Cum sa omori pe cineva de o mie de ori

Vamik Volkan ramane in memoria mea ca unul care mi-a deschis ochii, si curiozitatea, catre tot ce inseamna identitate de grup si psihanaliza aplicata societatilor. Nu e un pionier nici pe departe, si probabil nu e nici cel mai popular. Munca lui, insa, de-a fi fost un “vulgarizator” de concepte astfel incat sa fie mai usor asimilabile in populatie imi pare de-o mare insemnatate. Si iata ca azi, cand dezgropam un dictator mi-aduc aminte de Volkan ca unul care a facut in cartea lui seminala, Bloodlines (in traducere libera “Urmasi de sange”) niste observatii foarte pertinente vis-a-vis de Ceausescu. Dar pana sa ajung la ele am sa aduc aminte, succint, cum si-a gandit Milosevic ascensiunea la “tron” la sfarsitul acelorasi ani ’80. Comparatia va putea parea un pic fortata dar rog rabdare, si minte un pic deschisa.

Milosevic stia ca in istoria sarbilor batalia de la Kosovopolje si mitul printului Lazar sunt importante. Rezistenta impotriva invaziei otomane in secolul XIV a fost (nu doar pentru sarbi, ce-i drept) o cauza sfanta a crestinatatii, cavalerii careia, si la ei, si la noi, au ajuns ulterior sa fie sanctificati. Sanctificarea lor a avut caracter christic, anume prin patimi s-a ajuns la ascensiune si prin ascensiune la rol de patron spiritual al marii identitati de grup. Atunci cand tensiunea inter-etnica a atins o masa critica in nordul enclavei albaneze kosovare (desi musulmanii din zona au fost si ei, pe vremuri, crestini si inca se mai observa ritualuri mixte in multe dintre casele sub semnul semilunei) Milosevic a jucat aceasta carte prin care a chemat, sub aceeasi umbrela, un popor grabnic la a se identifica printr-o glorie “aleasa” (formularea lui Volkan) prin care sa adreseze o trauma la fel de aleasa. Anume trauma invaziei dinspre Est una care, cel putin in acceptiunea lui Volkan, dar si sprijinita de studii ontogenetice, a lasat urme adanci in bazinul genetic, psihopatologic, al unei comunitati largite care se intinde de la Marea Neagra la Mediterana. Vamik glumea ca gestul vienezilor de-a inmuia croissant-ul in cafea are conotatii istorice, simbolice, dar sunt sigur ca era doar o butada menita sa observe ritualismul gesturilor cotidiene ale individului in contextul marelui cort identitar din care face parte.

Razboiul sangeros care a marcat apoi anii ’90 in fosta Slavie Sudica nu mai e un secret, desi are multe colturi negre care continua si la aproape 20 de ani de la povestea moastelor lui Lazar si pelerinajul acestora prin toata sarbimea. De curand parlamentul sarb a propus o “schimbare de teritorii” cu Kosovo prin care kosovarii sa cedeze din teritoriile nordice, foarte “calde”, si unde inca mai zboara gloante ocazional, in schimbul unora din sud, pe unde am intrat si eu de altfel in mai in excursia mea catre Prishtina, si care ce-i drept sunt mai pasnice. Identitatea de grup inca mai e, carevasazica, doar partial superpozabila celei geografice.

Cum de s-a pomenit in 2010 ca marii dictatori ai Romaniei sa fie exhumati tocmai intr-un astfel de an? O comparatie cu moastele lui Lazar e blasfemica poate dar o fac cu gandul ca Ceausescu nu a fost un sfant, ci un anti-sfant. Cineva care era in mod comun urat, spurcat, si fata de care majoritatea populatiei avea o pozitie de principiu, si inca o are; anume ca a fost bine ca a fost judecat, si omorit. Vamik are o oboservatie in Bloodlines vis-a-vis de Ceausescu anume ca asasinarea lui a fost, in cele din urma, un paricid; moartea “tatucului” a intins o pata de sange care a consacrat o intreaga populatie la un intreg ev al ratacirii, si-al cautarilor besmetice pentru o expiatie oedipiana din care, pare-se, inca nu am iesit. Inca avem aceasta fascinatie de a impinge in pozitii de drept leader-i pe care ajungem sa adoram sa-i uram, pe care-i sprijinim cu convingerea ca sunt nu doar anti-talente, dar acel anti-talent al lor ne violeaza, de fapt si de drept, buna noastra impresie despre noi insine. Ca non-vorbitor de limba romana Vamik chiar face o trimitere la bancurile cu Bula ca personaj al carui nume aproximeaza o omonimia cu substantivul ades intalnit pe limba, sau in gura, romanilor de pretutindeni, substantiv pe care si-l baga, si-l scot, si il vantura de preferinta ostentativ oricarui privitor dornic. Exista, in aceasta apozitie, o asemanare teribila intre trauma intensa iscata de comunism, dar mai ales regimul autoritarian al sotilor Ceausescu, si abuzul sexual atat fizic, dar mai ales psihologic. Undeva intre aceste cadrane s-ar afla romanii, la fel si lupta lor pentru devenire intr-o societate cu meterezele prabusite.

Ce s-ar putea gasi in sicrie? Privirea curioasa a scuipatorului de seminte devenit subit patriot va contempla un osuar, si-o putreziciune, care confirma voyeurismul anterior, cum ca ia te uita, niste morti, nu sunt imaginea apocaliptica pe care o aveam despre cel caruia i se spunea Tortionarul. Uite un femur, uite un dinte, uite un pantalon gaurit. Nu e doar drogul necesar unor mase care se lupta sa supravietuiasca, si sa indure, decrepitudinea anilor pe care au ajuns sa-i traiasca in timp ce navigheaza cu greu printre masini de lux la treceri de pietoni. E o miscare isteata, psihologic vorbind, a unora care au nevoie de acel inamic invizibil, care pandeste din umbra, si care e ridicat la grad de immortelle, e cu adevarat vesnic. Din mormant se ridica, apocaliptic, propriul nostru antichrist si daca recent am aflat ca suntem un popor cuvios, si cucernic, cu si mai multa evlavie ne vom arunca in pauperitate si strans din dintii din ce in ce mai rari, din ce in ce mai cariati, pentru ca acesta e pretul libertatii. Nimic nu e mai practic decat un sicriu cu dedicatie ca sa alegi, entuziast, libertatea de-a fi sarac lipit, si mintit si cu banii luati.

Acum 20 de ani am primit, ca popor, cel mai pervers posibil cadou de Craciun. Si de 20 de ani l-am mai omorit pe Ceausescu de 1000 de ori. L-am omorit la fiecare alegeri locale. L-am omorit de fiecare data cand a venit vorba de schimbare, de reforma, de devenire. Asa cum s-a aflat pe fiecare prima pagina de manual, asa l-am desenat si noi pe toate gardurile, pe toate strazile, pe toate portile de fabrici. Este motivul pentru care zac, distruse, in paragina, la fel de pangarite ca si eroul nostru negativ ingropat in patru scanduri, pe pat de rumegus.

G.

2 thoughts on “Cum sa omori pe cineva de o mie de ori

  1. bre, noi avem cel putin unu’ de inhumat si deshumam din aia vechii? pai asta nu le da apa la moara alora cu “pe vremea lu’ ceasca era mai bine”?

    apropo, voi va dati seama ca in 80-100 de ani toata populatia planetei, 7 miliarde de oameni, o sa fie oale si ulcele? unde dracu’ ii ingropam noi pe toti astia?

  2. nu esti la curent, populatia planetei se va limita la 500 milioane. Numai unu’ si unu’. Alesi pe spranceana. Cusheri de cusheri.😀 Ingroparea se va face la crematoriu. Pamantul ocupat in prezent de cimitire va fi folosit in jardiniere ca pamant de flori.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s