Shoah

In original, catastrofa. Am inceput lungul drum al lui Shoah (Claude Lanzmann, 1985). Noua ore de interviuri cu supravietuitori ai Holocaustului la 40 de ani de la terminarea WWII, cand “amintirea era inca proaspata”. Si-apoi cu oameni ai locului, de la Auschwitz, si alte lagare, oameni care isi munceau pamantul la 50 de metri de camerele de exterminare, liber privitori care faceau, pentru distractie, un gest de mila din a avertiza pasagerii Pullman-urilor care trageau la Treblinka si Sobibor ca… (puncte puncte, aici urmeaza un gest de lama care taie beregata facut cu degetul). O rata matematica de exterminare de cateva mii de oameni pe zi, mai exact doua vagoane pe ora, mai exact 240 de oameni incarcati ca sardinele care parcurgeau drumul de doi kilometri la deal, impinsi de locomotiva. Cum am fost in stare? Si totusi am fost in stare.

Genele noastre poarta undeva, intr-un loc unde ADN-ul e bine pliat, memoria olfactiva a unei zile cand cerul a fost umplut de mirosul intepator carnii arse, si vantul a spulberat cenusa peste Europa. Credeti ca va imaginati adancul Purgatoriului? Iata un exercitiu bun, pentru inceput: evreii buni de munca erau scosi din rand, si obligati sa asiste la carnagiul celor de-o familie cu ei. Dupa cremare, tot ei trebuiau sa ia oasele lungi, bazin, femur, care nu se zdrobisera, si sa le taseze pana cand se transformau intr-o pulbere fina. Oasele bunilor, si strabunilor, lor. Si-apoi, cand se adunau suficienti saci, ii urcau intr-o caruta si-i deversau in raul din apropiere.

Cati oameni vor fi baut apa, kilometri mai jos, fara sa stie ce beau?

Ahmadinejad nu a vazut Shoah. Karadzic nu a vazut Shoah. Karadzic sugereaza ca cel de-al doilea mare Shoah al secolului trecut, cel din fosta Iugoslavie, reprezinta un “razboi bun si sfant” si ca el, “un umil servitor al poporului” nu a facut altceva decat sa-si serveasca natiunea. Si la tot pasul in depozitia lui s-a petrecut ceea ce Vamik (n.a. Volkan) numea, pe buna dreptate, in Bloodlines, “time collapse”. Prabusirea timpului, si indeosebi ceea ce la noi s-ar putea traduce drept “convergenta timpului narativ”. Trecut devine prezent. Evenimente vechi de sute, daca nu mii de ani, transpar in realitate si urca, visceral, ca si cum noi le-am fi indurat. Shoah-ul anilor ’40 a iscat un altul in urma lui, si-apoi nu vorbim de gulag-uri si de pogromuri aici, ar fi doar variatiuni pe aceeasi tema. Punctez doar elementul central, invocarea unui istoric romaticizat, pe alocuri confabulator, ca fiind o halca buna de realitate pentru a legitima crima. Crima organizata. Crima premeditata. Crima directionata catre anihilarea nu a unui individ, ci a unui grup.

Cum se aranjeaza un genocid?

Supa primordiala o reprezinta o imposibilitate sociala, deci nu doar un simplu impas, o “trauma electa” divinizata, la timpul trecut si deci ireparabila. Saracia, paucitatea centroida, e un alt gen de imposibilitate; canoanele morale represive, conflictogene, ancorate in ideea de pacat si retributie, si de crucifierea unui Messiah, dar si expierea vinei excesiv printr-un locus de control extern (de obicei fatalist). Toate sunt turba a ceea ce urmeaza. Multi si-aduc aminte ca al doilea razboi mondial a inceput cu fanteziile expansioniste ale lui Hitler. Putini insa realizeaza ca devenirea lui Hitler a fost posibila in cenusa unui Imperiu, si s-a schimbat, pe veci, la aniversarea unei batalii intre sarbi si turci, batalia de la Kosovo.

Spune Volkan:

“Doi ani dupa eliberarea Kosovo-ului, la 28 iunie, 1914, aniversarea bataliei din secolul XIV de pe campia cu acelasi nume, un bosniac pe nume Gavrilo Princip l-a asasinat pe Arhiducele Francisc Ferdinand de Austro-Ungaria si pe sotia acestuia insarcinata, la Sarajevo, si astfel a inceput primul razboi mondial. Ceea ce stim despre Princip este ca, adolescent fiind, si la fel ca multi alt sarbi, a fost infuzat cu reprezentarile transformate ale lui Lazar si Milos ca razbunatori. Faptul ca arhiducele a indraznit sa intre in Sarajevo la aniversarea bataliei pentru Kosovo a fost perceput de multi sarbi ca o insulta internationala. Impuscand arhiducele, Princip simtea ca ataca Austro-Ungaria, care inlocuise imperiul Otoman ca “opresorul” care incerca sa supprime spiritul kosovar.  Vizita arhiduceloui la aniversarea bataliei de la Kosovo a combinat doi opresori intr-o “prabusire a timpului”. Dupa WW – I se fondeaza regatele Serbilor, Croatilor si Slovenilor […]

Cine a fost Adolf Hitler? Un austriac, veteran al primului razboi mondial. Bunicul lui ilegitim a fost Leopold Frankenberger, un evreu din Graz, Austria, care nu si-a recunoscut bastardul, pe Alois, tatal lui Adolf. Adolf insasi s-ar fi numit, o parte buna din copilaria sa, Shicklgruber, inainte ca tata-su sa ia numele parintelui sau adoptiv, Johann Hiedler.  Trebuie spus ca unii istorici contesta acest mic detaliu al originilor Fuhrer-ului, anume ca nu era de un arian “pur” dupa propriul sau calapod.  Un alt detaliu deloc important este ca, in timpul WW-I, Hitler a participat batalia de la Passchendaele, si mai ales la cea de la Ypres, ramasa in mitologia secolului XX drept Kindermord bei Ypern (Masacrul Inocentilor). In trei saptamani au murit 40 de mii de oameni din Divizia 9 Infanterie, din care facea parte si Soldatul Principal Adolf Hitler. Mii de oameni intr-o singura zi. In sine un Shoah.

Restul se agrega in ontogenia devenirii unui lider fanatic, intr-o “noapte a cutitelor lungi” si triumf rasial asupra unui Opresor perceput, delirant, halucinator, si instilat pasiv in identitatea colectiva a maselor. Ian Kershaw sustine ca “drumul spre Auschwitz a fost construit cu ura, dar a fost pavat cu indiferenta“.

Apasati butonul pe “repede inainte”. Aceasta nu este o poveste (doar) despre Holcaust. In 1992 incepe razboiul in Bosnia Herzegovina. Radovan Karadzic si Mate Boban se intalnesc, dupa ce fortele sarbe inconjoara Sarajevo, si semneaza, la 6 mai, un prim acord de incetare a focului. Unde? In Graz. Da, ati inteles bine. Prin el se ratifica (si) existenta unui mic stat bosniac, numit peiorativ “pashalak-ul lui Alija”. Dar lucrurile nu se opresc aici. In urmatorii doi ani, pana la interventia NATO, in fosta Iugoslavie se petrec atrocitati greu de ascuns, si totusi bine vatuite de nesimtirea vecinilor zonali, inclusiv Romania unui anume Nicolae Vacaroiu care, premier fiind, a stiut sa nu respecte embargoul impus, a tacut diplomat si a alimentat masinaria de razboi sarbeasca, si indirect genocidul etnicilor musulmani de la Vest de Dunare. In fond si la urma urmei si noi, romanii, aveam un istoric de impartit cu Imperiul Otoman. Vacaroiu a continuat prin a fi presedinte al Senatului in doua legislaturi, si-apoi a fost chiar si presedinte interimar al Romaniei. Deloc rau, nu?

Ce inseamna epurare etnica? […intimidare, expulzare fortata si/ sau uciderea unui grup etnic indezirabil, de asemenea inlaturarea oricarui vestigiu al acelui grup etnic,  cum ar fi lacasurile sfinte, cimitirele si cladirile istorice sau culturale. De asemenea folosirea frecventa a torturii, violului si omuciderii ritualiste, cel mai adesea la sarbi implicand taiatul gatului: ucigasul ii leaga mainile victimei la spate si forteaza victima sa ingenuncheze. Apoi infige genunchiul in ceafa victimei, o ia de par, si ii taie gatul…]

In timpul celor 3 ani de razboi, de ambele parti, de asemenea, 50 de mii de femei au fost violate, multe dintre ele in timpul asediului asupra Sarajevo. Industria propagandei incuraja asta, anume ca o femeie bosniaca impregnata de de un barbat sarb ar fi cumva, purificata. In “casa Karaman“, de exemplu, fete inclusiv de 12 – 13 ani erau violate cu bestialitate.

In 1995, la un an de la debutul interventiei NATO, trupele generalului Ratko Mladic au omorit 8000 de barbati bosniaci, lucru calificat de TPI de la Haga drept genocid. Shoah. Infragenocidul, deci suma masacrelor, nu au fost incluse ca atare pe capetele de acuzare, ci doar drept “crime impotriva umanitatii”.

Se estimeaza ca oriunde intre 25 de mii, si 350 de mii de oameni, au murit intre ’92 si ’95 cand s-a semnat acordul de la Dayton, din noiembrie 1995. Doisprezece ani mai tarziu, Centrul de Cercetare si Documentare din Sarajevo a publicat Cartea Mortilor care insumeaza 97,207 persoane, moarte sau disparute in timpul conflictului. Doi din trei erau bosniaci; unul din patru sarbi; restul croati. Un an mai tarziu, in fata Adunarii Generale a ONU, seful delegatiei bosniace afirma insa ca, potrivit datelor lor, peste 200 de mii de oameni au fost ucisi, intre care 12.000 de copii. Peste doua milioane de oameni au fost obligati sa-si paraseasca locuintele si sa devina refugiati.

….

In urma cu patru ani l-am cunoscut pe Thomas. Thomas e austriac, si el. Am lucrat impreuna, in Canada, timp de 8 luni, dupa care el s-a intors in Europa iar eu am mai ramas pentru inca doi ani. Intr-o zi, la pranz, Thomas mi-a povestit de eforturile lui impreuna cu o echipa din Kosovo de a genera o baza de date cu supravietuitorii razboiului. N-a vrut sa-mi dea alte detalii, m-a rugat doar daca as  fi dispus sa ma uit pe niste analize statistice si sa-i dau o parere. Mi-a dat niste grafice, m-am uitat peste ele, i-am raspuns masinal, si asta a fost tot.

Anul trecut, in vara, am reluat legatura. Era in impas. Avea baza de date, n-avea cine sa i-o lucreze. Astfel a inceput o noua colaborare intre noi. A urmat apoi un nou proiect care a fost aprobat in noiembrie anul trecut, si care se afla in desfasurare, privind suicidul la veteranii de razboi din Kosovo.

Vara trecuta l-am cunoscut pe Vamik si am aflat povestea liniei de sange care traverseaza Europa de la primele migratii slave.

Luna viitoare ma duc sa tin un seminar la Universitarea de la Pristina.

Shoah.

G.