Vietile si mortile oamenilor

N-ai voie, ca medic, sa desconsideri vietile oamenilor. Poti sa le judeci. Poti sa le pui pe un calapod al stiintei tale si la sfarsitul zilei sa observi mizeria, jegul, spurcaciunea din om, din medic, si din medic-omul. Sarpele de pe toiagul nostru trebuie sa pastreze un ochi deschis asupra raului, si bilei negre, din privirea semenilor imprejur dar si asupra-ne, si sunt situatii unde medicul a intervenit unde etic, poate, ar fi fost, sa nu intervina. Sa fi fost milos si sa lase omul sa moara; sau sa fie drept si sa-l lase sa se chinuie; sa fie justitiar si sa aprecieze ira divina care s-a abatut asupra raufacatorului. Ca grup noi insa am convenit, copilareste, ca orice ar fi nu vom face rau. Acum mai bine de doua mii de ani. Si s-a incetatenit, pentru ca “Hippocrate a vazut ca este bine” (deci nicidecum comentat ci mai degraba recitat cu increderea unui zelot deloc deosebit de fanaticul de stadion) cum ca medicul care face rau este un medic in culpa. E un corolar aristotelic, medicul care face rau este medicul care (nu face) “nu face rau”.

In practica de zi cu zi insa granitele nu sunt deloc clare. Senzational este, si aici trebuie sa ma leg de un articol aparut azi in Jurnalul National, ca inca nu deosebim raul pe care il face medicul, de malpraxis-ul medical. Nu e obligatoriu pentru lectura textului meu asa cum urmeaza, dar puteti lua o pauza ca sa va delectati cu aceasta gema: “Mama a murit legata, iar asistenta e se juca la calculator“. Povestea in sine respecta regulile genului. Este o drama, va spune comentatorul ca sa-si economiseasca sucul din sinapsa. Si apoi trece mai departe. O doamna avea pietre la bila. Si a fost operata. Si i s-a scos piatra, dar cumva la distanta de X timp ea face septicemie si moare. Face septicemie pentru ca avea si cancer pancreatic. Chirurgul iese din aceasta poveste ca personajul rau pentru ca trebuie.

Jurnalul National dixit: Acesti medici ingrozitori, spagari, rauvoitori, greu de atins fara ungerea plicului si-asa mai departe. Or eu am sa iau partea medicului de aceasta data, si-am sa ma iau un pic de domniile voastre, pacientii, si de dumneata, stat, si de dumneata, cetatean platitor de taxe care n-are treaba cu sistemul medical. Priviti insa cu atentie, prestidigitatia mea nu presupune sa judeca saracia din sistem. Vietile si mortile oamenilor de care vorbesc nu sunt gratie, datorita, multumita saraciei. Nu. Se datoreaza 100% prostiei. Prostia, si mai ales ignoranta – observa simpatica Mona Pivniceru aseara la Mihai Gadea la sezatoare, confera un grad teribil de libertate. As adauga ca doar pe distante scurte. Un alt asistent de-al meu de anatomie din facultate, pe vremuri, tot chirurg, si care a sfarsit prin a se sinucide, perora ca sa nu te pui cu prostul si nebunul ca au mintea odihnita. Eu nu m-am facut doctor de prosti. Am preferat sa ajut nebunii, ca acestia din urma sunt cel putin recuperabili.

In Romania, la acest moment, una dintre greutatile titanice ale sistemului medical este ca trebuie sa faca, in acelasi timp, fizic si cartezian, educatie medicala, informare medicala, si tratament medical. Pentru ca suntem insulari in profesia noastra, si pentru ca nu ajungem la acele comunitati care sunt vai mama lor, si pentru ca am facut harcea parcea tot ce inseamna asistenta primara sau secundara, si pentru ca practica privata clinica e o simpla metastaza pe carcinomatoza de sistem, omul merge “unde poate” inainte ca vreodata cineva sa trieze cazul, si sa-l trimita “unde trebuie”. Este un gest atat de simplu sa faci triaj, si sa ai o viziune de ansamblu asupra nevoilor de sanatate ale unei populatii. Trebuie doar sa-ti pese.

Aici eu fac o pirueta si evit discutia-cazan privind statul romanesc. Statul face, statul drege, vai noua ce stat avem. Asta presupune, cumva, ca nivelul intelectual al maselor este fara echivoc dedicat, si delegat, unei autoritati si ca oamenii nu pot sa judece pentru ei cel putin privind starea lor de sanatate, si de integritate. Or aici e un artific de gandire pe care toti cotcodacii presei noastre il eludeaza, si-l ascund cu strasnicie, anume ca dincolo de scandal ei sunt la fel de ignoramus ca si cititorii lor. Da, aici fac trimitere la povestea cu Emilia Potenteu si ziarul Gandul, dar si multe alte instante in care educatia de sanatate a maselor e un film cu un chior in tara orbilor. Expertii in psihiatrie sunt psihologi (!!!), expertii in cardiologie sunt naturopati, expertii in boala artrozica sunt lecuitori din tata in fiu si-asa mai departe. Sarlatanismul de partea stanga a axei, acolo unde se formeaza, e acceptabil. Ce e inacceptabil este ca un popor gogoman cumpara toate aceste tampenii la nivel mintal, si le-adjudeca si tocmai acolo unde ar trebui sa-si puna banii, la propriu si la figurat, nu o face din scrupule ambivalente, paranoice, privind natura medicului.

Nu este doar un lux, ci o necesitate ca omul de rand sa aiba notiuni elementare de sanatate, si de boala, sa stie sa recunoasca o boala si sa acceseze sistemul nici mai devreme, nici mai tarziu, acolo unde trebuie, fara maini tremurate, fara hartii de 5 lei, si fara scrupule ca vai ce scump costa. Da, sanatatea costa. La fel si painea, la fel si apa la robinet. Iar medicul este un “ceva” similar Mossad-ului in lupta cu terorismul. Generalul Beilin a spus, la un moment dat, ca ei (Hezbollah) pot sa greseasca de 100 de ori, soldatul israelian n-are voie sa greseasca nici macar o data. Avem un privilegiu foarte redus la ceea ce inseamna eroare umana, si da, gresim, si uneori o patim.

O colega de-a mea, psihiatru, a fost mutilata ieri de un pacient intoxicat, psihotic, la ambulatorul de jos, de la Cotroceni. Intr-un acces de furie (furor – ce ironic, chiar scriam in Adevarul, relativ recent, de complicatiile agitatiei psihomotorii) domnul cu pricina a injunghiat-o pe unde-a apucat pe doctorita care, in gestul reflex de a-si proteja fata, si-a expus antebratul. I-au fost sectionati nervii. E posibil sa ramana cu infirmitate in urma acestui incident. Oare nu stim, cu totii, care sunt riscurile meseriei noastre? Dar voi oare le stiti? In dialog unu-la-unu fiecare pacient sa grabeste sa perie empatic profesionistul de sanatate, ca mai apoi sa-l injure ca lasa-l, da-l dracului, nu te uiti ce masina conduce, sigur castiga mai mult decat mine. Domnule pacient, cu respect, e de asteptat sa castige mai mult decat tine. Si medicul, si pilotul de avion, si soferul de autocar, si soldatul profesionist sunt categorii strategice in orice natie. N-am facut douazeci de ani de scoala ca sa fiu scuipat de un reprezentant al clasei muncitoare, din parinti tarani, de preferinta. In spatele acestei idei multi colegi de-ai mei fac la randu lor eroarea, impardonabila in opinia mea, de a conditiona omul dupa origina lui sociala. Si unii, si altii, dezvolta un minim numitor comun si tare mi-e teama ca nu pacientul ignorant castiga intelepciune de la medicul sau ci invers, medicul devine un dobitoc reactionar in fata unei astfel de situatii.

Sunt dur cu masa pacientilor, sunt si mai dur cu colegii mei. Ati avut, cu totii, de facut o optiune deja acum foarte multi ani. Puteam cu totii sa fabricam nasturi, sau sa cultivam zarzavat. Puteam oricare dintre noi sa luptam pentru patrie, sau sa vindem ciunga. Breasla noastra e fara seaman, inaintasii nostri impletiti in insasi materia umanitatii. Sunt mandru ca sunt medic. Dar sunt si pacient. Sunt medici pe care la randu-mi nu-i sufar, si care isi merita retorta, dar nu le-as putea-o da vreodata daca as pretinde ca sunt un Niculaita Minciuna, sau un Aventurile lui Habar N-am.

N-am sa obosesc vreodata a-ti spune, daca ai o problema de sanatate cauta-te. Informeaza-te. Intreaba, ca nu e rusine. Si daca ti se inchide usa, intra pe geam. Si daca medicul te trateaza rau, mergi la altul. Si daca nu exista altul, si stai in Cuca Macaii, si e unul singur care e Pasa Hassan, da-l in gat, reclama-l. Nu te refugia in propria-ti prostie, si ignoranta, si naivitate. Lupta pentru dreptul tau de pacient, dar fi un pacient bun pentru doctorul tau. Succesul relatiei voastre sta in cooperare, nu in mita reciproca si jocuri psihologice. Si nu uita, moartea e o optiune intotdeauna cand mergi la medic, si el stie asta. Eu plec de la premisa ca medicul nu-l uita pe Hippocrate, despre care a jurat. Nu a promis ca se mai gandeste. A jurat.

G.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s