Viata dinainte

Nu-mi aduc aminte viata (de) dinainte. Nu mai stiu zgomotele, nu mai recunosc peisajul. Eu, fata de mine, nu mai sunt eu. Cu siguranta as fi putut continua, intr-o alta lume, pe un alt scenariu si cu un alt regizor, sa fiu eu ultima spita a genei mele si la mine sa se termine totul. Dar iata-ma aici, in lumea mea si-a ei, si a lui, in care el e continuarea putinului pe care il reprezint, iara din putinul meu el e mult. Ma uit la zambetul lui si-mi aduc aminte nu doar de-al meu, ci si de-al tatalui meu, si de-al bunicii mele, si de-al neamului neamului lor. Mi-aduc aminte, cand ma uit in ochii lui, de privirile sotiei mele in toate lunile in care-si mangaia burtica si-si gadila calcaile baiatului nostru care-i mai impungeau in pielea intinsa ca o toba. Ochii ei sunt verzi. Ochii lui sunt doua margele de-un albastru teribil, atat de neobisnuit incat eu, unul, nu pot sa dau inapoi de la nimic din dorintele lui. E o subjugare pe care n-am anticipat-o dar acum n-as mai pleca dintr-o astfel de robie. M-as oferi voluntar la orice calvar, orice supliciu, orice renuntare pentru a fi alaturi de gura care respira regulat, de mainile care imi strang tricoul in timp ce burtica ofteaza, si picioarele se sprijina de pieptul meu dupa ce-a mancat, si-acum adoarme, usor usor, multumit ca cineva, acolo, il apara de rau si de obida.

De joi imi dau seama ca de aici incepe de fapt viata mea. Una s-a terminat. Acum, in vreme ce scriu, acea istorie mi-e la fel de straina ca orice aratare si nu pentru ca ar fi fost vreo aratare, imi iubesc viata si experienta din lung, si lat, pe care o am la mine oriunde-as merge, ci pentru ca Toma, zis si Tommyn, zis si Tom-Tom, e-al meu si-al ei, e noi. E o declinare a identitatii la un timp necunoscut si in acelasi timp universal. El e un nou Alfa si Omega, in el e acelasi Adam pe-o creanga a cromozomului X, si-o Eva mitocondriala. A fost pe rand varf de ac cu gamalie (cam pe-atunci am inceput cu alinturile, de la Gamalie la Ziggy, si-apoi la Neghinita), apoi seminta de mac, sesam, apoi aluna de padure, nucutsa caju, dupa care am crescut si-a fost bob de grau, bob de strugure, pruna, caisa, minge de tenis, mar, rodie, pepene galben, si in cele din urma pepene rosu undeva inainte de-a se naste. Am stiut cum arata inca de la 12 saptamani. La 24 de saptamani intuiam deja ca seamana cu mine, lucru confirmat de altfel la 32 de saptamani. Dar trebuie sa o recunosc, ecografiile tridimensionale sunt o grosiera aproximare. Si asta pentru ca Tommyn nu seamana cu mine ci este mici bucati din mine repotrivite astfel incat, de fapt, el nu seamana cu nimeni, ci doar cu el.

A venit pe lume repede, a tipat viguros si de-atunci nu se opreste decat ocazional din protestat. Glumim ca probabil asta vine de la partea mea de familie, eu mai ales mi-am facut un obicei de-a ma pune de-a latul si de-a fi mai indaratnic. Iara el e si mai indaratnic, nu face concesii, nu te duce de nas, si totusi nu e o masinarie simpla, un BIOS biologic, pe-o parte bagi pe alta scoti. Sunt atatea variabile necunoscute in reactiile lui, atatea inflexiuni in plans si in oftat. Un gamer inveterat ar spune ca relationarea la copilul tau e cel mai fascinant joc de strategie. Ce-a mers ieri nu merge maine, degeaba iti acoperi bazele cand ai de-a face cu cineva care creste si se dezvolta, se maturizeaza, si sub ochii tai devine. Noi, in general, ne dorim vii intr-o lume a neschimbarii, si-a permanentei. Eu, la randu-mi, recomand stabilitate si predictibilitate celor care vin in practica mea. Dar iaca-ta si exceptia de la regula, cand copilul tau iti spune “sari” tu vei incepe deja sa te intrebi “cat de sus”. Imi dau seama acum, empiric, cat de mare e tentatia sa raspunzi conditionarii care incepe cu el. Comportamental, el e veriga puternica. Vine cu un imperativ anume ca la ananghie se declanseaza alarma si alarma nu se opreste pana cand nu raspunzi nevoii principale. Ce zice teoria? Sunt fundamental doua scoli de gandire, una puritana, in care i-arati copilului cine e seful, si cealalta mai blanda, mai umanista, in care intr-un fel sau altul te “dai pe dupa el”. Eu am descoperit in mine un umanist feroce, cred ca poti avea granite bune cu copilul tau iubindu-l, mangaindu-l, si daca o leoaica poate sa-si linga puiul atunci tu ce scuza ai…

Sunt multe de zis, multe de povestit. Am vrut doar sa marchez acest moment, azi e ziua lui de nume. La multi ani, Tommyn! Si multumesc ca m-ai lasat sa dorm azi noapte.

G

5 thoughts on “Viata dinainte

  1. Suntem fericiti ca sunteti bine toti trei!!
    “join the club!”

    Asa este ! Acum sunteti “altii”, nu va mai apartineti in totalitate.
    Si tot universul este diferit, odata cu fiecare copil. 🙂

  2. Sa traiesti cu numele Toma!
    Ma bucur ca ai primit nume de mucenic micutule botz de carne. Iti doresc sa fii asa cum a fost si apostolul Toma, cel mai curajos dintre cei 12.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s