cum ninse la noi astea doua zile si s-a facut zapada perfecta. Doar o bucata mica din pirtia de jos avea tunuri de zapada, dar nu le-au pornit deloc 9 zile cit am stat noi acolo. Dar de schiat se schia binisor, mai ocoleai o piatra, mai o limba de pamint, mai derapai pe gheata, dar ok. De peisaje nu are rost sa va mai spun. Nici de faptul ca padurile alea, desi atit de populate cu omenire iarna, sunt populate si de vietuitoare necuvintatoare, de la capre, iepuri pina la ursi: le vedeam urmele in timp ce urcam cu gondola.
Partea buna la regiunile astea mari de ski din Austria e ca nu ai doar una sau doua pirtii de coborire, ci zeci de variante, intinse pe zeci de km. Poti sa urci de cite ori poti si sa cobori unde te duce pirtia. Skipass-ul acopera o zona mult mai mare decit ai putea acoperi tu intr-o luna. Treaba gindita. Motiv de invidie, fiindca as vrea sa trag o fuga in week-end la noi pe Valea Prahovei sa facem citeva coboriri. Parca vad ca o sa stau 25 de min la coada pentru 5 min de schiat. Dar deh, asta e, bine ca macar e zapada.
Asta a fost un post inceput acum vreo saptamina, scris aiureli, editat aproape zilnic pina cind azi i-a sosit sorocul. Simt ca daca nu il las sa apara acum, nu mai apare in veci. Iertati, deci, lipsa de coerenta. Am incercat, dar jugul activitatilor remunerate ma ucide. Cu titlul zici c-am baut apa dupa Catavencu…
andreanum & co 
Saru’mâna mamzel Andreea c’ai împartasit cu noi trairi, simtiri si crâmpeie din vacanta ta hivernala. Am citit, am luat aminte si am notat cuminte. Inainte sa ma trimiti la înzapezirea de sezon m-ai trimis – poate ca nu te asteptai – pe bancile scolii, la inerenta corvoada a oricarui început de trimestru, aia a compunerii « copii, cum v-ati petrecut vacanta » ? Angoasa si prilej de deste rasfirate trecute de tzâ ori prin par, de scarpinat nervos dupa ceafa, de multe ciorne facute ghemotoc – egal editari – pâna la trecerea pe caietul « de curat » – egal postare . Moment solemn de cautari de stil, de titlu si de happeninguri care sa iasa din banalitatea prestabilitului accelerat Bucuresti-Mangalia, a mâncatului în seria întâi sau a doua, a colacului, slapilor sau a promenadelor pe faleza, seara. What else ? E minion ca ti-ai facut temele atât de sârguincios si cu zel scolaresc. Vezi ca eu am vorbit doar de vara, oarecum în contratimp cu uintar sportz la care te-ai dedat. Da’ cu zbenguielile tale parca ai reînfiripat în mine oaresce dorinti de vacante la munte iarna. Deh, am devenit cam burjui sedentar care ierneaza la cald, un poikiloterm, sopârla amatoare de canicula, care-si regleaza temperatura sanguina dupa aia de-afara. Poate-mi iau si eu inima-n dinti sa ma afund în zapada. Doar când eram plod stateam ore-ntregi p-afara. Turture, sloi ma-ntorceam acasa. Brrr…
Carevasazica, Austria, carevasazica ? Poate ma-ncumet, daca zici tu ca e fain.
P.S. Eu foehn n-am vazut decât acasa, ca doar tot românul îsi alinta asa uscatorul de par, nu ?
P.S. bis cu fidbec : Rezon, titlul e fain !
foehn ziceau domnii de la cabana unde am stat curentului mediteranean care impiedica ninsorile si dadea temperaturi de +10 grade. Ne-au spus ca pe 25 se va opri acest foehn si va ninge si va fi si foarte frig. Cum pe 24 erau +10 grade seara, n-am crezut, dar asa a fost, pe 25 a inceput sa ninga si a nins vreo 2 zile, depunindu-se aproape 50 cm de zapada.
dupa primul paragraf citit uite na’ si primu’ comentariu: pai bine bre, tu schiezi in Austria si noi cadem in cur in Romania pe ghetzusul de pe trotuare? Halal sa-ti fie! Vii in casa lesinatului de foame si te mangai pe burdihan ca ce bine ai mancat??! Huoo!
ce-i drept textul e inspaimantator. dar sunt de acord ca capitalismul se invata. dar ma mir ca pozele is bunicele. deci, se invata !
da, capitalismul se invata, ma intreb daca nu cumva ne-am apucat sa invatam limbi moarte 😀
Nu e moara
Nu e moarta, e partial de lemn. Ia zi capitalism pe limba pasareasca. E o limba vie.
lol…parca stiam pasareste prin scoala generala, ma chinui de 10 min sa-mi aduc aminte cum era regula si nu reusesc!! Help! Puneai pi si pe parca…dar unde? 😀 😀 😀
dupipape fipiepecapirepe sipilapebapi, alpiterpenapitivpe.
Ca-pa – pi-pi – ta-pa – li-pi – zmî-pî. Desparti in silabe si dublezi silaba cu o alta unde locul consoanei e luat de “p”. Mai misto ar fi sa-i dai capitalismul unui bâlbâit sa-l pronunte. Chiar ca sa lasa cu cacofonii si pipifonii.
lol lo lol, uite unde stateau ascunsi citezoii! 😀 😀 Gata, mi-am adus aminte! N-am reusit sa vorbesc fluent niciodata. La fel, i-am invidiat intotdeauna pe cei care stiau sa fluiere tare fara degete si cei care vorbeau pardon ragaind. N-am reusit sa sparg seminte tinand cojile lipite de buza, n-am reusit sa le sparg aruncandu-le in gura si directionandu-le cu limba direct intre masele. N-am putut niciodata sa tin corect bila de coci (jocul ala cu nasturi si bile de rulmenti). Nu stiu nici acum sa scuip fara sa-mi ramana pe buza de jos. O doaie de frustrari! O sa trec sa i le povestesc lui mutsu 😀
La mine în cartier recordul la râgâit îl detinea unul care a reusit cuvântul eructat teleenciclopediaaaaaa
slab, idolul meu zicea: The rain in Spain stay mainly in the plain. 😀
nu mai stiu la ce articol vroiam sa pun bancul asta asa ca am sa-l pun aici ca tot am speriat lumea:
“o familie de viermi avea casa intr-un cacat. intr-o zi viermele cel mai mic o intreaba pe ma-sa: mama, noi am fi putut sa traim intr-un mar? da, zice masa, am fi putut. peste vreo doua zile, iar o intreba: mama noi am fi putut sa traim intr-o piersica? da, zice ma-sa, bineintzeles. pai shi atunci de stam aici, intreaba viermushul. pai, zice ma-sa, suntem prea patriotzi sa plecam din cacatul nostru!!!”
Traaa-geti la pooompe,
Haznaua s-o golim
Si cui nu-i place sa ne pupe un-de stim.
Cine are textul integral ? Il dedicam în armata napastuitolor de la “sector buda”
na poftim andreanum, de la bucatica ta de rai la râgâială si cultura de tip copro e cale de numa’ citeva comentarii. sa le mai povestesti romanilor pe unde te-ai plimbat… 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂
Bre Tracto, pe la maghrebini eructatia sonora la sfârsitul unei mese oferite este un mare semn de cinste, pretuire si de multumire pentru gazda. Deci se da cu elan onomatopeea cu pricina, urmata de un soi de Hhhabdullaaah consensual. A propos, prin tara lui Cadîr nu ? Despre vânturi pe sub coada ne codim sa developam, nu stiu daca sunt civilizatii care adulmeca asemenea fineturi. Desi parca am auzit ca da. Dar noi dimpreuna suntem manierati, avem joben si baston si nu era vorba în propozitie decât de schimburi culturale. Altfel între noi nu ne onoram cu “burp”-uri si cu flatulente, chiar asa mujici ne crezi ?
al salamalekum wa rahmatoulah wa barakhathou, parca m-am gindit o clipa ca voi fi luat in serios. sincer, mi s-a mai intimplat de vreo doua ori in viata, si nimic bun n-a iesit pin’ la urma. probabil de-aia oi si fi la a treia nevasta. e lucru clar: tractorel, vinerea, trebuie sa taca.
apropos, poate nu stii, dar tracto a cinat in companie arabeasca; si-n oras (asa-zise orase, e vorba de beni suef si minia, minia fiind leaganul muslim brotherhood din eghipet, acolo unde n-ajungi intreg decit sub protectia politiei – tracto a reusit sa ajunga numai sub protectia nebuniei proprii, a nevestii si a cunostintelor sale sumare de araba, desi, sincer, a cam strins din buci de vreo citeva ori), precum si-n oaza (pe drumul kureimat-marea rosie, linga manastirea st. anthony, manastire veche de 17 secole, la poalele muntelui al-qalzam, acolo unde palmierii cresc din nisip, fara apa, doar datorita binecuvintarilor vrednicilor parinti). in oras a remarcat ca nevasta gazdei trebuie sa stea in genunchi in pragul usii, tot timpul, atenta la orice semn venit dinspre sot sau oaspete. in oaza, mult mai relaxat, nevastei arabului ii era permis sa manince in acelasi timp cu sotul si oaspetele (desi nu in aceeasi anexa) si, lucru de neinchipuit, sa doarma in acelasi cort cu sotul si asinii). normal ca, in ambele cazuri arabii fusera de rit ortodox copt, cu cei de rit musulman tracto nu s-a avintat a se-nsotzi prea de-aproape. nu ca i-ar fi fost teama, tractorel nu stie ce-i teama, el s-a incumetat chiar sa culeaga mango si banane fara binecuvintarea imam-ului si fara escorta politieneasca, taman la oaza al-fayoum, linga lacul kharoun – lac sarat, in mijlocul desertului, peisaj mai cenusiu decit picturile lui braque in delir analitic), e vorba de o oarecare reticenta pe care musulmanii o manifestau la auzul numelui sau, care in traducere libera inseamna “crestin”. deh, fiecare cu pasarica lui; unii colibri, altii kiwi. da’ tractorel a avut mereu o felie de pastrama de porc in rucsac, e un dar minunat catre un crestin copt care isi duce traiul prin desert. ma gindesc: o fi fost de la miros, poate?
oricum, in toate cazurile, eructarile, cu voie sau fara, au lipsit cu desavirsire.
Finca i-ai înspaimântat tu pe harapi recoltându-le livada fara zapis si-atunci te-au onorat ei pe tine la masa cu gura-nchisa “à la occidentale” înainte s-apuci sa-i onorezi tu pe ei. Ori poate ritualul dispeptic se practica mai prin “milieux ouvriers”, asa. Desi dupa un cuscus (c-am fost si eu poftit la vreo câteva) cu pui, miel, naut si nu mai stiu ce ghiveci de legume basca spritul (da, astia ai mei sunt mai faini vietasi) cred ca nu e om sa n-aiba stomacul ca (Led) Zeppelin.
Iskandar el-kebir.
bre, sarmalele rulz punct
vai, tracto, de cind n-ai mai dat in noi cu povesti din desert. da’ las ca imi scot eu pirleala cind oi veni la capitala culturala europeana. desigur, masa orientala, populatie romaneasca, dar fara ce zicea sandu, ca mi-e si jena sa reproduc cuvinte ca eructatii si flatulatii 😀
copii, eu nu am timp sa scriu zilele astea, dar de citit va citesc cu incintare aproape zilnic. Deci va sfiiti, ca eu le acumulez ca pe aluviuni si la un moment dat voi rupe stavilarul si o sa va napadesc precum furnicile.