Ascendentul din Uranus

Acest text este o continuare directa a unei dezbateri inceputa recent intre cativa dintre noi pe marginea rift-ului intre ateism si creationism, intre adeptii unui sistem de credinta bazat pe Creator si rolul acestuia in lume si viata omului (fie el pasiv or activ) si ramificatiile unei astfel de axe asupra unor teme grele, redundante, cum ar fi sufletul, spiritualitatea, transcendenta omului si, pana la urma, scopul acestuia in viata.

E o tema imensa, gargantuana, pentru a fi altfel decat miniaturizata intr-un text ca acesta. Secularismul este o miscare care si-a castigat adeptii ei, si precum in campionatele de fotbal exista suporteri si suporteri, la fel cum anumite schimburi dintre apologeti pot sa devina, in momentele lor arbitrare, intens personalizate. Dimensiunea individualista asupra subiectului, insa, face ca si unii si ceilalti, sper, sa inteleaga ca impactul religiei (sau absentei acesteia) din viata unui individ e dimensionata strict de ochiul sau, si de nevoile sale personale. La fel cum respect prerogativul omului de-a crede in ce vrea el, dar nu in altceva, la fel consider ca e normal sa avem parte de respect mutual, si lipsa de condescendenta, din partea credinciosului de orice rit. Nu ma consider vinovat ca nu cred in Brahmaputra, pur si simplu nu e pe gustul meu.

Am urmarit, de-a lungul anilor, n dezbateri pe tema Creatiei. Fie ca era McGrath, fie ca era Ravi Boleach, fie Arhiepiscopul de Canterbury, toti pana la ultimul s-au folosit in discursul lor de un univers vocal adanc inradacinat intr-o Dogma a credintei, una care sa justifice nu doar Creatia dar si cosmogonia acesteia, una invariabil antropomorfica. Indiferent cum ai da-o, omul – umil sau nu in religia lui – ajunge in varful dealului, produsul de ultim rafinament in lista de evidente pentru suflet, si nemurirea acestuia. Evident acest lucru e dovada suplimentara de modestie.

Mai mult, gradul de pervazivitate al religiei in social, si cultural, face ca Dumnezeu in mod invariabil sa fie imposibil de scos din vietile noastre. Si nu cred ca exista ateu militant pe lumea asta care sa doreasca o astfel de finalitate. Poate de aici si confuzia care insoteste taberele, mai ales angrenate intr-o dezbatere de idei; pe de o parte creationistul care proiecteaza un Zeu pragmatic, deist, implicat in viata lui proprie si personala; pe de alta parte ateul care nu poate sa inlature anatema ca, prin vorba lui, cauta sa explodeze toate bisericile sau simbolurile religioase de pe Planeta.

Dovezile pe care le avem, evocate de Dennett in “Breaking the Spell” de exemplu, converg catre aceea ca omul, si religia ca fenomen natural, sunt fenomene inseparabile. Religia este viermele nostru mental, unul care ne ridica gradul de empatie comunitara si ne coaguleaza interesele vitale, de supravietuire si de gestionare a angoasei de extinctie. Asa cum toxoplasma invadeaza creierul furnicii care urca spre varful firului de iarba ca sa fie mancata de oaie, si-astfel sa-si perpetueze ciclul, la fel si sistemul religios poate fi conceptualizat ca un organism independent care se afla, informational, intr-un turnir intens pentru supravietuire.

Apocalipsa, una in care “ramane o singura religie” unitara pe planeta e figurata in aproximativ toate conclavele. Diversitate, si contrastele, sunt intens sondate de cleric, si in acceptiunile fanatice tocmai din aceste contraste se naste nevoia de retaliere, si pasaj la act; discriminare rasiala, si epurare etnica, toate sunt ancorate in trauma aleasa, gloria eterna, megali-ideea comunitatii respective care, brusc, devine “mesagera unui crez divin”. Evident, in timpul genocidului victimele nefericite, si oroarea care coexista cu acestea, sunt rationalizate in context epistemologic sau calate, procrustean, spre periferia discursului dogmatic. Pur si simplu nu le vom rezolva, raman sub pres.

Nu cred ca omul se naste o fiinta morala. Nu am evidente pentru care religia ii confera acestuia un caracter moral, rezilient, pervaziv, unul care sa fie superior altor invataturi. Ce-ar fi sa ne asiguram ca in fix aceleasi locuri unde se preda scriptura sa ajunga si matematica, literatura, stiintele naturale? Ce-ar fi ca solutia noastra “umanista” la problemele lumii sa nu fie una care sa includa beatificarea, si afurisenia, ca unelte pragmatice de dezvoltare?

Citeam deunazi ca nu-stiu-ce asociatie doreste sa-l canonizeze pe Mihai Eminescu. La fel, stim ca Stefan cel Mare a devenit “si Sfant” cu ocazia unei conventii recente. E vreo asemanare intre cei doi? Greu de spus. Stim despre Eminescu in mod cert insa ca pe cat a fost de poet national, pe atat de mult a provenit dintr-o familie vulnerabila la boala psihica. Astfel, el e mai aproape de Vincent Van Gogh decat de Sfantul Petru; acesta din urma se zice ca bea strasnic sa-si trateze episoadele de manie. Si unul, si celalalt, au lasat lumii mosteniri fudroiante, si practic iremplasabile. Din nefericire insa olandezii, in protestantismul lor, nu au atat de bine inradacinata canonica, manualul micului incepator.

Nu cred in transubstantiere, in transmutatie si oricat de mult ma doare, si uneori traiesc un pustiu incredul al ratiunii, nu cred in viata dupa moarte. Cred in memoria impartasita a indivizilor, cred in calitatea oamenilor, dar si a furnicilor si-a elefantilor, si-a balenelor si-a belugilor, de a pastra caractere implicite mnemice in grup, a caror valoare evolutionara e indubitabila. Iubirea nu o vad ca pe ceva supra-natural, intangibil, ci e acolo, palpabila, naturala, convergenta la ideea de om. Derapajele ei mistice, tendintele ei bizare, fetisiste, parafiliace pe alocuri, incarcate de sanguinolenta si martiriu imi sunt straine personal, desi le vad replicate in psihopatologia regulara a omului, fie el de-o religie sau alta. Cultura religioasa, si cultul religios, fac insa ca toate acestea sa se adune intr-o naratiune coerenta, mitologica, astrala, pseudo-cosmogonica, una in care impartasim o fantezie, si stim ca-i fantezie, dar e a noastra si-a celor care ne survin.

E Dumnezeu o fiinta omniscienta sexuata or ba? Intra sub incidenta umanitatii sa judeci sexualitatea de orice cauza, variantele ei anatomice sau anomaliile ei de stare? Cum ramane cu hermafrdoitii, androginii pamantului, sau cu toti cei aceia care sufera de GID? Nu sunt pregatit sa las de exemplu aceste subiecte, dar si altele conexe meseriei mele, in mana judecatii divine, constient fiind ca am fi la un pas distanta spre defenestrarea rituala de pe faleza precum in vechea Sparta.

Nu Darwin a inventat eugenia; intr-un fel sau altul caracterul comensal al religiilor a fost, si ramane unul prin care acestea sustin indivizi altfel incalificabili la reproducere, si propagare a genelor lor, pe principiul amanarii responsabilitatii spre Lumea de Dincolo. Dar totusi granitele exista, si cel putin lamarckian tendinta fiecarei religii este la epurare si xenofobie. Si ce e cel mai spectaculos este ca tocmai aceasta xenofobie e bine ascunsa in spatele unei tolerante proferate invariabil de credincios, o toleranta de pasaj si de aroganta. Caci alternativa unei tolerante intrinseci ar insemna de-purizarea piscinei sale religioase, si extinctia conceptului, renasterea lui intr-un “altceva” nenumit, dar renumibil.

N-am plecat de la o mie de zei ca sa ramanem cu unul singur, cel mai plauzibil. Omenirea a stat, succesiv, pe elemente punctuate, monoteiste pentru ca in realitatea noastra exista un singur Soare (dar si o singura Luna, si o dihotomie intre absenta/ prezenta luminii acestora data de eclipse, si o ciclicitate predictibila a anotimpurilor) dar niciodata definitiv unitare. Si invariabil, cand populatia de adulatori a atins o cifra critica, religia s-a stins, si – mai adanc decat a intentionat vreodata Nietzche – acel Dumnezeu a murit. Undeva, intr-un cimitir nenumit, se afla toate catafalcele zeilor care-au primit vreodata ofrande, si-au existat vreodata cat se poate de veridic in creierele supusilor lor. La fel cum genele noastre poarta azi alelele tuturor stramosilor care, fie ca esti sau nu de acord cu Leibniz, au facut din “astazi” cea mai buna realitate dintre toate lumile posibile, cea in care existi. In fapt, minunea ca existi sta in picioare pe aceea ca era suficient ca macar unul dintre “ai tai” de-ar fi murit mai devreme de reproducere, tu n-ai fi existat. Da, e minunat sa realizezi ca tu esti expresia vie a 500000 de generatii, poate si mai bine, de evolutie, dar Dumnezeul tau nu.

G.

Advertisements

One thought on “Ascendentul din Uranus

  1. Mergeam aşa,
    Când deodată în faţa mea,
    S-au desfăcut două drumuri :
    Unul la dreapta,
    Şi altul la stânga,
    După toate regulile simetriei.

    Am stat,
    Am facut ochii mici,
    Mi-am ţuguiat buzele,
    Am tuşit,
    Şi-am luat-o pe cel din dreapta
    (Exact cel care nu trebuia,
    După cum s-a dovedit după aceea).

    Am mers pe el cum am mers,
    De prisos să mai dau amănunte.
    Şi după aceea în faţa mea s-au căscat două
    Prăpăstii :
    Una la dreapta
    Alta la stânga.
    M-am aruncat în cea din stânga,
    Fără măcar să clipesc, fără măcar să-mi fac vânt,
    Grămadă cu mine în cea din stânga,
    Care, vai, nu era cea căptuşită cu puf!
    Târâş, m-am urnit mai departe.
    M-am târât ce m-am târât,
    Şi deodată în faţa mea
    S-au deschis larg două drumuri.
    “V-arăt eu vouă !” – mi-am zis –
    Şi-am apucat-o tot pe cel din stânga,
    În vrăjmăşie.
    Greşit, foarte greşit, cel din dreapta era
    Adevăratul, adevăratul, marele drum, cică.
    Şi la prima răscruce
    M-am dăruit cu toată fiinţa
    Celui din dreapta. Tot aşa,
    Celălalt trebuia acum, celălalt…
    Acum merindea îmi e pe sfârşite,
    Toiagul din mână mi-a-mbătrânit,
    Nu mai dau din el muguri,
    Să stau la umbra lor
    Când m-apucă disperarea.
    Ciolanele mi s-au tocit de pietre,
    Scârţâie şi mârâie împotrivă-mi,
    C-am ţinut-o tot într-o greşeală…

    Şi iată în faţa mea iar se cască
    Două ceruri :
    Unul în dreapta.
    Altul la stânga.

    (Marin Sorescu – Simetrie)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s