Ca presa

Ca presa are o organizare centrata pe profit, carele la randu-i in Romania reprezinta (si) un dans periculos, perpetuu, cu falimentul, nu e o noutate pentru nimeni. Ca organismele regulatoare ale acesteia traiesc o dulce catatonie de cativa ani buni incoace, si ca in cel mai fericit caz sunt de-o uluitoare inocenta (salutari pe-aceasta cale fostei mele colege de la Realitatea, Narcisa Iorga, in fata careia am avut privilegiul sa-mi dau demisia de doua ori in 6 luni, a doua oara cu succes), e cel mult un truism.

Dar sa-mi fie iertat daca, ocazionat de moartea violenta a unor prematuri intr-un spital, acesti domni n-au atins un nou Everest al absurdului; pe un promo al Antenei 3, daca eu inteleg corect, copiii morti au sansa sa intre in istorie ca “doctori” ai sistemului romanesc? Lacrimi pentru “ingeri”? Mai lipsesc fulgii si catranul, si-o religie a pioseniei punctata de tehnici Stefan cel Mare mic la stat, mare la stat, si degraba varsatoriu de sange, vorba cronicarului Ureche. Acela zice-se ca era si intr-una. Ureche, sa nu fie confuzie.

Aceia dintre medici care au functionat in multe sisteme politice, si care nu degeaba au supravietuit si prosperat in toti acesti ani, s-au repliat urgent. Si-au facut autocritica. Da, intelegem ca e o tragedie. Ar fi trebuit sa prevedem. Ar fi trebuit sa ne fi dat seama. E inacceptabil. Vor exista vinovati. “Cei vinovati  vor plati (pentru ce? deocamdata cum ramane cu prezumtia de nevinovatie care nu e un corolar la pedeapsa, adicatelea puscaria te paste ca te gasim vinovat). E inadmisibil, ca si in cazul Madalinei Manole, cu care reteta delirului jurnalistic s-a distilat la un nou rafinament, ca si de aceasta data gasim detalii morbide, filme cu camera ascunsa, dezvaluirii, exacerbari grandioase ale vreunui pitsifelnic (multumim de nosologie, maestre Cristoiu) care se-agata turbat de microfon in timp ce scalpeaza sisteme, doctori, asistente, persoane, identitati, si toate astea pentru un salariu si-o pita, si credinta fanatic-religioasa cum ca exista un “bine” in tonul dement al stirilor, si ca doar “asa” pot fi mutate pietre.

Poate, nu stiu. Nu sunt in industria de bolovani. Observ insa ca dincolo de cateva campanii reusite presa n-a reusit inca nici un linsaj realist, cu capa si spada; de cele mai multe ori sunt gonfleuri inutile ale unora carora, altfel, la randu-mi le recunosc utilitatea si versatilitatea in fata prevenirii abuzului sau – cel mult – desconspirarii lui cand are loc. Dar, pe barba lui Burebista, in cazul unei calamitati ca cea de la Giulesti si, prin extindere, la chestiuni care au de-a face cu viata, si moartea unor oameni, acest formator de opinie care e breasla jurnalistilor ar necesita, poate, sa exercite un pic de conservatorism, si cumpatare in ton. Stim, si ei ca si noi, ca si voi ca si ei ca si ele, sunt tracasati, frustrati ca traiesc in Romania, poate, poate n-au timp si-atunci traitul le ocupa relativ mult spatiu la volumul dizlocat, poate s-au obisnuit sa muste din os tanar de politician unde nesimtirea colcaie; poate inamorarea cu acest sentiment insidios, ca faci “o diferenta” care conteaza, ca “te aude” sau “te citeste” o mie, zece mii, o suta de mii, un milion de oameni (chiar nu conteaza)  isca, mai des decat trebuie, dezadaptari grandomane intr-un bun numar de scribi sau dizeuzi, unele care ajung sa perverteasca intentii altfel adeseori nobile.

Care e adevarul simplu, daca ar fi sa-l descarcam de otrava publicitatii? Ca presa sufera alaturi de medici, si de familii, pentru drama unor copii prematuri, aflati deja in adversitate, si care unii au murit altii se zbat pentru supravietuire. Ca si presa, ca si familiile, sunt in inegalitate fata de medici pentru ca inafara de-aceasta fanfara a furiei nu prea au ce sa faca vis-a-vis de o realitate care se intoarce, rotocol, si le imprima o reactie, fie ea afectiva, emotionala sau comportamentala. Care reactie nu e una deliberata, cum sper eu de exemplu de la dansii (dorind sa elicit ce-i mai bun in ei). Nu, e una idiosincratica, lovindu-se de a altora intr-un zgomot cu multi, si mai multi, foarte multi decibeli si care, pe de alta parte, arde repede si se stinge penibil la scurt timp dupa tam-tam.

Se implineste o saptamana. Noi, medicii, dupa ce va fi cazut cortina furiei publice, sau cand aceasta sleahta de voyeuristi obsceni care a devenit Romania suburbiilor isi va gasi alta valva pentru o existenta mizera, in intensa dizarmonie, analfabetism, si lipsa de igiena, noi ramane sa gestionam aceeasi situatie fata de care multi si-au declarat aderenta, si-au tunat si-au fulgerat ca o sa facem si-o sa dregem. Presa de ipocriti? Dincolo de talk-show-uri si multa galagie s-a gasit vreun magnat de presa sa aibe curiozitatea, sau impulsul cinetic, sa spuna uite, donam noi banii necesari repararii maternitatii Giulesti? Cateva nume imi vin in minte, incepand cu oamenii care platesc salarii unor jurnalisti aflati pe-o tangenta a nebuniei (si care se gasesc, iacata, cu speranta de viata mult limitata de accesele aceastea ictale de justitiarism); continuand cu bogatii guvernanti ai acestei tari care vand care marmura, care asfalt, care – inteleg – medicamente naturale pentru prevenirea constipatiei. S-a auto-invitat vreunul dintre bogatanii gusati ai Romaniei sa intrebe bine baieti, dar cat costa tratamentul acelor copii spitalul Alexandrescu si cum ne putem face si noi utili?

Nu.

Asa cum sistemul sufera, sufera si din cauza voastra. Prin “voi” inteleg o categorie de oameni a caror compromitere morala in facerea unor averi a generat si compromitere a functiilor intelectuale astfel incat astazi nivelul “vostru” de empatie e invers proportional la dimensiunea zeroului din coada contului la banca. Si nu exista latifundii atunci cand unul, sau altul, judeca sistemul ca fiind falit, sau criminal. Nu uitati ca si medicul, ca si pacientul, sunt “utilizatori” de sistem, si ca in utilizarea sistemului se produce si hemoragia de bani (care trec, atentie, intr-o minoritate de buzunare), si ca in utilizarea sistemului avem si nenumarate reusite; unele de care nu veti auzi niciodata.

Prin 2007 domnii Funar si domnul Ghise au propus un proiect de lege care sa asigure echilibrarea volumului de stiri astfel incat sa avem o ureche de “vesti bune” si una pentru traditionalele “stiri cataclismice”. Prin stiri frumoase dansii, patrioti, nu doreau doar mici montaje cu ursuleti panda, pisicute, romanii care se aduna cu mic cu mare la gratare. Nu. Domnii Funar si Ghise intuisera bine (dar au impachetat ingrozitor) abisul catre care tindeam, si in care acum cadem liber si nestramutat. Anume ca fara un orizont de asteptare, fara un ton cumpatat, optimist, masurat, presa este la randu-i un macro-organism care se poate imbolnavi mintal din propria-i rautate. Publicul e un suporter de multe ori nevazut. Nu poate sa-ti valideze, si sa-ti recompenseze, directia “potrivita” decat prin cateva mijloace. Dar tu, tu ziar, tu televiziune, tu gazeta de propaganda, tu n-ai nici o curiozitate de la omul ala care te citeste? Tu nu-ti asumi ca cine te citeste sau te vede vorbind in termeni romanesti despre drame altfel reale, cand le “telenovelizezi” (scuze de licenta), cand faci un reality-show din viata, si moartea unor oameni, tu nu-ti asumi ca cel putin prin colturile umbre, pe-acolo pe unde exista boala psihica, deznadejde, ne-educatie, idiotenie – de ce nu – tu acolo esti autor moral al unor crime by proxy? Incitarea la violenta, la dezordine sociala, la revolutionarism ieftin n-au nimic de-a face cu opozitia de care si eu vorbesc, una cu care suntem datori sistemului. Dar eu aleg sa o fac cu coloana pe cat pot erecta, si sa nu ingenunchez mai drept decat e cazul, si sa raman obstinat in cautarea binelui fata de care, cata vreme ma consider sanatos la cap, stiu cum sa ma raportez. Eu stiu ca e la fel de greu, uneori, sa fi nemernic. Nu-ti iese, si e o provocare sa devii mai bun in a fi rau.

Cand iesiti macar unul de dincolo de bloguri si sa va calmati colegii de trust? Cand face vreunul pasul la off-side privind televiziuni, radiouri, ziare care acum sunt la un apex al isteriei? Vrea cineva sa fie un astfel de erou?

G

5 thoughts on “Ca presa

  1. Asta ma deranjeaza si pe mine. am inteles disperarea mediatica, desi nu o regasesc nici la marile televiziuni de peste Ocean, de la care cica s-au inspirat ale noastre. Or fi americanii mai putin isterici. Dar, asa cum scrii, niciunul dintre “moguli” nu face altceva decat audienta. Niciunul nu pune pe masa niste bani sa rezolve o problema. De dat din clanta e mult mai usor si de incasat 0.6 euro + TVA pe vot/apel/mesaj

  2. Pingback: avemblog.net

  3. Presa romaneasca…dar presa romaneasca e compusa din sefi si angajati. Iar angajatii sunt fostii liceeni care habar nu au ce vor sa faca pe viitor si aleg jurnalismul ca solutie facila, ”de viitor” si chiar cool (am auzit-o nu o data). Iesiti din facultate, sunt brusc afectati la o cafea de minim 15 lei, iar raspunsul la orice intrebare vine de la sine.

    Cat timp jurnalistii obisnuiti se compromit fara sa fie nici macar constienti de asta, lucrurile vor ramane la acest nivel.

    Problema lor si a cititorilor avizi de mizerii e aceeasi: nu au HABAR de ce se intampla in jurul lor. Si incapabili fiind de a gandi prin propriile puteri, asimileaza si amplifica prostia.

  4. si cititorii/telespectatorii au partea lor de vina. Cati stiu ca exista TVR Cultural? Cati stiu ca exista stiri pe TVR Cultural? Incercati sa stati o zi intreaga numai pe TVR Cultural! O sa vi se para de pe alta planeta. O sa intrati in sevraj in maxim jumatate de ora si o sa cautati iRealitatea. Incercati asta si a doua zi. O sa vedeti ca o sa stati 45 de minute. Repetati incercarea si o sa vedeti ca in curand o sa-l puneti pe butonul nr. 1 al telecomenzii.

    Suntem speriati de bomba. Adevarul e ca suntem niste cacaciosi. Inca nu ne-am ridicat de sub securistii lui Ceausescu. Traim cu senzatia ca daca nu suntem la curent cu ce se intampla in jur o sa crapam. Eu zic ca dimpotriva, am trai mult mai bine fara reclamele lor si fara gogoritele cu care ne autoflagelam zilnic.

    Iesiti la aer fratilor! Stati de vorba cu prietenii SI pe alte teme! Cand apar reclame apasati pe Mute daca nu va lasa inima sa schimbati canalul. Opriti televizorul daca puteti. Interesati-va de mersul vremurilor mai rar. Nu o sa pierdeti nimic, nu o sa va bage nimeni in puscarie, nu o sa va omoare nimeni ca nu sunteti “la zi”. Si, mai ales, nu o sa muriti daca nu o sa stiti cum va fi meteo a doua zi.😀 Incercati!

  5. Pingback: Bune de citit: 23-29 august 2010 | Dojo Blog

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s