In Romania nu pot fi…

Domnul ministru al Finantelor Sebastian Vladescu a opinat, se stie bine, ca in Romania nu pot fi jumatate de milion de “creatori”. Cincisute de mii de evazionisti? Da, mai degraba. Si cum domnul ministru Vladescu nu are scrupule la sfarsitul zilei, si s-ar putea ca cel putin partial sa aiba dreptate si in spatele drepturilor de autor sa stea, de fapt, niste shulfe care murdaresc obrazul artistului cinstit, cel mai bine e sa fie toti pusi in cazanul cu smoala si, preferabil, sa li se dea foc.

E ca si cum, pentru acesti domni, nimeni nu trebuie sa scape nepedepsit. Bugetarii castigau prea multi bani, acum artistii sug sangele poporului. Romania consuma mai mult decat produce, spun obsesiv niste oameni care au depasit inclusiv pragul in care mi-ar mai fi provocat mila. Dar, domnilor guvernanti, si Statele Unite consuma mai mult decat produc; in fapt, mult mai mult; in fapt acest deziderat sovietic nu a fost atins decat – culmea – in Brunei, Macau, Palau si Lichtenstein! Mai mult, in vreme ce in alte tari ale lumii, in special in zona Asia – Pacific, exista o relatie intre datoria externa si venitul intern brut, i.e. daca iau bani se vede si in cat bag in fundul cetateanului, la noi e zero barat. Nu o spun eu, o spun datele ONU asa cum au fost analizate de Hans Rosling si echipa lui de la Institutul Karolinska din Stokholm, Suedia. Iaca, deci, ca printr-un proces de gandire simplu, anume de substractie, anume de contrast, la ce mi-ar folosi sa produc mai mult decat consum daca banii tot acolo se vor duce unde se duc si-acum deoarece si pentru ca viata mea, calitativ, tot de cacat e?

Nu-mi imaginez ca acesti guvernanti au facut mai mult decat lectia cu paranteze la aritmetica. Dincolo de performantele lor catastrofale (si-asta e un oximoron adecvat in cazul dat), dincolo de relatia cu publicul absolut penibila, una in care eu, contribuabil, om care si-a platit si premier, si finantist, si om la munca tocmai pentru a avea parte de dividende intr-o comunitate mult prea mare sa ma gospodaresc singur aflu ca, stupoare, pot fi reprobat la orice moment de omul pe care l-am imputernicit, si ma poate stupi si ma poate umili. Acum, vorba ardeleanului indaratnic, de fapt si de drept domnul Boc si gasca sa nu pot, de fapt; doar pot sa incerce. Si da, constat ca in ultima vreme au devenit din ce in ce mai creativi, la randu-le. Fac in principiu numai lucruri bune, cum ar fi sa plateasca o asistenta medicala cu 600 de lei pe luna, adica 150 de Euro, si un profesor cu experienta ajunge sa ia in mana undeva la 1300 de lei, adica 400 de Euro intr-o luna. Este nu doar patetic, este o nemernicie ca mai apoi sa iasa presedintele, senin, si sa spuna ca “aceasta tara nu-si poate plati medicii si profesorii cum se cuvine”. Domnilor, bordurile sunt un lux? Dar educatia? Domnilor, vilele sunt o necesitatea? Dar vaccinul anti-TBC pe care-l facea institutul Cantacuzino, astazi inchis? Stimabili, autostrazi de zeci, sute de milioane de euro stim a face? Dar profilaxia transmiteriii infectiei cu HIV/ SIDA la consumatorii de droguri injectabile? Sau asepsizarea/ antisepsizarea unei sectii oarecare de chirurgie? Ce zi e aceea in care un om care a fost votat de niste milioane de oameni vine si, ablativ, sugereaza ca geaba plangi, geaba bocesti, nimeni nu-ti aduce apa? No pai in cazul acesta, domnule presedinte, daca dumneavoastra nu aveti cu ce ne plati doctori, si profesori, si invatatori si educatoare, si asistente si infirmiere, atunci nici eu nu va mai dau banii mei. Am ajuns ca oamenii care cauta sa munceasca in Romania, aia putini care-i sustin pe aia multi, si care platesc taxe si impozite, sa fie ciuca bataii unei clici de nemernici? Cu regret, dar acest stat de imbecili nu primeste nici o centima de la mine. Nu a fost destul ca am vazut, crescand in anii ’90 in Romania, oameni catapultati social in pozitii confortabile de latifundiar poate prea devreme pentru vocabularul lor sarac; oameni de afaceri care au pocit limba pe care o vorbesc la un nivel fara precedent intr-atat incat le-am dat si unitate de masura a prostiei cu subunitatile de rigoare (vangheli, becali…). Nu a fost destul ca incet, incet, ce a fost bun si verde in aceasta tara a fost redus la icnete, periodice, de frustrare si in cele din urma nedumerire perena vis-a-vis de cat de nedrept poate fi fostul tau elev, sau fostul tau pacient, vecinul tau sau prietenul tau atunci cand ajunge mic stapan peste o satrapie.

Vreau sa cred ca ne vom vindeca.

Dar sunt zile in care nu am motive sa cred.

Motivele mele de a nu crede au de-a face cu starea dormanta a acestei natii care nu si-a gasit o voce si un crez. Luati rand pe rand romanii stiu cine e mama, cine e tata, cine e domnul doctor. Luati rand pe rand fac diferenta intre bine si rau, si daca le oferi o dilema morala vor feri pietonul la trecere, sau vor salva femeia de la innec. Dar – pe de alta parte – nu prea le mai pasa. Iar asta imi aduce aminte de un studiu recent publicat de grupul lui Hauser de la Harvard U, in colaborare cu psihologi din Benelux, care concluzioneaza, analog, ca psihopatii criminali fac la randu-le o diferenta intre bine si rau, doar ca nu le pasa.

Suntem oare o tara de psihopati? Anume ca separam graul de neghina dar, la sfarsitul zilei, prin tacerea noastra contribuim activ la perpetuarea unei ignorante, a unei nedreptati, si-a unei stari maligne pentru comunitate? Nu-mi spuneti, careva, ca pe asentimentul doctrinei de Stefan Gheorghiu “noi” romanii, stam aninati doar in Miorita si moartea caprei vecinului. De ce n-am sta si mai la vale in istoria noastra? Uite, stramosii nostri daci isi cumparau nevestele. Frumusetea era pe bani. Murea dacul, se sacrifica si cea mai frumoasa dintre neveste. Si moartea, si onoarea, erau chestiuni cu care tracul din bazinul pontic iesea bine in fata in lupta pentru teritoriu. N-om mai avea noi ceva din gloria trecuta, dar pomelnicul lung al acelora care se identifica, repetitiv, cu o balada culeasa de Vasile Alecsandri acum 150 de ani, ar trebui sa se opreasca.

G