lumea pe nevazutelea

Probabil ca multi dintre voi, care mai citit bloguri (gugaliti Magnumize your senses si gasiti zeci de pagini), ati aflat ca in aceste zile se desfasoara un eveniment-promotie organizat de agentia la care prestez (McCann Erickson Group) pentru inghetata Magnum. Cititi voi despre asta, eu nu vreau sa fac reclama evenimentului din care fac parte, desi credeti-ma ca merita. Eu vreau sa va vorbesc despre lumea nevazatorilor.

In intunericul deplin din… sala de degustare sa-i zic, ospatari si ghizi sunt doi nevazatori, Loredana si Cosmin. Prin ei am avut ocazia sa arunc o privire, ce ironie, in lumea lor, in care totul e sunet, pipait, gust si miros. Doar atit, desi ei au in plus simturi de care noi astilalti nu avem habar. O lume cu care noi, astia asa zis normali, in sensul ca avem mai mult sau mai putin toate simturile active, interactionam putin spre deloc. Am aflat de la ei lucruri de care nu aveam habar. Ce stiam despre nevazatori pina saptamina trecuta? Ce stiti si voi: ca se ocupa cu masajul, cu confectionatul de umbrelute de cocktail, ca au un sistem de scriere cu puncte si ca pentru ei s-au instalat semafoarele cu sonor si covoarele alea portocalii cu striatii si puncte in relief. Mai stie cineva ceva in plus?

Cu ocazia acestui eveniment, anume degustarea unei inghetate Magnum pe intuneric, in bezna totala, cu lingurita si ajutindu-te doar de un servetel, am trait si eu, citeva minute, senzatia pe care ei o au de-o viata. Asa cum ei sunt nesiguri pe lumina intr-un spatiu nou, asa si eu, in intuneric, eram dezorientata ca atunci cind noaptea cade curentul si trebuie sa caut luminarea sau o bricheta si, desi stiu unde sunt, ma lovesc de toate mesele si scaunele si usile pina ajung la ele. Niciodata pina acum, insa, nu am mincat pe intuneric. In cel mai rau caz o lampa cu petrol in copilarie sau o lanterna in vacantele cu cortul, dar in bezna totala… nu. N-am avut niciodata frica de intuneric, dar trebuie sa recunosc ca ma inspaiminta o viata intreaga in bezna.

Ca sa inchei discursul despre experienta asta, va spun ca puteti veni oricind sa “vedeti” cu ochii vostri cum e sa fii pentru citeva minute nevazator si sa vezi cu miinile si limba. Garantat inghetata sau mincarea astfel servita va avea alt gust decit atunci cind o primesti in bol frumos decorata sau cind o lingi de pe bat.

Loredana este nevazatoare total incepind din clasa a 2-a. Acum are in jur de 35-40 de ani, e maritata cu un nevazator partial si au impreuna o fetita, Andreea, care vede foarte bine. E unul dintre cei mai decenti si mai muncitori oameni pe care i-am cunoscut, facind cu entuziam mai mult decit i se cere. Cu greu si foarte emotionata m-a intrebat daca pot sa-i dau o inghetata pentru fetita ei, care o asteapta in fiecare seara sa-i povesteasca cum a fost la “slujba”, ce vedete au mai venit, cu cine a mai vorbit. Lore facut atletism in “tinerete” (zic tinerete fiindca nevazatorii se pot pensiona dupa 10 ani de munca), e acum pensionara si face masaj terapeutic, nefiind omul care sa stea sa astepte pensia nefacind mare lucru. E o farima de om, micuta si aparent fragila, imi povesteste care este programul ei zilnic: gateste pentru familie, face piata, spala, calca, face curatenie, asculta audiobook-uri si radio-ul, vorbeste la telefon, duce copilul la sala de sport si la scoala, de unde o si ia. Toate astea par atit de… obisnuite, nimic special, poate mii dintre noi avem acelasi program zilnic. Iar daca noi ne orientam cu ochii, ea se orienteaza cu miinile, talpile, toata pielea corpului, auzul si, cel mai important, memoria. Am constatat cu uimire ca inainte sa-i spun eu ca in spatele ei e un perete, ea l-a simtit. La fel cum a simtit ca in camera e lumina, ca mai suntem inca 2 oameni, desi nu vorbea nimeni. In citeva minute s-a obisnuit cu spatiul, stie unde sunt trepte, unde praguri, unde draperii, unde scaune si mese si se strecoara usor, ocolind obstacolele. Vorbeste frumos, calm, e mereu vesela si bine dispusa, chiar si atunci cind e rupta de oboseala. Cit dureaza evenimentul nostru nu stau o clipa nici ea nici Cosmin, conduc oamenii la mese, serpuind printre draperiile de catifea, ii tin de mina, le spun unde sunt pragurile, unde e scaunul, unde e lingurita asezata pe masa, fac glume cu cei care par incordati si dau senzatia de siguranta tuturor: sunt aici, nu te teme, te conduc eu, o sa vezi ce mult o sa-ti placa, daca ai nevoie de ceva sunt aici, nu te parasesc. Nimeni pina acum nu si-a permis sa faca misto de ei sau sa se comporte golaneste, cum fac de exemplu pustii cu hostesse-le, vazatoare🙂 Respectul pe care il asteptam cu totii, dupa care tinjim atit, ei il primesc fara sa-l ceara.

Cosmin, celalalt ghid al nostru, tot nevazator, e mai tinar decit Loredana, are vreo 29 de ani si e… tipograf. Lucreaza pentru ANVR (asociatia nevazatorilor din romania), tiparind carti in braille. Mi-a promis ca astazi, cind ne vedem la Van Gogh (gazdele noastre, un restaurant tres chic din centrul vechi, pe care nu cred daca e bine sa-l ratati vara asta🙂 ), ca aduce cu el o foaie tiparita in Braille si poate invat si eu sa citesc🙂. A, daca nu stiati, pe cutiile medicamentelor sunt inscrise denumirile si in Braille, in ignoranta mea credeam ca punctele alea sunt vreo stantza din fabrica. A facut judo, ii place, ca si Loredanei, la bowling (wow) si tot de la el am aflat ieri ca exista un sport pentru nevazatori, o specie de fotbal care se cheama golbal (cred ca am retinut corect), in care mingea e putin mai grea si are in ea un clopotel. V-ati fi imaginat vreodata? Si exista campionate de golbal si participa multi nevazatori. Cosmin, spre deosebire de Loredana, a calatorit foarte mult in toata Europa. Ar fi mers in mult mai multe locuri, daca bugetul i-ar fi permis. Invitatii se primesc la asociatie de peste tot, dar banii sunt putini, din pacate. Tipograf fiind, are acces la foarte multe carti, e mai cultivat decit multi dintre colegii si cunostintele mele si are o memorie excelenta, ca si Loredana. Daca e ceva pentru care ii invidiez, e memoria. Retin zeci de pagini, carti, informatii, in timp ce eu car dupa mine o agenda in permanenta, ca sa nu uit cumva ceva. Cosmin e mai infipt, iti spune direct daca are nevoie de ceva, e om dintr-o bucata. La fel de muncitor ca si Loredana, nu se plinge niciodata ca e greu, ca e prea cald sau ca e prea mult de lucru. Atunci cind se va deschide la noi, in toamna, primul restaurant Dans Le Noir, in care se va minca un intreg meniu pe intuneric, va lucra acolo. Deja cei care deschid restaurantul l-au contactat, prin asociatie, si el a acceptat slujba. Cind voi avea informatii, o sa vi le spun, iar detalii despre cum e sa maninci in bezna va poate da Mutsunake, care a fost intr-un astfel de loc in Montreal.

Cred ca as putea sa va vorbesc despre ei inca vreo 10 pagini, dar m-am lungit suficient. Nu uit sa va povestesc si despre vacanta, dar m-a entuziasmat mai tare acest subiect decit insula-plaja-mare-mincare-ferryboat-ruine. Poate pe alocuri am fost repetitiva, dar cred ca este primul post din anul asta in care am stiut de la inceput ca trebuie scris.

15 thoughts on “lumea pe nevazutelea

  1. Impresionant si emotionant.
    Parca ai oprit cateva momente toata zapaceala de pe lume si ai pus, in slow motion, o lupa atenta si calda, pe doua dintre fiintele pe care , paradoxal, noi, “intregii”, nu stim sa le vedem.
    Toata lauda.

  2. Foarte multamesc. N-am decit meritul ca m-am oprit sa-i ascult si am gasit o ora sa scriu despre. Dar Ei merita cu mult mai mult.

  3. as veni cu mare drag dar abia am bani de mancare. Orice cheltuieli suplimentare supravietuirii sunt temporar sistate la mine in familie. Sunt cam pe aceeasi linie de plutire cu Opera din Constanta😀 Pun invitatia in sertar si-ti multumesc, imediat ce vor fi conditii am sa-mi amintesc de ea. >:d<

  4. pina pe 15 august invitatia ramine deschisa. dupa data asta cred ca ma indrept spre tracto, in tarile calde, fiindca tot amin (nu din vina mea neaparat) de citeva luni sa vad Istanbulul.

  5. te inteleg, la ce frig e acum in Bucuresti normal sa tanjesti dupa tarile calde😀

  6. pai nu neaparat pentru caldura, dar atita l-am amenintat pe tracto ca il vizitez incit simt ca trebuie sa merg. asta nemaivorbind despre istanbul, un oras pe care vreau sa-l vad neaparat si de aproape, nu doar din avion🙂
    toate tarile de la sud de dunare sunt calde pt mine, cu exceptia bulgariei😀

  7. Sigur ca da. De data asta chiar imi iau liber si vin, anunt cind cumpar biletul de avion, ca sa fiu sigura ca nu te incurc🙂

  8. bre, cica Stambulul are niste privelisti de-ti pica falca. Tin minte cum se holbau alde Ieremia, Haralamb, Mihu si catzelu’. Poate prinzi ceva unghiuri faine sa ne arati si noua poze. Cale batuta!

  9. tot on-topic: n-am avut prilejul sa stau de vorba pe indelete cu un nevazator din nastere. Sunt sigur ca exista o lege a compensatiei in privinta simturilor. Oare la care suntem noi mai vaduviti? De auz stiu. Mi-i inchipui gustand mult mai bine decat noi muzica – nu mp3-uri, muzica de pe scena. Si-s sigur ca si alte simturi le ofera placeri pe care noi nu le avem.

  10. asta cu siguranta. simt mult mai bine decit noi vibratiile din aer (stiu, ma exprim lemnos), simt cind e in apropiere un perete sau o persoana, sesizeaza arome, disting mult mai multe nuante din parfumuri, au o memorie de invidiat, citesc cu degetele, simt emotia din glasuri si sunt mult mai comunicativi decit noi, ceilalti, orientindu-se pe baza indicatiilor celorlalti (au si mai mare incredere in necunoscuti), se orienteaza foarte bine.. si cred ca mai sunt o groaza de avantaje. Dar parerea mea este ca soarta lor e mai cruda decit a noastra… oricum ai da-o. Sunt atit de entuziasmati ca cineva, in speta noi, dar si altii, s-au gindit ca pot fi folositori, ca pot fi demni de incredere, incit muncesc cu o daruire si un devotament care ii inspira pe toti ceilalti membri ai echipei. Jos palaria in fata lor.

  11. Recomand spre lectura capitolul “Dare de seama despre orbi” din romanul “Despre eroi si morminte” al lui Ernesto Sabato. Veti avea o viziune inca mai ampla despre puterea nevederii. Veti fi adanc impresionati.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s