Zece lei

O (alta) doamna trupesa mi-a intins un colac de salvare. Mi-a indesat, cu pofta, o hartie de zece lei in buzunar. In drum spre pieptul meu, proprietate personala, i-am spus “nu, multumesc”. Degeaba, un astfel de gest se inrudeste intim cu platitul barcii peste Styx iar pieptul unui medic e buzunar public. Cum, sa nu “dai” la doctor? Atunci cand vine vorba de 10 lei legenda e foarte stufoasa. Zece lei e mai mult decat 5 lei. Va luati si dumneavoastra o ciocolata. Sau fumati? Un pachet de tigari. Un cico. O racoritoare. Un sendvis.

Evident daca as face cheta la cati oameni vad intr-o zi la spital ar insemna sa plec acasa plin de scuipat, dar cu de trei ori salariul pe care mi-l propune onoratul guvern. De ce sunt prost? De ce sunt fraier? Unii m-au sensibilizat pe partea cealalta. Gandeste-te ca ei stiu ca aveti salarii mici si se simt prost. De ce s-ar simti prost, ce ei mi-au decis salariul? Nu, dar poate ca le face placere sa iti dea. Placere? Doar nu sunt masochisti. Iar eu nu sunt nici clown, nici industria divertismentului. Cum te duci la doctor cu placere si-i mai si dai bani? Ei, intelegi ce vreau sa spun, oamenii doresc sa isi arate aprecierea, ei recunosc ca medicii sunt “oameni intre oameni”.

Ceva s-a intamplat in ultimii 20 de ani. Vad cativa mai varstnici care si-aduc aminte de medicii lor din anii ’70 cu o asemenea piosenie incat iti urca lacrimi in ochi. Domnul doctor Cutaricescu, de la spitalul Sfanta Maria, m-a tratat. Il stiti? Nu, doamna, mi-as fi dorit insa. O mana minunata, un om deosebit, un adevarat medic. Imi vine de multe ori sa-i intreb cu o sincera curiozitate, de obicei pe-aceste doamne care au asemenea memorii privind confrati din alte evuri, si-acolo impingeati 10 lei pentru captatio benevolentiae? Poate ca sunt suferind de nevroza refuzului, indaratnic cum m-a lasat mama (natura). Imi scrasnesc dintii gandind ca da, ca multe alte categorii noi, medicii, am avut un prestigiu, o prestanta, un loc intr-o lume in care putin, si putini, ne treceau prin fata. Doctorul Lascu imi spunea cu regret, intr-o vreme cand inca mai avea momente de luciditate, ca in anii ’80, intr-o vara, cand a facut “garzi si salvari” a adunat bani de-o Dacie. Si in zilele noastre asta e posibil, dar cine mai vrea Dacie? Si in acelasi timp ce mutatii rusinoase s-au produs dimprejur, intr-atat incat generatie dupa generatie devine mai ponosita vremelnic. As da bani pe-un fel de glorie caci, da, pentru mine conteaza mult onoarea meseriei mele. Or nu multora le mai pasa de ea.

Ironia face ca dupa aceea sa merg la cabinet. La cabinet regula ar trebui sa fie simpla. E munca mea, standardul meu, bulina mea de lume. Ei bine asta nu prea se intelege. Desi este o libera concurenta unde ai, ca si la masini, ca si la haine, ca si la hotel, optiunea de a plati mult, pe un serviciu premium, versus putin, pe un serviciu de tip Etap, asteptarea continua sa fie una nerealista. Oamenii vin in privat “ca la stat”, si – ceea ce e de multe ori la fel de trist – lucreaza in privat ca o prelungire fireasca a statului care le-a dat nastere. S-ar putea pune problema daca cetateanul roman isi permite un serviciu medical privat. Iar eu raspund raspicat oh, da. Si inca mai cum. Dar nu e dispus sa cheltuie acesti bani cu diligenta, si ca si in viata ordinara in care masina e scumpa, dar locuinta insalubra, si la doctor se respecta cam aceeasi regula. Ma amuza uneori un gand, anume ca in formularul de programare la doctor pacientul ar putea sa revizuie “ce intra” in pachetul de baza si-apoi, eventual, sa bifeze ce doreste de la profesionistul lui si chiar asta sa primeasca. S-ar evita astfel momentele de incompetenta bilaterala. Din prima categorie, medicul isteric care prescrie multe multe analize, falfaie tot felul de diagnostice, nu explica nimic din arta lui vrajitoreasca, nu vorbeste frumos cu pacientul, il da pe usa afara si-asa ramane zmeu. Vai, ce caracter, dar ce profesionist. Identificarea cu agresorul. Alternativ de aceeasi bani mai dai 20 de minute din viata ta ca sa verifici ca omul care a intrat bou nu pleaca vaca. Iti pasa de banii lui. Si tu ai familie, si tu ai parinti, si tu ai greutati financiare. Nu esti nesimtit, desi uneori iti vine. Ai zice ca asta face vreo diferenta. Nici pe departe. Dorinta multora ramane aceea de a primi cat mai mult, pe cat mai putini bani.

Caci noi ne luptam intens cu aceasta idee, anume ca medicina buna este obligatoriu una gratuita. Si nu e. De banii gratis pe care nu i-ai dat primesti de multe ori efluvii fetide ale personalitatii frustrate a profesionistului. Multi oameni dau bani de frica, si e ingrozitor. daca nu-i dau bani la spital, n-o sa ma bage in seama. Eu le tot zic oamenilor, practica mea nu depinde de banii dumneavoastra, tot atata va bag in seama si fara cico si prajitura. Dar unii da, intr-adevar, conditioneaza actul medical de 10 lei. Rusine. Acei oameni, la un moment dat cand am avut o polemica pe tema aceasta mi-au refuzat ca eu “traiesc in puf”, vezi Doamne, ca mie nu mi-a ajuns niciodata cutitul la os. Sa fie oare asa de des ca in Romania medicii lucreaza cu cutite la os, si ca inca mai au scrupule aceia care jupuie cu buna stiinta pacienti intr-o relatie inegala, de tip prada/ pradator? Pai masini, haine, neveste, amante, vile, apartamente, curti, gradini, cu CE se cumpara? Cu ochi frumosi? Nu. Cu multi bani, uneori.

Daca se “taie” din salarii, pensii, fonduri etc., sa inteleg ca de la 1 iunie nu mi se vor mai oferi 10 lei, ci 7.5 lei? Iar daca e pensionar 8.5 lei? Deci, paradoxal, tot pensionarii vor da mai mult?

G

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s