Telecolindatorii

In prelungirea discutiei incepute ieri privind presa scrisa, si presa “de comanda” sau cele “64 de talk-show”-uri ticaloase, continui azi cu apelul facut acum exact 366 de ani de John Milton:

“Give me the liberty to know, to utter, and to argue freely according to conscience, above all liberties”

Da-mi libertatea de-a sti, de-a spune, si de a contesta liber, asa cum imi dicteaza constiinta, si da-mi asta inaintea oricarei alte libertati.

Iar Milton spunea asta in apel la hotararea Parlamentului Britanic de-a “nationaliza” tiparnitele. Tiparnitele trebuiau insa nationalizate pentru ca pe “piata” neagra gaseai tot felul de Biblii, si nu se poate sa avem “mai multe feluri”  ale aceleiasi Scrieri, nu? Din pacate pentru Milton dizidenta in gand, exprimata prin protest verbal sau organizat, poate fi oferita cu generozitate si in mijlocul celei mai adanci cenzuri, ca mijloc de cenzura mult mai rafinata, ca mijloc de spalare a creierului si de inclestare a propagandei in cele mai adanci recesuri ale psihicului individului prins in lanturile absolutismului de gandire. Caci cand mori de foame si cea mai mica bucata de mancare iti va parea buna, iar cand te sufoci si aerul imputit al gurii de canal e proaspat, si util. Iar figmentele de libertate a cuvantului intr-o lume dominata de cenzura gandirii, sau absenta ei de-a intregul apar ca mici zgomote de fundal, bazaituri de musca intr-o tacere monumentala.

Ma uitam amuzat, de dimineata, la niste scheciuri (abrutizata scriere a originalului sketch) cu Toma Caragiu. Ma intorc spre ele pentru ca sunt contemporane, mai usturatoare ca niciodata si ma intreb de ce a existat un Toma Caragiu, si cum s-ar potrivi libertatea cuvantului lui Dan Mihaescu si lentila lui Tudor Vornicu pe Toma in mijlocul unei lumi de Mosi Gerila si Scufite Albastre. Singura concluzie plauzibila este ca indobitocirea Romaniei a putut deveni atat de adanca pentru ca, prin analogie, ne-am agitat periodic, foarte tare, suficient de tare incat sa ne scufundam si mai in adanc in nisipuri miscatoare. Libertatea cuvantului – relativa – de sarbatori traditionale cand mai “scapa” cate ceva. Senzatia ca sistemul este eludabil, pacalibil, si ca e o functie de istetime cum sa aburesti mai repede, si mai bine, un functionar vulnerabil si un ochi care se mai inchide, iata ce vor fi pacalit o majoritate care – observa recent Mircea Diaconu pe buna dreptate – “altfel nu stiau”. Sau “prea putin stiau”.

John Lifton este cel care a observat ca “reforma gandurilor” sau – in esenta – spalarea creierelor in societati mai mult sau mai putin masive, incepe cu controlul mediului. Inchide granitele. Limiteaza circulatia indivizilor. Tine-i la un loc. Apoi da-le un scop care sa sufere de altruism. Fie el mistic sau de alt ordin abstract, fie el limitat de o urgenta, o criza existentiala indusa. Trebuie sa salvam tara. Tara e in primejdie. Tara e pe buza prapastiei. Daca nu facem asta murim. Pierim. O sa suferim in chinuri groaznice. Transmiterea unui astfel de mesaj nu se face prin cuvinte simple, ci in jargon suficient de exotic incat sa ascunda toate ramificatiile de limbaj in timp ce pastreaza miezul dur, visceral, emotional al temei propuse. Iata cum:

“The meaning of words are kept hidden both from the outside world, giving a sense of exclusivity. The meaning of special words may also be revealed in careful illuminatory rituals, where people who are being elevated within the order are given the power of understanding this new language.” (Intelesul cuvintelor este ascuns de restul lumii, si da un sens de exclusivitate. Intelesul acelor cuvinte speciale poate fi revelat in ritualuri de initiere cu grija alese, in care oamenii ridicati in mijlocul acestei ordini primesc puterea de a intelege acest nou limbaj).

Romania a suferit o indelungata reforma a mintii care nu a inceput cu “Ana Pauker si cu Dej”. Merge putin dinainte la momentul la care Regele Carol al II-lea s-a hotarat ca lui ii place mai mult viata decat tronul, si regele Mihai a fost incoronat Rege in cadrul Regentei. Incepe cu Antonescu si ambitiile lui germanofile. Incepe cu instilarea unei crize, mai mult sau mai putin veritabile, ca teritorialitatea statala e sub amenintare. Incepe cu “va ordon, treceti Prutul” – episod amintit recent intr-un editorial al lui Radu Tudor in Jurnalul National cu o unda de revolta si nostalgie. Autoritarianismul monarhic atat de placut poporului roman a fost inlocuit, timp de jumatate de secol, cu un alt fel de monarhie, una care a la limite a avut momente de-un mare capitalism, si-o mare libertate, asa cum doar niste puscariasi inchisi in inchisori de maxima securitate pot experimenta. Noi nu am trait – din punctul de vedere strict al libertatii cuvantului – o cenzura simpla si predictibila. Inflexiunile delirante amintite la tot pasul si care pot fi depuse marturie (si au si fost, in cazuri de-o stranie asemanare) vin sa creioneze un Univers bolnav, unul in care uciderea salbatica a conducatorului, canibalizarea “revolutionara” si-apoi triumful Ratiunii nu puteau decat sa se constituie intr-o uvertura a ce se intampla azi. De fapt, pun intrebarea, nu suntem azi intr-o faza formala de continuare a “ceva” care se petrece dintotdeauna? Vorbind de Woodward si Bernstein nu pot sa nu-mi aduc aminte de un timp alaturi de un Ion Cristoiu pe care l-am iubit, si alaturi de care am invatat meserie si etica unei meserii care respecta libertatea cuvantului prin acest credo, sunt liber sa tip dar sunt si mai liber sa tac, sunt liber sa spun dar si mai liber sa NU spun pentru ca inaintea vorbei e gandul, si inaintea vorbei e fapta. Verba volant. Ion Cristoiu, unul care a lansat conceptul de breiching niuz (in original breaking news) si, fara doar si poate, a desenat sotronul in care se joaca presa romaneasca azi (impreuna cu Tuca, Diaconescu, CTP, si altii) e acelasi care a identificat procesul de “mogulizare” a televiziunilor. In asentimentul lui Lifton trebuie, insa, ca termenul de “mogulizare”, alaturi de multe altele aruncat besmetic pe televizor sau in media si de obicei terminate in “zare” (precizare, grecizare, felcerizare, genocidizare, socializare) fac obiectul acestui limbaj de initiat pe care omul de rand nu-l deprinde decat daca a facut pasul inainte in ordinea interioara unei dezordini, si debandade, totale.

Ce Romanie a deliberat cu privire la libertatea exprimarii? Una libera in gand, si in fapta? Una care sa priceapa cu privire la consecintele faptelor ei sau magnitudinea ei teritoriala, sau identitara? Deplangem de ani buni, unii care transcend diverse guverne sau legislaturi, deteriorarea pana la imbecilizare a unei natii fara sanatate, fara educatie, cu din ce in ce mai multe biserici unde predica din ce in ce mai multi impostori. Oamenii repeta, obositi, sintagme propagandistice care se lipesc ca o flegma de tavan de minti care n-au mai deschis o carte, creiere care n-au mai cercetat un gand cu insight astfel incat sa-i gaseasca limitele si aplicatia. Muncind, inainte, nu gandeam. Ce-am facut de la o vreme e sa nici nu mai muncim. Privim, la sfarsitul zilelor, diversi oameni care ne alimenteaza parenteral concepte care ne sunt din ce in ce mai straine, PIB, inflatie, sustenabilitate, recesiune, dictatura, cenzura, nemaivorbind de acronime DNA, CNA, PDL, PSD, PNL, CCR, CCSB, si-apoi insight-uri voyeuristice in diverse latrine ale vietii noastre publice care au, psihologic, aceeasi menire ca un sketch cu Toma Caragiu, adica sa ofere o gura de aer toxica unei minti tinute la capac de propria prostie. Or in cele din urma cand tocana s-a copt, cand mintea s-a rupt, cand nesimtirea s-a coconizat intr-un refuz de-a mai participa la grup, o anomie schizofrenia, omul nu va mai avea libertati elementare, si nici macar nu va sti de vreun Milton, sau de vreun Paradis Pierdut. Si-atunci intr-o tara a orbilor, chiorul va fi rege. Sau…poate deja este.

G

6 thoughts on “Telecolindatorii

  1. “cu din ce in ce mai multe biserici unde predica din ce in ce mai multi impostori”
    Iar ai lasat-o ca in gara (probabil ti-ai facut bine temele la scoala Cristoiu). De care biserici zici? De care impostori? Nu intreb retoric.

  2. In cazul de fatza, chioru’ are dreptate. Presa mogulizata nu este presa, e un instrument in mana consumerismului. Stiu ca telecomanda e la mine si-i pot opri oricand pe rahatii astia cu ochi care stau 24/24 si urla ca turbatii “ce rau e!” si imediat comuta pe publicitate ca sa ne vindecam raul cu oarece iaurturi si sa ne spalam pacatele cu detergenti cu molecule inteligente😀 Eu nu bag botu’ la asa ceva. Dar toti nespalatii astia de care te feresti tu cand mergi pe strada baga botu’ la greu. Si in loc sa-si cumpere o carte sau sa mearga la scoala stau cu ochii lipiti pe sticla. Si uite asa e mersul apei in natura: tine-l pe dobitoc, dobitoc – fa-l sa cumpere cacatu’ – plangi cu el cot la cot ce urat pute cacatu’ – nu-i da timp sa se opreasca din plans si sa iasa din dobitocie – punct si de la capat.
    Tineti-o tot asa, “ziaristilor”!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s