Kamelot – Poetry for the Poisoned (2010) Review

Ce se intampla dupa ce ai ti-ai saturat colectia de gen? Eu ascult metal, heavy si prog, power si speed, symphonic si goth, cu influente alternative, industrial dar si folk si ethno. In definitia mea personala un album metal bun incepe cu inteligenta riff-ului si timbrul distinct al vocii. Adaug la asta trunchiul de ritm si-apoi aranjamentul atmosferic, si daca are si un mix bun incep deja sa zambesc. Iar daca nu gasesc fillers, si albumul curge cap – coada cu naturalete pana intr-acolo incat la sfarsit sunt tentat sa o iau de la capat e deja un album foarte bun. Iar daca mult dupa ce-am terminat sesiunea de ascultat muzica imi ramane pe cortex, si genereaza bagaj emotional radioactiv, e un album excelent.

Albumele clasice sunt doar acelea care, stiu, si peste 20 de ani genereaza momente anecforice. Anecforia e un cuvant rar folosit care descrie o rememorare a trecutului ca si cum ar fi cazut o cortina de pe o amintire ascunsa.

Ii iubesc pe Kamelot. I-am descoperit intamplator, penibil de anonim, pentru ca documentam Malleus Maleficarum si YouTube mi-a scos in fata un videoclip numit “Haunting” (apropos, tot asa i-am descoperit si pe Epica). Asta se intampla acum 5 ani. Asa am apucat sa ascult Black Halo si, obligatoriu mai apoi, si Epica (duologia faustiana ramane, pentru mine, una dintre cele mai bine produse materiale conceptuale dupa Operation Mindcrime sau Into the Electric Castle). Punctul incredibil de forte al celor de la Kamelot mi-a parut inca de atunci accentul uluitor pe textura vocii lui Khan, a impostatiei, intonatiei versurilor si melodicitatea lor scoasa din melodie. E ca si cum muzica s-ar fi nascut imprejurul povestii, si nu invers. Daca iei un text Kamelot si-l citesti ca atare ramai bine impresionat de caracterul melancolic, dar literat, al compozitiei care are un angst baudelaire-ian.

Cu Black Halo Kamelot au atins un zenit. A fost numit albumul anului 2005. A urmat un album live de exceptie (One Cold Winter’s Night, filmat doua nopti la Oslo) si un DVD produs de Patric Ullaeus, alt nume de referinta in zona power-metal, si-apoi un turneu pe patru continente. Mefistofelic, americanii si-au intins mantia deasupra universului.

Ghost Opera nu a fost la fel de bine primit poate pentru ca, pur si simplu, nu ar fi putut fi bine primit dupa Black Halo. Dupa ce Capela Sixtina nu poti face o alta Capela Sixtina. Ce s-a intamplat insa pe GO e optiunea, tentativa, a Kamelot de-a experimenta mai mult cu synthesisers, bass electronic (vezi de exemplu The Human Stain) si teme alegorice mixte despre razboi si pocainta in registre noi fata de, sa zicem Karma sau Forth Legacy. Concertele extinse insa isi pusesera amprenta supra vocii lui Roy Khan care pe Ghost Opera suna sparta, pe alocuri, dureros de imbatranita de fum, si de efortul de-a atinge octavele inalte. Singurul moment stelar nu apare nici macar pe v.1. a GO, ci pe “The Second Coming” in mai putin cunoscuta Pendulous Fall unde, pe final, Khan urca maiestuos catre un Si inalt remarcabil.

Au trecut trei ani de atunci. Un hiatus un pic mai lung decat te-ai fi asteptat de la un band atat de prolific. Kamelot s-au despartit de basist-ul cu care au urcat Everest-ul recunoasterii, Glen Barry, inlocuit de Sean Tibbets. Are alt stil, trebuie spus, mai subtil si pe alocuri mai inovativ de bass. Contributia lui insa la noul album, pe care abia acum incep sa-l discut, e putin memorabila. Acesta e albumul de vis al lui Oliver Palotai (keyboards).

Poetry for the Poisoned s-a nascut din adversitate. In timpul perioadei de conceptie mama lui Thomas Youngblood s-a prapadit. Apoi Kamelot au trebuit sa-si gaseasca alta casa de productie, lucrurile nu au mers foarte bine (PFP trebuia sa apara din aprilie!), s-au tot mutat ca tiganul cu cortul si in cele din urma il lanseaza sub propria egida (un alt nume care-mi vine in minte cu probleme similare anul acesta e Blaze Bayley), un gest riscant dar deocamdata impresionant prin calitatea productiei. Acesta este un nou Kamelot, foarte mult electronic, foarte “suparat”, intunecat si fara nici o umbra din imbratisarile trecutului. Poetry…nu e un album usor. Zidul de sunet e impresionant, vocea lui Khan tuna si fulgera din toti cilindrii (vezi Necropolis unde are o prezenta de zile mari, reminiscenta Elizabeth), mix-ul e organic si permite asimilarea experientei sonice ca si cum te-ai afla intr-o sala de concert, privata, si baietii iti dau o reprezentatie personala. Interventiile lui Oli Palotai imi aduc aminte de efortul lui solo, Sons of Seasons, primit cu aplauze de comunitate (si un album foarte bun la randu-i), sunt imense, grandomane pe alocuri, subliniaza acelasi burlesc a la Tim Burton pe care il intuiesti inca de pe coperta albumului, o cornucopie de arpegii care, impreuna, nu fac economie de adeziv pentru ca produsul final, adica ce auzi tu, sa lase o impresie durabila. Aici, insa, Kamelot pica intr-un diez pentru mine; nu mai au nimic de demonstrat ca tehnica. Eu stiu cat de bine poate bate Casey Grillo un double-bass la 32/64/ 128 bpm, in anumite momente m-a agasat insistenta lui de-a rupe kit-ul unde poate un alt beat ar fi servit mai bine alegoriei (vezi My Train of Thoughts – atentie la referinta Train of Thought de pe Awake, al lui Dream Theater, mi s-a parut un omagiu frumos). De asemenea remixarea vocii lui Khan si aici, ca si pe Ghost Opera (Blucher?) imi pare un sacrilegiu. Lasati omul sa cante cum l-a inzestrat pe el mama natura! Singurul moment in care mix-ul functioneaza e pe The Zodiac, un duo demonic cu Jon Oliva de la Savatage puternic influentat de munca recenta a conationalilor lui Khan de la Morgana Lefay, dar si de experienta lui Khan pe Scarecrow (Avantasia) unde apare si Toy Master cu Alice Cooper (inspiratie nucleara pentru Zodiac). Ceilalti invitati pe album, Gus G (Firewind, Ozzy) si Simone Simons (Epica), aduc o aroma subtila productiei astfel ca, la final, ai avut o “masa” copioasa, chiar daca un pic greu de digerat. Simons are un apex pe So Long unde, cred, pentru prima oara urca in soprano fara falsetto (da, ce i-o fi cerut Amanda Somerville cand a antrenat-o pentru asta?), dar altfel e o prezenta predictibila si chiar banala pe cele doua balade unde i se cere contributia. E o recurenta, am descoperit, ca dincolo de implicarea ei in Epica (si Sons of Seasons, unde are un duo spectaculos cu Henning Base pe Wintersmith) are tendinta sa isi bagatelizeze (a se citi “crute”) vocea care, dezlipita de operatic, e destul de anonima.

Poetry for the Poisoned cere multiple ascultari ca sa identifici gemele ascunse ale aranjamentului. E o incursiune in mintea unui psihopat, e alegoria unui vampir, e exorcizarea artistului care si-a pierdut un parinte, e furia tuturor ca n-au cui sa-si vanda produsul, e toate la un loc si chiar mai mult. Revine cuadrilogia a la Elizabeth (Forth Legacy) numita aici – duh! – “Poetry for the Poisoned”. Chiar daca zice-se ca ar contine otrava, e o suita delicioasa care daca n-ar incepe atat de inselator (un fel de Go West al celor de la Pet Shop Boys, o secunda am ramas interzis) ar fi chiar perfecta.

Imi place incotro se indreapta Kamelot chiar daca am angstul fiecarui metalhead, de la Seventh Son of the Seventh Son, ca nu e bine sa pui prea multe clape in reteta de rock’n’roll (citat din Air Raid Siren). Muzical sunt intr-o forma de invidiat, grand, majestic, surprinzator de contemporan. Sunetul s-a pastrat, adica stii ca e Kamelot, dar a evoluat (putin nenatural dupa Ghost Opera) catre un sunet puternic prog, poate chiar un pic nu-metal (In This Moment, Halestorm…) Da, e o miscare un pic comerciala, dar de-ar fi comertul cum e fata…

9/10

G

8 thoughts on “Kamelot – Poetry for the Poisoned (2010) Review

  1. just passing …
    n-am stiut de blog .
    e entuziasmant.
    de acord cu preferintele muzicale .

    m.e.

  2. Mda, interesant modul de aducere in atentie, as fi preferat insa mai multe detalii vis-a-vis de compozitia si etalarea instrumentala a albumului – daca nu imi placea Kamelot nu stiu daca mi-ai fi starnit curiozitatea de-a asculta albumul; armonios folosita limba romana, de mult nu am mai citit un articol la sfarsitul caruia sa pot spune asta. Felicitari maestre, m-apuc sa ascult “Poetry For The Poisoned”!

    Toate bune!

  3. Kross my man, ma gandesc la o vreme cand va trebui sa ma las de psihiatrie, imi trebuie un mestesug alternativ. Sau heavy. Sau speed. Sau trash😀

    G

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s