Parul muncit

“Cumătră Ileană, dumneata îţi baţi joc de noi”, a spus unul. “Să mă ferească Dumnezeu! – s-a apărat bătrâna. Văcuşoarele astea două fac laolaltă 156 de milioane de lei în bani vechi!” Şi când curioşii erau gata să izbucnească în râs, auzind asta, ea a mai spus: “Şi le-am primit degeaba”. Sătenii au rămas cu gurile strâmbe şi au încremenit ca nişte pari în drum.

(Jurnalul National, Apr. 2010)

Cititi povestea vacutei Angus. O gasiti mergand pe firul link-ului din deschiderea acestui text. Pentru prima oara in mult timp am suferit sa citesc un material ca acesta pana la capat. Si asta pentru ca e imposibil sa nu o citesti, si sa nu razi. Si razi. Si razi. Si dupa alte doua paragrafe iti dai seama ca de fapt nici tu nu esti foarte departe de mesajul ascuns din articol. Anume ca suntem prosti. Doamne, ce prosti suntem. Suntem prosti de ne rad si pietrele, de se cacareaza cacarezii pe noi. Suntem prosti de ne trebuie un Ion Creanga de secol XXI ca sa plamadeasca o noua poveste a P….

Am fost la mama de Paste. La mama in zona nu s-au dat certificate de proprietate. Asta n-ar fi foarte trist, daca n-ar fi urmatoarea poveste. Aveam nevoie sa lasam niste acte la primarie, si s-a nimerit ca primarul sa fie pe acolo, asa ca ne-am apucat sa-l tragem de sireturi. Mai domnule dudar Dinu, de ce nu ne dai dumneata certificate de proprietate din dudul dumitale de dincolo de drum? Noi stiam de povestea cu comasarile, cu pamantul de sub munte care fusese promis pentru o suma, si-un comision, frumusele unei firme austriece care vroia sa-si faca partie de schi pe Valea Sebesului, trecuse pe la noi Activistul de serviciu din Margineni si ne linistise ca s-a dat in fapt, si sa te tii, dosar, minuni, procuratura, hotii, banditii, ne fura ne fac ne dreg. Dar ca unii oameni care suntem, carevasazica din cand in cand curiosi, am spus sa auzim si parerea acestui domn primar.

Care fix in 10 secunde a dat intr-o vomica lamentatica. Si-a scos hartile. Si-a scos hartiile. Si-a aprins o tigara. Ii tremura vocea. I-au iesit mici vinisoare protuberante in jurul tamplelor. Mandria lui. Pasiunea lui de primarie. Ca uite, sunt 1500 de hectare de pamant acolo pe care nu le-a revendicat nimeni si care nu ies pe nici un certificat de proprietate. Ca s-au facut hartile topografice si s-a organizat adunare sateasca, si au semnat toti procesul verbal, si dupa aia a venit Gica ala si le-a zis la oameni “vedeti ca va fura, de-aia a vrut sa comaseze, ca pe-acolo o sa treaca autostrada Transilvania”. Ce autostrada Transilvania? Unde? Ca daca esti un pic orientat in timp si spatiu realizezi ca soseaua de-o face micul Boc e tomna‘ in partea ailanta! Ca el are neamuri in Margineni, ca nevasta lui e din parinti de-acolo care sunt oameni de pe vremea baronului Urs, si ca nimeni nu a trecut sa-si vada pamanturile din Calea Toderitei, sau sa le lucreze, de 30 de ani. Inafara de el, bineinteles, care ca primar s-a dus cu topograful sa admire fauna locului. Si-atunci ce sa le faca? Sa umble dupa ei? Nu. Sa le explice? Pai s-a fript o data cu adunarea sateasca. Si l-au mai si dat in judecata. Auzi, zice primarul cu naduf hai sa va povestesc ceva. Si nu e un moment de altar, iar acest poviestesc (cu i-ul de Fagaras) nu-l transforma intr-un personaj mult mai simpatic. Venisem sa intrebam cand primim certificatele de proprietate pe pamanturile noastre, si am primit la pachet premium istoria vietii primarului din Harseni. Ce poate fi mai frumos?

Zice ca omul s-a zbatut sa faca sediu nou pentru primaria din Harseni. Cu manutele lui a cercetat. Cu ochisorii lui a studiat. Cu echipa lui de voinici ca bradul cu mucii pe chept a trudit. Si in cele din urma a gasit finantare, una bucata dar pleasca balega pomelnic de la Guvernul Romaniei. Fonduri europene, sopteste duios primarul caruia i se aburesc, pret de o secunda, ochelarii. Sau poate i-a intrat fumul de tigara in ochi. Aici noi, ca si satenii din Margineni, ar fi trebuit sa picam probabil in prostrare gandindu-ne ca NU e sarcina primarilor de pretutindeni sa acceseze bani pentru ei insisi, ci doar acest brav pionier de-l vedeam noi in fata noastra perorand. Dar am tacut, si i-am zambit ghidus, vezi Doamne zi, badie, inainte, ca te-o da dumitale in vileag. Deci zis si facut, povesteste dom’ primar cum a facut el toata hartogaraia si cum i-a convins pe sateni, si s-a dus la Bucuresti, si-a venit cu banii, 800 de milioane de lei vechi. Va dati seama? Opt sute de milioane de lei vechi. Din nou aici noi, ca si satenii din Margineni, ar fi trebuit sa cascam bine ochii si sa ne numaram pe degete oare cate pensii intra in atata banet. Si dupa aia? Pai si dupa aia au venit niste netoti, ca altfel nu pot sa le zic – zice dom’primar – si-au zis ca locul unde vroiam sa facem primarie e patrimoniu cultural, ca nu stiu ce cruce, nu stiu ce troita fusese acolo, si dupa ce-au fost de-acord s-au razgandit. Si uitat, acu numa’ ce m-am dus la Bucuresti, inapoi la ministerul Finantelor, sa duc banii inapoi de s-o uitat femeia aia la mine si mi-o zis “domnule primar, sunteti primul care face asa ceva”.

Morala? Aveam in fata un om cinstit, destoinic, vizionar, intreprinzator, eficient, harnic, curios din fire dar modest, comunicativ dar deloc laudaros, varstnic dar tanar la suflet, inima de leu corp de magar minte de maimuta, si toate bine ascunse in aceasta comuna de munte din vechea tara a Fagarasului. Si in cor cuvine-se a zice Ave!. De unde plecasem? De la certificatele noastre de proprietate. Stiam acum ce primar intre primar se ocupa de asta. Puteam pleca linistiti mai ales ca aflaseram un adevar, porumbelul pacii, de care dom’ primar in inteligenta lui creatoare nu-si daduse seama, anume ca a) se mai iau si in alte parti sute de milioane de miliarde de lei pentru mutat primarii strada (cu sediul), si mai sunt si in alte parti tarani tantalai care refuza pe motiv ca aici a fost o cruce pusa in tarana de bunicu’, sau bunelu’, dupa regiune. Doar ca pe-acolo edilii nu sunt la fel de…ihimm…onesti ca cinstitul BlandulBen din fata noastra care sa se si duca inapoi cu banul la saculet, sa se mire femeia de la ghiseu de la Finante. Curat paradox!

Pe vremuri, atunci cand o moneda noua de 5 lei avea ceva mistic in ea, si stiai ce se poate face cu ea, mama ne-a citit povestea banului muncit cu fiul fierarului. Si cum atunci cand ajunge saracul sa munceasca banul, si tata-su il arunca in foc, natangul baga mana in foc ca doar erau banii lui. Ce frumoassa era povestea. Ce mandru ma simteam dupa aia ca aveam 5 lei. Ce sigur eram ca sursa povestilor acestea e si sursa de intelepciune “batraneasca”. M-am inselat. Si snoava pe care v-am spus-o explica de ce. Si-am incalecat pe-o capsuna, si v-am spus o mare…

GD

One thought on “Parul muncit

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s