Oameni si pietre

Sub astă piatră zace un doctor învăţat;
Cu moartea lui de moarte pe mulţi el a scăpat

Al. Donici

In timp ce tencuiala cade ca o ploaie de vara de pe fetele bine vacsuite ale onoratilor nostri nu ne mai ramane decat sa ne scremem a percepe o disperare care (inca) nu a venit. Nu va conteni sa apara, la un moment dat. Ca un tavalug va lovi, inevitabil, in cei multi si slabi. De ei se stia oricum, dinainte, ca sunt multi, si slabi, si muribunzi. Au murit multi. Vor muri multi la patrat, sau la cub. Cine ar trebui sa fie fariseii sistemului, cei care il perpetueaza sau cei care il promoveaza? Scandalizat, oricine acum se va ridica sa fulgere ca “noi” nu promovam sistemul. Suntem dizidentii. Suntem arhanghelii schimbarii asa cum am fost dintotdeauna. Aici e, de fapt, pozitia de vrajmas. Cand schimbarea s-a produs tu nu poti sa continui, besmetic, sa ceri, sa faci, sa provoci, sa induci, sa reproduci, o “schimbare” la prezent continuu. De fapt astfel de reproduceri au fost menite sa ia fata prostimii de la un adevar dur, dar ancorat in evidente, anume ca s-au schimbat multe dar mai ales nimic. Apa trece, pietrele raman, paleocomunismul epocii de bronz, si-apoi de aur, a fost inlocuit de neocomunism si socialismul de dreapta, lupta de clasa cu separarea clasei muncitoare in clasa statatoare, sau mai mereu in curs de a se reprofila. Numai in ultimele 6 luni am auzit povesti tulburatoare de tehnicieni metalurgi, textilisti, chimisti, prelucratori de diverse pulberi, orisicum industrie, care au ajuns someri, buticari, vanzatori de blugi si in cele din urma pensionari. Da, sunt de acord oarecum cu nenea Ceche, sunt inadmisibil de multi pensionari pe caz de boala in Romania. Multi dintre ei continua sa lucreze “la negru”. Bani nefiscalizati, bani care se duc in consum, dupa cum insista mai nou fiecare analist economist raspopit, cu ochii bulbucati, cu rasuflarea intretaiata, ca si cum consumul, in sine, e Satana. Macar de-am consuma lucruri romanesti, dar duse sunt vremurile cand cel mai important brand era blugul turcesc si guma Turbo cu suprize.

Sa fim bine intelesi. Acesti macelari vor sa economiseasca niste bani de cico si tigari de la unii care castiga 150 de euro pe luna. Si vor sa faca asta oameni care spun, senin, de miliarde de euro care se tot plimba de colo colo. Tara buna, si manoasa, dupa cum se pare. Da, cunosc un numar de povesti de succes. Cunosc cat costa dreptatea in Romania, si spre deosebire de sanatate dreptatea a devenit un business cu adevarat privat unde o reprezentare te costa un salariu mediu pe economie, cel putin. Vin niste arhoni ai moralei si cer, cu lacrimi in ochi, sa “ii dati in judecata”. Sigur castigati. Sigur va primiti banii, ba chiar insutit. De fapt e spre binele vostru. O sa fie o grozavie cand judecatorul Divin va va spune, iaca aici 2000, 3000 de Euro pentru grijile matale. Ce-o sa faca saracii amarati cu atata amar de bani? Ce mirsavie mi se pare, dar cu cata eleganta a fost pusa in practica. Un popor ca acesta, incetat a fi popor de aproape jumatate de secol dar inca tinut laolalta de parghii totalitare, pe-o curba negativa intelectuala unde, de la an la an, membrii s-au prostit, s-au adancit in analfabetism literar si moral, si totusi apt de-a avea drepturi, si uzita de ele, deci un popor votant, ajuns sa fie cumparat cu 2 arginiti. Ce atata 30, 30 a primit Iuda. Mata nu esti nici macar atat.

E o dinamica a absurdului din care nu iesi citind astfel de mesaje dantelate de la biroul tau corporatist, band cafeaua ta de import, la biroul tau ergonomic, privind la ecranul calculatorului tau cu rezolutie HD. E doar o iluzie ca mai sunt multi ca tine. In fapt, si de drept, randurile noastre se subtiaza degraba si accelerat. Ramanem impresurati intr-un ocean de imbecilitate si trista oligofrenie asa cum permeaza ea din ruinele “satului romanesc”. Acolo a fost o resursa de apa proaspata vreme de eoni. Ei bine nu mai e. Tot ce vine din satul romanesc, in vasta-i ruralitate, e duhoarea unor “ramasi” care muncesc fara cap si fara coada pamanturi din mosi, stramosi, cat sa traiasca si sa-si creasca progenii, si-apoi sa-si bea mintile si sa critice puterea ca asa au vazut ei in Morometii. Ai acoperire de telefonie mobila, in Romania, de 95% cu Vodafone. Dar ai 95% oameni care sa stie sa numere pana la 10? Sau sa stie sa citeasca SMS-uri? Ma indoiesc. Iar, colac peste pupaza, in aceste coordonate carteziene se inscrie si prezenta ubicua a bisericii care cica pastoreste peste acest saivan, de multe ori ultima halta de bun simt, asta daca n-ar fi tot un fel de SRL. Biserici frumoase, oameni in zdrente. Asta am creat.

Sebastian Vrancx a fost unul dintre pictorii lui Rubens. E cunoscut ca Rubens, ca sa isi poata sustine Ego-ul hiperinflat, si lista interminabila de comenzi, comisiona tot felul de artisti talentati sa faca mare parte din munca si-apoi venea, facea “finisajul” si se semna cu modestie la baza panzei. A fost un mod bun, totusi, pentru acesti pictori sa fure meserie de la maestru. Sebastian Vrancx va ramane, pentru mine, autorul unui tablou cuprins si in Estetica Uratului a lui Umberto Eco, in traducere libera “Orbii conduc orbii”. Cat de adecvat…

GD

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s