Revolutia rozelor

Georgia. O melodie cantata de Ray Charles. O melodie cu dublu substrat, nume de femeie iubita si de stat segregationist din sud-estul Americii despre care scrie si Lawrence Hill in savuroasa sa “Book of Negroes“. Mai important insa, Georgia este numele primului stat post-sovietic riveran Romaniei unde, in urma cu 7 ani a fost posibila o revolutie a rozelor. Eponimul de rosaceea a fost capatat dupa ce dizidentii lui Saakashvili (actualmente presedintele Georgiei) au luat cu asalt portile Parlamentului in ziua cand urma sa fie deschise oficial lucrarile de catre – atunci – post-comunistul Shevarnadze. Pentru georgieni Shevarnadze era tot un fel de “pleaca ai nostri, vin ai nostri, noi ramanem tot ca prostii”. Dracul insa si-a bagat coada, mai exact un filantrop deloc strain si noua, cu aspiratii neo-kissinger-iene, domul George Soros in persoana. Cateva zeci de milioane mai tarziu are loc scena din noiembrie 2003, cand opozantii intrerup procesiunea oficiata de Shevarnadze, acesta fuge si decreteaza stare de necesitate, cere sprijinul armatei, i se refuza, iar de Sf. Gheorghe puterea trece in mainile reformatorilor, pro-occidentalilor, anglofililor si anglofonilor domnului Saakashvili. Si da, vorbim de acelasi domn Saakashvili care intr-un moment de megalomanie stearpa a decis acum doi ani, in virtutea studiilor domniei sale in America de Nord, ca poate sfida Mama Rusie in problema Abhaziei si-a Ossetiei de Sud. Moscova a retaliat, si-a retaliat rapid. La Tbilisi trandafirii revolutionari au fost remunerati cu sange. Ambitiile georgienilor de-a avea deschidere la mare, dar si angst-ul lor nationalist, au fost zdrobite ne-elegant de mana noului premier Putin (fostul presedinte Putin, viitorul czar Putin).

Asa incep uneori cele mai profunde miscari seismice. Ochiul tau vede in suprafata nelinistea, picioarele tale simt vibratia, dar poti sa fii sigur ca undeva, in adanc, au loc abraziuni tectonice cu intensitate de sute de kilotone, in timp ce Pamantul isi re-aranjeaza mantaua. Social, oamenii sunt mobilizati uneori de cele mai anonime gesturi atata timp cat ating un punct in profunzimea lor care le aduce aminte ca sunt oameni. Nevoia de libertate e una intens individuala, si totusi oamenii lupta pentru ea in grup, nu fiecare pentru libertatea lui, ci impreuna pentru libertatea lor. Veti fi surprinsi, poate sa aflati ca astazi Romania nu ar avea un presedinte portocaliu, cu o camarila portocalie, cu un parlament atat de portocaliu, daca n-ar fi existat revolutia rozelor. Caci modelul ei a fost apoi importat in Ucraina, in disputa din 2004 dintre Yushcenko si Yanukovitch (ironic, dupa ce Yushcenko, incumbentul, a castigat alegerile a fost otravit “prieteneste” cu agent orange, dioxina, insuficient de letal incat sa inteleaga mesajul dar suficient de letal incat sa ramana desfigurat), si-apoi in Romania, la momentul formarii Marii Strutocamile. Alianta “Dreptate si Adevar”. O stanga, si-o dreapta si-au dat mana perfid si, de fapt, de a ici a inceput “a fost odata ca niciodata ca daca n-ar fi nu s-ar povesti”. Democratii lui Roman, Stolojan si pe atunci pitorescul, inofensivul, ireverentul Traian Basescu s-au unit cu liberalii lui Tariceanu pentru un asalt asupra “rozelor” PSDR-iste, fief-ul rosu al lui Ion Iliescu. Reteta, insa, era de import si ca orice reteta de import a functionat; ingineria sociala a fost facila in Romania, ca si in Ucraina, Georgia (si, ca sa marcam istoric debutul, Serbia si venirea lui Kostunica presedinte), momentul elegant a ramas pe veci “draga Stolo” si-apoi, pe un val de simpatie si baloane portocalii care exploatau psihoza endogena a romanilor (“portocalele de Craciun si bananele de pe biblioteca”) am invins din nou comunismul. Nu ca ar fi fost nevoie. Nu ca exista o urgenta sa te lupti cu hidra din umbra. In 2004 trecusera “deja” 16 ani de alegeri parlamentare ciclice. In 2004 eram membri NATO si aveam o suma de capitole de aderare deschise pentru revenirea la Europa, acest Vaterland capricios. Dar pentru publicul elector spaima unui nou gulag a ramas constant in “cod portocaliu” (alta referinta inteligenta) astfel ca, in conflux-ul de presiune creat a fost de-ajuns sa arunci un chibrit aprins si voila. Flacara a renascut.

Astazi, sfarsit de 2010, ne uitam din abis la buza prapastiei prin care am cazut in vreme ce, pe-un mic platou de echilibru, admiram concomitent peisajul ce zace mai la vale de noi. Caderea abia a inceput. Anul trecut, la alegerile prezidentiale, simpla vizita a unui candidat la un “oligarh” (termen importat din vocabularul diurn al Yuliei Timoshenko) a aruncat diaspora (dintre toate) in aer, si brusc 200 de mii de voturi au decis, pentru prima oara, cine va gubernia Romania pentru alti 5 ani. E o boala a fiecarui om nascut in Romania, e povestea pe care el o aude, cum ne-au cotropit triburile barbare dar noi am ramas o “insula de latinitate intr-o mare de slavi”, si-apoi cand slavii ne invadeaza fugim unde altundeva decat in inima latinitatii (Italia, Spania, Franta) sau cat mai la mama dracului cu putiinta (US, Canada) de unde votam, “liber”, anticomunist. Oricine, dar anticomunist sa fie. Iar portocala mecanica, pe oriunde a trecut, a fost una anticomunista. Ce-a pus in loc, insa, s-a dovedit a fi catastrofal. In debandada ruperii structurilor sociale si-a oranduirii corupte, dar randuita, si-au facut loc viermi si lindini ai noii ordini, neveste de afaceristi si tinere aspirante la functia de magistra intr-o tara de nespalati, si degenerati. Prostia omeneasca va fi jucat si ea un rol sau – cum zic cei de la Cluj – “analfabetismul stiintific”. Da, cand o persoana nu are informatiile minime pentru a decide consimtit va decide nesimtit. In acel moment, abia, e util “codul de culori”. Nu poti sa nu admiri, pana la un punct, cat de bine au inteles acesti oameni fibra vulgului in anii ce-au trecut si cat de detasati, suntem noi, de anumite realitati care ajung in cele din urma sa ne prejudicieze.

N-am sa fiu de acord cu Daniel David, seful catedrei de psihologie si psihoterapie de la UBB Cluj, anume ca IQ-ul nu reprezinta o masura absoluta de cuantificare a “inteligentei”. Du matricea RAVEN pe care au folosit-o dansii in Guineea franceza si vei descoperi acelasi lucru. Dansii n-au facut decat sa redescopere America, intr-un sens, caci primele teste Stanford-Binet au fost folosite pentru oprirea imigratiei in Statele Unite ale Americii; non-vorbitorii de limba engleza erau automat mai tampiti decat ce se nascusera “anglofoni”. Stephen Jay Gould, in seminala sa “Mismeasure of Man“, observa cele doua erori profunde, una care ar fi “reificarea masurii cantitative de inteligenta ca reflectand un continuum coerent de adaptare evolutionara” si al doilea care tine insusi aspectul comparativ care poate pune tari pe o etajera mai sus, sau mai jos, a desteptaciunii ca si habeas corpus pentru o natie. In paranteza deci fie spus, rusine domnule Profesor “Aaron T. Beck”, dar felicitari pentru pozitionare, nimic nu te lanseaza mai repede pe orbita in ochiul public decat sa zici ca ai o tara proasta (bineinteles, ne-reflexiv la propria persoana).

In revenire la tema centrala insa, nu prostia lui Creanga e principalul predictor al apatiei romanilor in fata agresorului dinauntru ci cu totul altceva. E a doua trimitere la Viktor Frankl in tot atatea zile, dar se cuvine. Despre apatie, asa cum Frankl a descoperit-o in Auschwitz, el spune asa:

Apatia, sau amorteala emotiilor si sentimentul ca nu-ti mai pasa de nimic, erau a doua faza de simptome in lantul de reactii psihologice ale prizonierului, unele care il faceau in cele din urma insensibil la bataile frecvente zilnice. Prin aceasta insensibilitate (n.t. nesimtire) prizonierul se inconjura de o foarte necesara platosa protectoare […] un mecanism de aparare obligatoriu. Realitatea era la amurg, si toate eforturile si emotiile conjurau o singura sarcina: prezervarea vietii individului, si-a celui de langa el. Era tipic sa auzi prizonieri, in timp ce erau manati inapoi in tabara seara, sa spuna “ei bine, o noua zi s-a terminat”. […] Dar dincolul de rolul de mecanism de defensa, apatia era si rodul altor factori. Foamea, si lipsa de somn, contribuiau (asa cum se intampla si in viata normala) la iritabilitatea generala, o alta caracteristica a vietii prizonierului. […] Majoritatea prizonierilor sufereau de un fel de complex de inferioritate. Toti ne imaginaseram, candva, ca suntem “cineva”. Acum eram tratati pe de-a intregul ca non-entitati.[…] Fara o deliberare constienta, prizonierul de rand se simtea teribil de degradat. Acest lucru devenea evident cand observai contrastele intre prizonierii mai “importanti”, Kapos, bucatarii, paznicii de la magazie, si politistii din lagar nu se simteau insa, in principiu, degradati ca majoritatea celorlalti ci, dimpotriva, promovati! Unii chiar dezvoltau mici deliruri de grandoare. […] De exemplu am auzit un prizonier vorbind cu altul despre un Kapo si spunea “Imagineaza-ti! L-am stiut pe omul asta cand era un sarman director la o banca importanta. Ce noroc pe capul lui sa fi ajuns atat de departe in viata…”

Restul e doar tacere. Revolutia rozelor sta pe principii inalienabile, de dizobedienta sociala, de opunere a bunei ratiuni unei stapaniri nedrepte, care si-a pierdut reprezentarea populara, carevasazica o tiranie, in detrimentul oamenilor care au facut posibila prezenta ei in fapt real, si concurent. Ce avem, astazi, e insa pervertirea ei intr-un lagar al pauperitatii individuale, si intelectuale, in care chiorul e rege in tara orbilor (sic!) si tot ce-a fost bun, si ordonat, in ierarhia sociala a fost din nou intors cu verdele in jos, orwellian, pentru o motivatie pana la urma meschina, fara vreo finalitate alta decat satisfacerea propriului prohab: bani. Bani multi, multi bani, bani si case si masini si o viata de autoritate pe care ti-o da banul cu care poti cumpara, si vinde, bunuri dar mai ales oameni. Oameni pe care sa-i controlezi in mini-lagare unde sa observi, cu satisfactie bolnava, cum se degradeaza. In testimonialul pentru documentarul Fenomenului Pitesti al lui Sorin Iliesiu istoricul Stephane Courtois observa “cred ca exista o relatie stransa intre experimentul Pitesti si caracteristicile particulare ale marilor conducatori comunisti. […]Ei nu sunt oameni ca dvs. si ca mine, sunt oameni cu adevarat marcati psiho-patologic”.

Dupa harababura recenta din parlamentul Romaniei cred ca e nevoie de multa, extrem de multa introspectie si nu a celor care au ajuns la un asemenea hal de nebunie incat sa foloseasca o platforma publica pentru debaclul propriilor insuficiente, ci a noastra. A noastra, care i-am pus acolo. A noastra, care-i imputernicim, care-i validam prin apatia noastra. La Auschwitz fiecare paznic SS avea, la orice moment, cateva sute de oameni in grija. Da, avea o pusca. Pusca lui avea poate 30 de gloante. De-ar fi murit 30 de oameni per bodyguard si tot nu s-ar fi ajuns la cifra uluitoare de la final. Nu gazul a omorit, simbolic vorbind, milioane de oameni, ci propria lor psihologie de-a fi pasit, voluntar, intr-un abator al umanitatii, cu o anticipatie pozitiva de viitor. Si-au cazut de atat de sus, incat retorta acelor zile inca permeaza in prezent. Iar zilele noastre, acum, sunt marca unui viitor cand se va vorbi si de noi la fel cum poate ne judecam si noi inaintasii, caci a fost nevoie de multa apatie sa induri opresiune, si dictatura vreme de 50 de ani. Dar conduci un popor si cu morcovul, si cu batul, si dincolo de rezistenta unora ca Elisabeta Rizea fiecare 2 – 300 de romani a avut mica lor grupare de informatori la “securitate” (tot pe metoda Teoharie Georgescu & Ana Pauker). Astazi aceasta pozitie de torturat/ tortionar continua, prolifereaza, si s-a rafinat in raporturile sociale de putere, si cu puterea. Or odata ce ai agreat ca aceasta e normalitatea, restul devine imposibil.

Refuz aceasta normalitate. Si o refuz repetand cele scrise mai sus, anume ca aceasta este ordinea lucrurilor, fapte ce nu pot fi schimbate, fapte care ajuta mintea in fata debaclului dement, desantat al individului imbibat in doctrina tiranista, zelot al unei apocalipse revolutionare din specia lui Neciaiev. Si-am sa refuz pana la capat.

G

One thought on “Revolutia rozelor

  1. genial!!!

    http://www.toprockmusicvideos.com/bob-dylan-youtube-videos/?tubepress_page=6&tubepress_video=ZYGeq3noZuw

    Lucrurile mici sunt asemenea lucrurilor..mari!!!
    Reciproca nu este insa valabila, mai ales in ceea ce priveste oamenii micimari.

    Romania nu este un spatiu pentru revolutii- poate de aceea ele- revolutiile- nici nu au loc, nici nu au timp!
    Asta nu inseamna neaparat ceva ..rau!
    Poate ca modul nostru inertial de a suferi in van, de a rabda inutil, de a aplca mereu capul, de a privi mereu in cealalta directie, de a face abstractie de adevar si (🙂 ) dreptate…poate ca toate acestea sunt calitati si nu defecte.
    Doar timpul ne va spune…si numai acelora dintre noi care vor supravitui!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s