Meus solis ortus

L-am cunoscut (si eu) pe Adrian Paunescu. S-ar spune chiar ca o vreme am fost si colegi; fiecare cu ale lui, ani lumina distanta dar gandesc ca o elegie asa trebuie sa inceapa. L-am cunoscut (si eu) pe Adrian Paunescu. Se pare ca odata cu muribunzenia sa urmata de firescul final si-au adus aminte obisnuita suita de bocitoare ce ne vand vesnica pomenire cum ca Adrian Paunescu a fost un “poet de geniu national”. Al doilea Eminescu ba – chiar mai mult – de-ar fi fost contemporan Eminescu ar fi fost saracul un umil epigon. Indubitabil rusinea nu e in lauda, ci in corolarul ei, anume ca nu doar soarta poemelor i-ar uni pe cei doi, ci si sfarsitul agonic, nevrozant. Unul la Marcuta, celalalt pe circulatie artificiala intr-o prelungire inutila a vietii “doar” pentru sanctificarea ei , mai apoi, caci ce trist ar fi sa spui de exemplu despre Eminescu “a murit de la un banal erizipel de la o infectie netratata a urechii dupa ce l-a pocnit un nebun cu o piatra”, sau despre Adrian Paunescu, contiguu, cum ca l-a rapus propria-i atitudine fata de boala, si rolul ei in viata unui bolnav.

Adrian Paunescu pe care l-am cunoscut eu era un om imens care cobora in fiecare seara cu surle si trambite in curticica antichambrica a fief-ului lui Prigoana in timp ce eu imi fumam tigara de inceput de tura, gafaind ca foalele fierarului Mon de din jos de noi in timp ce-si facea loc, anevoios, pe scara spre studiourile realitatii (cu R mare). Nu se uita stanga, nu se uita dreapta, si pun pariu ca de s-ar fi intins sobolani in sacrificiul suprem pentru a-si lua zilele intr-un mod hidos, dar onorabil, Adrian Paunescu n-ar fi evitat sa calce pe ei absorbit de propriu-i psihism. O tempora, doua tempore. Sa-i fi cerut o parere, atunci, despre marca pe care a lasat-o epocii? De jur imprejur se aflau oameni carora, trebuie spus, li se rupea de Adrian Paunescu ba chiar anticipand o shaorma dupa miezul noptii contemplau mult inainte ca presedintele tarii sa reinventeze cuvantul “brontozaur” caracterul expirat al acelui personaj care la limita le aducea din nou pe limba gustul vechiului, si-al rancedului vechi regim. Ma uitam la el, ma uitam la Florin Mitu. De pe ce planeta, ma intrebam, vin acesti oameni?

Te rog, cel ce citesti, sa nu ma spurci ca vorbesc adevarul. Ma uit la acest fluviu de ipocrizie, ai zice ca milioane si milioane de romani l-au adorat silentios pe Paunescu in timp ce i-au folosit numele si blazonul, dar de fapt si voi, si eu sper ca intelegem ca in moarte, ca si in viata, Adrian Paunescu a fost doar o platforma, un intermediar, si nicidecum un pastor de oameni, un Moise sa-si conduca boborul prin desert. Un “excelent versificator”, vorba lui Andrei Marga care nici in momentul priveghiului nu si-a putut stapani un rictus anume ca…e usor a scrie versuri cand nimic nu ai a spune.

Deci ce-a avut de zis Adrian Paunescu? Basarabia, pamant romanesc. Vieru. Poezii pentru patrie, pentru parinti, pentru valori, pentru exploatarea miniera a cuvintelor in moduri nebanuite. S-ar spune, si-aici ma bantuie o astfel de realitate, ca poetul Paunescu a produs masiv steril in speranta ca intr-o zi, printre randuri, se va regasi inspiratia diamantina care sa-l arunce in pomelnicul drept-credinciosilor memorati in “limba si literatura romana”. Imi este teama, sau poate e doar ora inaintata la care scriu spre soarele rasare, ca toata generatia lui va fi ingropata cu istoria comunismului de care nimeni, si nimic nu-i poate dezbara la fel cum cu greu Niels Bohr, de exemplu, sau George Bernard Shaw, au fost exonerati de simpatiile lor naziste.

Intr-o seara Adrian Paunescu m-a invitat la el in emisiune. Trebuie spus ca la acea vreme era doar el adeptul maratonului live gen sezatoare unde pandits (un pandit, in original, e un hindi care a memorat pe de rost o buna parte din Vedas) isi dadeau cu presupusul vis-a-vis de mersul astrelor prin univers. S-ar putea ca, la fel cum in cazul lui Ion Cristoiu greaua mostenire este ametitorul breichin niuz, pentru Adrian Paunescu umbra lasata prin popor sa fie justitia de musama pe masa si nu, cum ar trebui, sutele de mii de carti sau milioanele de vorbe scrise.

Caci a murit un om de scris si de vorbit. Un mare consumator de hartie. Veni-vor altii dupa el? De doi ani incep sa sper, anume ca opresiunea si mizeria vremurilor pe care le traim nu pot decat sa coaguleze, prin gatul de sticla astfel creat, o evolutie a moralei si-a valorilor noi, aspre, sfaraind de focul din adanc, numai bune sa repuna pe in fronton gloria aleasa, acum ca ne-am mai ales cu o noua trauma.

La masa cu Adrian Paunescu, in sus-numita emisiune, se afla un domn briton pe care-l traduceam si-un domn maghiar al carui nume-mi scapa. Si nu stiu cum veni vorba de Ardeal de unde-mi sunt, si Paunescu se lanseaza intr-o tirada pentru Transilvania, si pentru leaganul geto-dacic al Romaniei carele nu se poate sa fie revendicat de unguri si altele…si altele…M-am emotionat. Era primul oltean pe care-l auzeam glasuind atat de tandru despre locurile copilariei mele. Toate glumele stupide despre accentul meu din scoala primara s-au topit si-am indraznit, timid, sa bombez un pic un piept. Sunt sigur, acum ca ma gandesc si scriu despre Adrian Paunescu pe care l-am cunoscut eu ca acesta va fi fost imensul lui talent care-l aduce mai aproape de P.T. Barnum decat de scrisoarea a treia, anume ca in mijlocul grotescului si-al celui mai mare circ reusea sa umfle plamani cu aer. Azi un plaman, maine un plaman. Mandrie goala, dar mandrie. Patriotism sterp, dar patriotism. Ronhusuri despre patria muma, dar patrie muma. Cultul parintilor, doar cult.

Cine-l plangeti voi acum? Si ce-ati facut cat a trait? Voi l-ati votat? L-ati sprijinit? Sau sunteti buni doar sa-i aprindeti lumanarea si , cu intens pathos, sa calariti publicitatea momentului rostind in iamb, si ditiramb, asa grait-a Zarathrustra. Eu nu inteleg, pur si simplu nu inteleg si m-am oprit de mult din acest proiec utopic anume de-a intelege sorgintea bolii numita Romania pe care-o am in gene. Mi-o traiesc si uneori mi-o izolez imun; am senzatia ca odata cu Paunescu s-a mai scufundat o insula, nu ca s-a mai pravalit un mal de romanitate, si ca de pe-aceasta insula oricum plecasera toti Robinsonii innamorati de-un vineri.

Sarbatoarea va dura trei zile, timp in care veghem, si priveghem, poetul. El e noua “fata cu parul de foc” si mai ca-as suspecta sa sper ca in perioada urmatoare se vor cumpara mult mai multe carti de poezii, ca doar au “valoare postuma”. Suntem macabri, nu vedeti? Suntem necrofili, si asta in sine revine ciclic, si tulburator, cand se mai elibereaza un loc la “academie”. Tinerii care vin dupa batrani, oamenii care il ignorau pe Adrian Paunescu pe culoarele Realitatii TV, sau in cabina de emisie, sau cand inchideau poarta dupa el vor creste, si vor avea copii, si copii lor nu vor penetra pojghita cuvantului “cenaclu” in timp ce se autizeaza, mai mult si mai mult, intr-o lume a noului Counter si-a cadoului dintr-un Happy Meal. Caci Paunescu nu era trendy, si nici macar in decaderea lui nu atragea atentia in vreun mod decrepit.

S-a trezit mult prea tarziu in viata sa-si exploateze boala pentru expunere publica. Si de-ar fi murit acasa din cauze natural de nenaturale s-ar fi pelerinat mai rar, mai sumbru, doar vesnicii egali. Am suferit mai mult pentru moartea lui Stefan Iordache, de exemplu, bunul meu Petrini si Titus Andronicus, iar despre el mai vorbeste astazi cineva? Mai impinge cineva bolovanul culturii la deal domnule Hunor sau ne numaram narcisele ofilindu-se?

Am spalat mana pe care mi-a dat-o in acea seara Adrian Paunescu desi, recunosc, am nutrit o secunda aceasta mica fantezie a contaminarii prin piele, la piele, cu amintirea unui gigant pe stadioane. Si-a fost si mana dreapta, si ce bine ca eram dreptaci, si ma gandeam oare cat de bizar o fi pentru cei ce scriu cu stanga sa dea noroc cu oamenii. Ati incercat vreodata sa salutati “stangaci” pe cineva? Ei, in acea seara am fost stangaci cu dreapta si am avut un nod in capul pieptului in timp ce-mi spuneam ca acest om e mult mai gras, si mai concordant cu statul unui gras, in realitate, si apoi mi-am spus ca e obligat sa mearga cu o masina mare, si sofer, pentru ca obezitatea nu-i permite o astfel de autonomie. M-am ingrozit gandindu-ma ca poate statul indelung, si scrisul, si ganditul obsesiv l-au ingrasat caci pe cat de sfrijit eram si mi-as fi dorit un pic de cheag nu nutream ganduri de latire excesiva. Eu eram nimeni, si el era un “cineva” mi-am zis, dar apoi am scuturat repede gandul ca pe-o promoroaca si am rostit din nou, raspicat, eu eram cineva si el era “alt” cineva.

Si-acel alt-cineva astazi, la mai bine de 7 ani dupa amintirea mea, s-a prapadit si maine se intoarce la tarana stramosilor. Si nu regret scriitorul, va va surprinde poate. Ironic, moartea lui ii va completa opera. Regret omul Adrian Paunescu si mai ales reflexia ochilor lui intr-ai mei. Odata, si mi-a fost destul.

G

Advertisements

2 thoughts on “Meus solis ortus

  1. merci,mai, am respirat si eu usurata, ca pana si mama m a facut sa ma simt ca o nesimtitoare cand am cerut sa dam dreacu pe ceva, romantica, discovery, orice nu da cadre de la biserica si bellu.

  2. slab articol, genul de impacat si capra si varza; ti-am dat, cu mare indulgenta, o stea 😀 Apropo de colegialitatea cu Paunescu mentionata in scriitura, la realitatea (cu I mare) nu va puneau muzica ambientala, in timp ce va plimbati cu cosul de stiri printre rafturile cu mese de montaj, “Ruga pentru parinti”? Dumnezeu sa-l ierte! Ca numai El e fara de pacat.

    sa nu uit: BAU! M-am intors de la carcera 😀 Multumesc temnicerului tracto pentru cele doua saptamani de paine si apa. Am numa’ o intrebare: daca tot fusei pe la mititica, nu merit si eu o celula noua acum? De maxima securitate? Tot cu dom’ doctor G., zabrea in zabrea sa stau? Astept raspuns dom’ sef gardian si strig prezent! Sandel is back! 😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s