Romani si lenesi

Sunt ani buni de cand Victor Ciutacu nu a mai trecut pe la noi prin ograda. Trebuie spus ca despartirea nu a fost una dureroasa, mai degraba fireasca. Intre timp m-am mai si lasat de fumat de cateva ori. Nu inceteaza sa ma surprinda cat gudron pot sa economisesc pe perioade scurte de timp. Iar aplicatia de pe telefon (“Quit It”) care imi da stelute pentru abstinenta cred ca are un singur defect, anume ca dupa primele cinci stelute incepe sa te frustreze, ca te-ai astepta ca in fiecare zi iti mai face un cadou, si-ti mai pune un galon, cand colo vax. Ai rabdat sapte zile? Ramai la cinci stelute rosii pana la urmatoarea borna kilometrica, timp in care, secunda de secunda, ti se regenereaza terminatiile nervoase. Numa’ bine ce s-au regenerat ca le omori, insa, in spume ca de ce nu-ti da aplicatia si stelute galbene, sau preferabil verzi.

Dar m-am indepartat de subiect. Acest comentariu este la un text aparut pe blogul lui Victor, supurand,marca unui triumf oedipian. Probabil ca s-ar inscrie la categoria de pahar “ma, Victore” daca n-ar lua la tranta niste stereotipuri. Cuvine-se, deci, sa dam o replica ne-ceruta la “A venit timpul putorilor”. De John Doe. John Doe, cine nu stie, este un nume autentic romanesc.

Premisa, “lema” ii zice John Doe, e ca romanul e puturos. De aici incepe, si catre aici se termina, o sarabanda deliranta din care reiese, pana la urma, ca ne-romanii (logic, aceia care nu intrunesc conditiile lemei), adica “strainii”, venetici cum li se mai spune pe la noi pe la Fagaras, tin in spinare o populatie de libarci profitoare (epitetul adaugat de la mine). Cu respect, nu sunt de acord. Si ma simt obligat sa nu fiu de acord, si pe alocuri chiar sa ma indignez in dezacordul meu, si daca ma uit din nou la cat de putin timp a trecut de cand m-am lasat de fumat s-ar putea chiar sa ma enervez la cat de putin de acord sunt cu o astfel de asertiune. In primul rand ca puturosenia, de unde vin eu, e un lux. Ceea ce afirma domnul, vizibil marcat de epifania dansului, e ca in acest colt de univers exista accesul foarte ieftin la un serviciu premium care e lenea. Ba, mai mult, ca de fapt din cauza lenei, careia i se mai spune si sindrom amotivational in biblia mea, cu mai multe inflexiuni, fie ele anhedonice fie apato-abulice, fie disabulice de-a dreptul (adica nu mi-i lene de orice, doar ca mi-i lene sa ma apuc sa fac altceva decat faceam pana acum), deci din cauza lenei apare saracia. Ca daca am vrea, ce bine am duce-o. Iacata, deci, ca nu e doar lenea care ne omoara, ci indaratnicia. O puturosenie, s-ar zice, rezistenta la tratament. “Medicul care vine si sta 4 ore la spital”. “functionarul care vinerea pleaca la 1 de la servici”. Lista poate sa continue. Hm.

Eu, recunosc, sunt groaznic de puturos. De-aia, ca si domnul Goe, pardon, Doe, am timp de scris si de perorat. Ca si in vechea Grecie, noi astia puturosii avem timp sa mai si gandim. Ganditul, pentru cine nu stie, uneori arde mai multe calorii decat plimbatul bolovanului. Pana la 6000 de calorii in sarcina maxima. Sfaraie celula aia, si alta nu. Si mai stiu cativa ca mine. Dar cunosc o serie de oameni, semnificativa statistic, cu sau fara servici, cu sau fara studii, care muncesc de duduie drumul sub ei. Si daca ma uit la trecutul meu relativ recent nu poate sa-mi fie rusine, ca am muncit ceva. Hazliu este ca, in timp ce mai dadeam la sapa, sau la coasa, mai vedeam cate unul care statea cu burta la soare. Si visam si eu sa stau cu burta la soare. Si in timp ce mai trageam o brazda il injuram, in gand, pe ala care statea cu burta la soare si ma gandeam ca toti is ca el, si eu sunt singurul fraier care da la coasa, in para soarelui. Si mila mi-era de el, si de mine mi se rupea inima. Of. Dupa care mi-aduc aminte de garzile lui nevasta-mea de 36 de ore neincetat dupa care venea, manca, dormea, si-a doua zi o lua de la capat. Mi-aduc aminte de tata (adica bunicul meu) care a fost in garda Regelui si care s-a trezit, toata viata lui, la 4 dimineata sa dea de mancare la animale, si care n-a intins mana o data la ajutorul nimanui. Mi-aduc aminte de colegii mei breslasi, la Realitatea, care faceam nopti interminabile si care, cu ochii carpiti, plecau dupa aia sa faca piata ca aveau copii acasa. De alte asistente de la mine de la spital si care se trezesc inainte de rasarit ca sa fie la 7 punct la spital, si care fac norme titanice pentru ca sa vina apoi un bard, sa-i zicem Gion, sa dea cu mucii in fasole ca romanul e puturos. Si Gion zice ca romanul e puturos pentru ca bineinteles curentul se inventeaza la manivela, si carnea se fabrica la caserola, si nemultumirea lui e ca e singurul care da la coasa pe razor.

Daca m-as hotari, intr-o zi, sa gasesc o cauza unica a nemerniciei omului, si-as face acest demers de reducere matematica la “cel mai mic numitor comun”, si-as gasi chiar ca de fapt e vorba de-o lene constitutionala, ontogenetica, a unui anumit popor, si tot m-as gandi, poate, daca dezadaptarea mea la o astfel de lema e o treaba buna, or rea. De ce n-as fi si eu lenes? De ce nu m-as intelege cu ei? De ce n-as fi si eu unul dintre cei multi? Si probabil ca as descoperi ca nu puturosenia e cel mai mic numitor comun, ci ca daca ea e ubicua e pentru ca exista ceva in spatele ei, si-atunci care ar fi motivul?

Cand caii sunt slabi, nemancati, doar piele si os, si birjarul nemernic, si nu i-a hranit, si nu i-a grijit, si nu-s tsesalati, si nu-s educati, nu te vei mira daca le mai da un bici pe spinare, ‘rea-ti ai dracu’de rapciugi puturoase. Sa cereti de mancare stiti, sa trageti bine nu! Imaginea, parca, nu e foarte departe nu? E cocheta ideea sa dai cu biciul. Sau cu parul. Sau cu gura. De unde vin eu, insa, fiecare da cu matura, si ridica baligile de pe drum, doar din dreptul casei sale. In rest nu te intereseaza restul lumii, si te feresti sa judeci. Iar daca judeci, o faci dupa ce ti-ai ridicat baligile din drum, si ti-ai curatat si primenit casa ta.

Daca am vorbi mai putin cu “ba”, si “ma”, si “pa”, si “fa”, si “ha”, si “sa”, e posibil ca limba noastra ar suna mai putin ca si cum tot timpul suntem pusi pe cearta, sau ca tocmai ce-am mancat ceva si ne vine mancarea inapoi. Un pic de eleganta in cuvant – pentru mine – e prima miscare de la care, daca ai dat rahatul la o parte, poti incepe sa critici constructiv o situatie. Da, cunosc niste romani lenesi. Sunt oameni care stau cu burta la soare, in timp ce multi cosesc, la propriu si la figurat, visand in continuare la un C.A.P. care sa gandeasca pentru ei.

G

3 thoughts on “Romani si lenesi

  1. ba, ma, fa, de retinut ca bunicu’ se trezea la 4 dimineata da’ se culca la 7 seara, n-o freca la OTV pana la doua noaptea si a doua zi i se incetosau ochii pe messenger. Si ala de arde 6k calorii in sarcina maxima ar fi bine, trimestrial, cincinal sau macar o data in viata sa mai arda inca 6000 si sa verifice unde l-a dus gandirea asta arzatoare. Si despre garzile de 36 de ore – io nu cred ca se moare de la asa ceva ci se moare in asa ceva. Ar mai fi de precizat daca asistentele au norme titanice la schimbat perfuzii sau la numarat hartiile de 5 roni.
    Rezumat: exista puturosi, in cartile lui Creanga, si exista oameni care muncesc de le sar capacele nu pentru ca asa i-a facut mama lor ci pentru ca au de ce.😀 Ha.

  2. Ai dreptate si n-ai dreptate.

    Da ……sunt medici care muncesc si tu si Cristina sunteti 2 dintri ei dar…… imi dauc aminte de ginecologul Adelei de la Pitesti pe care nu-l deranja asistenta de la somn cand era de garda, si trebuia sa asteptam pe hol probabil sa il treaca pe el ceva sa mearga la baie…. ca sa ne vada.
    Apoi am venit la Bucuresti si lucrurile se miscau mai repede ca…de……domn’profesor

    Si domn’ profesor care ne era ruda nu a avut o pb. sa ne cheme la clinica privata, nu comentez acest aspect…probabil ca acolo ar fi trebuit sa ne ducem de la inceput dar sa recunoastem ca spitalul ofera o baza de clienti nemaipomenita.

    Profesorilor si medicilor nu poti sa le reprosezi ca au meditatii si clinici private….e dreptul lor. Poti doar sa le spui de ce mai stau angajati la stat ….pe “salarii de mizerie”.

    Problema ar fi cu functionarii din administratie unde unu pune stampila unu numara banii si altul scrie la calculator si se cheama ca eficientizeaza munca “in folosul cetateanului”. Iar vinerea la pranz rup usa. Daca ar fi dupa mine asi reintroduce sambata ca zi lucratoare fara sa le mareasca salariul.

    Nu stiu daca ai vazut vreodata cum se face o interventie cand se
    “plombeaza un drum”. Exista post de “spargator cu tarnacopul”, “ridicator cu lopata” , “maturator” si inca 2 de “back-up” cred…. si lucreaza prin rotatie….cand le vinde randul desi unul sau doi ar fi suficient – cu un cumul de functii. Deci, Dorel lucreaza si ceilalti isi asteapta randul.

    Imi pare rau sa-ti spun dar cu Dorel ne identificam mai multi din sistemul de stat sau privat…..Dorel lucreaza iar ceilalti au rolul sa-i creeze lui Dorel conditii optime. Dorel deasemenea este naiv si, la un paharel, declara despre colegii lui ca sunt baieti buni si muncitori…..

    Tu ai crescut doar la Fagaras dar eu am vazut si “the dark side” la ceilalti bunici la Tg-Jiu.
    Acolo lumea statea cu vaca pe sant (om la vaca-sa nu se piarda !).
    Acolo standardul in constructii includea pamant si nuiele
    Acolo (si aici in sud) lumea nu sta organizat in biserica si normal ca vorbesc tot timpul. Imi aduc aminte cum se mai intrerupea preotul din slujba sa certe enoriasii sa faca liniste.
    Acolo gradurile nu stiau ce e ala boloboc.
    Acolo curtea nu era pietruita iar cand ploua …..era orezarie in curte.
    Exemplele pot continua….

    Am fost la Sibiu acum doua saptamani (http://horhoianu.ro/mihai/201005/excurise-la-sibiu-paltinis-fits2010-cargo-live/). si am ajuns la concluzia ca mai bine ne cotropeau austriecii pe totii acum 500 de ani. Acolo ca si in alte locuri din Transilvania e alt aer. Din pacte la noi in sud “it stinks !”

    Nu ne ramane decat sa fim Dorelii Romaniei si sa ne vedem de treaba in speranta ca nu dam cu tarnacopul in firu’de curent🙂 (http://www.youtube.com/watch?v=MBG-qom_b4w&feature=related) – un clasic :Reclama Unirea – “Electrocutarea” – Asta este Romania !

  3. Mihai, toate astea se fac IN TIMP si OFERIND ALTERNATIVE. Cateva decenii de comunism, in care tuturor li se oferea un loc de munca, nu pot fi sterse cu o simpla miscare de burete pentru ca ar da nastere la convulsii sociale majore; si brainiacii de la conducere stiu asta. Au trecut 20 de ani in care, cat de cat, lumea a fost indreptata, mai cu momeli, mai cu imbranceli, spre sectorul privat. Dupa cum vezi, anemia actuala a miscarilor de strada e un bun indicator ca n-au mai ramas multi bugetari-frecangii-de-menta. Cei mai periculosi, minerii, au fost inlaturati, ce-i drept, cu forta si salarii compensatorii. Cei ramasi se impart in doua categorii: bugetari de lux, in majoritate neveste de mahari si barosani care au un post caldut unde sa socializeze 8 ore impreuna cu colegele (pe banii statului) si a doua categorie sunt niste vai-de-ei care au pus botul la credit cu buletinul si acum, inglodati in rate, stau si-si toaca nervii prin ce tara cu caini cu covrigi in coada sa mai fuga – de parca acolo prostia nu s-ar plati.

    Cu “oferta de alternative” stam mai rau. Nu ca nu s-ar putea ci pentru ca nu se vrea. Romania, in jocul globalizarii, are un steguletz infipt pe care scrie: piata de consum. Vom fi tinuti la limita supravietuirii, cu fix atatea calorii in burta cat sa putem sa muncim in folosul altora si de banii castigati sa LE cumparam produsele. “Altora” astia nu sunt hotii nostri, ei doar isi ling degetele de la umblatul cu mierea, propietarii borcanului sunt in alta parte.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s