Cu mintea la asfintit

Nota cititorului: scriu pentru a-mi trece timpul. Caci da, am timp de pierdut in aceasta dimineata. Nu-i asa ca e un lux, ma intreb de unde suntem noi oare atat de generosi cu ceva a) ne-regenerabil, b) i-reversibil si c) intr-o permanenta criza de extinctie? Pe de alta parte o astfel de minciuna este cu adevarat euforizanta. Robert Sapolski, de la Stanford U, observa foarte caustic ca nici o alta specie, cu exceptia omului, nu se angajeaza intr-un asemenea debaclu de comportamente lipsite de scop cu credinta, nestramutata intr-o “viata vesnica” dupa moarte. Evident, o astfel de absurditate frizeaza ridicolul infantil, caci o viata fara timp n-ar fi viata. Insasi existenta este circumventa unei faze a epicului, un Inceput, un Cuprins, si-o “incheiere”. Smecheria de-a evita impasul logic atunci cand scoti timpul din discutie a fost, in multiple sisteme filosofice, sa ia in considerare ciclicitatea solenoida a vietii, anume ca tot urcam, asa, pe-o spirala a reincarnarilor in care moartea e doar un gat de sticla informational. Dar astfel ajungi la o a doua iluzie grosolana, anume ca reflexia timpului in propria oglinda ar putea, cumva, sa transceanda o atare stramtoare. Cu alte cuvinte eu, autorul, am in urma cinci mii de vieti si beneficiez cumva de experienta lor, si sunt la randu-mi o frunza in mintea celui care-mi urmeaza. Trebuie recunoscut, fara a fi deprivati de simtul umorului, ca o astfel de axa e o intindere caricaturala a genotropismului de stepa, cu alte cuvinte natura imuabila a ADN-ului ca molecula minune a vietii.

Si tot in numele simtului umorului, observati va rog ca atunci cand o persoana are “timp de pierdut” il va angaja, invariabil, in subiecte implauzibile, imposibile de rezolvat si care ii depasesc cu multi abilitatile de hardware pentru a itera, macar o schema la scala a Universului. Dar pentru ca Alice remarca, in Underland, ca deja inainte de micul dejun se gandeste la sase lucruri imposibile (Tim Burton, 2010), subsemnatul va face la fel desi a baut deja cafeaua. Unul dintre paradoxurile prezentului il reprezinta, si-o spun cu vocea unui novice, caracterul fluid, insesizabil al timpului, si in acelasi timp abilitatea lui geometrica. Prin abilitate geometrica ma refer la proprietatea unui obiect de-a fi reprezentat in spatiu.

Acum, spatiul e mult mai simplu de imaginat. Fie el intersectia a doua linii, fie adunatura de trei puncte, fie o suprafata sau un domeniu multi-dimensional, un cub, o sfera, 1D, 2D, 3D, ne descurcam mult mai simplu, inca din perioada cu Marul si ochiul dracului la a cuprinde apropieri, si indepartari, cu privirea. Insusi Doamne Doamne, ni se spune, s-a uitat deznadajduit in neant si, inainte de-a se gandi daca are “timp” i-a trebuit lumina, si prin separarea celor doua a creat – fara sa vrea – un teatru cartezian. Evident, o fiinta inafara timpului nu e nici vie, nici moarta, deci am putea sustine fara sa plecam foarte mult razna ca e nemuritor. Pe de alta parte se pune intrebarea, fie ea si incitanta la “adevar prin revelatie” daca nemuritorul mai e “fiinta” (un oximoron teribil ar fi sa zici “fiinta nemuritoare”, cum nu rareori se perpetueaza prin varii cercuri literare saxone), dar mai ales daca acest caracter aniterativ ii da, cumva, sansa, sa fie omniscient. Inafara timpului, si presupunand ca ai sta sa te lafai pe eoni, peste eoni, de judecata, poti pretinde asimptotic ca ajungi sa pricepi, sa posezi, sa contii, tot ce inseamna cunoastere. Dar asta nu inseamna omniscienta. Omniscienta inseamna sa contii, si sa inferezi instantaneu, deci in 0.0000 “orice”, deci inafara timpului, necunoscutul, inca-ne-inventatul (nah ca tot nu scap de timp). Ce este hazliu, cu adevarat, este ca fara prototipul imperfect, adica ne-omniscient, adica exact “ala micu’ de pricepe greu” atotcunoasterea e la fel ca intunericul necuprins, lucru de altfel observat de Arhimede, din nou in geometrie, dar si de JRR Tolkien in exprimarea lui furtunoasa privind Mitul Caderii in corespondenta-i timpurie, din transeele WW-II si nevoia de Lucifer.

Aici, ce-i drept, cohortele spaimoase ale adeptilor Luminii vor fremata, furibunde, cu privire la oribilitatea unei astfel de presupuneri, cum ca e nevoie si de Drac. Laplace  a ramas celebru pentru replica “Messire, n-am nevoie de aceasta ipoteza suplimentara” cand si-a prezentat teoria in fata Regelui; dar daca unul postuleaza o nevoie de Dumnezeu omniscient si omniprezent, nu poate sa o faca fara imaginarium-ului unui Rau ascendent, decazut, “aproape-dar-nu-tocmai-acolo”, deci unul creat spatial, desi nu inca temporal ( exista asadar si-un rau vesnic, atemporal, care sta pe-aceiasi piloni de absurditate ca si Tatal atoatestiutor, daca n-am avea Apoteoza si Apocalipsa ca trucuri ordinare prin care sa scapam, din nou, din propria-ne naivitate narativa).

Ei, si nu-i asa ca e o constatare ghidusa daca ajungem la a emite ipoteza precum ca Raul, si Timpul, sunt esentialmente unul si-acelasi lucru, ca de fapt finitudinea si Viata sunt expresii binuivoce ale unui act ratat, o parapraxie celesta, si-asta, culmea, intr-un model care, parcelar, se doreste a fi o filosofie a binelui si-a cooperarii intre oameni pentru toata viata sau macar bucati bune din ea, sau macar pana la un punct rau, si-apoi bine, deci pocainta, si munca la sapa pentru toata ziua pana in clipa mortii pentru  promisiunea alterna a unei eternitati de lapte si miere.

Acum, sa fim bine intelesi. Nu inteleg prin rau summum-ul tuturor acelor acte perverse, antisociale, imbecile ale omului si care intr-o buna masura nu-l separa de restul absurditatilor din natura. Cine a propus natura sa fie un sistem altern de filosofie a binelui si-a ales prost avocatul; natura nu e intrinsec “buna” asa cum iti va descrie cu lux de amanunt Lord Richard Attenborough, la fel cum soarele nu e intrinsec “cald” sau cosmosul intrinsec “rece”. Aceasta discutie colaterala despre qualia cred ca am atins-o si in trecut. Deci orice eventuala retorta privind tendinta satanista, sau neosatanista, a cuvintelor mele e blestemata sa ramana in ridicol, si in ignoranta, marca unei minti inguste si ancorate in concret, acolo unde se isca fantasma reprimata de-a face tocmai acel “rau” de care trebuie sa te feresti prin mii de cruci in san, sau plecaciuni la un bolovan indreptat catre Asfintit. Nu hulesc sacrul, ci pun bigotul la locul lui, in zona dissociala, acolo unde orice scuza contribuie la psihopat pentru a se disculpa de vina de-a fi comis agresiune gratuita. Caci Dracu m-a pus (Becali, 2009).

Raul, asa cum ma refer la el, are o dimensiune gnostica; Raul, sau Caderea, sunt repetate aproape mantric intr-o serie de manifestari gnostice cu privire la Ascensiune si Intelepciune (Sophia). O veritabila cunoastere nu poate trece decat prin rau. Mai mananci un mar, mai afli un adevar, si-asa mai departe.

In fapt, si de drept, nevoia acestei premise deriva din insasi biologia creierului nostru; aceleasi structuri care secventializeaza constiinta se ocupa si de ritmurile noastre ultradiene si circadiene. Aceleasi substante, la origine, motiveaza echivalentele emotionale care re-inventeaza, qualic, “binele” si “raul” pe-un canvas neural care, daca disturbat, isca boala mintala – asa cum o numim noi – dar in esenta o ablatie de la aceasta ordine in vocabula in care, fie ca tu crezi sau nu in zoroastrism, sistemul tau de credinta are calitati aperceptive. Crucea e Dumnezeu, si clopotul e Dumnezeu.

De ce avem nevoie de timp? Si de ce exista un standard, social, de petrecere a lui? De ce exista “varste” pe langa varsta si “borne de dezvoltare” care implica, si la noi ca si la alte specii, un anume gen de “initiere”. Evident exegetul o sa-mi arate repede repejor un paragraf din Biblia lui unde primesc un raspuns formulaic peste care musteste, ipocrit, propria interpretare a proponentului. Nu, multumesc. Prefer sa raman intr-un domeniu al bunului simt.

N-am timp, sau loc, sa inchei aceasta discutie astazi, si aici. Poate o continui mai tarziu.

Sau poate nu.

G.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s