Bebe break

Bun gasit tuturor,

Dupa un “sezon” foarte plin, care a inclus texte si pe parcursul verii, in al treilea an de Andreanum, a venit vremea sa iau o scurta pauza de scris. Motivul e poate cel mai frumos dintre toate. Saptamana aceasta urmeaza sa ni se nasca primul nostru copil, motiv de mare emotie dar si de ocupare, la propriu, a “spatiului de emisie”. Sunt foarte multumit ca, in curand, ne apropiem de cifra magica de 1 milion de accesari, incluzand vechiul domeniu. E mult, e putin, irelevant. Dar faptul ca am reusit sa va tinem aici, faptul ca ne-am facut buni prieteni de-a lungul timpului conteaza in egala masura.

In ultima vreme incerc sa gasesc un fir de identitate in ceea ce apare aici. Trebuie ca uneori e un fel de talmes balmes. Medicina, psihiatrie, religie, politica, muzica heavy metal, injuraturi, comentarii, bancuri, baza, foaie de jurnal, MAQ (adica voi), literatura, film (desi de acestea doua nu m-am mai ocupat de f.f. mult timp). Nu cred ca avem o politica foarte coeziva, sau o agenda foarte stricta privind “ce” vrem de la oamenii care citesc. Eu scriu despre ce ma motiveaza, ce imi creste initiativa, ce imi da rasunet intr-un for interior, acolo unde “trebuie” sa spun ceva. Asta se intampla de obicei pe fondul unei tendinte tidal de-a tacea si-a asculta, dintr-un defect profesional poate. Scriu uneori despre lucruri la care nu sunt expert, si-acolo e o veritabila aventura pentru ca trebuie sa imi verific bazele, si ma expun criticii uneori vehemente. Imi pasa mult prea putin, insa. Pentru critic, mai “competent” decat mine la subiectul referit, e un moment de blazare. Pentru mine, care am scris, a fost un moment de cunoastere fie ea si relativa, stramba, inutila.

Felul in care oamenii critica, in Romania, e sontorog. E stricat aproape iremediabil. Prietenii mei non-vorbitori de limba romana imi spun, adeseori, ca atunci cand ma aud vorbind romaneste li se pare ca mai tot timpul ma cert. Poate o fi natura slava, bogata in consoane, a limbii noastre. Poate o fi insa si adevaratul contact intre multi dintre noi, o competitivitate stearpa, inutila, nascuta din teama nucleara ca pe “noi” nu ne iubesc mami si tati, ca de “noi” s-a uitat si-acum suntem ai nimanui. Sunt incredibil de multi histrioni agresivi in viata publica romaneasca, iara personalitatile “accentuate” au urcat foarte superficial in patura sociala. Aud prea des, prea mult, prea stramb, vorbindu-se de romani ca fiind “nebuni”. Da, Eric Berne avea dreptate, nebunia e o poarta de scapare (“escape hatch”) din realitate, un nemo fuit. N-ar fi insa “nemo fuit” daca n-ar fi in primul rand un Polifem mare, rau, si care a luat ostateci cu gandul de-ai manca la cina astfel incat eroul nostru, un alt Ulise-Odiseu, sa plasmuiasca o astfel de solutie.

De cateva luni bune gandesc aceasta lume, pentru prima oara in viata, cu spaima pentru trei. Dar mai mult decat pentru noi doi, pentru cel de-al treilea. Ma infrigureaza coltul de lume unde isi face aparitia. Dar apoi ma gandesc al meu oare cum arata, cand m-am nascut? Convulsiile lumii in care traiesc acum sunt totusi marca unei productii floride de nefericire, si lupta identitara, dar pe un nivel de energie superior decat apatia anilor ’80. Norocul meu s-a numit Ardeal si soba cu lemne, si porcul din congelator si sacul de cartofi, si faptul ca in corolar la ele n-am avut foame, n-am trait pe intuneric, am fost intens fericit si ferit. Fereala mea, insa, a fost si-o boala aproape fara de leac. Eu m-am nascut a doua oara odata plecat din tara; e ca si cum ai parasi “colonia” doar ca sa afli cat de bizare erau regulile din ea, si cat de putin din soarele alien patrunde intr-ansa. Nu vorbesc doar de literatura, stiinta, inovatie, stil de viata, calitate a relatiilor s.a.m.d. Universalitatea nu incepe cu magazinul de larg consum, cu mall-ul, cu Bershka si Swarowski. Incepe cu mobilitatea unui gand care odata scos din catuse nu mai poate fi cenzurat. Sunt om. Sunt un om. Sunt un om intre oameni. Or noi, aici, acum, in acesti ani, de sus pana jos, nu mai suntem oameni intre oameni. Ba, mai mult, anumite profesii au devenit intens psihopatogene – oameni epuizati, inraiti, intaratati de ostilitatea celorlalti ajung sa se poarte in feluri aberante, abisal deviante la propria lor conditie pana la urma, aceea de …om intre oameni. Lasa ca e plata putina. Lasa ca n-au de nici unele pentru prezervarea vietii iar moartea le-aduce procuratura si politia in pragul casei (si-aceia alti amarati, dupa cum rezulta). Am ajuns umbrele mimetice ale celor pe care trebuia sa ii reprezentam.

Nicolai Ivanovici Vavilov este un bine cunoscut botanist rus. I-au placut foarte mult semintele. Atat de mult, incat a strans cea mai mare colectie de seminte din lume (peste 200 de mii de specii) in Skt. Petersburg, mandria Mamei Rusii; printre altele, Nicolai Ivanovici poate fi pus pe harta alaturi de strabunicul geneticii moderne, William Bateson. El e un fel de unchi Vania al geneticii. Cand nazistii au luat cu asalt Leningrad-ul, asistentii lui Vavilov au pazit cu sfintenie colectia de seminte. Au murit aparand-o, dar ce e bizar e ca au murit nu de glont inamic, ci de foame. Vavilov insusi s-a prapadit la mana bolsevicilor lui Stalin dupa ce l-a criticat pe Lysenko si tehnicile lui neortodoxe de hibridizare. Si tot de foame s-a prapadit si el, culegatoruld e seminte.

Vavilov a identificat o forma de mimetism a plantelor neobisnuita, sa zicem. Cred ca noi, romanii, avem un mimetism vavilonian (sic!). Nicolai Ivanovici a observat ca prin smulgerea regulata a buruienilor in culturile de grau anumite specii ajung sa semene foarte mult cu graul. Nu e un simplu mimetism batesian, caci omul e un comensal si nu un pradator al graului. Il mancam, dar il plantam la loc. Cine ne smulge noua “buruienile” sociale? Si, mai important, ce planteaza in loc? Neghina a ajuns sa faca painea omului de rand pentru prea multi ani de “libera alegere” deja. Nu sunte curati, suntem curarizati.

La revedere, pe curand,

GD

17 thoughts on “Bebe break

  1. iar cind dom doctor va fi tatic, eu voi deveni tushik😀
    iar tu, tracto, cred ca vei fi un fel de nanel, ca vorb-aia… esti din neam deja, dupa atitia ani.

  2. lol, tushiko, zau, nanel? :)))

    sint sigur ca la inceput o sa-mi zica “tacto” si dupa aia “tlacto”; noi, barbatii*, ne stim numele din prima

    * – pentru c-o sa fie baiat, normal!

  3. bre G, sa va dea Dumnezeu sanatate! Nu l-ai scanat 7d sa-i vezi sexul? Sau am ratat io precizarea? Io as paria ca-i fata. Tii tracto?

  4. sandule, una e stiinta, alta e religia. deci e baiat, cum a stabilit stiinta.

    ps. mai tii pariul ala? ca vreau sa-mi iau o pedala flanger.

  5. bre tracto, chiar ma gandeam cine o sa preia steagul luptei anti-bisericoase din mainile cazute ale bravului reproducator😀
    P.S. Ce sa faci cu pedala? Nu ti’s de’ajuns efectele mele?😀

  6. @sandu: nu e deloc lupta anti-bisericoasa, ci anti-religioasa. biserica este doar un (d)efect al religiei. noi sintem indeajuns de inteligenti sa cautam problema direct la sursa, fara sa cadem in ea.

    mie-mi place tare sa conduc; am strabatut multe zeci de mii de km la volan, prin diverse parti ale lumii. de cind cu chitara asta, am constatat ca-mi ocupa ambele miini, deci volanu’ cade, da’ macar o pedala doo sa fie acolo, sa nu-mi pierd indeminarea picioarelor.

  7. pe bune le ai cu chitara? Ca m-am jucat si io cand eram mai tanar. Bagi si solo sau numai armonie?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s